joi, 31 decembrie 2009

Brasov...

Iata-ma din nou la Brasov...oras de poveste. as vrea sa va fur pe toti si sa traim aici. Sa lucram in acelasi loc, sa avem tot ce ne dorim, sa ne intalnim ca si pana acm, sa facem aceleasi lucruri pe care le faceam si inainte, sa radem, sa glumim, sa fim fericiti. imi doresc sa fim fericiti. Toti. A trecut Craciunul, am primit cadouri multe, frumoase, m-am bucurat, mi-am vizitat prietenii si am avut parte de tot ce a fost mai bun. Am intalnit, pot sa spun azi ca am intalnit baiatul visurilor mele si suntem fericiti impreuna. Mi-am dorit mereu si am sperat mereu, pana in ultima clipa sa fiu fericita. Si sunt. Am langa mine baiatul care ma face sa ma simt implinita, sa ma simt eu, care ma face sa ma simt importanta, care-mi da atentie, care are grija de mine, care ma tine de mana pe strada, care-mi vorbeste frumos, care-mi saruta ochii si mana, care-mi spune ca vrea sa fiu fericita. si va am pe voi, acasa, la cateva sute de kilometri, care ma asteptati. Va am pe voi, putini, dar va am.

An nou cat mai bun, dragii mei si sa ne vedem cu bine...

miercuri, 23 decembrie 2009

23

Al 23-lea Craciun al meu. Insa intaiul departe. Ne-acasa mai bine zis. Ne-cu-mama. Imi vine sa plang si tremur din toate incheieturile ascultand colinde si imaginandu-mi cum acasa se impodobeste bradul, cum mama e fericita, cum sarmalele fierb in oala, cum se aud voci pe scarile blocurilor, cum alearga copii dorind sa incalzeasca casele oamenilor, cantandu-le si incantandule privirile cu cantece despre nasterea Domnului, imi vine sa plang si-o fac si ma gandesc la mama, ce dor mi-ar fi sa fiu acolo, ce dor mi-ar fi sa-i spun Craciun Fericit si sa desfacem cadouri impreuna.
E al 23-lea Craciun in care nu desfac cadourile sub bradul mamei impodobit cu albastru, simetric, perfect... Nu sunt acasa insa ma simt acolo...
Care este adevarata fericire? Privesc cadourile ce le-am cumparat si pe care n-o sa am cum sa le ofer in seara Ajunului, privesc in jurl meu si-mi vad camera impodobita cu ce am avut eu, ghirlande si catevagloburi, insa nu am brad.
O sa-mi petrec dimineata Ajunului vorbind cu zeci de romani care probabil au brad si seara vor sta apropae de cei dragi, o sa-mi petrec dupa-masa facand mici cumparaturi, poate o sticla de vin...nici zapada nu e...nici ganduri albe, nici...

Unde e adevarata fericire?

Craciun Fericit Daniela!

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Si ninge...

Si ninge...si-mi place de mor

ma simt ca atunci cand spuneam: te ador

imi vine sa fug si sa sper

ca-n alta lume vom fi la fel

mi-e dor de tine si-mi place s-o spun

nu mint, nu-mi doresc

altceva

decat zapada sa ne-ngroape

sa fim amandoi, sa ne iubim

pe-nserate

sa-ti spun te iubesc

sa-ti spun printre pleoape

iubire ninge, zapada se joaca

se joaca, se-nvarte,

te iubesc si ti-o spun

nu-mi pare rau

o spun ca si cum...ca si cand...

numai noi am fi pe pamantul nins

atata dragoste se-nvarte intre noi

priveste iubire, ninge vulgar

se-nvarte lumea cu noi amandoi

priveste si spune-mi

ce scrie sub zapada?

iarna...

miercuri, 16 decembrie 2009

Iarna

Iarna nu e doar o amintire, o calc in picoare, o iau in brate, o arunc de la mine la tine si...si-o traiesc din plin. Ce iarna. N-am vazut asa ceva in Timisoara. Ce iarna gri, cu fulgi si mici si mari, anemici, bulimici, obeji, treji, adormiti, marmuri, maturi, naivi, de toate felurile... ce fulgi imi mangaie tamplele in diminetile rascolite de somn si de vise(ori cosmaruri), ce fulgi gingasi imi cad pe obrajii inghetati, dis de dimineata, cu noaptea in cap, sparand la o zi linsitita si fara probleme. Ce probleme, uita-te tu ce scrie sub zapada. Unde? Cand ai vazut ultima data zapada? Ce de zapada, deschid geamul sa-mi iasa mirosul de fum si de singuratate si astept sa ninga cu speranta si sa-mi intre in casa , sa-mi faca ordine in dezordine, sa ma faca sa zambesc si ah...sa ies din casa si sa ma plimb - n-am curaj, mi-e frica, mi-e sete, i-e somn si-as vrea sa..nu...ah, ce-as mai vrea sa fiu din nou copil.

Ce scrie sub zapada - te astept - pe tine , iarna!

luni, 7 decembrie 2009

Nu inca...

Ce ma satura ma distruge. Asta mi-a rasunat in gand o zi intreaga.

Spre fericirea mea, nu m-am saturat. Nu inca...

luni, 30 noiembrie 2009

Noapte buna!

Serile linistite imi dau un sentiment ciudat. De neliniste. Stiu ca urmeaza ceva rau. M-am saturat de facut planuri. M-am saturat sa ma gandesc "oare maine ce va fi?"

Pur si simplu m-am saturat.Nu ma intrebati de ce. Si mai ales acum, in prag de Sarbatoare.

Da, vin sarbatoril, le astept cu drag, le astept pentru ca le astept de jumatate de an, le astept ca sa-mi vad baiatul, le astept ca sa-mi uit de propria fiinta si sa ...

Noapte buna!

vineri, 27 noiembrie 2009

A mea...

Prima tigara...fumul ei si mirosul de cafea tare si amara, dimineata de dimineata, mirosul de somn, promisiunile, bucuriile, visele, caderile, dorintele, ametelile, calatoriile, prieteniile, iubirile, gandurile, ochii frumosi, cei mai frumosi...

Astazi e ziua pe care o sa o impart doar cu mine, nu stiu inca ce-o sa fac, mai intai imi beau linistita cafeaua apoi...apoi n-o sa mai stiu de mine, o sa ma uit si-o sa plc acolo unde ma va duce gandul. E o zi pe care nu vreau sa o impart decat cu mine. Si totusi singura n-o sa fiu.

Am plecat...ne vedem maine!

E a mea, ziua mea!

duminică, 22 noiembrie 2009

Gand de duminica

Am avut o zi extraordinara. Iesita din comun. mai altfel. Ma saturasem de aceeasi rutina, de aceleasi duminici plictisitoare, de stat in pat si butonand telecomanda televizorului; azi am facut ceva minunat, ceva pentru mine. Am fost bucuroasa. sunt in continuare. Ma simt bine.

Deci, traiti, iubiti, fiti fericiti, daca veti cadea vreodata sa incercati sa va ridicati, sa va ridicati si sa mergeti mai departe, sa nu va uitati inapoi, sa nu priviti nimic cu regret, sa nu va para rau de decizii, bune sau rele, sa nu va plangeti de mila, sa nu va plangeti in general, sa zambiti indiferent de simtirile interioare, sa ajutati chiar daca ajutorul vostru nu va fi remarcat si, mai presus de toate sa asteptati clipa in care n-o sa va mai doara trecerea ei.

E doar gandul meu de duminica.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

21 noiembrie

E sambata si e 21. 21 noiembrie. Frumoasa zi de toamna. De la fereastra mea as zice ca e si calduroasa. Imi beau cafeaua in pat, fumez. O scurta pauza de la treburile zilnice. Am multe de facut azi. O zi plina. O zi fara amintiri. O zi pe care am s-o impart cu voi.

E doar o zi in care nu-mi doresc sa fiu singura si nici nu voi mai fi de acum incolo. Incepe adevarata viata...

*sa pleci, sa nu mai vii niciodata, sa nu ma mai cauti, sa nu ma mai strigi in noptile grele si friguroase ale iernii ce va veni, sa nu ma mai gasesti, sa nu mai dai ochii cu mine, sa... sunt doar ganduri ce nu le voi mai avea...

luni, 16 noiembrie 2009

Pina Colada..

N-o sa poti sa-i multumesti pe toti niciodata. Mereu te vei confrunta cu aceeasi problema -lipsa de timp, lipsa de inspiratie, lipsa de cuvinte dulci, lipsa de ceva ce are nevoie cel de langa tine.
In alta ordine de idei...inca avem nostalgia zilelor ce au trecut, inca ne dorim sa nu fi plecat de la munte, inca imi rasuna in gand my, my, my...delilah...corzile chitarei lui DANI si sunete melodioase lasate in urma imi umbla prin vene si le simt clocotind cum imi clocotea sangele in adolescenta, zambetul SAREI si vocea calda cu care imi zicea: "Ba, daniela, ba Munti...", si ALINA : "ce bei acolo, are gust de crema de plaja", pranzul ei de 40 RON la Garana, "daca beau vin mi se face foame", si IULIA: "vorbeam de mama universal valabila", Diana, cu vocea ei calma si inceata, avea glumele ei bune la care radeam toti, RAMONA cu " comanda-mi o bere ceva sau ce vrei tu", si amintirile noastre toate, incantarea si concluziile trase ca traim inconjurati de oameni extraordinari prin simplitatea cu care-si dezvaluie adevaratee sentimente...toate, ma fac sa spun ca SARA: suntem un grup pe cinste.
...dar niciodata n-o sa-i poti multumi pe toti: mama va fi mereu trista ca iti faci timp o data pe luna sa o vizitezi si sa pranzesti in familie, prietenul cel mai bun te va acuza mereu ca l-ai lasat balta cand avea mai mare nevoie de tine si iubitul iti va reprosa raceala si indepartare. Dar nimeni nu se gandeste la tine, la faptul ca poate ai avut o zi proasta, ca esti obosit si ca n-ai chef de nimic, ca nu te suporti nici macar pe tine...

N-o sa ma desprind niciodata de amintiri, iar despre weekend-ul la munte vom vorbi zile intregi, ne vom uita la un moemnt dat, insa peste ani...

Pina colada si fum de tigara, seara ce s-a lasat, noaptea lunga si chinuita de absenta viselor, toate ma fac sa-mi doresc sa inchid ochii si sa ma trezesc..cand oi simti ca sunt pregatita sa dau ochii cu mine, in oghinda!

duminică, 15 noiembrie 2009

Altfel

Intotdeauna imi pare rau cand ma intorc de undeva unde m-am simtit bine. Dar am amintirile. Am invatat ceva zilele astea. Am invatat ca-s oarba. Da, sunt oarba. Vad numai ce vreau eu sa vad. Am petrecut clipe minunate. Am avut sub ochii mei de mult timp oameni minunati. nu i-am vazut, n-am incercat sa-i vad. Sunt inconjurata de oameni minunati. Nimic nu m-a deranjat week-end-ul asta. Absolut nimic. Am niste colegi extraordinari. Am petrecut un week-end superb la munte. Ne-am bucurat de zapada asa cum ma bucuram eu cand eram mica. Am vazut prima zapada de anul acesta. Am urcat sus sus, acolo unde candva am simtit pentru prima oara liniste, multumire, incantare, ca lumea ma iubeste si mai mult, ca lumea e a mea.
Cu siguranta Dumnezeu ma iubeste.
Mi-a placut ca am putut sa fiu eu insami. Am uitat de tot. Mai ales de neajunsuri si-am ajus sa cred, ca nici macar nu am neajunsuri.
Sub ochii mei traiesc cativa oameni minunati pentru care ii voi multumi lui Dumnezeu ca mi-a dat sansa sa-i intalnesc si de care imi voi aminti intotdeauna.

Si maine o noua zi...dar nu la fel, mai mult altfel...

vineri, 13 noiembrie 2009

12+1

E vineri si e 13. Vineri 13. Si ce? Nu ma impresioneaza si nu-mi pasa. Am incetat demult sa mai fiu supertitioasa. Nu mai atrag rfaul, ci il alung. Imi beau cafeaua, cu mult lapte, azi n-am chef sa fiu amara, azi sunt fericita; cafeaua mea e dulce, mirosul acelasi. Nu s-a schimbat. Si fumez. imi place sa fumez cand beau cafea. Si-mi place sa beau cafea si sa fumez in liniste - sa sorb fiecare picatura, sa simt fiecare fum cum trece prin mine si ajunge la destinatia finala - plamanul.
E vineri 13 si intr-o ora plecam. Am nevoie de week-end-ul asta sa ma desprind de oras, de munca, de noul brand al firmei in care lucrez: "daca nu noi, atunci cine?", de toti oamenii in care ma regasesc, de toti oamenii pe care ii urasc pentru ca ma regasesc in ei, de toti oamenii pe care ii urasc pentru ca la un moment dat am fost atat de slaba si mi-am dorit sa fiu ca ei si nu m-am pretuit indeajuns...
E noiembrie...unii zic ca-s nebuna, asta nu e vreme de Valiug. E vreme de orice, numai sa vreau eu sa fie! Soarele imi bate la geam si parc-mi spune: Sus, sus Daniela, am multe lucruri de facut si de vazut!

Asa am sa fac...

13...13 inseamna 12+1, un an si o luna...

joi, 12 noiembrie 2009

Shh...

Ieri am stat in Unirii pe banci. Mi-am facut timp. Am fumat o tigara. Mi-au trecut prin minte anii studentiei in care in fiecare zi drumul meu trecea pe acolo.Am fumat o tigara. Am zambit si-am plecat. N-am pierdut chiar tot.
Azi o fata de varsta mea dadea cu mopul in holul de la intrarea firmei in care lucrez. Imaginea ei trista si mopul care-i aduce banutii in fiecare luna, au starnit controverse in randul colegilor mei. De ce nu poate lucra cu noi sus la birouri, de ce nu o putem saluta? De ce nu o putem intreba ce mai face? - putem. Trebuie doar s avrem. Luam totul de la viata si de la oameni, insa nu dam cat am fi vrut sa dam -nici vietii, nici oamenilor.
Maine plecam. La Valiug. Resimt deja linistea din mai. Am spus mereu ca am sa ma intorc. Acolo, in natura, sus sus, sa simt cum linistea vibreaza in mine, sa simt libertatesi viata in mine. Am emotii.
Mi-e dor parca...Va fi frumos. Oamenii cu care merg sunt extraordinari. Abia acum am realizat asta - sunt inconjurata de oameni extraordinari!
Ce au atat de extraordinar in ei? - SIMPLITATEA!

Noapte fara de vise voi avea...shh...daca e sa visez, sa visez numai in somn!

luni, 9 noiembrie 2009

Povestea de pe noptiera VIII

Si-a sters lacrimile din mers, si s-a napustit asupra usii, a deschis-o larg, inainte stingand tigara pe peretele alb, lasand o dara neagra de mizerie din sufletul ei, a trantit usa si-o fugit pe scari, negandindu-se ca s-ar putea impiedica sau cadea sau lovi. Era destul de indurerata. Si-a desprins parul sa-l lase liber, ea care niciodata nu si-a lasat parul desprins si liber. Libertatea ei nu statea in libertatea parului ei. Si-l tinea prins mereu pentru a-si scoate in evidenta ochii - si ai ei in forma de suflet - si s-i la lasat liber, sa zboare prin vant, sa zboare deodata cu ea. Parul ei moale si lung, mai lung ca niciodata si de un saten deschis auriu, niciodata nu s-a simtit mai liber. De data asta nu a mai intins mana asteptand sa priveasca cu altii pleaca din viata ei fara a mai avea siguranta ca se vor mai intoarce vreodata... plecat ea. Nu se uita nimeni cum pleaca, dar ea spera sa o priveasca cineva. Nu, nu sa o strige, nu sa o cheme inapoi, pentru ca n-avea cine. Astfel si-a dat seama ca e singura pe lume, ca nimeni n-are s-o mai intoarca din drum. Se va intoarce singura. La capatul scarilor s-a oprit. S-a uitat inapoi. nu era nimeni. A inceput sa planga. Cu fiecare lacrima cazuta, isi ardea pielea. Uitase ca lacrimile ei ard si incepu sa si le stearga cu palmele. Palmele-i mici nu si le mai simtea. Nici nu avea nevoie. Se simtea murdara. Mereu a fost curata si ingrijita. Si acum era. Doar ca ea nu mai vedea decat mizeria lumii si neputinta ei de a face ordine intr-o asemenea dezordine. Se simtea pierduta. Mereu s-a simtit pierduta. Poate doar o scurta perioada din viata ei a fost una implinita- acea perioada care acum o tine in viata si-i da aer pentru a respira, pentru a nu se ineca. La capatul scarilor au lasat-o puterile - stia ca pentru mult timp nu poate fugi de ea. Mereu se va urmari singura. Mereu avea sa-i fie frica de ceva - de umbra ei. De frici n-a scapat. Si stia asta. Treptat a inceput sa recunoasca.
****
Nu-mi aduc aminte ce purta atunci. Cred ca fugise apropae goala, cu talpile goale. Simtea ca-i sunt ranite picioarele de cioburile sulfetului sau scapat din mana, scapat pentru totdeauna. Niciodata nu a avut suficienta grija de ea. Nu i-a pasat. A spus mereu: "maine poate fi orice, oricum nu-mi pasa, tot ce am trait pe acest pamant a fost suficient, sa mai iubiti si voi, eu am iubit destul..." Stiu ca asta imi zicea de fiecare data cand o intalneam. Apropae ca nu mai e... nu mai e ea. Am si uitat cand am simtit pentru ultima data ca e ea. Nu mai vorbeste, nu mai vorbeste nici cu sine. Se preface ca ca nu exista, se preface ca nu e ea, mereu i-a palcut sa se mituiasca pentru a apuca ziua de maine, stia intotdeauna ca acea conditie a ei de visatoare n-o va avantaja tot timpul, stia ca n-a facut cat ar fi putut sa faca, pentru ca n-a putut prea mult. Se simte mai intotdeauna limitata. O limita ceva, ceva ce n-am putut sa aflu. Statul pe banci in unirii ii facea bine. Ore in sir daca ai fi lasat-o acolo, ar fi stat. Sa-i fi dat doza ei zilnica de cola si tigarile, pixul si foaia sa-si scrie povestea si era multumita. Era o vreme cand avea tot. Avea o prietena buna care ii asculta toate neajunsurile si care o sfatuia, care ii accepta micile nebunii si starile latente din car uneori abia mai iesea, avea un baiat care o insela dar care se prefacea destul de bine ca o iubeste, avea dorinta de a termina o facultate - si a terminat-o, dar pentru ce? - avea un vis de a fi pe picioarele ei, macar o ora pe zi de a fi cu picioarele pe pamant si-n rest cu capul in nori. Era o vreme cand traia luni de zile intregi pentru septembrie, pentru prima frunza cazuta, pentru intaia ploaie de septembrie, traia pentru ultima toamna pe care inca n-a simtit-o. Ii placea s atraiasca simplu, cat mai simplu posibil. Nu s-a complicat niciodata. N-a vrut s acreeze niciodata probleme altora, a atras tot raul asupra ei. A urat in tacere si fiecare ura i s-a trasformat in ura de sine.
Cat despre dispret... a dispretuit tot ce i-a stat in cale, a dorit rau numai in vorbe ... a dorit rau, da, a dorit - e uman. Inuman ar fi fost sa fie un om numai cu sentimente nobile - nu exista, n-ar fi fost om...
***
Visele lor au devenit visele ei, a visat un timp cu ochii deschisi, apoi visa numai in somn, in somnul scurt de doua-trei ore pe noapte, sau pe zi. caci da, isi pierdus eatat de mult cumpatul si ...si ... concentrarea caci nu mai putea nici dormi, nici manca... I-a palcut mereu sa traiasca dramatic , insa dramatic cu limita. a pierdut la un moment dat controlul de sine. A perdut tot. Si-a pierdut si tineretea. Nu se mai poate privi in oglinda. Ii e teama. Se simtea batrana. Pielea si-o simtea lasata...se simtea alta. Total diferita. Era cumva...cumva alftel decat au cunoscut-o toti.
***
Iar eu, eu cand am vazut-o cazuta langa scarile pe care altadata fugea ca sa ajunga...ca sa ajunga unde? Doar ea ar putea sa ne spuna...


***
Dar n-o va face ... va suferi mereu de-un dor de care noi nu vom sti, va calatori in locurile in care a trait cele mai frumoase clipe pentru a-si chinui amintirile si pentru a le hrani, iar cand se va trezi din visare va fi prea tarziu.

(fictiune)

duminică, 8 noiembrie 2009

Uneori...

Uneori imi doresc sa am gandurile noastre si nu gandurile mele. Ce mai conteaza ce-mi doresc eu? Ce mai conteaza ce mi-am dorit eu sau ce-o sa-mi doresc??? De cand nu mai plang? De cand mi-am dat seama ca lacrimile mele nu vor face altceva decat sa arda locul unde cad...degeaba imi doresc daca nu pot avea...

Uneori chiar imi doresc sa am gandurile noatre...uneori in doresc sa scriu acolo...
Uneori...ah...uneori e mai bine asa...

* ganduri de duminica

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Cine sunt eu?

...eu...cea care priveam mereu cum pleci, tu care stateai cu bratele incrucisate si nu faceai nimic pentru ca-ti era teama, eu care intindeam mana si-ti spuneam: te rog , mai da-mi o sansa sa-ti arat ca m-am schimbat!, tu care inchideai ochii si nu ziceai decat: Daniela...!, eu care-mi doream sa te tin de mana, tu care-mi spuneai ca nu stii ce si cum sa faci, eu care te rugam in continuu sa ma lasi sa am grija de tine, tu care ziceai ca ti-ar placea dar...

...eu...eu care m-am trezit si mi-am dat seama ca in ultimul timp visez mai mult in somn decat cu ochii deschisi. Si-am zambit. Asta e de bine. Lucrurile se indreapta exact spre punctul pe care eu mi l-am dorit dintotdeauna. Eu visez numai in somn - ceea ce e al dracului de bine si de normal -, eu pot sa privesc inainte cand merg pe strada si nu in pamant, scormonind prin amintiri, eu care pot sa merg pe strada fara sa ascult muzica - nu ma mai deranjeaza zgomotul si agitatia - ceea ce nu mai da semne de imbatranire - eu...eu cea care nu sunt nici de vina, nici de vis!

Cine sunt eu? Nu te privi pe tine insuti ca te vei minti. Nu sunt ca tine si n-am sa fiu niciodata ca tine! Sunt cel mai bun om pe care l-am intalnit vreodata si nu-mi pare rau! Cate vieti voi trai pe acest pamant, in toate imi voi repeta ca sunt cel mai minunat om care mi-a umplut viata pe cand era goala si ...si de nimic. Sunt cel mai minunat om care a intalnit inca alti oameni minunati dintre care acum a ales doar unul.

Unul singur pentru vietile mele, in continuare...
Ziceam candva ca astept sa cunosc baiatul care se afla undeva in lume si care ma iubeste. L-am cunoscut, mai trebuie sa aflu daca ma iubeste. Nu va fi nici greu nici usor -eu sa aflu daca el ma iubeste, eu sa afle daca ma poate iubi- !

miercuri, 4 noiembrie 2009

N-ai cu cine...

N-am gresit niciodata cand am catalogat un om, n-am gresit niciodata cand mi-am facut o parere despre cineva - dar toate au un inceput. Urasc cateva lucruri pe lumea asta, putine dar urasc. Urasc sa ploua pentru ca-mi murdaresc hainele; urasc sa merg mereu pe acelasi drum; urasc oamenii care nu-si tin promisiunile; urasc minciuna, ipocrizia si aroganta; urasc sa mi se spuna ca n-am dreptate; urasc sa plang pentru ca ma face slaba; urasc sa ma rog de cineva pentru ca mi se pare umilitor. Insa mai presus de toate urasc sa vad ca am gresit facandu-mi o parere.

N-ai cu cum si n-ai cu cine. Poate la un moment dat o sa ma fac atat de bine inteleasa incat ... dar ce va pasa voua?

Mergeti, zambiti, iubiti-va numai pe voi ca atat stiti sa faceti, vorbiti ore in sir la telefon pentru ca n-aveti o viata a voastra, vindeti-va pe nimic, da, va vindeti petru ca va place sa primiti nimicuri pe care sa nu dati nimic.
Mi-e sila...


* o alta seara vicleana imi fura linistea si ma face sa spun toate adevarurile despre lumea in care traiesc, despre oamenii cu care sunt obligata sa comunic in fiecare zi.

marți, 3 noiembrie 2009

Doar o alta dimineata...

Nu-mi aduc aminte cand am visat ultima data. Insa imi aduc aminte ce am visat: umblam desculta pe nisip fierbinte, imi ardeau talpile si buzele dupa un sarut lung, vedeam doar cerut in fata si soarele imi mangaia chipul, nu ploua, nue ra toamna, nu era frig, nu-mi era foame, sete, nu-mi venea sa plang...mergem pe un drum care nu avea sfarsit pentru ca nu mi-am dorit niciodata un sfarsit. Eram eu si talpile mele goale, cu visele mele lungi si scurte, cu visele mele de-o viata. Traiam bine si traiam intens. Daca am cazut m-am ridicat. Daca am plans, lacrimile au fost arse de soare. Daca mi-a fost greu vreodata n-am simtit asta. Am visat color, am visat alb negru, am visat si-am sperat. Nu era vina, nu era repros, nue ra ura. Nu e nici acum ura. E doar neputinta mea de a trece peste trecut , peste obstacole, peste temeri, peste mine...

Dar cand m-am trezit, asternutul sub mine mirosea a cele mai frumoase vise - pierdute pentru moment sau pentru totdeauna - mi-a fost greu sa accept ca e aceasta dimineata goala, transparenta si fara sens.

N-am avut niciodata un loc al meu, nu m-am simtit bine nicaieri, oriunde as fi fost mereu ma apasa ceva, nu stiu ce, dar durea ingrozitor. Punct.

De valoare unui lucru iti dai seama abia dupa ce l-ai pierdut. Ce-am pierdut? poate ca n-o sa stiu niciodata.

luni, 2 noiembrie 2009

Neputinta...

E intr-adevar vorba despre o neputinta. Neputinta de a ma privi in ochi din cauza ca m-a dezamagit. Neputinta de a merge inainte, lasand in urma esecurile din viata de zi cu zi. Neputinta de a privi succesul ca fiind un succes. Neputinta de a indura toate nedreptatile. Neputinta de a nu dispretui omul pentru faptul ca a vrut sa fie el insusi - acelasi ipocrit dintotdeauna. Neputinta de a intoarce spatele. Neputinta...aceeasi neputinta pe care mereu o simtim fiecare dintre noi.
Suntem lasi, slabi si curajul e un lux pe care nu ni-l putem permite. Suntem prea saraci sa ne permitem numai lucruri ieftine, cu toate astea traim tot in mizerie...
Suntem prea nu stiu cum ca sa spun adevarul. Criticam, lansam supozitii, dorim rau si rau si rau...si toate se vor indrepta catre noi, mereu, iremediabil. Suntem cum n-am fost niciodata din cauza intamplarilor si a experientelor neplacute peste care n-am putut trece. Suntem ipocriti si iresponsabili si noi stim asta, insa ne complacem intr-o situatie proasta ca aceasta pentru ca este deja creata. Ne lipseste curajul de a invinge teama si lenea si de a o lua de la capat. Perspectiva unui nou inceput ni se pare ceva de neatins sau ceva la care nu putem spera. Acelasi inceput il avem in fiecare zi, impreuna cu nesansa de a mai face ceva pentru noi -doar pentru noi. Invinovatim natura si societatea pentru ca am ajuns niste roboti ai trecutului care stiu doar ca amintirea e cea care ii va distruge si se lasa distrusi. Inselam acum pentru ca la un moment dat am fost si noi inselati.
Nu putem ramane la fel, dar nici nu putem schimba ceva. Dar speram la maine si la alti noi!

La fel, bineinteles...
Cat despre neputinta...mi-e sila si greata si-mi vine sa plang. Dar n-o fac.
De ce? Din neputinta de a-mi vedea lacrimile siroaie...

sâmbătă, 31 octombrie 2009

E...si nu e...

...e o viata ca oricare alta..desi nu-s doua la fel...se traiesc la fel; poate unii traiesc mai mult sau mai putin dramatic, intesc sau fara sens, dar traiesc la fel. poate unii mor mai devreme si altii mai tarziu, insa au trait la fel. Poate unii au facut lucrurile intr-un timp mai scurt, altii s-au lungit mai mult, dar au facut la fel. Pentru fiecare dintre noi vor exista lucruri nefacute si spaima, teama si frustrarea ca " n-am avut destul timp sa..." ...

Ceea ce eu spun azi, maine n-o sa mai spun; si daca o sa spun, n-o sa-mi amintesc nimic dinc e nu vreau sa-mi amintesc...ceea ce eu fac azi, maine s-ar putea sa nu mai am curaj sa fac, ceea ce eu imi doresc azi, maine s-ar putea sa nu mai am nevoie, ceea ce eu visez azi, maine poate va fi deja implinit...ceea ce eu...

Si-am sa-ti spun acum, pentru a mia oara: ai cei mai frumosi ochi cu care poti vedea cele mai ascunse ganduri ale mele, insa nu si gandul pe care il am, acum: cafeaua tare, amara si neagra, aburii ei si fumul de tigara ma asteapta...

E o viata ca oricare alta...si totusi nu e! V-am mintit si azi...

joi, 29 octombrie 2009

Dimineata...

In fiecare dimineata miros a somn si-mi place mirosul asta atat de mult incat imi place sa mai lenevesc cateva minutele lungi in pat, acoperita cu plapuma pana la gat, desi nu e frig deloc. Imi beau cafeaua in pat, fumez si simt cum ma apasa o liniste. O liniste fortata, impusa. N-am mai visat de mult ca pot sa zbor si ce culoare are marea, n-am mai simtit ca am valoare, n-am mai sperat la un nou inceput pana acm ceva zile...n-am mai...n-am mai aiurit cum imi place mie sa aiuresc, n-am mai simtit din suflet ca vreau...nu...e ok, lasa!
***************
Un singur gand ma bantuie de ceva vreme: "e ingrozitor sa nu poti sa uiti". Si imi rasuna tot mai apasat in minte, insa nu stii de ce. Candva imi repetam ca sunt cel mai puternic om de pe pamantul asta si ca daca eu imi doresc ceva, tot universul va conspira pentru implinirea dorintelor mele.
Ieri mi s-a spus ca viata e grea, ca viata e cruda, ca viata e curva , ca...ca viata e oricum, numai nu cum iti doresti. Viata e cum vrea ea sa fie daca ai trait mai mereu cu picioarele pe pamant, daca ti-ai dorit sa fi lucid in fiecare moment pe care l-ai trait.
E ngrozitor sa nu poti sa uiti, e ingrozitor sa nu vrei sa uiti, e ingrozitor sa uiti si sa ti se aminteasca, e ingrozitor sa-ti doresti ceva si sa nu poti avea pentru ca pentru altii e ingrozitor sa nu poata uita si-i chinuie, ii chinuie rau.
Nu-mi aduc aminte cand am fost ultima data fericita, cand am zambit sincer...nu-mi aduc aminte sa ma fi bucurat pentru lucrurile marunte pentru care ma bucuram acum ceva vreme...
*************
Simt miros de iarna cand ies din casa, iubirea se invarte in jurul meu, am aburii iluziilor dinaintea pasilor, speranta imi da aripi, pot ajunge la cer daca vreau, tot timpul am putut ce am vrut, nimic nu-mi sta in cale, viata e asa cum vrei tu sa fie, n-ai cum si n-ai cu cine....

Voi fi mereu intre doua clipe...doar ca una din cele doua e trecuta...

Si ca sa nu uit, ca sa fie mai ingrozitor, imi repet in fiecare zi:
"Viata nu este cea pe care o traiesti, ci cea pe care ti-o amintesti pentru a o povesti." Si uite viata mea...

Nu e de judecat nimic...sunt oameni si oameni. Sunt oameni prea lasi si oameni prea curajosi. Cei curajosi au fost si ei lasi la un moment dat. Si acum se tem, dar au un strop de nebunie care le ofera curajul.
Rezista, rezista si intr-o mie de ani lumea va fi asa cum iti doresti tu, pacat ca n-o sa mai fi aici sa-ti traiesti, la maxim, gloria; vei putea doar privi de undeva , de Sus si-o sa zambesti stramb, cu lacrimi in ochi: am reusit...

marți, 27 octombrie 2009

Ce zi si azi...

Candva soarele va straluci si-n lumina lui iti vei aduce aminte tot ce nu ti-am spus, tot ce as fi vrut sa-ti spun si-o sa regreti o mie de ani ca...ca ti-ai dorit si n-ai avut curaj...o sa-mi regreti oboseala si saturatia la care azi am ajuns si-o sa-ti doresti sa fiu din nou cu zambetul pe buze ca inainte, sa glumesc si sa te intreb: Ce mai faci? N-ai chef de un ceai?

Ma simt obosita si fara chef, daca as spune ca am nevoie de o pauza, n-as minti, ins adoar in pauza voi fi odihnita. Si din nou de la capat...

Ce zi si azi... ca n-as stii cum sa-i spun mai bine...de vina sau de vis si ea?!

luni, 26 octombrie 2009

Ura

Am adormit greu aseara si azi m-am trezit ciudat. Cu un sentiment de ura. Urasc. Toata viata m-am temut sa nu cumva sa urasc. Si uite...azi urasc mai mult ca oricand pe lumea asta, iar ura mea ma va ajuta sa inving orice obstacol si orice incercare a oricui de a-mi intra in minte si de a ma intoarce din drum. Voi uri pana cand nu voi mai avea aer si viata in mine, voi regreta pana laultima suflare ca am avut prea mult curaj si voi spera in continuare la un nou inceput, departe ...

La urma urmei, oricum a fost o prostie, care nu se va mai repeta!

Ce zi de luni ciudata...

duminică, 25 octombrie 2009

Cel mai minunat om

Poate ca am fost mai mereu un om minunat, dar nu am fost niciodata un prieten bun. Ce ar trebui sa faca un om minunat? Mereu am avut raspunsuri la intrebarile mele, raspunsuri care de fiecare data mi-au taiat rasuflarea.
Un om minunat nu trebuie sa faca nimic. trebuie sa fie doar minunat.

Cel mai minunat om este omul care se poate mentine minunat din momentul in care s-a nascut, pana in ultima clipa a vietii lui.

Cel mai fericit om este omul care poate face fericiti inca o mie de oameni, prin simpla lui prezenta.

Cel mai plin de viata om este omul care a putut sa zambeasa pana si in moemntul cand visele i s-au spulberat.

Cel mai iubitor om este omul care poate iubi un om pe care nu la- intalnit niciodata.

Cel mai trist om este omul care nu isi poate spune tristetea in fata altora.

Cel mai curajos om este omul care a pus inaintea tuturor lucrurilor dorinta de a-si realiza planurile.

Cel mai indurerat om este omul care niciodata n-a visat ca poate ajunge la stele.

Cel mai frumos om este omul care isi expune frumusetea interioara.

Cel mai... om... este omul...care...

"Iar femeia minunata trebuie sa fie doar minunata."

vineri, 23 octombrie 2009

Aiureli

A fost cald azi. Era de tricou cu ceva pe deasupra. Chiar azi, cand as fi avut nevoie de o gura de aer rece. Sa ma trezeasca din visare. Sa nu mai vad lumea cu susul in jos. M-as plimba, pe oriunde, pe undeva pe unde nu m-am plimbat niciodata. Dar daca ies din casa, mi se face frig. Si rabd, pana imi ingheata sufletul in mine. Mi-am facut obiceiul sa fumez in camera. O sa ma dezvat, n-ar fi prima data cand ar trebui sa ma dezvat de ceva.

Si-atat! Nu ma luati in seama. Nu-s nici de vina, nici de vis...

joi, 22 octombrie 2009

Povestea de pe noptiera

Avea mainile firave. Si mici. Degetele subtiri si putin strambe. Unghiile abia i se vedeau, dar cele care i se vedea erau curate. Si ea era curata. Tot timpul a fost curata. Si parul il are curat, desi mai tot timpul il tine strans -ii e frica sa-l arate. Ochii ii are mici, caprui si adanci - niciodata n-o sa poti citi in ei gandurile sale. E mai tot timpul palida, dar zambeste mereu, indiferent daca fizic innebuneste de durere. Tot timpul s-a preocupat sa arate impecabil. Niciodata nu a purtat o pereche de sosete de doua ori. Si mereu albe. Pantofii ii erau curati tot timpul. Mereu ii ingrijea. Si avea multi. Camasile si le calca, la dunga si avea grija sa-i vina bine. Se dichisea in oglinda dimineata. Ii place sa poarte camasi. Ii place ei. Cu blugi. Ii plac blugii la nebunie. Tricourile albe ii sunt albe. Le ingrijeste. Nu poarta un tricou de doua ori.

***

Vorbea intruna. La un moment dat as fi putut spune ca are halucinatii. Din cauza febrei. Dar nu. Ii place sa vorbeasca mult. Mereu i-a fost teama, dar si-a invins-o pe aceasta. Vorbea intruna despre implinire...

- Implinirea vine din nou, din urma experientelor de viata prin care am trecut, toti la un moment dat, din dorinta noastra de a ne incapatana sa...

[Si s-a oprit brusc. Pentru ca si-a dat seama ca mereu a fost o incapatanata. Niciodata nu a ascultat pe nimeni. N-a acceptat un sfat in viata ei, n-a acceptat pe nimeni sa se amestece in dezordinea ei, a fost insingurata mereu, insa se exterioriza atat d ebine ca nu ti-ai fi dat seama, a trecut prin viata multora si si-a lasat amprenta acolo, nimeni n-o s-o uite, a luat tot cea a putut de la fiecare, tot a luat, cu delicatete si bun simt, incat nicicare nu si-a dat seama. A declarat razboi tuturor care ai indraznit sa o raneasca si s-a inrait, s-a umplut de ura, s-a ambitionat sa distruga si sa se razbune]...

- Da, mereu am zis ca nimic nu trece pe langa mine, ca va veni si vremea mea, ca ma voi razbuna si-am sa stau intr-un colt si-am sa ma hranesc cu durerea celor care la un moment dat au ras de mine ...

[Si-a tacut iar. Stiu ce ii trece prin cap, stiu... stie ca cea mai buna razbunare este sa arati omului ca esti mai bun ca el. Dar ea vrea sa raneasca, vrea sa se scape de veninul care i-a invadat sufletul, vrea cu orice pret sa se elibereze]...

- Dar imi vor ramane pacatele, pentru o viata de acum...

* fictiune

miercuri, 21 octombrie 2009

In jurul viselor mele...

Un vis neimplinit nu este un vis. Visele pe care nu mi le-am implinit si a trecut vremea implinirii lor, inseamna ca nu au fost vise. Ceea ce ma implinit a fost realitate si a ramas undeva in spatele meu, sa-mi guverneze viata. Visele sunt multe, sunt cladite, daramate, dar la un moment dat le putem numi implinite. Putem vorbi ani in sir despre vise si sa ajungem la concluzia ca ne-am inselat. Ca sa fie vis trebuie speranta, trebuie credita, trebuie implinire. am visat si eu si-am implinit. Ceea ce nu am visat, nu am implinit. Ceea ce as fi vrut sa implinesc si n-am implinit, inseamna ca bla bla bla...eu vorbesc azi despre vise. Vorbesc despre implinire si neimplinire, despre credinta si necredinta, despre fericire si nenorocire, despre...ah...eu vorbesc azi despre mine, caci despre lume nu am dreptul. Paote am un minim de drept sa ma judec pe mine, insa lumea, in ansamblul ei, nu am dreptul s-o judec. Eu nu am creat lumea si lumea nu m-a creat pe mine. Frumusetea mea nu se datoreaza lumii, si frumusetea lumii nu se datoreaza mie. Frumusetea mea mi-o datorez mie, implinirile la fel, credinta sau necredinta sunt propriile-mi stari sufletesti si propriile-mi probleme.Viata i-o datorez mamei, copilaria frumoasa o datorez mamei, adolescenta razvratita mi-o datorez mie, maturitatea care e si nu e i-o datorez societatii, inteligenta mi-o datorez mie, puerea de a visa tot mie, gandurile necurate , noptilor in care nu dorm, gandurile curate celor ce ma inconjoara si-mi sunt alaturi, zambetul il datorez naturii, tristetea mi-o datorez tot mie, bucuria de acum o datorez altcuiva, siguranta i-o datorez lui, baiatului meu, iar ceea ce sunt in intragime ii datorez lui Dumnezeu.
Nu stiu daca sunt tocmai ceea ce am visat, iar daca nu sunt, insemana ca am visat altceva. La un moment dat voi pune in balanta ceea ce am fost acasa la mama si ceea ce sunt acasa la mine - schimbarea o resimtim cu totii. Acasa la mama pot fi Daniela cea copilaroasa, cea ingamfata, cea care a crescut acolo, acasa la mine sunt Daniela care a devenit in urma experientelor de viatablande, dure, crude, tragice...

Ce mi se potriveste mai bine o sa aflu in alta viata, in alte vise...iar in jurul viselor mele vor fi mereu dorintele mele, sperantele mele, iluziile mele, voi fi EU!

luni, 19 octombrie 2009

Constatare

Felicitari pentru cei care au reusit, intr-o viata ca asta, sa-si uite pacatele si sa fie linistiti, la suprafata. Oricum in adancul sufletului lor implinirea, multumirea si linistea sunt sentimente atat de ciudate si straine. Lumea in care se invarteau pana nu de mult, se va invarti la nesfarsit in jurul lor si nu le va da pace. Va fi ca un blestem pentru ei sa traiasca in zilele noastre cu sentimentul de vina, pentru ca se simt vinovati pentru sfidarea legilor naturii atat de firesti, pentru ca se simt oricum, numai cum ar vrea nu.

Fiti fericiti, iubiti, dragolor si fiti vinovati pana veti intra in pamant. Nici acolo vina nu va disparea. Nici macar in momentul mortii voastre nu veti fi fericiti! Pentru ca n-o sa va lase ceva dinlauntrul vostru...si nu va fi blestemul meu, va fi realitatea.

Nu va mai mintiti si nu va mai aruncati praf in ochi...in lumea asta n-o sa fiti linistiti niciodata.

Poate doar resemnati...

sâmbătă, 17 octombrie 2009

Non - Schimbare

Stiu... am sa ies in strada si-am sa strig in gura mare - sunt eu, aceeasi dintotdeauna. Nu m-am schimbat deloc desi ati vrut cu toii sa ma schimb. Nu m-am tradat, nu m-am umilit, n-am facut nimic din ce n-am vrut sa fac.

joi, 15 octombrie 2009

Zile vin si trec...

...una cate una, timpul are sau n-are rabdare? Ce-mi pasa mie? Linistea ce o simt acum e mai importanta decat orice pe lumea asta.

Traiesc clipa de fata, la maine nu ma gandesc. Pentru maine, exista maine...

Zile vin si trec, eu raman la fel, doar mai se mai adauga o zi in plus de batranete. si oboseala...

marți, 13 octombrie 2009

Marti 13

Cand ma suparm pe ceva, cand dadeam cu capul de pragul de sus, cand eram depresiva, cand eram dezamagita, spuneam mereu: azi e prima zi din restul vietii mele.

Ei, azi chiar e prima zi din restul vietii mele. Ieri s-a pus punct unei povesti care nu mai avea putere sa mearga mai departe -caci, stiti voi, unele povesti chiar merg mai departe, insa la un moment dat au si ele un sfarsit - iar azi, marti, 13, e prima zi din restul vietii mele. Nu, nu, nu m-am mai nascut o data, nenorocirea a fost suportabila si n-a necesitat dorinta de a ma mai naste o data. Si pana la urma de ce?
Oricum si in oricate vieti as trai, mereu voi face aceleasi greseli.
E marti 13 si-mi amintesc de examenul din ultimul an de facultate care a fost intr-o marti 13. Cel mai frumos an poate.
Nu stiu daca ma voi ierta vreodata ca am renuntat asa usor...la ce???

La ce...o sa va spun in alta zi.

luni, 12 octombrie 2009

P.S:

...si azi era abia un an de cand a inceput sezonul...

Succes!

Azi am citit undeva: "Oamenii intra in viata ta pentru un motiv, sezon sau o viata."

Ce spun eu: sezonul asta s-a incheiat. Viata merge mai departe. Am observat in ultimul timp ca viata chiar merge mai departe - nu e chiar asa grav precum am crezut eu! Nu e chiar roz, in fiecare zi, dar se poate trai. Si se poate trai oricum - nu mai imi e teama de singuratate. M-am obisnuit cu ea.

Cat despre mine...azi e o noua zi din saptamana lunii acestui an!

Succes!

vineri, 9 octombrie 2009

Ce spun azi

Fiecare zi e altfel - acum un an eram un om in schimbare, renuntand la vicii si incercand sa-mi schimb modul de viata, modul meu obisnuit de viata; acum cateva luni iubeam ca nebuna; acum 2 luni am intalnit pe cineva care o sa ma ajute de acum inainte si-o sa ma ajute mult si-o sa fiu implinita; ieri am hotarat sa ma desprind de tot, sa fiu Daniela dintotdeauna; iar azi... azi e prima zi dupa ieri si dupa ce hotarare prosteasca sau nu am luat...


Ce spun azi: Iubirile sunt prea scurte, drumurile prea lungi (de aia n-ajungem in timp util la iubiri), iar eu traiesc pana la epuizare. Epuizarea cui? Epuizarea mea - si am nevoie de o pauza, de-o viata!

joi, 8 octombrie 2009

Despre azi, maine si ... mereu...

Vine o vreme cand iti dai seama ca toate zilele iti sunt la fel, ca parca nu mai ai ce sa fcai, ca nu mai gasesti alinare - desi nici nu ai cautat - ca nu mai ai vise, desi nici n-ai visat niciodata, ca nu mai ai sperante, resurse, dorinte, idei, ganduri...nu mai ai nimic din ce crezi tu ca aveai candva.
Sa fie oare un cerc vicios al...al nepasarii in care ne invartim, in fiecare zi, pe rand, toti?

Toti dintre noi?

La maine nici nu mai am curaj sa ma gandesc. Era o vreme in care indrazneala, curajul, perseverenta si entuziasmul pe care le afisam in fiecare zi imi intregeau visele , sperantele si realitatea...

marți, 6 octombrie 2009

Despre tristete si nu numai

Tristetea este starea de fapt a celui care s-a saturat de bine, este starea celui care se va compromite pe sine pentru a scapa tot de sine. Tristetea e pentru cel care s-a saturat de o fericite conditionata. Caci pana la sfrarsituri -si asta se intampla de la inceputurile lumii - suntem conditionati. Si constransi.
Ce dar ciudat al omenirii...

'Neatza...

Este o dimineata mohorata de toamna, iar eu sunt asemenea ei. Simt ca traiesc asa cum traiam candva, toamna. E toamna mea, si nu e ultima. Anul trecut a fost o primavara continua.
Mi-era dor...

Fumez, mi-e somn si ma pregatesc de lucru.
N-am chef.

O zi buna tuturor, o zi mai buna ca a mea.
Sper doar sa nu ploua. Mi-ar intregi tristetea!

duminică, 4 octombrie 2009

Ce...si cum?

Sa fie momentul oportun in care eu, Daniela, sa accept ca se poate pierde si ac si eu am pierdut? Sa invat sa ma resemnez?
Hah...niciodata! Eu nu stiu sa pierd, nu stiu nici sa ma retrag, nu stiu nici sa invat...

Ce dracu stiu sa fac? Ce si cum?

Eu n-am pierdut nimic pentru ca nu am pariat nimic. Poate am pariat doar cu sulfetul si acum am ramas fara...am pariat cu un suflet pe care oricum de mult nu-l mai aveam...asa cum era el!

sâmbătă, 3 octombrie 2009

Amalgam

Mi-am amintit ca te-am intalnit pe cand incercam sa tai fumul cu cutitul
si eram suparata ca n-am un cutit
ascutit

Lama era arsa, de sarutarile lungi
din noptile scurte

Si gandul ca nu taie
m-a facut sa caut in arsita verii dinspre toamna
ultimului meu vis

dorinta care inca ma arde
si nu am lasa sa vad
dicolo de fumul
pe care cutitul cu lama tocita
nu ma lasa
si nu ma lasa
sa-l tai

Din amintiri poti trai o viata
Dar o viata nu poti trai cu o singura amintire
imi tin bratele incrucisate

Spre tine nu mai alerg
din cauza noastra au murit iubirile

de prea multa fericire am suferit mereu
si ganduri fara sens am avut, cat pentru doi

Cat pentru doi pe care nu i-am cunoscut niciodata
cat pentru 1+1 =1
caci de 2 n-ai auzit nicicand

si mi-e frig si mi-e sete
si ganduri am si n-am

nu pot vorbi decat in somn
si mi-e teama de fumul
pe care, azi

azi...cutitul
lama lui
taiusul frant in dulcea imbratisare a ploapelor arse

rabdarea care-mi lipseste adesea

si sensul care nu e acum...


( cam atat, azi...pun capul pe perna si ma rog sa n-am vise, sa nu vorbesc in somnsi sa gasesc un cutit cu care sa tai fumul si posibilitatea de a uita...de mine, macar pentru o clipa)

Nimic...

Cam asa suna despartirea de lumea pe care am trait-o pana mai azi: Nimic, si dintr-un nimic mai mic, un nimic mai mare..."

Puteam sa fiu orice mi-as fi dorit eu in viata asta, insa am facut imprudenta de a ma imparti cu altii. Puteam sa traiesc singura s sa-mi dau seama ca viata a trecut pe langa mine. Sau puteam sa nu-mi dau seama. Puteam sa-mi arnjez gandurile si lucrurile in acelasi fel ca pana nu de mult. Mi-am promis ca n-am sa ma schimb niciodata, pentru nimeni. M-am masurat pe mine cu proprile-mi puteri, si-am fost invinsa. Paltesc acum pentru ingnoranta pe care am avut-o fata de mine, fata de sufletul meu, fata de promisiunile mele. Am reusit sa-mi duc la bun sfarsit catev planuri si dorinte: am vazt lumea pe care am vrut s-o vad, am vazut cele mai frumoase orase, cele mai minunate locuri din lumea asta - alta lume decat cea in care mi-am imaginat ca voi trai pentru totdeauna -
Puteam sa fac tot ce-mi doream, dar nu singura. insingurarea nu duce tocmai la o viata luminata si stiuasta insa nu mi s-a dat o alta alternativa. Sa mai construiesc ceva singura, am obosit.
Inca n-am luat hotarari drastice, probabil nici n-o sa iau. Voi fi mereu pregatita sa tin piept celor care vor incerca sa ma raneasca si sa le spun de pe acum sa nu indrazneasca.
Increderea o am inca, insa in mine. Am avut-o dintotdeauna. Despre credinta am vorbit mult si inca mai vorbesc. Credinta m-m ajutat sa merg mai departe, chiar si tarandu-ma. La un moment dat, din genunchi...in picioare si am zambit -stramb sau cum am putut eu mai bine. Am zambit. Zambetul meu adesea a adus liniste in viata altora. Mai putin in a mea. Nelinistea o am, am avut-o mereu. Nu stiu din ce cauza. Am avut tot ce mi-am dorit mereu, insa niciodata n0a fost suficient. Ceva lipsea...intotdeauna va lipsi ceva. Cuvintele m-au ajutat sa-mi construeisc paradisul in care traiesc acum -si cand ma gandesc ca un singur cuvant ar fi putut schimba radical cursul firesc al existentei mele pe acest pamant.

Cat despre dragoste, multumire si impacare...nu stiu ce sa povestesc.

Voi fi mereu intre doua clipe cand va fi nevoie de un suflet...azi ma rog sa-mi creasca aripi, maine...exista un maine pentru noi? Pentru noi toti?

marți, 29 septembrie 2009

Doar o vorba sa-ti mai spun

Fumez.Cu o mana imi tin tigara, cu cealalta ma gandesc. Mainile imi tremura pe tastatura pentu ca stiu ca dinlauntrul meu nu ma voi putea opri. N-am mai plans de mult. Nu vreau sa plang. Undeva departe, la 10 cm distanta imi rasuna melodia preferata. Azi am citit atat: "rugati-va sa nu va creasca aripi". Rugati-va mult. Tintiti cat mai jos, cat mai aproape de pamant. Cu capul in nori sa nu fiti niciodata. E nefiresc de dureros sa-ti doresti ceva ce nu poti avea. Uneori ma gandesc ca am tot, sau as fi putut avea tot. Si totusi nu am nimic. Imi lipseste circa 99% din mine ca sa fiu catalogata ca un intreg. Imi lipseste zambetul de altadata, imi lipseste ... dorinta de a mai face ceva... si puterea... Nu mai gasesc nimic in mine, n-am mai cauatat de ceva vreme. Candva gaseam totul. Candva aveam nevoie de 1% ca sa fiu un intreg, dar ma multumeam si puteam trai fara -nu exista perfectiune, exista doar incapacitatea ce a ne vedea defectele. Unde a disparut tot? Unde e... cine??? Zi-mi tu pe cine caut, ce caut, cum caut si mai ales unde sa caut? Sau ce trebuie sa mai fac? Cu cine trebuie sa vorbesc? Pe cine trebuie sa rog sa-mi aduca ce mi s-a furat?

Si mai ales, de unde vine lumina? Ce vremuri, cand puteam sa spun: "Lumina? Lumina tot din mine vine!" De unde sa dezgrop frumosii ani pe care i-am pierdut, pe care i-am schimbat fara sa ma gandesc o secunda?

Nu mi-a ramas decat amintirea care nu ma lasa sa traiesc, nu mi-au lasat decat regretul ca am trait intre oameni ca ei, nu mi-au lasat nimic. A fost unul, au fost doi, au fost toti care mi-au furat ce nu mi-a furat o lume intreaga. Au fost toti care si-au spus ca sunt ceea ce sunt si ca n-o sa ma schimb niciodata. Au fost toti pe care mi i-am imaginat eu BUNI si aproape de mine. Si de fapt, n-a fost niciunul. N-a fost nimeni. Pana si ca am vise am visat. Pana si ca pot sa fiu deasupra tuturor am crezut. Pana si ca n-am mai plans de mult am crezut acum 3 secunde. Pana si ca...

Si daca cineva ma va intreba: "Daniela, tu ce-ai invatat in viata asta?", ce-am sa spun?

Economie...

Am adunat bani si i-am cheltuit pe haine. Am adunat vise, le-am dat foc si-am imprastiat cenusa peste visele altora, am adunat ura si m-am inveninat, am adunat dragoste si n-am fost capabila s-o impart in jurul meu. Am adunat suturi in cur cat sa cladesc un palat, si-am calcat stramb de dimineata devreme, pana seara tarziu.

Si-n visele mele...imense minciuni.

Doar o vorba sa-ti mai spun, Daniela. N-ai fost o femeie slaba precum ti-a placut sa crezi. Ai fost mai mereu, o femeie proasta!
Si i-ai crezut pe toti Nimeni pe tine nu te-a crezut. Nimeni nu te-a crezut ca te doare, pana si trecerea nefasta a unei secunde. Si-ai fost mai mereu victima viselor fara sfarsit din lungile-ti nopti nedormite.
Ca aseara, Daniela...

vineri, 25 septembrie 2009

Exista...?!

N-am mai citit de mult o carte. Nu mai am rabdare. N-am mai ascultat o melodie la nesfarsit, pana sa ma obsedeze, sa ma satur de ea. N-am mai facut nimic in ultimul timp. Ma simt obosita. Si fara sens. Fara sensul acela pe care nu-l gaseam nici acum 8 ani, in liceu. Ma simt la fel de...de e copila, de naiva, de "tot ce zboara se mananca".
Din nou nu mai am visele acelea de demult. Am altele. Vreau sa-mi construiesc viata cu ajutor acum. Nu mai vreau sa fiu singura. Exista el undeva in lume, in cunosc deja si ma ajuta, asa cum poate. Exista baiatul meu, nu prea departe, nu prea aproape, dar exista. Stiu asta. si mai exista EL -cel care nu m-a parasit niciodata, cel care ma vegheaza de Sus, cel care ma lasa sa gresesc si ma lasa sa-mi recunosc greselile. Exista oameni care ma suna si exista oameni care nu ma suna, de frica.
Exist eu, rea si bolnava de ura. Exist eu cea care se schimba , cea care ramane la fel.
Exista undeva in spatele meu, anii frumosi ai copilariei mele pe caremi-am promis ca nu o s-o uit niciodata, exista anii grei ai suferintei fara sens ( din nu stiu ce motive si enajunsuri), exista tot ce am mai frumos in mine, toate exist....nu s-au pierdut.
Exista amintirile despre ... despre statul in Unirii pe banci, cu doza de cola si tigara, exista ...exista mersul mult pe jos prin Timisoara, exista un numar d etelefon pe care pot sa-l sun tot timpul, exista "Puteai sa....daca nu aveai gargauni in cap", exista "Puteam sa...daca nu aveam gargauni in cap!". Exista dorinta de a ramane tanara, exista pofta de viata, dupa toata oboseala din ultimele saptamani, exista dorinta de a ca;atori, de a nu sta locului o clipa.

Exista si ultimul an de scoala, exista si locul meu de munca, exista magazinele de unde am cumparat in ultima vreme un strop de fericire, exista acei oameni care imi spun ca am sclipiri in ochi. Exista cei care m-au felicitat pentru cei 23 de ani si exista cei care au uitat...

Cat de multe lucruri exista si eu nu vad nimic din toate astea...

miercuri, 26 august 2009

La nesfarsit nu ma pot ascunde. Nici nu cred ca vreau asta. Am fost o femeie slaba (poate) mai tot timpul, insa nu o femeie lasa. Sa stiti ca sunt aici.
Nu ma plang de nimic. poate doar de nesiguranta. E o seara linistita, nu e frig, insa imi simt pielea tremuranda. Ascult Vama Veche...ascult ce vreau eu sa ascult. Fredonez. Mi-e dor parca...mor de dor...nu mai pot respira de dor...imi vine sa fug, de dor...nu mai...
Mi-am lasat la un moment dat viata cu care ma mandream atat d emult, am inceput una noua, de care cica "m-am plictisit" repede. Ei bine, nu ma plictisisem, doar ma speriasem de prea multa siguranta, de prea multa atentie, de prea multa iubire. Am crezut ca-mi doresc sa fac ceea ce eram eu obisnuita sa fac: sa-mi pierd noptile pe holurile caminului razand in hohote, fumand, cola, glume, zambete9false)...am crezut atat de multe lucruri, nici nu mai stiu ce-am mai crezut si eu si ce n-am mai crezut ...nici nu mai stiu despre ce vorbesc, nici nu mai stiu de ce am avut nevoie de timp, numai stiu ce era cu pauza, cu pauza intre doua respiratii consecutive, cu pauza intre mine si lume, cu pauza...pauza....cu pauza intre oboselile mele, intre mine obosita si altii cu mintea odihnita...ah...ce bine era candva...

Macar de m-as putea intoarce...

miercuri, 8 iulie 2009

Pauza

Vreau sa-mi aud vocea. Ihihihihihihihi...asta e respiratia. Vocea vreau sa mi-o aud...
Punct.
Stop.
Pauza.
P-u-n-c-t...si de la capat. Sau nu neaparat. De oriunde. De la coada. De la sfarsit si inceput de lume, de viata, de mic dejun, de (b)ere, de dor, de foame, de somn, de vacanta, de scoala, de conversatie, de iubire, de plans, de vis, de dragoste, de om, de tot, de noi, de mine, de tine, de prostie, de experienta, de risc asumat, de risc neasumat, de carte, de ziar, de plimbare, de stat aiurea.
Pauzaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa....

Pauza si aici, unde scriam candva despre mine pentru lume.
Pentru o vreme...pentru totdeauna?!
Cine dracu' mai stie ce si cum?

marți, 16 iunie 2009

Multumesc Daniela

Fumez. Stiu ca fumatul nu imi face bine, insa fumez. fumul se invarte in juru-mi, ca de fiecare data, insa intr-un alt mod azi -nu ma deranjeaz, nu imi provoaca nici un efect...
Ma simt libera, ma simt asa cum sunt, libertatea imi iasa, pe ochi, pe gura, pe tample. In fiecare zi e un nou inceput, ma trezesc dimineata cu asternutul mototolit sub mine si in zumzetul unei ganganii care m-a enervat toata noaptea -insa vad lumina zilei, razele soarei si zambesc. Sunt mohorata pentru ca m-am trezit insa e o noua zi in care pot sa fac orice imi doresc -sa nu uit de mine, de copilul din mine, de omul matur care stie sau nu stie sa ia decizii, de omul care nu stie ce sa faca din viata lui si din necunoastere lasa totul asa. Asa??? Asa cum, ma intreb eu si se intreaba multi 0ASA 0 ce mai conteaza cum.
E o inabusitoare zi de vara, o seara frumoasa, placuta si o noapte in care o sa stau treaza, cu o casca pe ureche si-o sa vorbesc cu un om pe care nu il cunosc si care probabil va fi suparat pe mine pentru ca raspunsurile pe care i le dau nu sunt pe placul lui - vor fi inca ateva zeci de oameni care se vor gandi la mine si care probabil imi vor plange de mila, in timp ce eu imi voi plange, amar, plictiseala...
imi iubesc viata si-mi iubesc mainile cu care imi scriu gandurile, si ochii cu care pot vedea tot ce-mi dores, si sufletul...si sufletul care mi se bucura de libertate. Pentru ca stiu ca pentru mine si pentru impacarea, simpla impacare cu mine altceva nu mai conteaza - LIBERTATEA de a-mi petrece timpul in ce colt al lumii imi doresc.

Multumesc, mie multumesc pentru ca ma suport!

joi, 4 iunie 2009

Ce dimineata...

Mi-am aprins tigara, prima tigara de dimineata, iar fumul din juru-mi a inceput sa nascoceasca in cele mai vechi amintiri, in cele mai adanci rani. Si-a inceput sa ma doara, inauntru -toata fiinta mea si-am inteles ca nici pauza de-o viata nu-mi av aduce ceea ce imi doresc.Oriunde m-as duce, amintirile se ivesc de dupa fiecare colt si-mi rad in fata ca nu am uitat, ca nu am scapat...si-mi doresc sa fug, sa fug cat mai departe si sa nu ma mai intorc niciodata de unde am plecat. Cu fiecare zi ce trece, ceva imi arata ca iubesc contrariul si ma tot intorc -parca inconstient. Sau para nu. Nici nu mai stiu cand am sperat ultima data, nici nu mai stiu cand am visat ultima data...

Nu mai stiu ce-mi doresc cu adevarat. Nu mai stiu ce vise mi-am promis ca o sa-mi implinesc. Si daca stiu, nu am idee cum sa fac sa mi le implinesc.
"Sa fac tot ce-mi trece prin cap, astfel incat sa fiu fericita si multumita."

...pustie si fara mine...

vineri, 15 mai 2009

La o saptamana de la...











Valiug si liniste,
Nu m-am putut desprinde inca
De voi, de noi,
De tot ce inseamna...pace, lumina, odihna, refuzul de a fi mereu in centrul orasului
Nu m-am putut desprinde...de voi. De noi.

marți, 12 mai 2009

Ce bine era!


Iar eu, cand m-am vazut aici, mi-am zis: "Sa nu mai plec niciodata. Sau nu ma intorc de unde am plecat, sa n-am nevoie de civilizatie, sa nu rabd, sa nu-mi doresc decat prospetimea naturii. sa ma invart in juru-mi si sa-mi cant, singura, de fericire. Sa ma inalt la cer si sa raman acolo. Intre nori, in natura, in liniste si sa-mi traiesc cele mai frumoase clipe."
Iar eu, cand m-am vazut aici, mi-am spus ca sunt cel mai fericit om in viata, cea mai frumoasa femeie, cea mai impacata - cu mine, cu tine, cu restul lumii, cu viata mea. Cu intreg pamantul.

Am sa ma intorc candva...iar tot universul va complota sa-mi spuna: Bine ai venit, Daniela!
Pentru mine, ce bine era...

marți, 28 aprilie 2009

Franturi

Ihihihihihihihihihihihihihihih...

Respir...Si-atat.

Nimic nu mai conteaza acum.

vineri, 17 aprilie 2009

Uneori...

...mi-as dori sa ma desprind usor de lume, de realitate si de tot ce ma inconjoara si sa traiesc departe, la limita imaginatiei - sa traiesc asa cum n-am mai trait eu si cum n-a mai trait nimeni niciodata...
...mi-ar place sa zbor deaspra tuturor si sa nu ma abat de la zbor, sa-mi traiesc visul departe si sa uit ca exist in lume(si-n viata mea)...
...mi-as rupe din vise si-as intregi dorintele mele uitate undeva in trecut -in trecutul atat de aproape cateodata...
...mi-as scrie pe frunte "sunt fericita" insa am uitat unde am pus creionul cu care pot sa scriu tot ce-mi doresc - acum pot doar scrijeli, cu ungia, pe tencuiala cazuta a unui suflet ori uitat ori aflat in impas...
...mi-as linge ranile cele mai adanci in speranta ca mi le voi vindeca singura, fara ajutor -caci eu n-am nevoie de ajutor...
...mi-as ghici in palma fericirea de acum cativa ani buni - ca te-am intalnit la jumatatea viselor noastre, ca te-am cunoscut, ca ne-am iubit, ca am consumat toata iubirea si in final ne-am despartit - asa cum ne-am si cunoscut - la trecerea vicleana a anilor...
...mi-as rade in fata ca am fost proasta si ca mi-am pierdut jumatate din adolescenta iubind un om care mai ca n-a existat niciodata, un om care a fost doar in mintea mea...
...mi-as uri cele mai frumoase zile pe care mi le-am petrecut departe de mine, ca sa le impart cu cineva care mi-a furat atentia pe atunci cand nu merita nci macar un repros...
...mi-as atinge sufletul cu petalele unei flori care niciodata nu se va usca - floarea tineretii mele, cea mai frumoasa tinerete dintre toate care exista...
...mi-as iubi deciziile corecte si greselile de zi cu zi, greseala de a ma fi nascut pentru a iubi pe altii si nu pe mine...
...mi-as promite ca niciodata n-o sa mai uit de mine, asa cum am facut-o ani la rand, din neputinta de a trai cot la cot cu mine...
...mi-as alege cele mai frumoase momente si le-as inrama deasupra patului in care imi hranesc visele - pentru o eternitate...
...mi-as spune povesti frumoase seara pentru vise linistite, pentru linistea ce mi-o doresc din tot sufletul, cat mai curand, cat mai aproape de mine...

...e mai bine asa!

Si mi-as spune mai des ca am valoare, ca sunt puternica, tanara, frumoasa si ca am o viata inainte, doar pentru mine!

vineri, 10 aprilie 2009

Pustietate

Ultima data cand am simtit pustietate, m-am trezit cu mainile transpirate si cu lacrimi in ochi. Faptul ca suntem departe acum, nu inseamna pustietate, nu inseamna renuntarea la iubire. Va fi oarecum vital sa stam departe un timp, fie el si scurt, pentru a ne da seama exact ce simtim. Nu am nevoie de timp sa-ti spun ca te iubesc, nu am nevoie sa ma gandesc daca te iubesc sau daca ceea ce simt e pura afectiune sau simpatie. Nu m-am mai simtit niciodata asa de aproape de dragoste, de iubire, de tot ce insemana sa imparti ceva cu cineva, pana si un oftat din suflet, o cana de cafea, o imbratisare, ultimii bani, ultima picatura de Cola, ultimul bilet de tramvai...
Mi-e dor de tine, deja mi-e dor si nu mai pot trai decat in vis, in visul lun, cat o mie de nopti, sub un singur cer, care sa ne acopere...Mi-e dor si ma doare...insa pustietate nu simt. Ultima data cand am simtit pustietate probabil a fost acum cateva sute de ani, pe cand nu stiam ca am viata in mine.

N-o sa vorbesc despre pustietate, nu acum, n-o s-o invoc, cum n-o sa invoc nici macar tristetea. Pentru ca n-o simt.
Sa-ti spun ca te iubesc acum, ar fi prea putin...

joi, 9 aprilie 2009

Povestea de pe noptiera VI

-Poftim?

_Nu vreau sa te pierd.
[Si-am deschis usa larg, si-am luat-o la fuga pe scari, rostogolindu-ma. Nu ma uitam inapoi din cauza ca nu eram convinsa ca-mi urmareste caderea. Mi-era teama sa nu cumva sa fi traintit usa, din nou, dupa mine..."Nu vreau sa te pierd, nu vreau sa te pierd', si cu cat ma rostogoleam mai tare, cuvintele se roteau inainte si inapoi in jurul meu, in capul meu si-mi dadeau o senzatie de neliniste. Acum fiecare dintre noi stia ceva - eu stiam ca am fost o lasa si ca trebuia sa raman acolo sa-i spun tot ce simt, sa-i spun ca incantarea de a fi zilnic langa un asa om ma face sa renunt la toate planurile de viitor pe care le aveam - oricum nu aveam planuri multe sau mari, aveam doar planuri, pentru ziua de maine poate, pentru ce o sa mananc la lucru, pentru ce haine o sa port.
In graba mea de a cobori scarile si de a ajunge cat mai repede nu stiu unde si habar nu am nici acum, simteam siroaie de apa pe tample, mi-era cald si aveam senzatia unei ameteli care m-ar putea face sa lesin. Deja nu mai puteam....m-am prins usor de balustrada, verde, murdara si unsuroasa si m-am lasat uros, in jos...] [...] [in clipa imediat urmatoare, m-am trezit...]

-Tu poate n-ai intele, Daniela, te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta, nu-mi imaginez viata fara tine, te iubesc cum n-am crezut ca pot iubi in lumea asta. Nesiguranta, neincrederea si durerile tale sufletesti -ca urmare a timpului trecut -n-o sa ne aduca nimic bun.

[Repetam intruna, ca un robot...]

-Nu vreau sa te pierd, nu vreau sa te pierd...

[Ochii mi se tot inchideau, de la oboseala, de la frica, de la tremurat, de la lovitura poate, de la contactul cu realitatea pe care niciodata nu am cunoscut-o indeaproape, de la dorinta mea de a fi rationala si totodata neputinta, esecul insuccesul si nenorocirea de a-mi da seama ca nimic din ce-mi doresc nu pot face, nu pot avea. Pentru ce sa fie langa mine daca nu-s capabila sa apreciez? Gafaiam si-mi era teama. Insa ma simteam totusi cumva in siguranta, in bratele tale.]

-Candva o sa-ti aduci aminte...candva o sa ai tot ce ti-ai dorit tu {desi uneori iti doresti imposibilul]. Daniela, nu putem reununta la viata pe pamantul asta, la viata pe care o traim intre oameni, pentru a trai departe, doar noi. Aici avem prietenii, prietenii care ne vor simte lipsa, care ne vor uri ca i-am parasit.

-Eu imi asum orice risc , oricat ar fi de mare...[mi-a astupat gura cu mainile amandoua, m-a privit indelung timp de cateva secunde grele, mi s-a parut ca vrea sa0mi spuna ceva, dar nu...a oftat din suflet, m-a lasat din brate, ca pe niste fire de nisip care se scurg printr-o clepsidra, s-a ridicat in picioare cu atitudine si hotarare si mi-a spus, apasat, greu si altfel decat imi spunea pana acum:]

-Vorbesti prostii, Daniela, trezeste-te din visare pana nu e prea tarziu.

[Iar eu am ramas acolo jos, uitandu-ma indelung cum i se pierde urma, am ramas jos, pe scari, fara putere, fara viata in mine si ma trecea doar o singura intrebare. M-am regasit, dupa un timp, vorbind de una singura]

-Crezi ca m-a parasit?

miercuri, 8 aprilie 2009

Asa cum esti...

...eu te iubesc. Cu ochii cuminti, curati, plini de caldura, cu zambetul copilaros, cu micile rautati, cu mainile calme si blande, cu pielea fina, cu privirea intotdeauna inainte, cu vise, cu ganduri, cu iluzii si deziluzii, cu ziua in care ai aparut in viata mea, cu ziua in care mi-ai spus ca si tu ma iubesti, cu nebuniile din fiecare zi, cu fiecare imbratisare, cu fiecare cuvant spus anapoda sau cu sens, cu fiecare plimbare, cu fiecare gest, cu fiecare fapta, cu fiecare clipa pentrecuta impreuna, cu fecare lucru facut impreuna pentru noi sau pentru altcineva, cu fiecare atingere in treacat, cu fiecare zambet cu subinteles, cu fiecare plimbare, cu fiecare aventura, cu fiecare izbucnire din noi, cu fiecare implinire, cu fiecare noapte pierduta pana in zori, cu fiecare cafea bauta impreuna, cu fiecare despartire pentru o zi, cu fiecare bucurie la regasire, cu fiecare sarut niciodata intarziat, cu fiecare vorba buna pe care mi-ai spus-o, cu fiecare cearta, cu fiecare repsos, cu fiecare speranta costruita de noi, cu fiecare spus "esti totul pentru mine", cu fiecare "tu nu ma mai bagi in seama", cu fiecare "ai cei mai frumosi ochi", cu fiecre tigara fumata, cu fiecare pahar de cola -dimineata, pe stomacul gol, cu fiecare "multumesc", cu fiecare ...

Asa cum esti, cu fiecare al tau, al meu, al nostru...eu te iubesc si nu vreau sa te pierd niciodata.

marți, 7 aprilie 2009

Nu-stiu-cum si nu-stiu-ce

M-am trezit cu oasele moi. M-am trezit cu asternutul adunat sub mine din cauza tuturor viselor mele, care s-au adunat - toate - intr-o singura noapte. Oare de ce?
Am oasele moi, ca de copil nou-nascut, ochii plini de somn si n-am chef de lucru. Nu am chef azi de nimic. Mi-ar place sa stau sa lenevesc in pat, pana mai spre dupa-amiaza, sa ma imbrac apoi cu un tricou si sa ies din casa. Oriunde.
Cel mai mult as sta in Unirii pe banci. Pana tarziu. Cu doza mea de Cola. Cu mine, cu cei mai frumosi si cei mai grei ani, cu toate amintirile si visele mele, cu toate intamplarile, cu toate povestile...cu mine toata. Vreau sa populez cea mai frumoasa stradutza din Unirii. Vreau...vreau tot.
Mi-e dor de ultimul an de facultate, mi-e dor de emotii, de multumirea mamei la absolvire, mi-e dor de primul meu salar, de primii mei bani - castigati de mine.
Azi m-am trezit cumva altfel. Altfel decat orice alta dimineata. Azi m-am trezit cu un chef nebun sa-ti spun ca te iubesc, insa cand m-am hotarat sa-ti spun, nu te-am gasit.

Te vei intoarce...
Va fi o zi...nu-stiu-cum...si nu-stiu-ce...

luni, 6 aprilie 2009

Ma simt...

... cumva. Prost. Proasta. N-am mai avut de ceva vreme un astfel de sentiment. Nu conteaza. Traiesc. Imi traiesc viata. Si iubirea. N-o sa ma las. N-o sa te las. Ma simt satula de existenta unora, altora, de existenta mea. Dar nici n-o sa schimb ceva. Nimic. Las totul -nu la voia intamplarii, ci la voia lui Dumnezeu- si-mi continui visele. Am nevoie de tine, am nevoie de vise. Daca ti-am spus ca te iubesc, nu te-am mintit. Te iubesc asa cum respir - in continuu, iremediabil si pentru o viata de acum. Ma pregatesc sa-mi aprind o tigara. Am s-o fumez la geam si-am sa simt mirosul de primavara. Ma va indulci. Durerea de cap care ma bantuie va disparea in curand. E suficienta o atingere, un cuvant, o mangaiere, un zambet.
Mie toate inimile de pe pamant mi-au spus ca ai cei mai frumosi ochi din lume. Chiar si atunci cand plangi, chiar si atunci cand te enervezi.
Sunt doar un copil care iubeste ca un om mare. Ce vreau sa ma fac cand voi fi mare? Vreau sa fiu omul care iti populeaza viata, visele, iubirea, casa, gandurile, tot...

Te iubesc. Si-ti multumesc pentru cel mai frumos cadou de pe toata lumea - implinirea

duminică, 5 aprilie 2009

Despre Credinta

Nu merg la biserica. Dar cred in Dumnezeu. Nu stiu sa ma rog, nu am invatat inca. Dar cred in Dumnezeu. Ma simt neputincioasa. Niciodata nu I-am cerut ajutorul cand am avut nevoie. Nu pot fi ipocrita - n-am fost niciodata, nici n-o sa fiu. Nu merg la biserica, insa cred in Dumnezeu. Dumnezeu e pretutindeni. Ii simt prezenta aici, acum cu mine. E cu mine, e in aerul pe care il respir, e in mainile mele, cu care tastez acum, e pe tamplele mele si pe sudoarea de pe frunte, e in palmele mele de copil, e in ochii mei limpezi si calzi, e in glasul meu , dimineata, ragusit, morocanos...E peste tot. Dumnezeu ma iubeste.
Nu merg la biserica. Insa cred in Dumnezeu. Nu m-0a lasat niciodata singura, nici macar in momentele in care eu am crezut ca sunt singura. Singuratatea, singuratatea adevarata o simti doar in momentul in care ti se va taia respiratia pentru totdeauna. Eu n-o sa mor devreme. Am incredere. Credinta mea e altfel. Stiu doar ca Dumnezeu exista. Si atat. Ma tem de El, Il iubesc si-L simt aproape. In fiecare zi.
L-am vazut in dimineata cea mai frumoasa din lume, l-am mvazut in soarele rasarind de dupa blocuri, si-am zambit. Din doua motive am zambit. I-am simtit Lui atingerea calda si m-am trezit la locul potrivit.
Mi-amm umplut sufletul cu credinta si ma simt implinita. Azi. Maine nu stiu ce va fi, nu-mi pasa.
Ma gandesc tot mai des la vorbele unui vechi prieten:"Linistea ne-o facem singuri cu ajutorul lui Dumnezeu... traim linistiti in Bocsa, in Timisoara, in New-York... Pacea din suflet te urmeaza oriunde. "
Nu stiu prea multe despre credinta, despre credinta mea sau despre credinta in general, insa azi ma simt impacata. Impacata cu mine, impacata cu lumea, impacata cu Dumnezeu.

Bucura-te, Daniela!

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Bucura-te, Daniela!

Am plecat spre job cu o ora jumate mai devreme. Ma apasa ceva. Ma apasa poate ignoranta celei mai frumoase fiinte de pe pamant, aceeasi fiinta despre care toate inimile de pe pamant mie candva mi-au spus...
Mi s-a parut ca miroare a cires proaspat inflorit, lumina de afara ma deranja la ochi...mi-era greu sa accept ca ai trantit usa dupa mine si nu mi-ai spus sa raman. As fi ramas si te-as fi tinut in brate pana n-ai mai fi avut aer. Ti-as fi spus ca te iubesc chiar daca tu nu ma crezi, ti-as fi spus tot ce n-ai fi vrut sa auzi azi, sau in orice alta zi.
Parca visez, parca asta nu-i visul meu, parca imaginatia ma fura si am duce departe.
Daca nu ma mai iubesti, paraseste-ma! Daca inca ma mai iubesti, spune-mi, spune-mi acum!

Bucura-te, bucura-te Daniela, si nu-ti judeca singura suferinta.

marți, 31 martie 2009

Toate inimile de pe pamant, azi, mie mi-au spus...

Am fumat o tigara dulce. Prima tigara din viata mea. Dulce. Fumul se rotea, inainte si inapoi si incerca sa ma pacaleasca. In spatele meu si in fata mea, el se rotea si ma imbia sa-l prind in pumnul meu de copil, cu degetele mele mici, cu unghiile mici, dar curatele. Se rotea, in stanga si in dreaptea mea si-mi araa mastile tuturor oamenilor pe care ii cunosc. Fetele lor, de altadata sincere, azi erau triste si nicidecum nu ma atrageau sa incerc sa cunosc, sa incerc sa descopar, in interior, sau in exterior, o parte mai buna.
Se rotea, toate inimile de pe pamant imi spuneau ca inima mea e numai a ta, de azi pentru totdeauna. Dintotdeauna, pentru totdeauna.
Am stins tigara dulce in scrmuiera. fumul inca se rotea. Nu sting niciodata tigarile bine. Ce fumator sunt eu? Nici macar o scrumiera adevarata nu am avut pana nu demult.Fumul se rotea. Eu nu ucid tigara. Toate inimile de pe pamant complotau impotriva mea, pentru mine. Toate inimile de pe pamant mi-au spus ca, intr-o viata de om, trebuie sa-ti pui sufletul in palma cuiva, pentru o eternitate. N-am ales eu, n-ai ales tu, n-au ales altii. Au ales toate inimile de pe pamant, pentru inima mea. Mi-e dor de tigara dulce si-as mai vrea una.

TOate inimile de pe pamant mi-au spus azi ca TE IUBESC.
Marturisesc ca nimic nou nu mi-au spus. Nimic din ce eu nu stiam deja.

Azi

Azi nu am avut stare, azi mi s-a parut ca ceva comploteaza impotriva mea, azi am simtit ca cineva acolo sus ma uraste, azi am vrut sa-mi dau demisia si sa alerg la tine, azi am vrut sa ucid amintiri si sa mi le refac din nimic, azi am vrut sa ma linistesc si te-am sunat pe tine, azi am vrut sa-ti spun ca te iubesc dar am vrut sa o stii numai tu, azi am vrut sa alerg prin soare insa am ajuns sa alerg prin ploaie, pe mine ploaia azi m-a udat si am fost ac un caine plouat, azi am simtit ud peste tot prin trupul meu...azi am vrut sa ma tii in brate si m-ai tinut.

Azi incepe un nou proces..de echilibrare.
Azi numai am vrut...

luni, 30 martie 2009

Alte dimineti

Ma doare pieptul de la atata somn si-mi vine sa plang, ochii mi-s grei si mici, pleoapele mi se inchid tot mai des....eu trebuie sa ma trezesc. Trebuie sa ma trezesc imediat! Ca acum ceva vreme. Era necesar sa sune ceasul o singura data si eram gata! Nu vreau sa cred ca imbatranesc. daca vreau sa ma trezesc la 10:00 ceasul meu va trebui sa sune la 8:30.
Sunt fel si fel de dimineti. Ma voi mobiliza, ma voi echilibra si va fi o zi asa cum ar trebui sa-mi fie toate zilele.
Tu esti aici, restul nu mai conteaza!

duminică, 29 martie 2009

Sunt aici si...

..."nu te mai las sa pleci", ii sopteam neintrerupt la ureche. La fiecare "nu te mai las sa pleci" al meu, tresarea scurt, in somnu-i atat de dulce, ata de lin, atat de linistit. eu i-l chinuiam (pe somn) si stiam asta. In momentul in care eu terminam de zis, se oprea si-si continua cel mai frumos vis. Ma durea bratul drept, imi amortisera toate degetele, insa nu ma unduram sa-mi scot mana de sub trupul sau. Ma simteam in siguranta si aveam cetitudinea ca este si va ramane langa mine. "Nu te mai las sa pleci" - si-i tresarea inima si sufletul tot iar eu ii simteam implinirea, multumirea si siguranta ca ma are, necoditionat, pentru o viata de acum.

Stiu sigur ca ma auzea, insa amorteala si somnul, visul in care ma/ne visa, nu-i dadeau voie decat sa tresara si sa-mi stranga mana care ma durea de nu mai puteam. Era o durere multumitoare, pe care mi-o doresc pentru totdeauna. as fi in stare sa-mi impart viata cu ea (durerea) daca mi s-ar promite ca vom ramane tu in bratele mele, iar eu intr-ale tale pana la capat.

Insa eu stiu sigur ca ma auzea.
Sunt aici si "nu te mai las sa pleci".

vineri, 27 martie 2009

Pentru mine!

Pentru mine a fost ca un dus cu apa rece. Pentru a ma trezi din visare. De acum stiu ce trebuie sa fac. Stiu. N-o sa ma las.
Pentru mine a fost ca o palma pe care am primit-o. Pentru a-mi da seama de ceva.

Pentru mine, doar a fost...

joi, 26 martie 2009

Povestea de pe noptiera V

Stateam pe marginea patului, cu mainile amandoua pe genunchi, mi-i mangaiam pentru ca ma dureau de la trecerea timpului prin oasele mele, de la schimbarea vremii si de la noptile de nesomn din ultima parte a anului trecut si prima parte a anului asta. Si ma gandeam la noi. Ma gandeam ca era o vreme in care ma simteam imbatranita in interior, in ciuda chipului meu de copil, in ciuda expresiei fetei in unele momente in care im place sa ma "prostesc" , in ciuda exteriorizarii mele. Mi-a atims umarul cu buzele-i calde, m-a muscat intr-atat incat sa simt ca e aici, dar nu sa ma doara. M-a sarutat, sira spinarii a inceput sa-mi tremure iar eu m-am trezit din visare, pe jumatate.

-Esti aici? (m-a intrebat cu un glas tremurand si soptit) Esti aici, langa mine?

-Da...sunt aici, ma gandeam la noi, la mine; ma gandeam ca poate ar fi bine sa ne despartim [...] [m-a intrerupt, cu o repeziciune, incat nu am avut timp nici macar o secunda sa respir]

-Poftim? Esti sigura, Daniela, ca asta iti doresti?

-Ma gandesc de mult la asta...simt nevoia sa ne despartim [avea lacrimi in ochi, inaintea mea a plans o data sau poate de doua ori, dar si atunci pe furis; la fel ca acum, se ascundea] ... vreau sa ne despartim de lumea asta, dramatic sau nu, si sa traim departe, la limitele imaginatiei mele, la limita dintre cer si pamant(daca exista)...la limita...vreau sa traiesc numai cu tine [imi mangaiam genunchii in continuare, simteam ca durerea ma oboseste si-mi venea sa urlu], sa pot sa strig cat pot eu de tare ca TE IUBESC, ca m-am nascut a doua oara cand te-am intalnit, ca am valoare si ca pot orice pe lumea asta. [oasele imi erau tot mai grele]

-Daniela...tu stii ce spui acum? O viata in doi, departe, crezi ca e solutia tutror nemultumirilor tale? Crezi ca vei/vom scapa de nedreptatile care ne inconjoara?

-Eu cred ca...[si mi-a astupat gura cu un sarut, durerea incepea sa ma lase, eu eram moale, inima imi spunea ca daca nu se opreste imi va sari din piept, ochii mei priveau la nesfarsit in gol. Ma saruta]

Iar in clipa imediat urmatoare...imi mangaiam genunchii, pe marginea patului, durerea persista in oasele mele chinuite de gandul imbatranirii pe care n-am s-o pot pacali, ceasul suna isteric, iar eu trebuia sa merg la servici...
Dar stiam ca am sa ma intorc inapoi iar sira spinarii mele va tremura toata noaptea.

De la sarut.

miercuri, 25 martie 2009

Constatare

E o intamplare a fiintei mele - momentul in care ma trezesc si iti spun ca "te iubesc". E implinirea sufletului meu - in momentul in care imi spui "stiu".

E toata viata mea, intr-un singur gand - singura pe lume nu sunt. Am aflat de curand o mare afirmatie, a unui mare teolog: Singuri sunt aceeia care nu au facut niciodata un bine".

Am inceput sa numar...

sâmbătă, 21 martie 2009

Te iubesc, Danielaaaaa

Si a strigat, cat a putut de tare: "Te iubesc, Danielaaaaa ! ! !" eu am ramas cu lacrimi in coltul ochilor si mi-a fost teama sa le dau drumul. Sa curga. Mi-a inceput tampla dreapta sa-mi zvacneasca din ce in ce mai apasat si mi se transitea la inima si-mi provoca mii de batai pe minut. Isi dorea sa-mi iasa din piept (inima). Cum s-o las? Cum sa n-o las. M-am inmuiat in niste brate calde si care tresareau de dor si mi-am amintit ca sunt cea mai importanta pentru ca sunt. Traiesc, exist, respir, zvacnesc si inca din toate incheieturile, sunt cine sunt datorite tie (si numai tie), sunt fericita numai in preajma ta, ma simt cum nu m-am simtit de cand am deschis ochii prima data, de cand am simtit atingerea calda a mamei pe mainile mele, sunt tanara, am toata viata inainte ca sa mi-o traiesc pe cele mai inalte straturi de aventura si n-o sa ma schimb pentru nimic in lume, am ceea ce imi doresc pentru ca am luptat si lupt in continuare cu mine si cu oricine, cred si mi-e frica de Dumnezeu (insa stiu ca El ma iubeste).

Si mai presus de toate, am cele mai frumoase vise...

miercuri, 18 martie 2009

Povestea de pe noptiera IV

-Daniela?

Daniela statea intr-un colt al camerei, dezarmata si lacrimile ii radeau in ochi. Langa ea simtea ca are un munte de piatra care se va prabusi peste visele ei. Ii era frica, dar nu putea sa se indeparteze. Ii era frica sa nu cumva sa respire mai apasat si tot muntele sa se naruie si sa o ingroape .. in praf. Ii era frica sa se ridice. Ii era frica de umilinta. Daniela nu concepe ca un om langa ea sa fie de piatra.

- Daniela? Ce faci?

-Nimic.

-Daniela ce simti?

-Nu simt decat cum cad bucati din mine. Cum se rup. Simt lipsa din mine. Nimic nu ma intregeste. Simt cum lacrimile imi rad in ochi si rad de mine. M-au invins. Plang. Da, eu plang. Plang pentru ca am renuntat la a mai tine ascuns inlauntrul meu cev aal carui nume tu nu il cunosti, al carui nume tu nu il rostesti pentru ca ti-e frica, pentru ca nu stii ce inseamna si cum se simte si mai ales de ce...mi-e frica sa-ti spun ca te iubesc pentru ca nu ma mai crezi. Nimeni nu greseste constient.

-Daniela...

-Nu..lasa-ma...simt nevoia sa ma dezarmez, in ochii tai. Cand plec de aici vreau sa fiu goala de tot...

-La ce te referi?

- Cand plec de aici vreau sa fiu goala de ganduri, de vise, de dorinte...transparenta, curata, multumita, implinita...

-Daniela...

- Am invatat ca oamenii vor sa simta nu sa auda...
(si-am ramas asa...suspendata...ma gandeam la ce simt eu...la cat de intens am ajus sa simt in ultima vreme, la faptul ca niciodata nu m-am gandit...niciodata)

-Daniela, Daniela...

(simteam ca ma zgudiue ceva...simteam o atingere calda pe umarul meu, pe ochii mei, pe fruntea mea, pe tample, pe ... peste tot)

-Daniela, trebuie sa mergi la lucru...

Decanectarea de realitate si de lume in general nu a facut altceva decat sa-mi ingreuneze "reconectarea" si sa-mi provoace o sila si un dispret total pentru cel care a inventat diminetile.

Le-a gandit totusi numai pe alea in care ma trezesc imbratisandu-mi visele mele cu ale tale...pana la capat!

-Acum ma trezesc, n-o sa intarzi...

marți, 17 martie 2009

Pentru tine...

Mi-am dat seama ca cea mai mare greseala pe care am facut-o, de-a lungul timpului, a fost sa ma gandesc ca la un moment dat as putea sa fac una. Si am clacat. Mi-a luat mult timp pana sa ma decid sa vorbesc aici despre sentimentele mele. Sunt cateva lucruri pe care le tin in mine si pe care nu le zic nimanui. Am decis sa le zic azi. De ce? Pentru ca trebuie sa ma linistesc, pentru ca trebuie sa scapam de toate gandurile care nu ne permit sa fim fericiti, pana la capat.

Iubesc. Iubesc asa cum stiu eu. Bine si rau, Frumos si urat, din suflet si din toate incheieturile, tremurand si urland de fericire. Iubesc. Te iubesc. Singurul lucru pe care mi-l doresc e sa se stie ca si eu iubesc si ca am o viata inainte sa arat asta. Vreau sa ma "dezarmez" de ganduri si de mine si sa incerc sa fiu asa cum sunt eu. Nu vreau sa-mi reprosez ca n-am iubit destul sau ca n-am facut destul ca sa arat asta. Nu. Nu vreau sa vina o vreme in care sa pot regreta asta. Nici macar. Nu vreau sa ma simt nesigura pe puterile mele.

Nu accept sa pierd. Nu accept sa ma mint. Nu cred in despartire. iubirea mea e pentru toata viata. E genul de iubire care urmareste si te gaseste chiar si in ce-a mai intunecata pestere. E genul de iubire de care dintotdeauna m-am ferit pentru ca-mi era frica sa nu explodeze inima in mine de atata dragoste. O am. Si-o dau. Ti-o dau tie. Pe toata. Lasa-ma sa te iubesc.

Mi-e atat de dor de tine incat abia astept sa te intalnesc si sa te tin in brate. Sa-ti spun ca fara tine sunt nimic si ca fara tine m-as stinge si ca fara tine n-am aer si ca tu esti...tot. Si ac vreau tot, cu tine, eu sunt cea mai fericita.

Am decis azi sa-ti spun ca te iubesc in alt mod. Ma voi topi de dorul tau...
Tu pentru mine esti... tu ai cei mai frumosi ochi si eu te iubesc!

Pot sau nu pot?

Mi-am dat seama ca imi populezi zilele, noptile, orele, secundele, timpul liber, timpul plin, cafeaua de diminata, prima tigara, e-mail-ul, messenger-ul, telefonul, visele, zambetul, atingerea calda a palmei, ochii, gandurile, drumul lung spre casa, visele mele toate...


Atat era scris...daca n-am putut duce la bun sfarsit asta, daca m-am lasat "pagubas", daca n-am fost in stare sa-ti spun si sa-ti arat ca imi populezi intreaga mea fiinta, cum...
Te pot privi in ochi pana ametesti si-ti muti privirea si gandurle dinaintea mea...te pot iubi pana te sufoc, te pot aduce in cele mai frumoase vise ale mele...te pot tine langa mine - in ciuda neputintei care ma urmareste mereu si acre nu ma lasa in pace. Dar de care intotdeauna scap.

luni, 16 martie 2009

Back in black

De regrete nu mai e loc...
M-am pierdut in amintirea ultimelor nopti
Durerea mea ia foc...

Iar eu...nu stiu incotro s-o apuc...
Drumul catre nicaieri duce intotdeauna la tine...

Mi-e dor...dar mi-e frica...
Te strig dar nu-mi mai raspunzi.

Candva ma iubeai pe mine toata
Candva spuneai ca nu poti trai fara mine.
Candva spuneai ca daca o sa plec, tu o sa mori...

Cu ce m-am ales...
Totul e gri...inchis - deschis.
De regrete nu mai e loc
Trecutul am incercat sa=l las undeva in urma...

Uita si tu...
Iarta-ma!

vineri, 13 martie 2009

Din nou Vineri 13

Ploua. Asta n-o sa ma opreasca. Poate ploua cu galeata. Pe mine ploaia nu m-a udat niciodata - pana azi! Poate chiar sa ninga.
Cu singuranta, una din doua persoane se bucura pentru "nenorocul" meu insa nici asta nu ma va opri! Cu siguranta una din doua persoane cred ca planurile mele au fost calcate in picioare, cu siguranta una din doua persoane cred ca ma voi razgandi, cu 2 minute inainte. Sunteti prea prosti daca veti crede asta. Sunt eu - cea dintotdeauna, cu un strop de nebunie care ma face sa merg mai departe, indiferent de...Radeti, glumiti, strangeti din dinti, injurati, blestemati...eu sunt deasupra tuturor, deasupra gandurilor mele, deasupra intregului pamant, ma simt ca intr-un balon - si am si siguranta ca ma inalt si ca nu se va sparge - eu am incredere si nimic nu se va schimba.

Pana la intoarcere...
Have fun, Daniela

Din nou e Vineri 13, poate fi si Marti 13 ...poate fi orice! Azi ma simt mai bine ca niciodata...

joi, 12 martie 2009

1+1=2

Ma deranjeaza ceva. De ceva timp. Schimbul acesta de agitatie - liniste care predomina in ultimul timp. Mi-e teama pentru ca nu stiu unde incepe si unde se termina una dintre stari. Si mai ales in care ma aflu, mai mult timp. In majoritatea cazurilor imi place sa cred ca ceea ce am, mi se si potriveste de minune. Ma simt fara aer din cauza trecerilor brusce si instinctive prin agitatie -liniste si-mi vine sa-mi iau ...campii...si sa ma duc, oriunde, numai unde vad cu ochii,nu...
Imi place sa ma joc cu cuvintele, zau! Imi place de mor. Una dintre adevaratele valori pe care le tin in palma e aceasta joaca. Mi-am dat seama ca pot, nu tarziu, dar nici devreme nu. Poate ca la momentul potrivit, la momentul optim...si-am zis - CE BINE CA SUNT.
Traiesc in antiteza asta de ceva vreme. Nu-mi face nici bine, dar nici rau. Imi place sa simt viata in jurul meu si-mi place sa simt si gol -goliciune -liniste - pace.
Liniste...cand ma gandesc la liniste nu ma gandesc la acea liniste pe care o simt cand sunt acasa, cu geamul inchis si s anu aud muzica(sau poate doar in surdina), sa nu troncane vecinul de la 4, sau cel de la 2 sa-si bata nevasta, sa nu aud aglomeratia si graba de afara, sa ma ghidez, da, dupa principiul "grabeste-te" incet si sa traiesc viata luminata pe care mi-o doresc atat de mult.
traind in antiteza agitatie -liniste mi-am dat seama ca orice zambet isi are rostul lui, ca ai o sansa si o oportunitate in viata de care trebuie sa profiti, ca nimeni nu e prea prost sau prea destept pe lumea asta si ca viata chiar merita impartita la 2.

Si mai presus de toate, in seara asta 1+1=2. Noi 2.

luni, 9 martie 2009

Povestea de pe noptiera III

- Tu poate n-ai inteles ca NU existenta cuvintelor "Te iubesc" ma face sa te iubesc mai mult...

-Te iubesc, spune-mi ca ma iubesti...

-Nu!

-Te rog spune-mi ca ma iubesti...

-Nu, Daniela, tu trebuie sa inveti sa simti asta, nu sa auzi. Nu faptul ca auzit te face sa crezi asta.

(M-am inchis un timp in carapacea mea, ca o broasca testoasa fricoasa, si-am stat acolo si-am plans infundat, in liniste, fara sa ma auda si fara sa ma simta si m-am rugat in tacere sa se intoarca la mine si sa-mi spune ceea ce imi doream atat de mult sa aud. S-a intors, m-a sarutat, mi-a atins toata gandurile, toata pielea mea, fiecare particica pentru ca mi-a promis ca nu va ramane parte din mine neatinsa...m-a iubit pana am simtit ca nu mai am aer...insa nu mi-a spus. Nu mi-a spus nimic. Mi s-a parut ca visez....mi s-a parut ca intr-o clipa toata viata mea s-a prabusit in jurul c elor mai frumoase amintiri. Nu te mai gaseam...ma chinuia visul, si-am plecat in cautarea ta. Te-am gasit undev , undeva departe de mine, departe de lumea in care traim...te-am gasit d epartea cealalta a drumului si nu puteam si nu indrazneam sa ma apropii. Ne despartea un imens perete de gheata, de reprosurile mele ca sunt as acum sunt si ca nu stiu cum si cand si ce sa fac ...si mai ales de ce... Simteam ca te prabusesti si ca ti se taie respiratia....imi doream sa te sarut...sa-mi mori in brate daca e sa-mi mori...)

-Daniela, Daniela...Daniela trezeste-te...

(Te auzeam dar imaginea visului in care mureai cate putin inaintea mea si eu nu puteam face nimic, ma facea sa ma adancesc si mai tare si sa-mi doresc sa alerg spre tine sau cat mai departe...)

-Daniela, Daniela...

(M-am trezit apoi cu ochii atintiti in tavan, cu lacrimi in coltul lor care-mi ardeau toate visele de dinainte)

-Daniela, ce ai visat? Daniela iti mai aduci aminte?

(Nu puteam vorbi, insa am zis ca da...)
Am zis doar:

-Esti aici? Sigur esti aici?

M-am trezit abia acum, in patul gol, singura si mi-am dat seama ca...
...ma simt atat de obosita. Si e abia luni...
Daniela, nu mai visa atat....

sâmbătă, 7 martie 2009

Fuckin' day...

Am avut o zi apasatoare. Grea de altfel. Am simtit nevoia sa ucid. Orice, pana si ganduri. numai de amintiri sa nu ma ating, mi-am zis. De dimineata speram sa fie o zi buna, in care sa nu fiu egosita, sa nu ma gandesc la mine. Sa ma gandesc ca asa trebuie sa se intample, ca intotdeauna exista o cale de mijloc, ca exista o cale care sa-i multumeasca pe toti. Chiar si pe cel mai nemultumit.
Am avut o zi, nu ca proasta, extraodinar de proasta. O zi in acre mi-am facut numai reprosuri, o zi in care m-am urat pentru ceva pentru care la un moment dat ma iubeam..
Nu pot altfel, mi-am zis...nu pot sa nu gandesc asa, nu pot... M-am simtit singura. M-am simtit cu toti norii in cap, m-am simtit abatuta, m-am simtit trista, m-am simtit cumva cum nu m-am simtit niciodata.

Am gasit definitia la "a iubi de nu mai pot" - a putea trai numai cu cineva, pana la ultima suflare.
poti trai cu mine pana la ultima suflare? poti trai numai cu mine pana la ultima suflare?
Sau sa te intreb...ma iubesti de nu mai poti?

Mi se pare ca visez...inca mai pot sa visez.
Nu-mi lua visele. Ai grija pe unde calci. E inuman ca calci pe visele unui copil, e inuman ca mi le hranesti, e inuman sa mi le lasi sa moara.

Ma iubesti de nu mai poti? Eu vreau doar sa traiesc, pana la ultima suflare, cu tine. Si numai cu tine.
N-o sa pot uita ziua de azi...

vineri, 6 martie 2009

Deseara...in Vama....

Simt miros de primavara, soarele m-a lovit in privire de cand am deschis ochii, pentru prima data azi: "Ah, ce soare..." si-am zambit... M-am trantit inapoi in asternut si mi- am simtit pana la ultima suflate, toate amintirile, toate trairile, ca intr-un film. Am zambit mult azi. Am citit pe blog la Chirila ca-s deja in drum spre Timisoara. M-a trecut un fior. Mi-am adus aminte de concertul de anul trecut...
Abia astept...mi-e dor sa fiu acolo, mi-e dor sa cant, mi-e dor...vreau sa-mi sting dorul...

Deseara vom fi in Vama...

Pentru o viata de acum...

Iubesti pe cineva atunci cand ajungi sa ii dai ce ai mai bun, pe tine insuti...

Sunt acea parte pe care ai pierdut-o...

Si pe care ai regasit-o, dar intr-un alt format...

Sunt soarele care iti mangaie chipul...

Lacrima care iti spala obrazul

Sunt toate visele tale

Adunate intr-un glob de cristal

Sunt toata viata ta

Te iubesc, de nu mai pot!

joi, 5 martie 2009

Salut, Daniela...

Sunt lucruri pe care eu nu le inteleg. Din doua motive. Poate pentru ca sunt de neinteles sau poate sunt eu prea naiva sau prea..(proasta?!) ca sa le inteleg. Sunt lucruri la care am renuntat a ma mai chinui sa le inteleg si cand mi-e lumea mai draga, gandurile...sau lucrurile astea se intorc la mine. Nu fabric numai trecut, de dimineata pana seara...mai fabric si altceva. In fine, sunt lucruri de la care ma abtin. Nu mai vreau sa intreb, nu mai vreau sa stiu, nimic din ce nu as avea nevoie sau as avea nevoie sa stiu....sunt lucruri pe care nu am voie sa le stiu pentru ca ... pentru ca poate nu pot sa le inteleg...de ce sa le inteleg? oare cine a spus ca intelegerea face minuni in lumea asta? Sau in viata asta? Sau...sau in alta viata???
In fine, pot recunoaste oricand ca sunt o femeie slaba, insa nu pot recunoaste ca sunt o femeie proasta. Nu vreau sa fiu o femeie proasta. N-am fost niciodata, nu m-am nascut asa si sper nici sa nu mor asa.
Ma bate doar un gand de cateva zile. Ma pandeste un sentiment ciudat.
De vina cred...

N-am avut o zi proasta, n-am avut o zi buna, n-am avut o zi - ca sa generalizez. Am avut doar un sentiment ciudat - o sa -l am si maine. Daca e un sentiment de culpa, ma va chinui mult timp de acum. De ce un asa sentiment?
N-am facut nimic, nimic rau...
Sper...
Daca nu e asa cum sper eu, zi-mi tu.

"Salut Daniela, sper sa ne spui si noua ce gand ciudat, ce sentiment ciudat te strabate, si ce hotarare ai luat...daca ai luat..."


O sa va spun, da, in momentul in care o sa aflu...cat despre hotarari si decizii, nu acum, va rog...

luni, 2 martie 2009

Sa fabrici trecut, de dimineata pana seara

Am mers mult azi pe jos. Am traversat Unirii toata. Nu peste mult "va fi de stat in Unirii pe banci". O sa pot sa port tricou si pulover peste si sa stau in Unirii pe banci, cu o doza de Cola, doza mea zilnica de Cola. Asta face parte din...Ah, am emotii...
Am traversat azi Unirii. Nu m-am oprit sa stau pe banci...de ce...nu stiu...
Asta face parte din...trecut. Am citit in ultima mea carte ceva: " Sa fabrici trecut, de dimineata pana seara!" Am zambit si-am trecut mai departe. Insa inca nu imi iese din minte. Ma tot gandesc daca intr-adevar vreau sa fabric trecut sau daca vreau sa-mi traiesc prezentul - prezentul prezent -pana la ultima suflare. Prezentul ma tine in viata, trecutul imi ofera siguranta unui prezent ca acesta pe care il simt acum...pana in maduva oaselor...

"Sa fabrici trecut, de dimineata pana seara" - E. Cioran

sâmbătă, 28 februarie 2009

Povestea de pe noptiera II

-Ce-i???

-Mi se parea ca esti trista...

-Nu...daca nu iti spun nimic nu inseamna neaparat ca sunt trista.

In sinea mea ma gandeam cum o sa ma descurc, cum o sa fac sa treaca timpul decent, cum sa fac sa nu am ganduri, cum sa alung supararea...in sinea mea speram sa pot schimba ceva. In sinea mea mi-ar fi placut sa petrecem inca o ora impreuna.Macar una. Dar n-a zis nimic. A trebuit sa ma despart incet, sa nu-mi dau eu seama ce urma sa fac. Mi s-a parut un drum lung spre casa, dar l-am dus la bun sfarsit. Casa mi se pare goala si straina. Nu-mi gasesc locul.

-Inteleg...e a nu stiu cata oara cand te ranesc in mai putin de 24 de ore.

-N-a fost vina ta.

Si chiar nu a fost.

-Daniela???

Auzeam parca pe cineva car ma striga....

-Daniela???

Cred ca dormeam si nu ma puteam trezi din vis. Eram constienta ca visez dar nu ma puteam desprinde de vis. In sinea mea doream sa stiu pana unde poate merge...visul...

-Daniela, Daniela...pentru ce Dumnezeu tresari asa???

Mai departe nu mai stiu....

vineri, 27 februarie 2009

Povestea de pe noptiera

-Respiri?

-Greu…dar respir. M-am trezit sufocata de un vis. De cel mai dorit vis al meu. Ma chinuie, ma bantuie si nu vrea sa-mi dea pace. L-am simtit cel mai profund, ma impinge de la spate sa fac ceea ce credeam ca-mi doresc sa fac – acum ca aveam posibilitatea, m-am temut.

-Te-ai temut de…???

-De tot, mi-e teama ca odata implinit va disparea pentru totdeauna. Si nu-mi permit. Prea mult am visat, prea mult am investit…

-Preferi vise neimplinite?

-Prefer orice in care esti tu. Prefer si neimpliniri daca trebuie sa faci parte din ele. Prefer o viata in doi. Prefer zile ploioase in care sa stam in casa, in pat, acoperiti pana in gat cu o plapumioara. Prefer sa ne tinem in brate decat sa mancam. Prefer sa ne hranim unul din visele altuia. Prefer…

-Cand ti-ai dorit ultima data asta?

-Nu am alt gand.

-Nu ai alt gand? Preferi sa ai un singur gand pentru tot restul vietii tale?

-Prefer sa am gandul meu cu si despre tine, chiar daca ar insemna ca, la un moment dat, sa mor asa…

S-a ridicat de pe un scaun, s-a indreptat catre fereastra si a privit in afara. Un timp nu a mai spus nimic. Parca si-a imaginat ultima perioada dn viata asta, nu ca pe o povara, ci mai mult, ca pe o perioada in care a facut sacrificii si compromisuri ca toate lucrurile sa mearga in directia in care credea ca e bine sa mearga. Pe drumul drept. Si-a calcat parca pe principii si acum incearca sa afle de ce facut toate astea. Daca se merita. Daca a facut totul pentru cineva, pentru altcineva –pentru mine poate- sau pentru propria-i persoana. Nu-mi zice nimic, priveste in continuare pe fereastra de parca i-ar veni idei din afara. Uneori cred ca nu ma iubeste. Uneori cred ca ma iubeste din tot sufletul. Imi demonstreaza in fiecare zi, folosind alte metode, cat de mult insemn eu si cat de mult ma iubeste, cu toate astea, pentru mine nu e indeajuns…s-a intors brusc, de la fereastra, cu lacrimi in ochi si mi-a spus:

-Ai o viata inainte, pe care trebuie s-o traiesti in colectivitate. N-ai inteles nimic din tot ce am zis eu pana acum…toata munca mea a fost in zadar.
Am incercat sa spun ceva dar…

-Daniela, Daniela…

M-am trezit la un moment dar, tu incercai sa ma faci sa inteleg ca a fost un vis. Cel mai ne-la-locul lui. Am tresarit, te-am privit, te-am strans in brate, te-am sarutat, ti-am spus ca te iubesc, si am adaugat:

-Da, respir!

-Poftim?

-Nimic. Doar iti spuneam ca respir.


(Orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare)

Pentru mine

M-am trezit acum cateva minute. Inca mi-e somn. Inca ma simt obosita - de la visele toate pe care le-am avut in noaptea ce a trecut. Am visat...sau poate n-am visat. poate chiar mi s-a intamplat ce am crezut eu ca am visat. Mi-am dorit atat de mult sa se intample ncat acum cred ca am visat. Oricum daca s-a intamplat sau nu, aca am visat sau nu...a fost exact ceea ce mi-am dorit eu, ceea ce am asteptat de ceva vreme, eu care nu am asteptari. Uf...in fiecare zi aflu ceva nou despre mine care ma face, nu sa ma urasc, sa realizez doar ca nu-s chiar asa cum credeam eu ca sunt...

Ieri am avut o zi ... altfel. Mi s-a spus ca nu stiu sa ma bucur de ceea ce am - ca am totul doar ca nu vreau sa deschid ochii sa vad asta. Mi s-a spus ca important e ca suntem si ca putem trai(impreuna) clipele de fata. Mi s-a spus ca noi suntem oarecum partajati in mai multe "fiinte" ca sa zic asa. Mi s-a spus ca trebuie sa invat sa las sa-si faca fiecare fiinta din mine aparitia la momentul potrivit. Mi s-a spus ca n-am stiut - ieri - sa las copilul din mine sa evadeze - si ca il astepta. Mi s-a spus ca am lasat o zi intreaga femeia ganditoare sa misune prin viata mea.

Ieri simteam nevoia sa-mi cumpar ceva. Mi-a cumparat o carte. Am intrat in prima librarie si-am pus mana pe primul raft si mi-am luat prima carte. (cunosteam libraria, cunosteam raftul si cunosteam si cartea).

O sa o citesc....incepand de azi.

joi, 26 februarie 2009

P.S.

De cateva zile si eu si lumea intreaga radem de mine. Parca n-am aer, oriunde as fi, oriunde m-as duce. Ma simt inutila si ridicola in fata atator lucruri pe care ar fi bine sa le fac, sau sa nu le fac. Nu pot sa ma desprind de visul asta - ma tine in viata, sunt conectata prin el la niste aparate care ma ajuta sa respir. Va trebui probabil, in curand, sa merg acasa...sa ma inchid in singuratate si sa realizez ca au trecut 23 de ani in care nu am strans nimic pe langa mine, nu am adunat decat reprosuri, nu am facut nimic bun, n-am mers niciodata singura, pe picioarele mele chiar daca asta am crezut la un moment dat.
Astept momentul in care lumea se va prabusi peste mine si ma va umple de praf. Exista atunci doua posibilitati: sa ma inghita praful pentru totdeauna si nimeni sa nu-si mai aminteasca de mine sau...sa ma ridic, sa ma scutur de praf si sa spun ca eu iubesc si ca nimic nu ma va opri sa fac asta.
Era o vreme in care credeam ca daca ai bani, ai tot si poti cumpara orice. Mi-am dorit sa am bani sa pot cumpara tot ce vreau eu. Am incercat sa cumpar fericirea, sa cumpar iubirea, sa cumpar oameni.N-am reusit...tot ce am reusit sa cumpar a fost o intreaga si iremediabila furtuna interioara. Am pierdut bani, am pierdut vise, sperante si am ramas cu iluziile. sunt un copil naiv care si-a zis intotdeauna ca "cei care cred ca banii nu pot cumpara fericirea, nu stiu de unde se fac cumparaturile". Poate la un moment dat mi s-a parut ca am putut cumpara ceva ...dar nu...doar mi s-a parut....m-am mintit pe mine. Si ma mint in continuare.
Inca am pastrat ceva bani in portofel...poate, poate reusesc....

Sunt obosita de la toate gandurile pe care le am...as vrea sa ma inchid in casa si sa nu ma ies. o saptamana. sau poate doua!

P.S: Nici eu nu stiu de unde se fac cumparaturile.