Nu-mi aduc aminte cand am visat ultima data. Insa imi aduc aminte ce am visat: umblam desculta pe nisip fierbinte, imi ardeau talpile si buzele dupa un sarut lung, vedeam doar cerut in fata si soarele imi mangaia chipul, nu ploua, nue ra toamna, nu era frig, nu-mi era foame, sete, nu-mi venea sa plang...mergem pe un drum care nu avea sfarsit pentru ca nu mi-am dorit niciodata un sfarsit. Eram eu si talpile mele goale, cu visele mele lungi si scurte, cu visele mele de-o viata. Traiam bine si traiam intens. Daca am cazut m-am ridicat. Daca am plans, lacrimile au fost arse de soare. Daca mi-a fost greu vreodata n-am simtit asta. Am visat color, am visat alb negru, am visat si-am sperat. Nu era vina, nu era repros, nue ra ura. Nu e nici acum ura. E doar neputinta mea de a trece peste trecut , peste obstacole, peste temeri, peste mine...
Dar cand m-am trezit, asternutul sub mine mirosea a cele mai frumoase vise - pierdute pentru moment sau pentru totdeauna - mi-a fost greu sa accept ca e aceasta dimineata goala, transparenta si fara sens.
N-am avut niciodata un loc al meu, nu m-am simtit bine nicaieri, oriunde as fi fost mereu ma apasa ceva, nu stiu ce, dar durea ingrozitor. Punct.
De valoare unui lucru iti dai seama abia dupa ce l-ai pierdut. Ce-am pierdut? poate ca n-o sa stiu niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu