Despre Credinta

Nu merg la biserica. Dar cred in Dumnezeu. Nu stiu sa ma rog, nu am invatat inca. Dar cred in Dumnezeu. Ma simt neputincioasa. Niciodata nu I-am cerut ajutorul cand am avut nevoie. Nu pot fi ipocrita - n-am fost niciodata, nici n-o sa fiu. Nu merg la biserica, insa cred in Dumnezeu. Dumnezeu e pretutindeni. Ii simt prezenta aici, acum cu mine. E cu mine, e in aerul pe care il respir, e in mainile mele, cu care tastez acum, e pe tamplele mele si pe sudoarea de pe frunte, e in palmele mele de copil, e in ochii mei limpezi si calzi, e in glasul meu , dimineata, ragusit, morocanos...E peste tot. Dumnezeu ma iubeste.
Nu merg la biserica. Insa cred in Dumnezeu. Nu m-0a lasat niciodata singura, nici macar in momentele in care eu am crezut ca sunt singura. Singuratatea, singuratatea adevarata o simti doar in momentul in care ti se va taia respiratia pentru totdeauna. Eu n-o sa mor devreme. Am incredere. Credinta mea e altfel. Stiu doar ca Dumnezeu exista. Si atat. Ma tem de El, Il iubesc si-L simt aproape. In fiecare zi.
L-am vazut in dimineata cea mai frumoasa din lume, l-am mvazut in soarele rasarind de dupa blocuri, si-am zambit. Din doua motive am zambit. I-am simtit Lui atingerea calda si m-am trezit la locul potrivit.
Mi-amm umplut sufletul cu credinta si ma simt implinita. Azi. Maine nu stiu ce va fi, nu-mi pasa.
Ma gandesc tot mai des la vorbele unui vechi prieten:"Linistea ne-o facem singuri cu ajutorul lui Dumnezeu... traim linistiti in Bocsa, in Timisoara, in New-York... Pacea din suflet te urmeaza oriunde. "
Nu stiu prea multe despre credinta, despre credinta mea sau despre credinta in general, insa azi ma simt impacata. Impacata cu mine, impacata cu lumea, impacata cu Dumnezeu.

Bucura-te, Daniela!