-Respiri?
-Greu…dar respir. M-am trezit sufocata de un vis. De cel mai dorit vis al meu. Ma chinuie, ma bantuie si nu vrea sa-mi dea pace. L-am simtit cel mai profund, ma impinge de la spate sa fac ceea ce credeam ca-mi doresc sa fac – acum ca aveam posibilitatea, m-am temut.
-Te-ai temut de…???
-De tot, mi-e teama ca odata implinit va disparea pentru totdeauna. Si nu-mi permit. Prea mult am visat, prea mult am investit…
-Preferi vise neimplinite?
-Prefer orice in care esti tu. Prefer si neimpliniri daca trebuie sa faci parte din ele. Prefer o viata in doi. Prefer zile ploioase in care sa stam in casa, in pat, acoperiti pana in gat cu o plapumioara. Prefer sa ne tinem in brate decat sa mancam. Prefer sa ne hranim unul din visele altuia. Prefer…
-Cand ti-ai dorit ultima data asta?
-Nu am alt gand.
-Nu ai alt gand? Preferi sa ai un singur gand pentru tot restul vietii tale?
-Prefer sa am gandul meu cu si despre tine, chiar daca ar insemna ca, la un moment dat, sa mor asa…
S-a ridicat de pe un scaun, s-a indreptat catre fereastra si a privit in afara. Un timp nu a mai spus nimic. Parca si-a imaginat ultima perioada dn viata asta, nu ca pe o povara, ci mai mult, ca pe o perioada in care a facut sacrificii si compromisuri ca toate lucrurile sa mearga in directia in care credea ca e bine sa mearga. Pe drumul drept. Si-a calcat parca pe principii si acum incearca sa afle de ce facut toate astea. Daca se merita. Daca a facut totul pentru cineva, pentru altcineva –pentru mine poate- sau pentru propria-i persoana. Nu-mi zice nimic, priveste in continuare pe fereastra de parca i-ar veni idei din afara. Uneori cred ca nu ma iubeste. Uneori cred ca ma iubeste din tot sufletul. Imi demonstreaza in fiecare zi, folosind alte metode, cat de mult insemn eu si cat de mult ma iubeste, cu toate astea, pentru mine nu e indeajuns…s-a intors brusc, de la fereastra, cu lacrimi in ochi si mi-a spus:
-Ai o viata inainte, pe care trebuie s-o traiesti in colectivitate. N-ai inteles nimic din tot ce am zis eu pana acum…toata munca mea a fost in zadar.
Am incercat sa spun ceva dar…
-Daniela, Daniela…
M-am trezit la un moment dar, tu incercai sa ma faci sa inteleg ca a fost un vis. Cel mai ne-la-locul lui. Am tresarit, te-am privit, te-am strans in brate, te-am sarutat, ti-am spus ca te iubesc, si am adaugat:
-Da, respir!
-Poftim?
-Nimic. Doar iti spuneam ca respir.
(Orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu