Shh...

Ieri am stat in Unirii pe banci. Mi-am facut timp. Am fumat o tigara. Mi-au trecut prin minte anii studentiei in care in fiecare zi drumul meu trecea pe acolo.Am fumat o tigara. Am zambit si-am plecat. N-am pierdut chiar tot.
Azi o fata de varsta mea dadea cu mopul in holul de la intrarea firmei in care lucrez. Imaginea ei trista si mopul care-i aduce banutii in fiecare luna, au starnit controverse in randul colegilor mei. De ce nu poate lucra cu noi sus la birouri, de ce nu o putem saluta? De ce nu o putem intreba ce mai face? - putem. Trebuie doar s avrem. Luam totul de la viata si de la oameni, insa nu dam cat am fi vrut sa dam -nici vietii, nici oamenilor.
Maine plecam. La Valiug. Resimt deja linistea din mai. Am spus mereu ca am sa ma intorc. Acolo, in natura, sus sus, sa simt cum linistea vibreaza in mine, sa simt libertatesi viata in mine. Am emotii.
Mi-e dor parca...Va fi frumos. Oamenii cu care merg sunt extraordinari. Abia acum am realizat asta - sunt inconjurata de oameni extraordinari!
Ce au atat de extraordinar in ei? - SIMPLITATEA!

Noapte fara de vise voi avea...shh...daca e sa visez, sa visez numai in somn!

Povestea de pe noptiera VIII

Si-a sters lacrimile din mers, si s-a napustit asupra usii, a deschis-o larg, inainte stingand tigara pe peretele alb, lasand o dara neagra de mizerie din sufletul ei, a trantit usa si-o fugit pe scari, negandindu-se ca s-ar putea impiedica sau cadea sau lovi. Era destul de indurerata. Si-a desprins parul sa-l lase liber, ea care niciodata nu si-a lasat parul desprins si liber. Libertatea ei nu statea in libertatea parului ei. Si-l tinea prins mereu pentru a-si scoate in evidenta ochii - si ai ei in forma de suflet - si s-i la lasat liber, sa zboare prin vant, sa zboare deodata cu ea. Parul ei moale si lung, mai lung ca niciodata si de un saten deschis auriu, niciodata nu s-a simtit mai liber. De data asta nu a mai intins mana asteptand sa priveasca cu altii pleaca din viata ei fara a mai avea siguranta ca se vor mai intoarce vreodata... plecat ea. Nu se uita nimeni cum pleaca, dar ea spera sa o priveasca cineva. Nu, nu sa o strige, nu sa o cheme inapoi, pentru ca n-avea cine. Astfel si-a dat seama ca e singura pe lume, ca nimeni n-are s-o mai intoarca din drum. Se va intoarce singura. La capatul scarilor s-a oprit. S-a uitat inapoi. nu era nimeni. A inceput sa planga. Cu fiecare lacrima cazuta, isi ardea pielea. Uitase ca lacrimile ei ard si incepu sa si le stearga cu palmele. Palmele-i mici nu si le mai simtea. Nici nu avea nevoie. Se simtea murdara. Mereu a fost curata si ingrijita. Si acum era. Doar ca ea nu mai vedea decat mizeria lumii si neputinta ei de a face ordine intr-o asemenea dezordine. Se simtea pierduta. Mereu s-a simtit pierduta. Poate doar o scurta perioada din viata ei a fost una implinita- acea perioada care acum o tine in viata si-i da aer pentru a respira, pentru a nu se ineca. La capatul scarilor au lasat-o puterile - stia ca pentru mult timp nu poate fugi de ea. Mereu se va urmari singura. Mereu avea sa-i fie frica de ceva - de umbra ei. De frici n-a scapat. Si stia asta. Treptat a inceput sa recunoasca.
****
Nu-mi aduc aminte ce purta atunci. Cred ca fugise apropae goala, cu talpile goale. Simtea ca-i sunt ranite picioarele de cioburile sulfetului sau scapat din mana, scapat pentru totdeauna. Niciodata nu a avut suficienta grija de ea. Nu i-a pasat. A spus mereu: "maine poate fi orice, oricum nu-mi pasa, tot ce am trait pe acest pamant a fost suficient, sa mai iubiti si voi, eu am iubit destul..." Stiu ca asta imi zicea de fiecare data cand o intalneam. Apropae ca nu mai e... nu mai e ea. Am si uitat cand am simtit pentru ultima data ca e ea. Nu mai vorbeste, nu mai vorbeste nici cu sine. Se preface ca ca nu exista, se preface ca nu e ea, mereu i-a palcut sa se mituiasca pentru a apuca ziua de maine, stia intotdeauna ca acea conditie a ei de visatoare n-o va avantaja tot timpul, stia ca n-a facut cat ar fi putut sa faca, pentru ca n-a putut prea mult. Se simte mai intotdeauna limitata. O limita ceva, ceva ce n-am putut sa aflu. Statul pe banci in unirii ii facea bine. Ore in sir daca ai fi lasat-o acolo, ar fi stat. Sa-i fi dat doza ei zilnica de cola si tigarile, pixul si foaia sa-si scrie povestea si era multumita. Era o vreme cand avea tot. Avea o prietena buna care ii asculta toate neajunsurile si care o sfatuia, care ii accepta micile nebunii si starile latente din car uneori abia mai iesea, avea un baiat care o insela dar care se prefacea destul de bine ca o iubeste, avea dorinta de a termina o facultate - si a terminat-o, dar pentru ce? - avea un vis de a fi pe picioarele ei, macar o ora pe zi de a fi cu picioarele pe pamant si-n rest cu capul in nori. Era o vreme cand traia luni de zile intregi pentru septembrie, pentru prima frunza cazuta, pentru intaia ploaie de septembrie, traia pentru ultima toamna pe care inca n-a simtit-o. Ii placea s atraiasca simplu, cat mai simplu posibil. Nu s-a complicat niciodata. N-a vrut s acreeze niciodata probleme altora, a atras tot raul asupra ei. A urat in tacere si fiecare ura i s-a trasformat in ura de sine.
Cat despre dispret... a dispretuit tot ce i-a stat in cale, a dorit rau numai in vorbe ... a dorit rau, da, a dorit - e uman. Inuman ar fi fost sa fie un om numai cu sentimente nobile - nu exista, n-ar fi fost om...
***
Visele lor au devenit visele ei, a visat un timp cu ochii deschisi, apoi visa numai in somn, in somnul scurt de doua-trei ore pe noapte, sau pe zi. caci da, isi pierdus eatat de mult cumpatul si ...si ... concentrarea caci nu mai putea nici dormi, nici manca... I-a palcut mereu sa traiasca dramatic , insa dramatic cu limita. a pierdut la un moment dat controlul de sine. A perdut tot. Si-a pierdut si tineretea. Nu se mai poate privi in oglinda. Ii e teama. Se simtea batrana. Pielea si-o simtea lasata...se simtea alta. Total diferita. Era cumva...cumva alftel decat au cunoscut-o toti.
***
Iar eu, eu cand am vazut-o cazuta langa scarile pe care altadata fugea ca sa ajunga...ca sa ajunga unde? Doar ea ar putea sa ne spuna...

***
Dar n-o va face ... va suferi mereu de-un dor de care noi nu vom sti, va calatori in locurile in care a trait cele mai frumoase clipe pentru a-si chinui amintirile si pentru a le hrani, iar cand se va trezi din visare va fi prea tarziu.

(fictiune)

Uneori...

Uneori imi doresc sa am gandurile noastre si nu gandurile mele. Ce mai conteaza ce-mi doresc eu? Ce mai conteaza ce mi-am dorit eu sau ce-o sa-mi doresc??? De cand nu mai plang? De cand mi-am dat seama ca lacrimile mele nu vor face altceva decat sa arda locul unde cad...degeaba imi doresc daca nu pot avea...

Uneori chiar imi doresc sa am gandurile noatre...uneori in doresc sa scriu acolo...
Uneori...ah...uneori e mai bine asa...

* ganduri de duminica

Cine sunt eu?

...eu...cea care priveam mereu cum pleci, tu care stateai cu bratele incrucisate si nu faceai nimic pentru ca-ti era teama, eu care intindeam mana si-ti spuneam: te rog , mai da-mi o sansa sa-ti arat ca m-am schimbat!, tu care inchideai ochii si nu ziceai decat: Daniela...!, eu care-mi doream sa te tin de mana, tu care-mi spuneai ca nu stii ce si cum sa faci, eu care te rugam in continuu sa ma lasi sa am grija de tine, tu care ziceai ca ti-ar placea dar...

...eu...eu care m-am trezit si mi-am dat seama ca in ultimul timp visez mai mult in somn decat cu ochii deschisi. Si-am zambit. Asta e de bine. Lucrurile se indreapta exact spre punctul pe care eu mi l-am dorit dintotdeauna. Eu visez numai in somn - ceea ce e al dracului de bine si de normal -, eu pot sa privesc inainte cand merg pe strada si nu in pamant, scormonind prin amintiri, eu care pot sa merg pe strada fara sa ascult muzica - nu ma mai deranjeaza zgomotul si agitatia - ceea ce nu mai da semne de imbatranire - eu...eu cea care nu sunt nici de vina, nici de vis!

Cine sunt eu? Nu te privi pe tine insuti ca te vei minti. Nu sunt ca tine si n-am sa fiu niciodata ca tine! Sunt cel mai bun om pe care l-am intalnit vreodata si nu-mi pare rau! Cate vieti voi trai pe acest pamant, in toate imi voi repeta ca sunt cel mai minunat om care mi-a umplut viata pe cand era goala si ...si de nimic. Sunt cel mai minunat om care a intalnit inca alti oameni minunati dintre care acum a ales doar unul.

Unul singur pentru vietile mele, in continuare...
Ziceam candva ca astept sa cunosc baiatul care se afla undeva in lume si care ma iubeste. L-am cunoscut, mai trebuie sa aflu daca ma iubeste. Nu va fi nici greu nici usor -eu sa aflu daca el ma iubeste, eu sa afle daca ma poate iubi- !

N-ai cu cine...

N-am gresit niciodata cand am catalogat un om, n-am gresit niciodata cand mi-am facut o parere despre cineva - dar toate au un inceput. Urasc cateva lucruri pe lumea asta, putine dar urasc. Urasc sa ploua pentru ca-mi murdaresc hainele; urasc sa merg mereu pe acelasi drum; urasc oamenii care nu-si tin promisiunile; urasc minciuna, ipocrizia si aroganta; urasc sa mi se spuna ca n-am dreptate; urasc sa plang pentru ca ma face slaba; urasc sa ma rog de cineva pentru ca mi se pare umilitor. Insa mai presus de toate urasc sa vad ca am gresit facandu-mi o parere.

N-ai cu cum si n-ai cu cine. Poate la un moment dat o sa ma fac atat de bine inteleasa incat ... dar ce va pasa voua?

Mergeti, zambiti, iubiti-va numai pe voi ca atat stiti sa faceti, vorbiti ore in sir la telefon pentru ca n-aveti o viata a voastra, vindeti-va pe nimic, da, va vindeti petru ca va place sa primiti nimicuri pe care sa nu dati nimic.
Mi-e sila...


* o alta seara vicleana imi fura linistea si ma face sa spun toate adevarurile despre lumea in care traiesc, despre oamenii cu care sunt obligata sa comunic in fiecare zi.