Am avut o zi apasatoare. Grea de altfel. Am simtit nevoia sa ucid. Orice, pana si ganduri. numai de amintiri sa nu ma ating, mi-am zis. De dimineata speram sa fie o zi buna, in care sa nu fiu egosita, sa nu ma gandesc la mine. Sa ma gandesc ca asa trebuie sa se intample, ca intotdeauna exista o cale de mijloc, ca exista o cale care sa-i multumeasca pe toti. Chiar si pe cel mai nemultumit.
Am avut o zi, nu ca proasta, extraodinar de proasta. O zi in acre mi-am facut numai reprosuri, o zi in care m-am urat pentru ceva pentru care la un moment dat ma iubeam..
Nu pot altfel, mi-am zis...nu pot sa nu gandesc asa, nu pot... M-am simtit singura. M-am simtit cu toti norii in cap, m-am simtit abatuta, m-am simtit trista, m-am simtit cumva cum nu m-am simtit niciodata.
Am gasit definitia la "a iubi de nu mai pot" - a putea trai numai cu cineva, pana la ultima suflare.
poti trai cu mine pana la ultima suflare? poti trai numai cu mine pana la ultima suflare?
Sau sa te intreb...ma iubesti de nu mai poti?
Mi se pare ca visez...inca mai pot sa visez.
Nu-mi lua visele. Ai grija pe unde calci. E inuman ca calci pe visele unui copil, e inuman ca mi le hranesti, e inuman sa mi le lasi sa moara.
Ma iubesti de nu mai poti? Eu vreau doar sa traiesc, pana la ultima suflare, cu tine. Si numai cu tine.
N-o sa pot uita ziua de azi...
Un comentariu:
crezi ca exista o siguranta a zilei de maine?
Trimiteți un comentariu