Gandul de azi

Numai ce mi-am lasat amprentele pe un pahar din care am baut cel mai bun vin. Intr-adevar un vin bun.

O femeie

Ma simt ca pe vremea cand tot ce-mi doream era sa ninga, sa fie iarna, sa ma bucur, sa fiu mereu copil, sa ma joc, sa n-am griji, sa nu cresc niciodata. N-am putut ramane la fel, n-am putut sa n-am vise. Ce om as fi fost fara vise? Si-am visat pana m-am saturat, am visat si-am uitat sa visez numai in somn si m-am trezit ca am devenit ceea ce sunt acum: o femeie. Cu planuri de viitor. O femeie fericita. O femeie pe care pana si eu as putea s-o invidiez, desi eu nu-s si n-am fost niciodata astfel -invidioasa. Am ajuns o femeie in toata regula. Cu bune si cu rele. Am ajuns femeia la care mama visa sa faca din mine. Cred ca sunt o femeie buna, dar sigur am lipsurile mele. Stiu, si-am stiut mereu ca n-am sa pot fi niciodata perfecta. Nu exista femeia perfecta. Exista doar femeia care este si slaba si puternica in acelasi timp, femeia care poate avea tot ce-si doreste , mai putin perfectiunea.
Sunt o femeie. Da, am crescut:) Si cresc in continuare.

Astept sa vina iarna, sa ninga, sa ma intorc la copilarie si-apoi sa-mi amintesc cine sunt: eu - aceeasi dintotdeauna! Daca m-am schimbat m-am schimbat pentru mine.

Oare de ce?

Sub mine, acum se afla un asternut neted, intins, proaspat. De luni de zile ma trezesc dimineata cu asternutul bine intins. Nu se mai aduna. Pesemne ca am un somn linistit si sigur.

Ma bantuie, intr-un mod straniu de placut, o intrebare: oare de ce iubesc barbatul asta? In fiecare zi am inca si inca un raspuns. Azi: il iubesc pentru ca in somn pare un copil de care trebuie sa am grija(si-mi face placere), iar in realitate e un barbat puternic care-mi mentine echilibrul. Si perfectiunea. Si l-am iubit din prima clipa si eu am stiut asta. Il iubesc. Ce mai conteaza restul de o mie de motive?!

P.S.

Si-am zis ca-n viata mea n-o sa gasesc un ceai mai bun decat ceaiul de iarna cu scortisoara si ceaiul de zmeura cu vanilie cu ambalaj cu "Love" de la Casa cu Flori.
Ei bine, l-am gasit, e ceaiul negru cu scortisoara, de iarna si cu lapte de la noi de acasa :)

Ceai

A cumparat 2 ceainice si m-a invitat in bucatarie la un ceai. Mi-a spus ca ma iubeste si-am simtit toata dragostea lui. Am avut noroc. Am gasit un barbat minunat care mi-a facut viata minunata. Minunile se schimba intre ele si noi le alegem pe cele mai potrivite. Imi iubesc baiatul si-mi iubesc zilele petrecute alaturi de el. Imi iubesc viitorul si-mi iubesc zambetul de dimineata. Din fiecare dimineata. Cei care ma cunosc stiu ca traiesc cele mai frumoase momente din ultimii 24 de ani. Cei care ma cunosc si nu stiu, probabil ma invidiaza. Urat cuvant invidie. Nu mai conteaza. Mai sunt 10 luni si 18 zile pana la cea mai minunata din viata oricarei femei!

P.S: Ne place ceaiul negru, de iarna, cu scortisoara si lapte!

Viitor...

Nu, nu, nu...nu! Nu privesc inapoi. N-am de ce sa mai privesc inapoi. nici gandul acesta n-ar trebui sa-l am. Nu privesc inapoi si nu stiu ce e ala trecut. Trecutul e trecut. O amintire trecuta e una pierduta. S-au dus toate amintirile mele. S-au ingropat singure. S-au facut uitate singure. Nu a fost vina mea. Nu-mi mai amintesc nimic din ce-a trecut. La revedere! Sau mai bine zis ADIO. Cum ziceam candva: adio viselor copilaresti.
Nu-mi mai pasa de cine a fost in viata mea. Imi pasa de cine e in viata mea acum. Si pot sa-i numar pe degete. Dar n-o fac. Am planuri. Mereu am avut planuri pe care le-am abandonat la jumatatea drumului. Dar acum e altfel. Am planuri pe care le impart la doi. Le impartim intre noi. Am un viitor in fata. Si am un viitor sot. Ne casatorim. Ne facem viata mai frumoasa. Ne iubim. Ne implinim visele. Unul cate unul, pe rand...

Cu toate astea cate le avem, de ce sa mai intoarcem capul inspre trecut? Avem o viata inainte si-o tinerete de trait!
Ah, ce viitor ne asteapta...

Fum

Mi-au ramas doar fumurile tineretii ce-mi curge prin vene. Altele nu mai am. In ciuda oboselii, a lipsei de timp pentru a face tot ce-mi doresc, sunt o femeie fericita. Prea fericita pentru vremurile pe care le traim.
Cel mai rau lucru pe care as putea sa-l fac la un moment dat ar fi sa contest fericirea de acum:) Cel mai bun lucru pe care as putea sa-l fac la un alt moment dat ar fi s-o caut.

Sa speram ca nu in trecut. Mi-am promis ceva!

Definitie

Daca iubirea dispare, ramane respectul -care sa asigure continuitatea unei vieti impreuna. Asta inseamna promisiune.

P.S.: Cred ca asta a lipsit mereu, din toate cate am avut. Respectul. Fara respect iubirea se stinge.

Anotimpuri

Toamna e anotimpul in care imi simt tot trupul greu, lenes, transparent, vulnerabil. Cu toate astea mie imi place toamna. Zvacneste acolo dorinta si pofta de viata pe care le simt in prima zi de dupa. Prima zi de primavara.
Toamna e anotimul in care am sufletul usor, plin de speranta, vulnerabil. Toamna e anotimpul in care simt ca am suflet. Toamna si primavara. Iarna e rece, vara transpirat. Nu-mi place!
Deci il am - sufletul - traiesc, il simt, exist. Si nu e intamplator.

Noi doi

Am gatit impreuna si-am baut un pahar de vin alb. Din 2007. Demisec, sarbesc. Am zambit, impacata cu mine, multumita de ziua ce tocmai a trecut, impinita pana in panzele albe. El a gatit puiul cu ananas la cuptor, eu cartofii cu unt si marar si-am asezat masa. el a desfacut sticla de vin si a turnat in pahare. am ciocnit, am gustat vinul, am spus pofta buna si-am mancat. I-am mai spus si ca-l iubesc, insa nu i-am spus ca sunt fericita. Vreau sa vada el asta. Sunt fericita cu el, sunt asa cum mi-am dorit sa fiu mereu. Nu mi-e teama de fericirea asta. Nu mi-e teama de maine. Nu mi-e teama de absolut nimic.

A fost si este in continuare seara noastra. O sa adorm tinandu-l in brate, cu mana pe inima si-o sa-i simt fiecare bataie. O sa-i ascult visele iar dimineata o sa ma trezesc asa cum ma trezesc de 7 luni: zambind.

Noi doi, si-o lume intreaga langa noi!

Azi,

Nu prea mai am ce sa scriu. Nu prea mai vreau sa scriu. Nu mai simt nevoia. Parca mi-am pierdut si acel ceva in momentul in care mi-am gasit fericirea. Viata mea se rezuma la a iubi si a fi iubita si a indrazni sa iubesc asa cum am vrut sa iubesc mereu. Fara sa-mi fie teama. Iubesc. Am iubit mereu pana la ultima suflare. Mi-a facut placere sa iubesc. Iubesc diminetile in care soarele se strecoara printre despartiturile rulourilor si ma trezeste, iubesc zambetul viitorului meu sot, iubesc ochii mei si stralucirea din ei, iubesc orele petrecute la lucru si orele petrecute acasa, iubesc gatitul, spalatul vaselor si al hainelor, iubesc stersul prafului si al geamurilor, iubesc sa pun masa, iubesc sa beau un pahar de cola. Iubesc tot.

Nici nu-mi amintesc cand am urat ultima data, din tot sufletul. Ma iubesc pe mine! Azi, iubesc tot ce misca...

Cafea...

Dupa spalatul pe ochi, dimineata, cand somnul se incapataneaza sa ramana cu tine pentru tot restul zilei, cafeaua e cea mai buna inventie. Nu-mi aduc aminte daca m-am spalat pe ochi pana la ora asta, dar am reusit sa-mi fac cafeaua. Si-o beau. E una din placerile mele. Cafeaua de dimineata. Chiar daca n-o beau in fiecare dimineata. Mi-aduc aminte de cafelele in Unirii:) Dimineata, la 7 jumate. Pe banci in Unirii. Ce vremuri...
Imi beau acfeaua, imi fuemz tigara si-astept...astept zilele la mare in care sa ma bucur de concediu, de soare, de apa, de tot, de prieteni, de iubitul meu. Astept plecarea din Timisoara cum asteptam in copilarie Craciunul(desi trebuie sa recunosc ca si anul acesta astept Craciunul cu acelasi entuziasm).

Imi beau cafeaua si-mi savurez concediul. Pana la ultima picatura!

Libertate...

Libertate...imi curge prin vene in loc de sange, de cand m-am nascut. Am reusit sa mi-o pastrez. Am reusit s-o scot la capat cand altii incercau sa mi-o fure, sa nu ma lase sa traiesc asa cum mi-as fi dorit. Au existat momente cand, de prea multa libertate ma sufocam, dar ma sufocam placut. Imi placea acea sufocare. am reusit sa raman asa cum mi-am dorit mereu sa raman. Da, m-am temut mereu de intuneric, de singuratate si de lasitate. Si le-am simtit pe toate. Ce a durut cel mai tare? La fel au durut si singuratatea si lasitatea, dar parca sentimentul de lasitate m-a urmat mult timp, mi-a rasuflat in ceafa si m-a facut sa-mi para rau ca am fost asa. Lasa. Pentru prima data as fi schimbat ceva la mine. Atunci. Pentru un moment. Mi-ar fi placut sa am incredere in mine si sa merg mai departe, cu privirea inainte. Dar nu, am ales calea spre lasitate. Asta era demult...sau nu chiar asa de demult.
Am avut noroc pana la capat. Unii ii spun noroc, mie imi place sa spun ca am meritat ce am acum. Altii continua sa creada ca am avut noroc. La urma urmei ce conteaza ce spun altii?! Sau ce cred altii?! Altii au mai spus ca ma grabesc. Ce-mi pasa mie? Tineretea e facuta s-o imparti la 2, apoi la 3:) Vine el si al 3-lea! Al 3-lea motiv pentru care sa ma simt tanara, al 3-lea motiv pentru care sa imbatranesc si sa las tineretea mea in mainile altuia, sa-mi aminteasca cine am fost si ce-am facut in viata asta!

As vrea sa-mi promit ca niciodata n-o sa ma simt batrana, nici atunci cand chipul meu, sifonat, va incerca sa spuna contrariul. Insa mama m-a invatat sa spun promit cand stiu sigur ca ma pot tine de cuvant.

Iar anii nu-i poti pacali:)
Sunt in concediu, iar libertatea de a ma trezi pe diagonala, in patul meu mare si la ce ora imi doresc e singurul lucru care-mi vine acum in minte si pe care vi-l impartasesc.

Oboseala

Nu mai traiesc din vise cum faceam candva. Mi-am dat seama ca asta e realitatea mea, o realitate mai dulce de mii de ori de cat visele pe care le aveam pana nu demult. Si ma gandesc: ce dracu era in capul meu? Sau unde imi era capul cand spuneam ce spuneam si cand imi doream ce imi doream? Vine o vreme cand realizezi ca ai fost copil prost si iti vine sa razi, sau sa plangi pentru ca ai fost...asa! Prost. Sau tont. Sau nu stiu cum...nu mai conteaza. Sunt obosita. Peste limita normala de oboseala. Nu stiu daca mai pot. Dar trebuie sa mai pot. Mai o saptamana. Si gata. Poate fi orice.
Imi beau doza de cola si-mi fumez tigara si-n aburii tigarii imi vad anii cei mai frumosi ai copilariei mele. Ma gandesc la mama. As vrea sa-i spun ca mi-e dor de ea. De mult vreau asta. Dar tot aman. Nu stiu de ce. Ploua. In mine zvacneste caldura pe care am carat-o dupa mine intreaga zi.

Ce bine era cand aveam vacante si nu concedii. E greu sa fii om mare. Si asta e doar inceputul. Cand incepi sa ai familia ta la care sa ii porti tu de grija si sa fii atent la toate detaliile pentru a avea de toate si sa nu lipseasca nimic, inseamna ca esti om mare.

O inteleg pe mama acum. Ea cu siguranta nu ma intelege:)
Imi curge prin vene ceva greu de dus azi, si maine va fi la fel -oboseala.

Buna dimineata,

Mirosul de cafea mi-a placut mereu. Cafeaua mi-a placut. M-am trezit devreme. N-am putut sa dorm. De la oboseala, s-a adunat. a fost un an greu. Foarte greu. Dar e vara acum, e cald. Astept concediul care nu mi se da. Astept concediul meu de odihna nu concediul de odihna al angajatorului. Vreau sa ma odinhesc cand simt eu nevoia sa ma odihnesc nu cand simtiti voi nevoia sa ma odihnesc. Nu ma intereseaza nimic. Imi beau cafeaua. Curand voi aprinde o tigara. Am luat unele decizii. Nu stiu daca sunt cele mai corecte, dar sigur sunt cele mai inspirate. Dupa o saptamana la mare, departe de casa si de tara, cu gandurile limpezi si odihnita peste masura, ma voi intoarce si n-am sa spun: acum ce dracu fac? Toate au o rezolvare, nu putem ramane la fel, nu putem ramane intr-un loc. Ma simt batrana aici, intre atatia oameni noi. Si tineri.

Astazi e ziua in care o sa realizez daca am contat vreodata, daca munca mea e rasplatita macar o data, daca exista intelegere. Si motivare.
Daca nu...La revedere! Eu la mare tot ma duc.

Imi beau cafeaua doar. Si am un gol in stomac. Plin!

Ce zi...

O zi de facut nimic. O zi in care de dimineata pana seara mi-a tropait ceva in stomac. O foame continua. Nu stiu de ce. Am mancat doar. Mi-am baut si cafeaua de dimineata, cu aburii ei flamanzi de mine, cu siroaie de apa pe fereastra, cu frunzele ravasite de vant, cu dor in mine de ...de nu stiu ce...
Ce zi azi, ce zi de facut nimic. Si-o sa dorm neintoarsa, cu gandul la cafeaua de maine si la o zi in care...in care sa ai dom'ne ceva de facut, laudabil la finele zilei:)

E doar marti...si-atat!

Luni

Miroase a somn, a ploaie, a fum de tigara, a cafea proaspata, a lapte, a copil, a noi, a fericire, a nebunie.
Miroase a siguranta, a prietenie, a dragoste, a incredere, a durabilitate, a placere, a sinceritate.
Miroase a zambete, a credinta, a speranta, a dorinta, a viata, a usurare, a dor, a vise.

Miroase a luni si-mi place. O noua zi in care pot visa, in care pot spera si-n care cred ca voi avea ce mi-am dorit dintotdeauna.

Poti sa spui ca sunt o visatoare, dar nu sunt singura si tu stii asta.

E luni...tot luni...

Perfect

...sa-mi traiesc viata mea perfecta, cu iubitul meu perfect, in casa noastra perfecta, facand toate lucrurile perfecte, sa dormim intr-un pat perfect, sa ma tina in brate perfect, sa mancam perfect, sa radem perfect, sa vorbim perfect, sa facem totul perfect... iar diminetile sa fie perfecte, eu sa nu vreau sa ma trezesc din bratele lui perfecte, el sa ma sarute perfect, eu sa-l iubesc perfect, el sa ma mangaie perfect, sa vedem un film perfect, sa merg la servici imbracata perfect, sa-mi beau cafeaua perfect, si totul sa fie perfect... si altii sa rada de viata mea perfecta:)

Da...am tot ce-mi doresc! oare ce mai caut? De ce-mi ocup mintea si sufletul cu alte lucruri imperfecte? De ce nu ma multumesc cu tot ceea ce am primit in ultima vreme: perfect. Il am pe el, iubitul perfect si ii am pe ei prietenii perfecti.

Totul e perfect. Dam pagina. Unul vine, altul pleaca. Asta e adevarata viata. De mai demult, de azi, de oricand.
Apropo, a fost o zi perfecta oricum pentru mine. Cine are o viata perfecta, are si zile perfecte!

Fericire!

Cred ca in ultimii ani m-am privat de cateva placeri. Mi-am negat cateva din fericirile vietii. Mi-am negat posibilitatea de a avea tot ce-mi doresc. Am negat tot ce m-ar fi putut face sa zambesc. M-am negat pe mine si i-am negat pe cei din jurul meu. I-am indepartat. Mi-am negat si cateva libertati, printre care si libertatea in sine si m-am incatusat.
Tot am negat. Mi-am negat dreptul la a fi ce-mi doresc cel mai mult din cauza ca am crezut ca cei din jurul meu ma vor uri, ajungand in cele din urma sa ma urarsc EU pe MINE pentru ceea ce devenisem din nu stiu ce motive si din nu stiu ce frici, nici acum.
Negandu-ma pe mine, am negat intreaga lume in care am trait si care s-a invartit in jurul meu.
Tarziu, tarziu mi-am dat seama ca as fi putut avea o viata mai mult decat fericita daca mi-as fi dat voie sa visez numai in somn. Dar nu...

De cateva zile am luat hotararea sa neg doar durerile cele mai mari pe care le-am avut candva si care acum nu le mai simt, poate imi amintesc uneori, cu nostalgie ca a fost un timp in care eu eram...eram altfel decat sunt acum. Si nu ma mai doare nimic.

Am azi, am avut ieri si-o sa am maine tot ce-mi doresc. In fiecare zi ma simt tot mai implinita si multumita de viata asta, de viata mea, de viata noastra impreuna. Iar fericirea, care candva era ceva elementar si poate un pic...optionala...acum sta la baza trezirilor mele, dimineata, cu zambetul pe buze, cu ochii mici privindu-l pe baiatul meu, cum cu somnul in vene si-n respiratie il sarut si-i spun in gand "buna dimineata" si cum ii multumesc ca e el baiatul pe care l-am asteptat, pe care l-am cautat atata vreme. E el. E el...cel de care ziceam ca exista undeva in lume. E el si exista!
Cat despre fericire...a devenit fundamentala cu fiecare clipa trecuta, cu fiecare respiratie de-a noastra. E minunat! Si da, fiecare minut trecut e unul extraordinar si nu pierdut.
Si nu mai neg nimic.

N-am nici un drept sa ma privez de cele mai frumoase intamplari din viata asta, nici prea lunga, nici prea scurta. Suficienta! Suficienta sa-mi plesneasca tamplele de fericire.

Despre...in general!

Simt in ultima perioada ca-mi imbin viata de femeie cu rolul de copil si rezulta ceva minunat; mai imbin si putina nervozitate cu rasete nemarginit de isterice si traiesc totul ca si cum n-ar exista un maine pentru nimeni. Sau ac si cum ar exista un maine inzecit de frumos decat aziul de azi care maine va fi..ieri?! Si pun punct si-mi amintesc maine de un azi care e un ieri placut in care m-am dedicat in totalitate mie si-am avut grija de fericirea pe care am avut-o, o am si-o s-o mai am ...pentru totdeauna! Sunt un om simplu cu ganduri simple azi despre ieri si complicate pentru maine si pentru viitorul meu. Ah...viitorul meu. Mi-am dorit mereu sa am un viitor stralucit. Se rezolva! Dar mi-am propus azi sa am un trecut care sa merite sa-l povestesc cuiva care merita sa-l ascule. Sa merite eu sa-mi daruiesc cuintele cuiva care sa merite sa mi le primeasca. Si mi-am adus aminte ca in anul 2 de facultate am gasit pe strada ceva bani...nu mai stiu cati...intr-o dimineata in care ma duceam spre scoala; iar la parcul copiilor un batran cersea -si-am vrut sa-i impart cu el, pentru o clipa mi-a trecut prin cap sa impart banii aia nemunciti cu el; stiu si acum ca am zambit, am scos toti banii din buzunar si i i-am daruit. Pe toti. fara sa ma mai gandesc la imparteala. Nu era fratele meu sa impart cu el- frateste. Si-am mai daruit de atunci.

Azi am primit. Am primit un zambet cald care mi-a atins sufletul si mi-a alungat orice grija. Daca aveam vreuna. Deci, traiti, zambiti, daruiti, daruiti ce aveti voi mai bun, cu masura sau fara si veti avea cele mai mari satisfactii! Ca mine, azi!

Multumesc:)

Sa fac ce-mi doresc cel mai mult? M-as urca intr-un tren, mi-as cumpara numai bilet de dus, mi-as spune drum bun si adio viselor copilaresti si m-as intoarce poate, peste ani, cand dorintele-mi vor fi ruginite, cand pielea nu-mi va mai fi tanara, cand voi zambi de dragul anilor ce au trecut, cand cu riduri si toata tremurand (de emotii si batranete), imi voi putea cladi alte vise pentru libertatea celor ingropate in amintiri. ( 18.08.2009)
------------------------------------------------------------------------------------

Sa fac ce-mi doresc cel mai mult? Mi-as aprinde o tigara, mi-as pune un pahar de Cola, i-as zambi iubitului meu si-as spune tuturor ca regret ca am investit bani si timp in adidasii care stau asezati, ordonat, nu stiu pe unde...si v-as mai spune ca ma bucur ca atunci...n-am avut bani nici macar de bilet de dus! (18.05.2010)

:)

M-am lovit, de-a lungul timpului cu situatii in care nu am stiut cum trebuie sa fiu. Nu stiu cum trebuie sa fiu, sau cum a trebuit sa fiu. Mi-am dat seama, azi mi-am dat seama ca nu trebuie sa fiu nicicum din cum nu sunt de obicei. Trebuie sa fiu eu.
Caci daca raman eu, indiferent de ipostaze, indiferent de cum ar vrea altii sa fiu, n-o sa pierd nimic. Din contra, am numai de castigat.
Si o sa-mi repet in fiecare zi: Daniela, nu fi asa cum n-ai vrea sa fii. Si-mi repet la nesfarsit, pana in ultima clipa, si-o sa fiu cu zambetul pe buze, si-o sa le spun tuturor ca intr-o viata de om, pe langa faptul ca faci cat poti si poti cat vrei...ai cele mai frumoase amintiri numai daca dimineata ii zambesti celui care langa te trezesti, chiar daca el doarme adanc si nu-ti vede zambetul.

Il simte, zambeste in somn si viseaza mai departe!

Amintiri

Mi-am adus aminte azi, involuntar de cele mai grele momente prin care am trecut. Mi-au rasunat in timpan cele mai urate cuvinte care mi s-au spus vreodata, de parca acum le-as fi auzit pentru prima data. Mi-am adus aminte ca intr-un timp gandeam despre oameni ca sunt irationali, ilogici si mai presus de toate egoisti. M-a durut mult sa-mi amintesc toate astea si-am plans in mine cum n-am mai plans niciodata. Departe gandul de a fi tristete sau frustrare, e doar neputinta mea de a-i ierta pe cei care m-au ranit cu un cuvant, o fapta sau o privire.
Si da, nu conteaza binele pe care l-ai facut, conteaza doar cum l-ai facut pe cel de langa tine sa se simta candva, intr-un moment de criza, in viata lui.
Atat. Amintirile sunt bune atunci cand timpul permite gandurilor noastre sa o ia razna. Azi n-am voie ...

Sa invat...

...sa nu ma despart niciodata de oamenii care mi-au trecut fulgerator prin viata, de cei care mi-au luat tot ce aveam mai bun, de cei care mi-au dat inzecit inapoi ca sa nu simt lipsa, de cei care mi-au aratat o alta fata a lumii, de cei care mi-au suportat caderile, de cei care m-au incurajat, de cei care mi-au zis ca-s nebuna, de cei care mi-au zis ca-s un om minunat si un om bun, de cei care ai fugit pentru ca nu s-au putut ridica la nivelul asteptarilor mele, de cei care nu s-au ganditi niciodata ca as putea avea vreun soi de asteptare...voi reusi? Voi reusi sa va pastrez pe toti?

Sunt oameni pe care m-am putut baza la un moment dat in viata mea si-au ramas langa mine, involuntar, si-mi insenineaza ziua cu zambetul lor sincer. Si-o fac destul de bine inca...
Stiu ca la un moment dat si cei care au ramas acum, vor pleca, si sper sa plece pe varful picioarelor, sa nu le simt plecarea, sa nu ma doara...

Ce am zis eu...candva:)

Adu-ti aminte ca ai prins un tren din mers. Si s-a oprit pentru tine. Trenul ala chiar a dus spre fericire, mai stii?

Raspunsuri...

Sa-mi vad parintii multumiti si impliniti, plimbandu-si nepotul de mana prin Centru, sa-i vad zambind alaturi de mine, de noi, sa n-avem grija zilei de maine, sa ne dorim sa crestem impreuna si sa invatam, pana la urma, sa traim. Mi-a lipsit mereu faptul ca nu mi-a lipsit nimic - am avut o copilarie fericita, pe care multi si-ar fi dorit-o - si totusi n-a fost destul. Cea mai mare greseala pe care am facut-o in adolescenta a fost ca n-am trait-o la maxim, ca n-am consumat tot ce era de consumat, ca au ramas goluri pe alocuri pe care acum, mi-e greu, inuman si imposibil sa le umplu. Dar nu regret nimic - o greseala din care altii poate vor invata ceva. Ma linisteste orice raset de copil de 2 pana la 5 ani. Ma nelinisteste ploaia de septembrie - imi rupe sufletul. Mi-e teama ca n-o sa am suficient timp sa fac tot ce mi-a propus - de ce? viata e mult prea scurta pentru a-i cunoaste toate frumusetile si mult prea lunga pentru a-i indura toate neajunsurile. Mi-e teama ca batranetea ma va impovara pe mine si pe cel de langa mine. Mi-e teama de asta de mor. Am zambit si-am vorbit frumos despre fiecare moment din viata mea, l-am facut unic si nemaipomenit si i-am invatat pe altii sa traiasca - si-au fost fericiti. Ultima data am fost fericita azi-dimineata: cand iubitul meu m-a sarutat si mi-a spus Buna Dimineata Iubito!
Data viitoare cand voi fi fericita va fi maine dimineata...

Minunat!

Mi-a trecut prin minte un singur gand ieri, toata ziua: Un om minunat nu trebuie sa faca nimic. Pur si simplu trebuie sa ramana minunat. Dar cum? Cum sa nu-si piarda frumusetea? Cum?

Cum sa intreb cum? Am fost mereu un om minunat, cu mici abateri de la drumul minunat pecare-mi duc existenta minunata, alaturi de oameni minunati, traind impreuna, minunat...:)

Suntem cu totii minunati, facem lucruri minunate, spunem lucruri minunate, iubim minunat, zambim minunat...

Este azi, 20 aprilie, dimineata ploiasa si mohorata si m-am trezit la 7:30 fix si n-am mai dormit...simt miros de cafea neagra, tare, (minunata si ea), si-mi rasuna in timpan un singur vers: Si-mi scoate inima fum si cant...si-mi place si-astept sa am langa mine toti oamenii minunati pe care i-am asteptat toata viata.

Si-am vazut azi ca n-am asteptat degeaba. /un om minunat, intr-adevar nu trebuie sa faca minic, trebuie doar sa fie acolo, la momentul oportun. Si-au fost toti, toti pe care eu ii vad minunati. Intre doua versuri lungi, imi tin respiratia, imi gust cafeaua, va spus Buna Dimineata tuturor si... si-mi tin respiratia...cu mainile amadoua...vorbiti-mi acum...vreau sa va aud vocea...


Multumesc

Gand de seara

Nu azi, ci de-a lungul timpului, am invatat ca relatiile intre oameni sunt asemenea unor furtuni. Am invatat ca unul poate zambi mai mult decat celalalt si ca, da, la un moment dat ii poate reprosa asta. Am invatat ca unul poate iubi mai mult ceva, decat celalalt si ca, la un moment dat asta il poate umple de furie. Am invatat ca unul poate avea mai multa incredere decat celalalt si asta il poate frustra, la fel, la un moment dat. Am invatat ca unul poate fi mai nesigur decat celalalt si asta va durea nemarginit. Am invatat toate astea de-a lungul timpului si-am citit undeva ca un om poate uita ce i-ai zis sau ce i-ai facut -bun sau rau - dar nu va uita niciodata cum l-ai facut sa se simta. In preajma ta, intruna din zilele tale, in viata ta -oricand, oricum, oricat!

Am invatat ca oricat de mult ai iubi un om sau oricat de mult te-ar iubi el pe tine, o dara de egoism va exista intotdeauna: va avea ceva, mereu, pe care va dori sa-l tina numai pentru sine.

Inca n-am invatat sau inca n-am aflat daca trebuie sa doara sau sa bucure asta...

Hristos a Inviat!

Cafeaua de dimineata, aburi de somn, fumul dens al tigarilor noastre, zambetul cald al iubitului m,eu, glasul lui dulce spunand "buna dimineata, iubito", cina de aseara intre prieteni, pregatirea de sarbatori, rasetele noastre impreuna, multumirea prietenilor nostri, Lumina, credinta care inca zvanceste in noi, prima urare de sarbatori, "Paste Fericit", o plimbare in doi, intalnirea cu alti oameni, fericirea, viata care e in noi mai mult ca niciodata...toate ma fac sa-mi doresc ca ziua de azi sa nu se sfarseasca niciodata!

Hristos a Inviat!

Dimineata...

M-am trezit cu un zbucium ciudat, zburda ceva in mine si-mi tremurau pleoapele. Respiratia mi se ingreunase si deveneam din ce in ce mai agitata. timp de 10 minute mi-a fost teama sa-mi desprind pleoapa de sus de pleoapa de jos, de lene sa nu dai ochii cu soarele, de lene sa spun "buna dimineata", de dor de somn, de dor de noi, de dor de oameni, de dor, in general... Si-mi batea inima si eu o ascultam si ea imi asculta numarul respiratiilor pe minut si-am simtit un fior prin tot corpul si sunetul melodios, romantic, boem, durduliu al corpului meu pe asternutul proaspat spalat m-a trezit la realitate...

Era viata...viata care inca e in mine, mai mult , azi, ca niciodata...

In fiecare zi...

E intr-adevar extrordinar momentul in care ma trezezsc, dimineata devreme cu zambetul pe buze...daca nu esti langa mine stiu ca ma visezi, ca adormi cu gandul la mine si te trezesti cautandu-ma si gasindu-ma vesela, cu ochii luminosi, cu zambetul pe buze, cu copilaria in gand, cu dorul de noi, cu gandurile mele mari de o viata impreuna, cu gandurile de a construi ceva al nostru, cu gandurile de a avea ceva al nostru, ceva ce sa iubim din toate incheieturile. Te trezesti ca si mine, cu gandul ca a mai trecut o zi, o zi impreuna, ca mai sarbatorim o zi de stat alaturi, de viata noua, de bucurie... si tot asa... imi caut haine si ma imbrac...imi asez impecabil sosetele albe, imi calc un tricou alb sau mov sau orice culoare, imi pun o curea si-mi curat tacticos pantofii si-mi pun o casca un ureche, deschid o cafea la doza si plec spre servici. Si-ajung si te anunt c-am ajuns si-ti spun ca m-e dor de tine si abia astept sa te vad...si-ajung la servici si dau peste oamenii minunati care abia asteapta sa ma vada si sa vorbim tampenii si sa radem si sa ne bucuram impreuna.
In fiecare zi traiesc la maxim cu tine si cu oamenii din jurul meu si n-as putea sa fiu altfel decat sunt...

E intr-adevar extraordinar momentul cand in fiecare zi traiesc tot altfel, tot mai frumos desi nu-mi impun asta. e o luciditate aparte cea de care am parte, visarea e realizabila acum si eu sunt implinita!

Multumesc voua...

Nu-i asa?

In fiecare zi gasesc un motiv in plus sa zambesc si sa fiu fericita. Ma simt extraordinar de bine. Ma trezesc lumisoasa si plina de viata si-mi vine sa strig in gura mare, sa ma auda intreg pamantul ca am o mie de motive sa traiesc fiecare clipa nu ca fiind unica, ci ca fiind cea mai importanta din viata mea. Fiecare moment de fericire in datorez unei persoane, tot alta, aceeasi dintotdeauna, nu mai conteaza. Ma trezesc zambind, ma trezesc iubind, ma trezesc adesea si nu ma mai gandesc "ce fac azi?", nu mai imi scriu povestea, nu mai imi doresc sa stiu ce mi se intampla. Fiecare moment prin care trec e daca nu imprevizibil, macar spontan. Fiecare zambet il datorez bucuriei zilei ce va urma s-o am, calda, blanda, placuta, insorita.
Traiesc o primavara superba, o primavara calda, o primavara ca niccare alta, o rpimavara in doi...o primavara cu cele mai apropiate persoane din viata mea, o primavara cu tine, atat...

N-o sa-mi fie dor, n-o s aplang nimic. O sa mai fie tot asa, mult asa, nesfarsit asa...

Nu-iasa?

Buna dimineata,

M-am trezit greu, cu ochii obositi si plini de somn si-as bea acum o cafea si nu m=as gandi la nimic...
Sunt o femeie fericita, da, mi-am dat seama ca in ciuda gandurilor si ideilor care-mi trec prin minte uneori, sunt o femeie fericita. N-o sa ai niciodata tot ce-ti doresti, insa o sa ai marea parte. Iar eu, am marea parte din ce-mi doresc. Ce-mi doresc sau marea parte n-o sa o scriu acum, pentru ca in ibric imi sfaraie cafeaua, prima cafea de dimineata, iar razele soarelui, puternice ma imbie sa-mi iau o bluza peste pijama si sa ies pe terasa din capatul holului, sa-mi sobr cafeaua, prima cafea, cafeaua de dimineata si sa-mi fumez linistita tigara!

Ma asteapta o zi lunga si probabil obositoare! Va trece...

La multi ani!

Cu fiecare zi ce trece eu spun: am gasit in sfarsit in oameni ceea ce cautam la mine, de atata vreme. In fiecare zi descopar cate ceva. E o bucurie a mea, in momentul in care ma trezesc si ma saruta de "buna dimineata", momentul in care noaptea ma acopera si ma saruta pe frunte, momentul in care ma asteapta cand termin programul la munca, momentul in care imi zice: Daniela..., momentul...momentele noastre fericite. E o bucurie imensa momentul in care ii vad zambetul, e minunat modul in care imi zice: Te iubesc! E minunat totul la el. E minunat ca ma accepta si ma intelege. E minunat ca e langa mine si nu ma lasa nici o clipa singura. E minunat momentul in care ma prinde de mana si-mi atinge sufletul cu mangaierea lui. E minunat pentru ca e un barbat puternic care ma sprijina. E atat de minunat ca l-am intalnit. E atat d eminunat ca ma insoteste oriunde as merge. Toutul e minunat cand suntem impreuna.

E minunat ca mi-am gasit fericirea. E minunat ca-l am langa mine...
E minunat ca azi e prima lui aniversare impreuna cu mine, din toate cate vor mai fi!

La multi ani Silviu!

Si-am vazut ca se poate!

Se poate oricum. Poate prea tarziu am descoperit asta. Poate prea traziu mi-am dat seama ca exista. exista in noi toti. Ma refer la simtul responsabilitatii. La dorinte. La placeri. Placeri, oricare ar fi ele. placerea de a fi intre oameni, de a ajuta, de a face din problemele tale problemele mele. Bunatatea in general - exista. Si-o vad acum...o vad in persoanele cu care interactionez cel mai mult in ultima vreme.
De la fiecare om care mi-a trecut prin viata am invatat cate ceva. De la unul am invatat sa zambesc si-o fac constant. Altul imi intretine zambetul si nu ma lasa sa cad, nu ma lasa sa ma pierd. Cu astfel de om niciodata n-o sa mai am ganduri. Un alt om ma invata ca am valoare. Si ma respecta. Si ma face sa ma simt cea mai fericita femeie de pe pamantul asta. N-o sa mai pierd nimic. Nici un moment.

Adevarata fericire sta in fericirea celor din jur. Si ma doare sa nu pot face nimic pentru cei care fac totul pentru mine. Ma doare de mor...

Dimineti...

Sunt dimineti in care nu pot respira de dor, aceleasi dimineti in care ma dor oasele din cauza lungilor mele vise, ma dor venele din cauza sperantelor ce m-au stabatut prine ele o data, de doua ori..dintotdeauna.
Sunt diminetin in care imi doresc sa nu ma trezesc pentru ca prea frumos visez si sunt alte dimineti in care imi doresc sa ajung la capat intreaga, vie si fara frici.
Sunt o femeie slaba care asteapta si nu asteapta aceleasi dimineti, sau poate altele. Sunt o femeie, aceeasi femeie slaba, care stie ca tineretea nu e pentru totdeauna, ca frumusetea e trecatoare, ca iubirile sunt prea scurte, drumurile prea lungi si gandurile prea multe.
Sunt diminetile mele, bune sau rele, dar sunt ale mele. Le vreau si nu le vreau. Le vreau, totusi.
Sunt o femeie slaba, dar nu sunt o femeie lasa. Sunt o femeie care a facut greseli, multe greseli, insa din fiecare experienta a invatat cate ceva. Am invatat ca viata este mult prea scurta pentru a face tot, chiar tot ce mi-am propus si am hotarat s anu ratez nici un moment cu adevarat important. Am invatat ca trebuie sa-ti doresti libertate cu masura, sa nu faci din dorinta un obiectiv si mai mult, am ales sa exclud, categoric, ideea unei insingurari inainte de vreme.
Sunt dimineti in care imi zgarie timpanul gandul unei batraneti nu foarte indepartate si, alte dimineti in care, vocea cuiva cunoscut imi spune:
Esti frumoasa, Daniela!

....

Lumea nu are nevoie de artisti. Lumea are nevoie de oameni cu capul pe umeri. Tocmai din pricina aceasta nu stiu daca voi face fata provocarilor viitoare. am obosit sa-mi scriu povestea. Am obosit sa-mi scriu fiecare zi din viata. Am obosit sa traiesc asa - am obosit sa-mi contorizez fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare miscare. Ma simt jos, jos de tot. Mica. Ma privesc de sus, toti, si nu inteleg de ce. Imi irosesc tineretea si inteligenta. Imi irosesc visele. Imi irosesc gandurile. Imi irosesc sperantele. Totul...
Lumea nu are nevoie de mine. Asta mi-am dorit eu, insa lumea nu are nevoie de mine.
Si cand mi-am dat seama ca dimineata e singurul moment in care eu sunt lucida, numai pentru a-mi impune sa visez cat e ziua de lunga...a fost picatura care a umplut paharul. Lumea nu are nevoie de artisti, de poeti , de vieti boeme. Lumea are nevoie de cei care nu se ghideaza dupa principiul: o singura sansa si-o singura oportunitate. lumea are nevoie de cei care se tarasc la picioarele altora, de cei care insista, de cei nesimtiti, de cei perseverenti.
Evident nu fac parte din categoria celor ce se tarasc...

Iar dupa un alt moment de tacere, am zis sa...sa nu ma las, sa nu fiu ca ei!
Si-atat.

Despre mine

Deseori imi spun ca mi-ar fi fost mai simplu, mai usor, mai constructiv daca as fi ales sa traiesc la fel - simt, usor , constructiv. Mi-ar fi fost poate mai simplu sa fac lucruri banale, cot la cot cu rutina din fiecare zi, mi-ar fi fost poate mai simplu sa nu plang dupa libertate, sa nu mi-o doresc atat de mult. Mi s-a spus la un moment dat ca tocmai din aceasta cauza, nu peste mult, voi ramane singura. E un pret prea mare care ar trebui platit. Mult prea mare. Libertatea nu inseamna singuratate. Cine le-a spus lor? Tocmai libertatea ma va face sa fiu inconjurata de oameni la fel ca mine... Mi s-a spus la un moment dat ca sunt omul cel mai insetat dupa libertate, ca mi-o doresc in mod obsesiv si ca din aceasta cauza nu voi fi niciodata cum imi doresc. Deseori m-am luat dupa gura lumii si-am schimbat la mine lucruri pe care mi-am promis ca n-o sa le schimb niciodata. Da, m-am schimbat pentru altii. am lasat tot. Absolut tot. Si-am luat-o d ela capat si mi-a fost dor dupa viata mea, adevarata mea viata, si-am plans dupa ea si-am visat-o si mi-o doream, vai cat mi-o doream de mult...si mi-am primit-o inapoi si n-am mai stiut cum sa mi-o traiesc. Stiam tot, stiam ce ar fi trebuit sa fac in fiecare moment, stiam cum fceam inainte, stiam cum trebuie sa procedez, stiam cum trebuie sa ma comport, stiat tot...stiam dar nu puteam sa fac nimic. Absolut. M-am simtit, pentru prima data, fata de mine, neputincioasa. Si m-a durut. M-a durut cum ma durea, in adolescenta, trecerea fiecarei clipa de fericire. Caci au fost, destule.
Deseori...

Si-am ales sa schimb tot - locul in care imi beau cafeaua, locul in care imi petrec timpul liber, locul in care imi fac cumparaturile, locul in care imi dau intalnirile, locul in care sa-mi petrec concediul, locul in care imi tin cosmeticele, locul de und eimi cumpar hainele...locul...am schimbat doar locul. Si dupa loc...hainele, felul de a zambi, felul de a privi, felul de a ma imbraca, felul de a povesti, felul ...si dupa fel...scopul...si dupa scop...pe mine intreaga!

Nu putem ramane la fel, maine chiar vom fi altii!

Visare

Mai mult ca o iesire din mine, ca sa-mi inving oarecum temerile si emotiile de altfel, mai mult ca o razvratire si ca o opunere pentru realitatea in care traiesc, mai mult ca o opozitie intre mine si lume, intre mine si voi, intre mine si eu, intre ... mai mult decat orice, mai mult decat oricat, azi spun: prea tarziu m-am trezit din visare!

*visare la care nu credeam sa renunt vreodata, visare care m-a tinut in viata, visare care mi-a hranit sufletul, visare...aceeasi visare dintotdeauna.

Simt nevoia azi sa spun cuiva multumesc. Multumesc pentru ca esti langa mine, multumesc pentru ca-mi aprobi nebunia, multumesc pentru ca ma aceepti asa cum sunt, multumesc pentru ca nu esti ca ceilalti, multumesc pentru ca avem aceleas preocupari, multumesc pentru ca-mi pastrezi secretele, multumesc pentru ca faci parte din visele mele, multumesc pentru ca existi.
Multumesc!

Ganduri...de dat...sfaturi de luat!

Incep sa cunosc oameni. Oameni noi. Incepe sa-mi placa diversitatea. Nu ma mai insingurez. Am mereu zambetul pe buze, lumina in ochi. Am vorbit mult azi. Am ras mult. Am aflat parerile oamenilor despre ei si-am ramas putin perplexa. Oamenii se injosesc. Oamenii se subestimeaza. Oamenii nu-si cunosc adevarata valoarea. Sau nu si-o recunosc. Oamenii nu sunt cum sunt eu. Oamenii au incredere limitata in ei. Oamenii sunt slabi. Si eu sunt slaba, dar am puterea sa cred ca ma voi intari. Oamenii trec prin incapacitatea de a se accepta in viata lor ca fiind buni. Oamenii sunt lasi. Le e frica. De ei, mai mult decat de altii. Oamenii plang mult. In sinea lor.
Oamenii au nevoie de alti oameni ca sa traiasca. Si am vazut asta si la mine. Ma simt minunat pentru ca sunt inconjurata de oameni minunati. Am renuntat sa ma insingurez. Mi-am deschis ochii si inima si am primit si pe altii. N-am chemat pe nimeni. Cei care au venit, au venit singuri. Ultimii veniti sunt cei mai bine primiti. Cei care au plecat, au plecat. N-am ridicat un deget sa-i retin si n-o sa ridic un deget sa-i aduc inapoi. Ultimii veniti nu stiu prea multe despre mine. Poate vor descoperi. Poate nu. Poate nu le pasa. Pentru ei sunt cea din momentul in care m-au cunoscut. Si-atat.
Am renuntat la impovarare. Pe umeri imi duc doar regretele mele. De regretele altora nu mai e loc. Nu mai am nevoie.
Din dorinta de prea multa liberate uneori de incatusam. Eu nu... m-am nascut asa, m-am nascut libera, am trait libera si asa va fi pana la capat. Am o singura viata si-o singura oportunitate i eu sunt constineta de lucrul acesta. Nu irosesc un minut. Un minut trecut e unul pierdut. nu se mai intoarce. Trecut nu mai fabric. Fabric vise realizabile acum. Sunt un om cu picioarele pe pamant in mica parte din zi, insa sunt. Am idee ce inseamna a fi cu picioarele pe pamant, ceea ce nu ma face chiar straina de lucrul acesta.
Si ca sa revin la oameni...se cred prea superficiali pentru ei insisi. Am ascultat azi marturisirile cuiva despre sine( nu neaparat marturisiri...posibil o parte din adevarul ascuns despre propria=i persoana). Sensibilitatea ascunsa in spatele cruzimii cu care si-a descris caracterul m-a facut sa cred ca are nevoie de mine. Are nevoie d eun om ca mine pentru a invata sa se aprecieze. Regula principala este sa accepte ca are nevoie de ajutor.
Mi-am adus aminte ca mi-am pus o intrebare acum ceva vreme: care ar fi utimul lucru pe care l-as face daca as sti ca as muri maine?!
Va zic: m-as ruga sa fie toamna, sa fie ultima toamna, mi-as lua un tricou si-o bluza deasupra, mi-as repeta in gand ca e vreme de sta in Unirii pe banci, chiar daca nu e, mi-as spune ca sunt cel mai frumos, mai iubitor, mai prietenos si mai enigmatic om pe care l-am intalnit, as zambi si i-as multumi lui Dumnezeu ca mi-a implinit toate visele. Caci mi le-a implinit. Tot ce-am visat , am implinit. Faptul ca nu am renuntat, e totusi o implinire. Mi s-a zis ca adevaratele infrangeri sunt renuntarile la vis. Si eu mi-am zis atunci: fara infrangeri!
Am 23 de ani si pentru mine viata acum incepe. Viata incepe, tot alta, in fiecare dimineata. Cele mai mari provocari incep abia acum. Deseori ma simt batrana insa am tineretea in fata. Tinerete pe care m-am hotarat s-o traiesc asa cum stiu eu cel mai bine - libera, fara a ma incatusa.

Nu, nu va zic sa faceti la fel, sa nu ma condamnati, sa nu ma intelegeti gresit Renuntati doar la a va mai improprietari cu nevastele ganduri despre semenii vostri. Traiti ca si cum numai voi ati fi pe pamant, traiti ca si cand nu exista decat viata dupa viata!
Iar tu - cea care azi ti-ai spus tie si mi-ai spus mie ca n-ai valoare, ca n-ai nimic al tau, sa stii ca ai tot. Ai avut puterea sa recunosti ca ai nevoie de tine, de tine cu valoare. Zambeste! Zambeste cum zambesti de obicei. Vei avea cele mai frumoase amintiri. Despre tine si despre oameni. Si nu uita: iubirea fara respect se stinge.
Echilibreaza-te.

*au fost doar gandurile mele intr-o zi inghetata de februarie. Ganduri de spus si altora.

Multumesc ca m-ai ascultat, oricare ai fi tu.

2 ANI

Au fost doi ani...doi ani de cand tot am incercat sa arat lumii cine sunt. Majoritatea n-au aflat nici acum.

Au fost doi ani, si-acum al treilea...doi ani in care am fost multumita si implinita ca am gasit un loc in care sa-mi fie acceptate gandurile.

Au fost doi ani de blog. Sunt.

Pentru ca...

Uneori incep sa cred ca e vremea in care eu trebuie sa platesc pentru toate greselile facute pana acum, pentru toate faptele bune, pentru tot ce-am trait, pentru tot ce-ar fi trebuit sa traiesc si n-am trait de teama, de ciuda, de nu stiu ce...
Bucuria, bucuria venea din mine, din lucrurile marunte, din oameni. Nu ma mai multumeste nimic. Absolut. Vreau mai mult. Nu ma mai limitez. Nu ma mai ingradesc. Nu mai am nevoi, am doar dorinte.
Uneori incep sa cred ca tot ce mi se intampla, merit...

E duminica dupa-masa, ninge la Bocsa, si ninge frumos, ca-n trecut, ca-n copilarie...imi vine sa ies in strada c-o sanie si sa ma dau in jos la vale, sa rad, sa ma bucur si strig in gura mare cine-s eu cu adevarat. Dar n-o fac. In mintea mea am doar drumul spre Timisoara, cafeaua din Mall, de deseara, o lista cu lucrurile pe care le am de facut de luni incolo...iar din cand in cand simt cum imi curge prin vene si-mi incalzeste tot corpul, pana ma arde, injectia cu calciu de vineri seara, oamenii bolnavi de la Urgente, oameni satuli de viata, oameni care asteapta...i-am vazut langa mine, intinsi pe targa, scartaind din toate incheieturile, insa in sinea lor fericiti - si-au trait viata asa cum au putut ei mai bine. E randul altora, sa traiasca, insa nu prea au cum...pentru ca nu pot. Pentru ca nu stiu...
Pentru ca suntem prea ocupati. Pentru ca ne gandim la bani. Pentru ca...

Pentru ca trebuie sa platim, noi, cei care L-am sfidat la un moment dat...

Constatari

Am observat ceva ciudat in ultima vreme. Zambesc mult. Prea mult. Exagerat de mult. Cred ca e un scut pentru rautatea lumii din afara. A treia lume pe care m-am incapatanat s-o creez, a murit... eu inca traiesc...


Am observat ca nu numai ca zambesc, dar imi si place s-o fac- nu stiu de ce, lumea, rautatea sau orice altceva n-o sa ma impiedice sa fac ce-mi doresc cu adevarat.


Am observat lucruri care pana mai azi nu le-am observat!

Despre oameni

E vorba despre oameni. Mereu ei. Aceeasi dintotdeauna. Mereu altii. Neschimbati. Nehotarati. Neorganizati. Oricum ar fi ei, mereu i-am iubit peste puteri. Atentia la detalii, dorinta de a-i sufoca, de ai face sa priceapa ceea ce n-au priceput niciodata - ai o singura viata si-o singura oportunitate sa faci ceea ce-ti doresti: dai cu piciorul sau dai cu mana, alegerea e a ta - grija mea fata de ei si grija lor fata de ei, nemarginita mea iubire, nemasurata lor ura. Privind din perspecyova unui nou inceout, acesta nu exista. Nu exista nimic...sau daca exista ceva, exista doar dorinta lor , ma rog, a noastra de a nu fi existat niciodata.

Si iata-ma:

Esti frumoasa azi, arati bine azi, gatesti extraordinar, ai cei mai frumosi ochi cu care poti privi dincolo de stele, ai viata inainte sa faci tot ce-ti doresti, ai tineretea in fata, esti respectata, esti puternica, esti frumoasa, esti asa cum vrei tu sa fii...sunt lucruri care mi s-au spus, sunt lucruri pe care ar trebui sa le cred. Si oarecum le cred...

Ce nu cred? Nu cred ca un om nu poate insela, nu cred cand un om zice ca s-a terminat -pentru ca abia atunci incepe, nu cred nimic din toate astea.

Vrei sa stii de ce? Raspunsul il ai chiar tu - esti incapabil ca om, sa-ti respecti o promisiune.

Despre oameni, mereu oamenii, mereu eu, in fiecare zi...la fel sau tot alta?

*Continuare (povestea de pe noptiera IX)

- Timpul...nu stiu daca mai sufar din cauza timpului sau din cauza dorului care...ahhhh....

[si-a tras aer in piept si a inceput sa respire tot mai greu, s-a inecat cu propriul aer, a tusit de doua ori, de trei ori, pana i-au dat lacrimile]

*era prima data dupa o indelunga tacere cand si-a dorit sa vorbeasca iar din dorinta prea mare cuvintele i-au taiat rasuflarea. Era clar ca nu mai sufera nici pentru timp, nici pentru dor, nici pentru amintiri, o parte le-a sters cu buretele, o alta parte o va uita in curand...suferea doar ca a avut curajul sa viseze si ca nu erau cele mai mari vise ale ei, dar a dat totul pentru implinirea lor. Si cand le-a implinit si-ar fi putut spune ca a invins, a dat cu piciorul, atat de tare incat s-au risit , undeva in spatele tururor nevoilor ei de implinire.

-...dorului care m-a apasat atat de mult in ultima vreme incat am uitat de tot. Sau poate nu. Poate nici macar din cauza dorului nu mai sufar. Poate doar din cauza proastelor investitii in oameni, numite sentimente, grija, afectiune, simpatie...

*o durea ceva, o durea alegerea proasta pe care a facut-o candva, cand si-a pus toata speranta intr-un singur om si acela a dezamagit-o. De fapt s-au dezamagit reciproc, s-au parasit reciproc, dar ea are mpacarea cu sine ca a parasit a doua, a parasit pentru razbunare.

- si daca ti-e dat sa fii singur, as ate si nasti, singur si parasit, as acresti, asa iubesti si asa mori. Si stiu ca nu sunt singura. In urma experientelor ciudate, in urma deceptiilor si a iluziilor, am ramas cu ceva, cu prietenii altora. Mi i-am facut prietenii mei. Cu propriile forte. N-am furat nimic de la nimeni.

*si avea dreptate. Avea un zambet frumos, ochi luminosi, tulburi doar cand era epuizata de munca, de treburile cotidiene, in rest era o persoana placuta. Si vorbea frumos - ceea ce e important in mai toate relatiile, oricare ar fi ele.

- Cat despre vise...am unul singur. Din incercarile mele, de vise spulberate tot de mine, de dat cu piciorul in momentul finalizarii lor...a fost din cauza faptului ca mi-am dat seama ca mi-am insusit visele altcuiva: dorinta de a nu fi singura nu era
o dorinta a mea. Eu n-am fost niciodata singura, chiar de-am simtit asta. Un singur om pot aprecia pentru ca a stiut sa renunte cu demnitate si sa nu se umileasca, dar el nu va stii asta poate niciodata. Oare cum a reusit?

*si-a zambit, placut, firav, din suflet si n-a mai zis nimic.

I-am multumit pentru ca, la final, mi-a vorbit putin despre ea, putinul ei a fost indeajuns pentru mine incat sa-mi dau seama ca este o persoana atat de speciala mie incat ...


* va urma

Si nu...

Si nu...nu m-a durut. Va spun ca nu. E genul de despartire pe care nici n-o simt. Nu e o renuntare la vise. Eu nu renunt. Cel ce renunta, e slab. Eu nu sunt slaba. Cel putin nu azi. A fost o zi extraordinara.Am invatat ca pe oameni nu trebuie sa-i judeci dupa aparente, dupa o singura vorba. Am fost la servici, am facut cumparaturi, mi-am baut cafeau fierbinte de dimineata, mi-am fumat alene tigara, am facut paste si-am baut vin. Imi place sa beau un pahar de vin in unele seri in care ma simt obosita. Imi place sa simt ca traiesc, sa simt ca prin vene imi curge speranta de altadata, sa simt ca am o viata inainte in care pot face tot ce mi-am propus. M-am simtit frumoasa, eleganta, curata, iubita, privita, barfitasi nu mi-a pasat. Nu mi-a pasat de nimic. Vinul rosu imi curge acum prin vene si simt ca nu exista timp, ca-mi traiesc anii cei mai frumosi, ca am ramas cu prieteni, ca sunt ai mei si ca pot conta pe ei. Pot sa-mi cumpar orice-mi doresc, pot avea orice-mi doresc, sunt a mea si a nimanui altcuiva, sunt ceea ce mi-am dorit sa fiu datorita mie, nu datorita tuturor. Am fost si sunt un om bun - n-am castigat decat bucuria zilelor viitoare. dar am castigat. Am castigat experienta si capacitatea de a lua din vietile fiecaruia ce avea mai bun. Am invatat sa zambesc, sa iubesc , sa-mi doresc si sa spun ca am valoare. Am invatat sa numar mai mult decat pana la 1, am invatat ca viata nu se rezuma la...dar asta nu ma priveste decat pe mine.

Si nu...nu m-a durut. Nici n-am simtit.
Sunt fericita. Oare de ce? Pentru ca am libertatea sa fac orice-mi trece prin cap!

Gand

Maine, gandul de azi va fi gandul de ieri. O sa suport aceasta despartire?
Intreaba-ma poimaine. Iti multumesc pentru ca est loial - gandul dintotdeauna.

Povestea de pe noptiera IX

Avea sudoare pe tample. Curgea siroaie. Era sudoarea muncii psihice pe care o depune de ceva vreme incoace pentru renuntarile la visele nefaste din ultimele nopti nedormite. Si curgea. Avea un prosop alb cu care-si stergea broboadele. Acelasi prosop cu care-si stergea si lacrimile. Uneori. O durea sarea amara ce i se prelingea pe obraz. O ardea. O ustura. Avea o rana. rana sufletului. Ii parea rau. Mereu i-a parut rau de cate ceva. Stia ca nu e un om rau. Raul sta in pareri, nicidecum in oameni -i-a zis cineva cu cativa ani in urma, la inceputul tineretii ei. Si l-a crezut. I-a fost mai usor de-a lungul vremii. I-a vazut pe toti oameni buni, cu raul lor in parerile ei. Prosopul era deja ud. Mirosea a sare. Prosopul. Si ea toata. Isi dorea sa se curete cumva. Definitiv. Sa uite. Simte nevoia sa uite ceva. Orice.
*nu prea avea ce, nu prea stia la ce sa renunte*
Nu prea mai vorbeste despre ea. S-a inchis in sine. Se mistuie acolo. Framantarile de zi cu zi, dorintele-i ascunse, placerile, iluziile - ii sunt altele acum. A renuntat la tot si-i vine greu sa creada. Se mai taraste in urma unor amintiri si-i pare rau...a investit mult si-i pare rau ca a renuntat. N-a vrut sa piarda. a pierdut mereu si a pierdut de toate. Putin i-a pasat. I-a ramas mereu demnitatea. Simtea la un moment dat ca a pierdut si demnitatea. N-a meritat s ase injoseasca si totusi a facut-o. Si a continuat s-o faca.
*avea privirea tintuita in perete si eu nu stiam la ce priveste. Dar nici n-as fi intrebat-o. Mi-era teama ca are sa se supere. Marturisesc totusi ca mi-ar fi placut sa-mi impartaseasca un gand. Sau chiar doua. Imi doream sa stiu la ce se gandeste. Sau macar sa gandeasca cu voce tare...*
Ii tremurau mainile. Nu vizibil, dar ii tremurau. Murmura ceva, ceva doar pentru ea. N-am inteles prea bine. Singurul cuvant pe care am reusit sa-l deslusesc a fost TIMP. Avea ceva cu timpul...nu stiu ce, dar mereu avea ceva de impartit cu timpul. Ii era frica de trecerea lui. Odata cu trecerea lui se simtea mai incapabila sa faca ce si-ar fi dorit. Se temea de batranete. De oboseala. Se temea ca are sa-si piarda din puteri. Din dorinta de a mai face ceva pe lumea asta.
Are toata viata inainte. Are senzatia ca sta pe loc. Uneori chiar crede ca sta pe loc. statul pe loc devenise o certitudine pentru ea. Si nimeni nu i s-a impotrivit. Nimeni nu a contrazis-o. si ii placea si nu-i placea. Mereu s-a contrazis singura. Asta nu a insemnat ca n-are putere asupra ei insasi.
I-ar fi placut ca viata sa aiba un sens. Dar, chiar si asa, fara sa vada ea un sens, stie ca viata are un sens. Si-a facut sensul ei si al vietii ei.

Dupa un moment de tacere, zile intregi de tacere, de privire pierduta, de ochi tulburi si bolnavi, fara lumina si fara stralucrire, i-am auzit vocea trista, ragusita, afumata si totodata gingasa si cu un iz de renuntare la speranta...

- Ti-am zis ca n-o sa am suficient timp sa fac tot ce mi-am propus...


*va urma

Perspectiva, retrospectiva

Dupa o zi plina de munca, de stres, de dezbateri, de contraziceri, de amintiri care s-au tot rotit in juru meu, multe amintiri, bune , rele, frumoase, mai putin frumoase...merit si-mi doresc sa fiu linistita. si m-am aruncat in pat, mi-am dat pantofii jos, camasa am asezat-o in dulap si stau...zambesc.
Retrospectiva anului 2009...imi amintesc de retrospectiva anului 2008 - sux...n-am respectat nimic din ce mi-am propus la finalul ultimilor 3 ani. Dar anul asta nu mi-am propus si nu mi-am promis nimic. Ca un rezumat al anului 2009 ...incerc acum...

Ianuarie 2009 - Am renuntat la ultimii 5 ani din viata mea. Si-a fost bine.

Februarie 2009 planuri pentru marea calatorie la Cluj.

Martie 2009 - Calatoria la Cluj si ruperea unor stranse legaturi.

Aprilie 2009 - renuntarea la o fericire inuman de mare -linistea.

Mai 2009 - am trait numai epntru mine

Iunie - nu stiu ce am facut in iunie...

Iulie - nu vreau sa-mi amintesc...

August - am intalnit baiatul care acum ma face fericita:)

Septembrie - am implinit 23 de ani si-am slabit 10 kilograme

Octombrie - numaram zilele pana cand aveam sa-l revad

Noiembrie - 12, 21...etc...numere, doar numere vor ramane in curand

Decembrie - sarbatori, Adi, Brasov...


Cam asa ...si cam atat. Deci ar fi multe de spus. Dar ma opresc aici. Nici macar eu nu merit sa-mi amintesc anul acesta. A fost unul bun, in proportie de 10%. Iar pentru 10% merita sa nu zic nimic despre el. A fost 2009.
Acum 2010, cu mai multa speranta!

Timisoara

Amintirile se invart inainte si inapoi...eu merg inainte, Brasov a ramas inapoi, mi-e dor si-as vrea sa ma intorc...drumul spre casa a fost mai scurt, mai gol, mai aspru, mai nu stiu cum...
Ce o sa fac de acum inainte? Ce am facut si pana acum...
Din nou acasa, din nou la Timisoara, cu treburile de zi cu zi, la fel, nu s-a schimbat nimic din activitatiel de zi cu zi, s-a schimbat doar expresia fetei mele, zambetul - care e mai des- si-mi place. Sunt si nu sunt singura!