Mi-a luat foarte mult timp sa realizez ce mi se intampla uneori. Sa denumesc cumva toate pulsarile pe care le simteam in piept, toate amortirile si transpiratiile din palme. Sa gasesc un nume unor trairi pe care deseori le simteam si nu oricum, ci in mod repetat. Si nu stiam de ce, sau pentru ce. Nimeni nu stia despre ce vorbesc si toti radeau. Si-am continuat sa le simt mult timp. Mi se intorc si acum. E un feld e neliniste dar o neliniste care imi provoaca o stare de bine. Nu stiu cine poate fi nelinistit si bucuros in acelasi timp. E o neliniste care se contrazice cu mine. Imi place nelinistea asta. Si nu m-am lasat pana nu i-am gasit un nume.
Se numeste dor. Un dor nebun de oameni, un dor nebun de anumite perioade. Un dor care ma face sa zambesc pe unde apuc. Si ce daca ma considera lumea in autobuz nebuna? Oare cati dintre ei au posibilitatea sa simta, atat de adanc si de profund un dor ca al meu? Un dor nemarginit. Un dor pe care acum il transmit tuturor.
Si-astept...primim exact ceea ce daruim. Poate nu acum, poate nu in secunda viitoare, dar sigur azi! Si-astept in continuare. E singura asteptare minunata. pur si simplu imi place la nebunie. Asteptarea ca dorul meu va fi simtit, ma face sa innebunesc de fericire, dintr-o secunda intr-alta, tot mai mult.
Si daca vreau, pot sa si urlu de dor! Pentru ca pot si pentru ca il simt. Cati n-ar urla, dar n-o fac pentru ca nu-l simt? Pe dor. Ce dor scump, sa nu ajunga sa-i traverseze pe toti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu