Am sa incerc sa ma incadrez scurt, in cateva cuvinte simple si sa ma asigur ca informatia ajunge acolo unde trebuie, in gandurile tuturor care rezoneaza cu mine, in acest sens: ne atasam de oameni pentru ca vedem in ei lucrurile care ne lipsesc noua, lucruri pe care oricat am incerca sa le avem, n-o sa le avem niciodata. Si nu pentru ca n-am fost inzestrati noi cu ele, ci pentru ca au fost inzestrati ei - oamenii - cu ele. De ce ei si nu noi? Ca sa ne intalnim, sa ne cunoastem , sa patrundem fara sa simtim, unul in sufletul altuia si sa ramanem acolo mereu. Sau macar sa incercam sa ramanem acolo. Sa nu traim singuri. Este vorba despre completare. Este vorba de ce daruim pentru a primi ceva. Nu, nu in schimb, nu ca recunostiinta, ci ca si completare. Despre impartirea vietii la doi este vorba. Despre impartirea bucuriei, a emotiei, a suferintei, a tututror lucrurilor pe care le putem atinge si pe care nu le putem atinge. N-o sa putem trai singuri pe lume pentru ca avem nevoie de atentia, afectiunea si iubirea celor din jur. Avem nevoie unii de altii. Si ne vom cauta, pana ne vom gasi. Ne vom gasi imediat, sau ne vom gasi peste ani. Ne vom gasi in copilarie,sau ne vom gasi la maturitate si ne vom comporta ca niste copii. Va fi intre noi o emotie care vibreaza. Si care ne aduce liniste, siguranta, protectie si tot ce avem nevoie pentru a ne gandi ca maine, este o noua zi, impreuna si-o sa putem zambi mai mult. Mai mult ca azi.
De ce ne atasam? Pentru ca dupa indelungi cautari am gasit ceea ce ne doream sa avem. De ce nu ne-am atasa? De ce nu am pastra? De ce nu ne-am atasa? Ne-am convins ca este ceea ce ne dorim, acum nu ne ramane altfeva decat sa pastram si sa avem grija sa nu pierdem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu