Vine o vreme in care imi pun intrebarea: de ce fac anumite lucruri? De ce vreau sa fac anumite lucruri, dincolo de faptul ca pot sa le fac? Fara sa ma gandesc la ceva anume, pur si simplu iau decizia sa le fac. Poate ca e o decizie buna,poate ca nu. Dar nu m-am gandit niciodata la ce castig, material, daca fac acel lucru. O sa marturisesc ca injumatatesc proportia si actionez in egala masura atat pentru cineva, cat si pentru mine. Ma gandesc ca eu ies din starea de confort si de rutina, iar pentru celalalt sunt una din putinele persoane apropiate lui. Una din putinele persoane care ii ofera, intr-un fel sau altul, neconditionat - sprijin. N-am intrebat daca are nevoie de sprijinul meu, pur si simplu, din strafundul sufletului am simtit ca am ceva de dat.
Asociez momentul prezentului si bucuria care mi-o aduce cu momentul in care rad, ca o nebuna, cu pofta. Si nu-s singura care rade, ca o nebuna, cu pofta. Si daca impart rasul la doi, sau la trei, nu inseamna ca eu rad mai putin. Si daca ne privim in ochi implinirea e si mai mare. Mai asociez momentul prezentului cu alergatul prin ploaie, fara sa-mi pese prea mult de balti - cu momentul bucuriei in care in cautarile mele te gasesc, asteptandu-ma. Si ne reluam rasul nebunesc impreuna, - caci pana la regasire am ras separat- care ne da energie pentru zilele ce vor urma. Alegem sa nu spunem unele lucruri, ci sa le aratam, mai degraba. Eu azi, cred ca am vazut ce-au vrut oamenii sa imi arate. Si sa-mi ofere. Fiecare om pe care azi l-am intalnit mi-a arata ceva - cat e de bun, de copilaros, de prietenos, de rautacios, de disponibil, de uman, de darnic, de multumit, de nemultumit. Fiecare om pe care l-am intalnit azi mi-a aratat cat de mult sau de putin e el om.
Si la final, un simplu multumesc ca nu m-ai lasat prin ploaie in totalitate, tine loc de multumesc pentru toate momentele in care nu mi-ai dat raspunsurile la intrebarile mele, ci mi-ai dat intrebari la intrebarile mele, in urma carora am gasit, singura, cele mai potrivite raspunsuri. E un fel de multumescpe care probabil ar trebui sa-l spun numai in gand de acum.
Aceasta este povestea de vineri seara si despre alergatul prin ploaie prin Unirii! As vrea sa pot imprastia peste tot entuziasmul, emotia si energia acumulata in cateva minute, sfidand oboseala acumulata intr-o saptamana plina, incarcata si epuizanta.
Despre asta este daruirea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu