Poate ca viata ar fi mai simpla si lumea mai buna daca am avea puterea, curajul si pana la urma nevoia pura de a spune oamenilor nu numai ce ne trece prin gand despre noi, ci si despre ei. Sa le spunem ce simtim. Sa nu mai recurgem la capacitatea lor de a-si da seama, prin felul nostru de a ne comporta, de a vorbi (despre altceva), de a fi sau nu langa ei, ca ii iubim. Sau ca nu ii iubim. Dar de ce am face asta?
Ne place sa recurgem la alte metode prin care sa facem oamenii sa isi dea seama ce simtim pentru ei. Ni se pare mai corect asa - desi n-o constientizam decat rareori. Ne temem de cuvinte, ni se par prea mari sau poate ca nu ies la momentul potrivit si atunci nu vor fi avut nici o valoare.
Si ma intreb de unde vine nevoia asta? De unde vine nevoia de a iubi in secret sau de a aprecia in secret? Ne temem cu siguranta de ceva si inca nu am aflat de ce. Ne influenteaza o parte din trairile din trecut, dar nu ne dam seama ca acele trairi sunt trecute si ca, in teorie, niciodata n-o sa le mai traim. Ne temem ca s-ar putea ca in viitor sa traim ceva similar, dar "viitorul inca nu a venit". Si poate nici n-o sa vina, el va fi mereu un viitor pe care ni-l dorim sa il atingem, dar n-o s-o facem. Exista doar clipa de fata, dar uitam ca exista, uitam s-o traim in permanenta, uitam s-o apreciem, uitam s-o iubim.
Si ne ocupam timpul, mintea si corpul cu tot felul de lucruri si ganduri despre cum sa iubim oamenii si sa nu le spunem ca o facem, insa in sinea noastra ne dorim ca acesti oameni sa priceapa sau sa perceapa dragostea noastra, ca una pura.
Si vine clipa cand lucrurile se schimba si se intampla total opusul a ceea ce erai tu invatat si obisnuit sa faci si primesti acel "Te iubesc" pe care l-ai asteptat toata viata si nu stii cum sa-l primesti. Blocat si absorbit de puterea cuvintelor iti vine sa fugi de ele sau iti vine sa le imbratisezi si sa traiesti asa permanent. Surprins, poate nu vei spune nimic si doar vei afisa un zambet tamp si-o sa te gandesti de acum inainte la asta: exista cineva care te iubeste si tu o stii. Acum o stii si trebuie sa traiesti cu asta.
Sunt convinsa ca trecerea timpului ne va surprinde mereu. Nu stiu exact ce raspunsuri veti gasi aici, nu stiu nici macar daca le cauta cineva. Dar aici sunt multe din raspunsurile mele la niste intrebari pe care inca nici macar nu mi le-am pus! Cand mi le voi pune, voi fi pregatita.
Si atunci, de ce am da o astfel de viata (complicata, provocatoare si pana la urma demna de trait) pe altceva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu