sâmbătă, 28 februarie 2009

Povestea de pe noptiera II

-Ce-i???

-Mi se parea ca esti trista...

-Nu...daca nu iti spun nimic nu inseamna neaparat ca sunt trista.

In sinea mea ma gandeam cum o sa ma descurc, cum o sa fac sa treaca timpul decent, cum sa fac sa nu am ganduri, cum sa alung supararea...in sinea mea speram sa pot schimba ceva. In sinea mea mi-ar fi placut sa petrecem inca o ora impreuna.Macar una. Dar n-a zis nimic. A trebuit sa ma despart incet, sa nu-mi dau eu seama ce urma sa fac. Mi s-a parut un drum lung spre casa, dar l-am dus la bun sfarsit. Casa mi se pare goala si straina. Nu-mi gasesc locul.

-Inteleg...e a nu stiu cata oara cand te ranesc in mai putin de 24 de ore.

-N-a fost vina ta.

Si chiar nu a fost.

-Daniela???

Auzeam parca pe cineva car ma striga....

-Daniela???

Cred ca dormeam si nu ma puteam trezi din vis. Eram constienta ca visez dar nu ma puteam desprinde de vis. In sinea mea doream sa stiu pana unde poate merge...visul...

-Daniela, Daniela...pentru ce Dumnezeu tresari asa???

Mai departe nu mai stiu....

vineri, 27 februarie 2009

Povestea de pe noptiera

-Respiri?

-Greu…dar respir. M-am trezit sufocata de un vis. De cel mai dorit vis al meu. Ma chinuie, ma bantuie si nu vrea sa-mi dea pace. L-am simtit cel mai profund, ma impinge de la spate sa fac ceea ce credeam ca-mi doresc sa fac – acum ca aveam posibilitatea, m-am temut.

-Te-ai temut de…???

-De tot, mi-e teama ca odata implinit va disparea pentru totdeauna. Si nu-mi permit. Prea mult am visat, prea mult am investit…

-Preferi vise neimplinite?

-Prefer orice in care esti tu. Prefer si neimpliniri daca trebuie sa faci parte din ele. Prefer o viata in doi. Prefer zile ploioase in care sa stam in casa, in pat, acoperiti pana in gat cu o plapumioara. Prefer sa ne tinem in brate decat sa mancam. Prefer sa ne hranim unul din visele altuia. Prefer…

-Cand ti-ai dorit ultima data asta?

-Nu am alt gand.

-Nu ai alt gand? Preferi sa ai un singur gand pentru tot restul vietii tale?

-Prefer sa am gandul meu cu si despre tine, chiar daca ar insemna ca, la un moment dat, sa mor asa…

S-a ridicat de pe un scaun, s-a indreptat catre fereastra si a privit in afara. Un timp nu a mai spus nimic. Parca si-a imaginat ultima perioada dn viata asta, nu ca pe o povara, ci mai mult, ca pe o perioada in care a facut sacrificii si compromisuri ca toate lucrurile sa mearga in directia in care credea ca e bine sa mearga. Pe drumul drept. Si-a calcat parca pe principii si acum incearca sa afle de ce facut toate astea. Daca se merita. Daca a facut totul pentru cineva, pentru altcineva –pentru mine poate- sau pentru propria-i persoana. Nu-mi zice nimic, priveste in continuare pe fereastra de parca i-ar veni idei din afara. Uneori cred ca nu ma iubeste. Uneori cred ca ma iubeste din tot sufletul. Imi demonstreaza in fiecare zi, folosind alte metode, cat de mult insemn eu si cat de mult ma iubeste, cu toate astea, pentru mine nu e indeajuns…s-a intors brusc, de la fereastra, cu lacrimi in ochi si mi-a spus:

-Ai o viata inainte, pe care trebuie s-o traiesti in colectivitate. N-ai inteles nimic din tot ce am zis eu pana acum…toata munca mea a fost in zadar.
Am incercat sa spun ceva dar…

-Daniela, Daniela…

M-am trezit la un moment dar, tu incercai sa ma faci sa inteleg ca a fost un vis. Cel mai ne-la-locul lui. Am tresarit, te-am privit, te-am strans in brate, te-am sarutat, ti-am spus ca te iubesc, si am adaugat:

-Da, respir!

-Poftim?

-Nimic. Doar iti spuneam ca respir.


(Orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare)

Pentru mine

M-am trezit acum cateva minute. Inca mi-e somn. Inca ma simt obosita - de la visele toate pe care le-am avut in noaptea ce a trecut. Am visat...sau poate n-am visat. poate chiar mi s-a intamplat ce am crezut eu ca am visat. Mi-am dorit atat de mult sa se intample ncat acum cred ca am visat. Oricum daca s-a intamplat sau nu, aca am visat sau nu...a fost exact ceea ce mi-am dorit eu, ceea ce am asteptat de ceva vreme, eu care nu am asteptari. Uf...in fiecare zi aflu ceva nou despre mine care ma face, nu sa ma urasc, sa realizez doar ca nu-s chiar asa cum credeam eu ca sunt...

Ieri am avut o zi ... altfel. Mi s-a spus ca nu stiu sa ma bucur de ceea ce am - ca am totul doar ca nu vreau sa deschid ochii sa vad asta. Mi s-a spus ca important e ca suntem si ca putem trai(impreuna) clipele de fata. Mi s-a spus ca noi suntem oarecum partajati in mai multe "fiinte" ca sa zic asa. Mi s-a spus ca trebuie sa invat sa las sa-si faca fiecare fiinta din mine aparitia la momentul potrivit. Mi s-a spus ca n-am stiut - ieri - sa las copilul din mine sa evadeze - si ca il astepta. Mi s-a spus ca am lasat o zi intreaga femeia ganditoare sa misune prin viata mea.

Ieri simteam nevoia sa-mi cumpar ceva. Mi-a cumparat o carte. Am intrat in prima librarie si-am pus mana pe primul raft si mi-am luat prima carte. (cunosteam libraria, cunosteam raftul si cunosteam si cartea).

O sa o citesc....incepand de azi.

joi, 26 februarie 2009

P.S.

De cateva zile si eu si lumea intreaga radem de mine. Parca n-am aer, oriunde as fi, oriunde m-as duce. Ma simt inutila si ridicola in fata atator lucruri pe care ar fi bine sa le fac, sau sa nu le fac. Nu pot sa ma desprind de visul asta - ma tine in viata, sunt conectata prin el la niste aparate care ma ajuta sa respir. Va trebui probabil, in curand, sa merg acasa...sa ma inchid in singuratate si sa realizez ca au trecut 23 de ani in care nu am strans nimic pe langa mine, nu am adunat decat reprosuri, nu am facut nimic bun, n-am mers niciodata singura, pe picioarele mele chiar daca asta am crezut la un moment dat.
Astept momentul in care lumea se va prabusi peste mine si ma va umple de praf. Exista atunci doua posibilitati: sa ma inghita praful pentru totdeauna si nimeni sa nu-si mai aminteasca de mine sau...sa ma ridic, sa ma scutur de praf si sa spun ca eu iubesc si ca nimic nu ma va opri sa fac asta.
Era o vreme in care credeam ca daca ai bani, ai tot si poti cumpara orice. Mi-am dorit sa am bani sa pot cumpara tot ce vreau eu. Am incercat sa cumpar fericirea, sa cumpar iubirea, sa cumpar oameni.N-am reusit...tot ce am reusit sa cumpar a fost o intreaga si iremediabila furtuna interioara. Am pierdut bani, am pierdut vise, sperante si am ramas cu iluziile. sunt un copil naiv care si-a zis intotdeauna ca "cei care cred ca banii nu pot cumpara fericirea, nu stiu de unde se fac cumparaturile". Poate la un moment dat mi s-a parut ca am putut cumpara ceva ...dar nu...doar mi s-a parut....m-am mintit pe mine. Si ma mint in continuare.
Inca am pastrat ceva bani in portofel...poate, poate reusesc....

Sunt obosita de la toate gandurile pe care le am...as vrea sa ma inchid in casa si sa nu ma ies. o saptamana. sau poate doua!

P.S: Nici eu nu stiu de unde se fac cumparaturile.

miercuri, 25 februarie 2009

Dimineti

Sunt dimineti in care
daca nu te ating
n-am aer
toata ziua...

Sunt diminteti in care
daca nu te sarut
buzele imi ard
toata ziua...

Sunt dimineti in care
daca nu-ti vad ochii somnorosi
ma simt pustie
toata ziua...

Sunt dimineti in care
daca nu-ti spun ca te iubesc
imi lipseste viata din mine
toata ziua...


Te iubesc!

Si-asa...

M-am simtit prost si vinovata fata de mine. M-am simtit lasa si incapabila sa iau decizii. M-am simtit a nimanui si neputincioasa in fata intamplarilor de zi cu zi. M-am simtit egoista si invidioasa. M-am simtit ca intr-un balon sus, deasupra care se poate prabusi. M-am simtit jos, jos de tot, la doi metri sub pamant. M-am simtit singura si parasita. M-am simtit abandonata si lasata de izbeliste. M-am simtit singura si fara sens.

M-am simtit asa din cauza gandurilor mele nefaste si din cauza faptului ca la un moment dat am vrut sa renunt la vise. Cum as fi trait eu, cu luciditatea care mi-a lipsit dintotdeauna, pentru restul vietii mele? Cate zile senine as fi avut? Degete la o mana am prea multe sa le fi putut numara...

marți, 24 februarie 2009

O noua zi...

Imi ascund ratarea si desertaciunea sufleteasca in spatele aerelor de superioritate si zambetului de copil idiot, cred ca mi se cuvine mie totul, uit esentialul si motivul pentru care m-am nascut. Nu m-am nascut sa te intalnesc pe tine doar, m-am nascut sa-mi impart viata cu tine. E destul de tarziu momentul in care ai aparut si trebuie sa profit de asta - ca ai aparut. Poate ca ai aparut doar in visele mele cele mai accesibile din lungile mele nopti nedormite, dar ai aparut. Si-o sa tin de tine cum la un moment dat am tinut de ceva numit implinire(sufleteasca). E o noua tehnica- a agatarii de ceva ce probabil exista, dar nu e pentru mine. Confund teama cu prostia, indoiala cu necesitatea de a avea o confirmare chiar si pentru faptul ca maine e miercuri. E miercuri maine sau nu?
ar trebui sa incetez sa ma mai plang - ce e, e si n-o sa fie altfel decat e, oricat mi-as dori.
Ca o concluzie, nu mai pot schimba nimic. Nu mai pot intoarce decat pagina.

Insa stiu sigur ca urmatoarea e alba. Are sens?

Astept o noua zi...

Degeaba

In curand o sa ma trezesc
si-o sa-mi dau seama
ca tot ce-am fost si am facut
a fost degeaba.

Imi voi culege ramasitele -
SUFLETULUI - ce a fost, candva -
din desertul amintirilor noastre
voi picura doi stropi de apa
sa-mi arda ura
ce ma arde acum pe mine -toata!

Sa-mi putrezeasca oasele
si pielea s-o simt batrana
sa am mainile ingalbenite
de la zecile de tigari
arse in palma.

Sa simt ca-mi zvacnesc ochii
sa nu vada mai mult decat au vazut -azi.
De la lacrimi sa am pe obraz, scoarta -
cum au copacii vechi.

Sa-mi placa sa ma chinui.
sa plangi Daniela,
cat pentru o viata de acum.
Nu ma intreba nimic.

DA sau NU?

M-am uitat la FIX la ceas. Inseamna ca ma iubeste?

duminică, 22 februarie 2009

O fi la fel?

Imi doresc sa nu se fi schimbat nimic in timpul in care eu n-am fost acolo. Ma intorc azi, cu dor si cu teama. Nu vreau sa pierd nimic din ceea ce eu cred ca imi apartine.
Poate n-ar fi trebuit sa plec, nu?
Poate iubirea mea nu e suficienta. Poate impactul pe care eu il am in viata ta, nu e impactul pe care tu il asteptai. Poate...poate ar trebui sa renunt la gandurile negre si sa-mi traiesc clipele cele mai frumoase.
Renunta tu, in momentul in care deasupra ta simti o amenintare si o neliniste , in momentul in care simti ca ai putea sa pierzi totul, sa-ti scape totul printre degete intr-un moment de neatentie. Ca acesta. E ca o boala in mine, care ma macina si ma mananca pe dinauntru.
Caut vindecare. Daca nu vindecare, macar alinare.
Simt ca innebunesc...

sâmbătă, 21 februarie 2009

Ciudat

E ceva ciudat
in momentul in care deschid ochii
te vad chiar si atunci cand nu esti
te vad asa cum nu te-am vazut niciodata
dar te vad...

E ceva ciudat
in momentul in care deschid ochii
ca esti, chiar daca nu esti
esti cumva altfel
cumva aproape si departe
dar esti...

E ceva ciudat
in momentul in care deschid ochii
si realizez ca te-am visat
chiar daca ai fost langa mine
imi vine sa plang
tu ai pus stapanire pe visele mele
pe mine...

E ceva ciudat
in momentul in care deschid ochii
si realizez ca-mi place atat de mult...

luni, 16 februarie 2009

Sunt momente in viata in care ti-ai dori ca timpul a se opreasc in loc si sa ramai "undeva" pentru totdeauna.
Sunt momente n viata in care ti-ai dori sa treci prin viata cuiva, macar sa treci, daca nu sa ramai.
Sunt momente in viata pe care ti-ai dori sa le stergi cu buretele, sa nu mai existe, ca poate asa ai putea sa uiti ceva ...ceva ce cu siguranta n-ar fi trebuit sa se intample.

Sau daca se intampla, se intampla cu un scop. Am invatat ceva si din ziua de azi. Am invatat ceva ce n-o sa spun. N-o sa spun, nu pentru ca nu vreu, ci pentru ca mi-am promis ca "invataturile" de azi trebuie sa le pun in aplicare si sa incerc sa nu mai fac ceva ce nu e sanatos. Sau ortodox. Sau cinstit. N-am fost cinstita, dar nici cu mine lumea nu a fost cinstita.
indoiala doare si se simte, la fel ca si minciuna. Doare si se simte.
Am crezut ca niciodata n-o sa pot ierta minciuna. Uite ca m-am inselat. A nu stiu cata oara...
Chiar daca nu mi s-a cerut iertare, eu am iertat. Pentru impacarea cu mine. Pentru impacare, in general.
Mi-am adus aminte zilele trecute ca am renuntat la o viata care imi placea de nu mai puteam intr-un timp. Am renuntat, in ciuda placerilor mele, am considerat ca e vremea sa fac o schimbare, ca e vremea sa traiesc altfel, sa traiesc o aventura in fiecare zi, sa traiesc undeva sus si sa nu-mi fie teama ca as putea sa cad. Sa cad in gol, in golul sufletului meu, sa cad in pustiu, sa ma lovesc de peretii unei inimi de cauciuc ars de soare, copt de vreme, care sa sfaraie sub atingerile calde ale iubirii mele imaginare.
Totul e in mintea mea. Stiu ca visez, dar nu ma pot trezi. Stiu ca visez asa cum am stiut acum doua seri ca vesez ca cineva imi fura portofelul - stiam ca visez, dar nu ma puteam trezi, era un chin interior care mi-a chinuit somnul si m-am trezit, dupa un timp cu o oboseala psihica. enorma.
Mi-am adus aminte ca am avut zile grele in care ma gandeam la ceva rau, ma gandeam ca aul se poate intampla in orice moment.
Am renuntat la a mai trai viata care mi se potrivea tocmai din motivul ca ma gandeam ca in ciuda a ceea ce simt, nu mi s epotriveste in totalitate. Pe parcurs am renuntat si la a ma mai intoarce. Orice ar fi. N-o sa ma intorc. Nu vreau s ama intorc. O sa-mi demonstrez ca nu-s omul care "linge unde a scuipat odata". O sa-mi demonstrez ca sunt puternica. O sa fac asta. O sa merg inainte. Asa cum pot eu, chiar si tarandu-ma. dar tarandu-ma cu demnitate. N-o sa cersesc iubire, daca nu mi se da ceea ce mi se cuvine.
Acceptarea e cea mai grea, dar o sa reusesc. Face parte din procesul meu.
Stiu ca o sa reusesc, am nevoie doar de timp. Poate o sa ma intorc doar in vis, de acolo de unde n-ar fi trebuit sa plec niciodata.
De ce mi-e atat de greu cu mine, n-am reusit sa aflu. De ce nu cred, sau mai bine zis, de ce cred ca ...ce sens mai are?
Zi-mi tu? Ce sens...
Se moare cate putin in fiecare zi. E semn de imbatranire sufleteasca. Voi fi in curand un copil ridat in interior. Si-o sa mor. Exista ceva inauntrul meu care ma omoara - indoiala.

imi pare atat de rau...

duminică, 15 februarie 2009

Salut,

Am auzit ca la Bocsa e zapada pana la genunchi, ca e o iarna de aia cum era in copilarie, ca ninge in continuu cu fulgi mari care se prind. Laura mi-a spus ca la Bocsa e ca intr-o statiune si ca nu ar mai pleca. Stai asa, Bocsa ca o statiune, ca vin si eu in week-end.

Pana atunci...ma pregatesc de o noua zi la lucru, de cateva cafele/ore bune in fumoar, de mers linistit printre colegi -ca si cum as fi unica de pe pamant, ca si cum nimeni nu m-ar vedea, ca si cand...ahh....trebuie sa merg sa ma inchid intre peretii firmei, fara ferestre spre exterior, fara Lumina. Lumina va veni din mine azi.

Pana atunci...mi-e dor de tine, un dor nebun cum n-am mai simtit niciodata, habar n-ai cat de mult te iubesc si cat de mult mi-as dori sa te intorci la mine acum.

Pana atunci...nu stiu ce fac, nu stiu ce urmeaza sa fac, nu stiu cum am ajuns aici, nu stiu ce ...cum... ahh....e iarna afara.

Salut,

Sunt Daniela, am aproape 23 de ani si nu stiu ce caut in viata mea. Daca o sa aflu curand...sau nu...depinde doar de mine!

Salut,

Sunt Daniela, si Bocsa e ca o statiune. Stai, stai asa...in week -end vin si eu..pana atunci...nu...sa n-o luam de la inceput...

vineri, 13 februarie 2009

VINERI 13

M-am trezit cumva ciudat. Cumva altfel. Am crezut ca am visat ca m-am trezit. Dar nu...
Era o vreme in care spuneam ca asta nu a fost iarna adevarata si incepusem sa ma obisnuiesc cu ideea - copilaria mea s-a dus.
Azi e iarna. Si eu ma zbat intre doua stari: sa o vreau sau sa nu o vreau.
Ma gandesc ca poate o sa ies pe strada si o sa am pot bucura de fiecare fulg de nea in parte, de tot albul pe care acum il vad, prin geam. Nu mi-am mai tinut de ceva vreme nasul mic si turtit pe fereastra si sa privesc in afara. Am privit tot inauntru.In speranta ca o sa gasesc ceva care sa ma multumeasca la un moment dat.
Simt nevoia sa plec, simt nevoia sa ma eliberez. Aimt o nevoie aparte azi. Simt o nevoie de tine cum n-am mai simtit niciodata.
Poate din cauza ca e vineri. 13.

miercuri, 11 februarie 2009

Proces

Am invatat mult prea tarziu ca a iubi nu este suficient intr-o viata de om. Si mi-am asumat acest risc, inconstient. Mai e nevoie si de altceva. Altceva ce acum imi scapa. Si mi-a scapat intotdeauna.
Am inteles ca niciodata n-o sa pot avea tot ce imi doresc, oricat de mult as tanji, si ca trebuie sa incep sa invat sa pierd (cu demnitate) si sa renunt.
Va fi un proces lung si greu. Insa dupa aceasta "trecere" voi fi invatat ceva bun si voi incerca sa duc o viata curata, luminata, linistita si transparenta totodata. Fara ascunzisuri. Fara reprosuri. Fara rautate.
Trebuie sa invat sa trec prin orice incercare oricat ar fi ea de...dura si sa accept ca viata nu a fost cruda cu mine, ca e ceva nascut de mintea mea - cruzimea! Sunt tanara(si voi mai fi mult timp de acum), sunt doar un copil, am putere, voi reusi.
Observatia mi-e cea mai la indemana metoda acum.
Cu timpul si cele mai adanci rani mi se vor cicatriza. Peste ani si ani, vor disprea definitiv, chiar si amintirea lor se va finaliza- transcendent.
Iar ca o ultima etapa a nedetarminatului meu proces de vindecare, voi folosi UITAREA.
Va fi un drum lung.
Dar functioneaza.
Musai.

marți, 10 februarie 2009

O noua zi

E o noua zi. In comparatie cu ieri, azi e soare. E frig ce e drept, un aer rece imi taie respiratia, dar e bine. E lumina. Ma simt si eu mai luminata. Am avut o noapte linistita. Am dormit adanc. Fara vise. Fara temeri. Am dormit bine.
E o noua zi. Ma simt linistita. Parca plutesc. Imi place sa respir. Am fumat pe gea prima tigara, mi-am baut cafeaua, din aceeasi cara rosie...si-am zambit. M-am gandit mult, nu pot fi rea. Rautatea nu e pentru mine.
E o noua zi in care eu iubesc in continuare, o zi in care nimic nu s-a schimbat, urmez acelasi drum, zambesc la fel de sincer(oglinda nu ma minte), am aceleasi vise...

Nu ma las...

luni, 9 februarie 2009

Gut

Pe cana mea rosie scrie Gut. Si un "S". Cana mea rosie am primit-o. Nu de mult a aniversat un an. E o cana rosie, simpla pe care scrie Gut si un S. Imi beau mereu cafeaua in ea. E cana mea preferata.

M-am trezit usor. Azi vreau sa fac cu totul si cu totul altceva. Sa-mi las obiceiurile de zi cu zi si sa fac ceva nou!
Poate o sa reusesc. Sigur o sa reusesc.
Nu m-am uitat prea insistent, insa cred ca e o zi mohorata. Nu-mi pasa, eu pot sa o ac frumoasa, blanda si luminoasa.
o sa ies din casa si-o sa merg la job, chiar si drumul scurt pana la job va fi altfel.

Va fi o zi buna, am incredere!
Sunt tanara, am putere, am chef si pofta de viata, pot iubi, pot visa, am...ce altii poate n-au si ma simt destul de bine astfel.
Asta de ce nu ar fi o zi buna?

Daniela...

vineri, 6 februarie 2009

Azi...

A fost o zi grea. Si lunga. Si obositoare. Imi simt ochii grei. De somn, pleoapele incarcate. Nu pot sa dorm de la ora asta. Nu pot sa fac nimic. Nu pot gandi, nu pot...As fuma...asta ar insemna sa ma deplasez...nu....As bea Cola...asta ar insemna sa ridic cana de pe masa.N-am putere. Ma simt slabita.A fost o zi altfel. Nu ca alte zile. Prefer lungile mele nopti nedormite...
Am fumat mult azi. Am si ras. Am si glumit. Insa in suflet aveam altceva - spiritul competitiv, care ma innebunea. De ce eu? De ce asa? Trebuia sa ma concentrez acolo(acolo unde va intrebati, nu?) si sa fac abstractie, sa ma simt unicul si singurul om de pe pamant, sa ma fac ca nu te cunosc, ca te vad pentru prima data in viata mea si ca nu am nimic in comun cu tine. Absolut. Nu stiu cat de bine mi-a reusit. Nu stiu cat de bine am putut sa disimulez si sa ma prefac. Nu stiu daca e bine ca am incercat sa fac asta - trebuia sa supravietuiesc cumva. Fara remuscari.

Ma doare sufletul, ma doare rau...
O sa ma vindec vreodata?

Cred ca o sa beau si Cola chiar daca asta presupune actiunea de "a ridica" acea cana si sa si fumez, ca sa-i fac in ciuda oboselii si lenei...

P.S: Stiu ca o sa ma vindec. Si stii si tu!

miercuri, 4 februarie 2009

Cum trec zilele...

Tzac pac.
Diminetile sunt cele mai faine. Cand ma trezesc plina de somn si-as vrea sa mai dorm. sa ma rasfatz. si sa ma fac ca plang si sa ma pacalesc pe mine si timpul. Timpul...sa fie mai bland si sa ma mai lase...sa ma pierd in somnul meu cel mai lung si in asternuturile care miros a mine, a noi si a visele noastre. Daniela...
Serile sunt cele mai frumoase. Cand adorm cu capul pe dorintele tale, cand imi spui ca ma iubesti, cand iti aduci aminte ce mult timp a trecut de cand ne-am cunosct...cand iti aduci aminte ca-ti era nu stiu cum sa ma pupi sau sa ma imbratisezi, cand radeam de noi - de dinainte...Daniela...
Si noptile, cele mai scurte si amintirile in care eu plang mereu si-mi doresc ca timpul sa se opreasca in loc si sa ramanem asa pentru totdeauna. Asa cum? Asa - impreuna!
Si dupa-amiezile pe care ni le petrecem hoinarind prin oras, tinandu-ne de mana si sarutandu-ne la fiecare colt, plimarile noastre si zambetele, rasetele absurde si obesive, supararile trecatoare, gandurile tacute si cele netacute, cele spuse si cele nespuse...toate...amintirile mele - raman intacte si se pastreaza pana a doua zi, cand o luam de la capat, tot altfel mereu... asa trec zilele!

Te iubesc...

marți, 3 februarie 2009

Somn

M-am trezit dupa 10 ore de somn atat de obosita, incat in momentul in care am deschis ochii, am plans. As mai putea sa dorm doua zile. Intruna. Fara sa mananc, fara sa beau apa. Fara nimic. Doar somn...
Somnul e bun. Insa la somn trebuie totusi sa ai o masura impusa. Azi voi fi tot timpul cu capul in nori din cauza celor 10 ore de somn. Voi avea ochii plini de visele de azi-noapte si o sa ma fac cum stiu eu cel mai bine sa ma fac - neinteleasa. E deja ora 12:00, ora pranzului, eu abia imi beau cafeaua, de un mic dejun sanatos am uitat de mult, viata mea s-a schimbat in ultimul timp, nu ma intreba daca in bine sau in rau, intreaba-ma daca imi place mai bine - DA, IMI PLACE!
Astazi e ziua mea libera, astazi am examen la faculta, astazi vreau sa-ti spun ceva ce nu ti-am mai spus niciodata, insa pentru asta trebuie sa te intalnesc mai intai.
Ce rece esti Daniela, ce rece esti in somn...Unde-i caldura de altadata? Caldura...caldura vine din tine.
Te iubesc pe tine si-mi urasc somnul ce tocmai mi l-a furat dimineata asta, spre pranz!

luni, 2 februarie 2009

Linistea

Ma simt cumva. Cumva altfel. Un soi de liniste ma pandeste. Prea altfel decat pana acum. cumva stresant. Cumva tulburator. Sau nu...nici eu nu mai stiu. In ultimul timp nu m-am adapat decat cu liniste. Au fost zile calme. Senise. Au fost zile bune si mi-a placut. Au fost zile in care am atins primul nor din viata mea. Au fost zile in care n-am mai spus "limita e cerul" pentru ca nu am mai avut o limita. In orice moment e bine sa ai o masura, dar nu impusa.
Linistea e buna. Nu te imbatraneste. Nu te deranjeaza. Nu te doboara. Nu te ... nu...
Linistea e buna. Cu masura. Fara masura. Linistea duce la o viata fericita. Si luminata. Si plictisita - adesea.
De aceea, intr-o luna de zile aleg doar o saptamana de liniste. Restul, e pentru sufletul meu, invatat sa traiasca agitat.
Pentru o viata de acum.

duminică, 1 februarie 2009

Vis

Am visat ca iti spuneam ca si in somn, noaptea, cand esti langa mine, te visez. Am visat ca ai ochii mari si ca ma privesti, chiar si atunci cand nu esti. Am visat ca mi-ai zis ca in ochii mei poti vedea tot ce sunt eu, cu bune si cu rele. Am visat ca mi-ai promis ca n-o sa ma parasesti niciodata. Am visat ca ai in zambet toata fericirea de care eu am nevoie sa merg mai departe. Am visat ca am zile cand imi doresc sa stau, pe scaun, langa tine si sa te privesc cum dormi - ai somnul calm care-mi lipseste mie si care ma linisteste. Am visat ca - in urma privirii- esti linistea mea si ca fara tine as fi o avalansa de gesturi si vorbe necugetate. Am visat ca nimic nu mapoate domina, insa tu ti-ai pus amprenta puternic asupra mea. Am visat atat de multe...
...despre persoana care exista, undeva in lume, ma iubeste si abia asteapta sa ma intalneasca si sa ma cunoasca. Sper sa am vise. Si zile...