De cateva zile si eu si lumea intreaga radem de mine. Parca n-am aer, oriunde as fi, oriunde m-as duce. Ma simt inutila si ridicola in fata atator lucruri pe care ar fi bine sa le fac, sau sa nu le fac. Nu pot sa ma desprind de visul asta - ma tine in viata, sunt conectata prin el la niste aparate care ma ajuta sa respir. Va trebui probabil, in curand, sa merg acasa...sa ma inchid in singuratate si sa realizez ca au trecut 23 de ani in care nu am strans nimic pe langa mine, nu am adunat decat reprosuri, nu am facut nimic bun, n-am mers niciodata singura, pe picioarele mele chiar daca asta am crezut la un moment dat.
Astept momentul in care lumea se va prabusi peste mine si ma va umple de praf. Exista atunci doua posibilitati: sa ma inghita praful pentru totdeauna si nimeni sa nu-si mai aminteasca de mine sau...sa ma ridic, sa ma scutur de praf si sa spun ca eu iubesc si ca nimic nu ma va opri sa fac asta.
Era o vreme in care credeam ca daca ai bani, ai tot si poti cumpara orice. Mi-am dorit sa am bani sa pot cumpara tot ce vreau eu. Am incercat sa cumpar fericirea, sa cumpar iubirea, sa cumpar oameni.N-am reusit...tot ce am reusit sa cumpar a fost o intreaga si iremediabila furtuna interioara. Am pierdut bani, am pierdut vise, sperante si am ramas cu iluziile. sunt un copil naiv care si-a zis intotdeauna ca "cei care cred ca banii nu pot cumpara fericirea, nu stiu de unde se fac cumparaturile". Poate la un moment dat mi s-a parut ca am putut cumpara ceva ...dar nu...doar mi s-a parut....m-am mintit pe mine. Si ma mint in continuare.
Inca am pastrat ceva bani in portofel...poate, poate reusesc....
Sunt obosita de la toate gandurile pe care le am...as vrea sa ma inchid in casa si sa nu ma ies. o saptamana. sau poate doua!
P.S: Nici eu nu stiu de unde se fac cumparaturile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu