miercuri, 25 februarie 2009

Si-asa...

M-am simtit prost si vinovata fata de mine. M-am simtit lasa si incapabila sa iau decizii. M-am simtit a nimanui si neputincioasa in fata intamplarilor de zi cu zi. M-am simtit egoista si invidioasa. M-am simtit ca intr-un balon sus, deasupra care se poate prabusi. M-am simtit jos, jos de tot, la doi metri sub pamant. M-am simtit singura si parasita. M-am simtit abandonata si lasata de izbeliste. M-am simtit singura si fara sens.

M-am simtit asa din cauza gandurilor mele nefaste si din cauza faptului ca la un moment dat am vrut sa renunt la vise. Cum as fi trait eu, cu luciditatea care mi-a lipsit dintotdeauna, pentru restul vietii mele? Cate zile senine as fi avut? Degete la o mana am prea multe sa le fi putut numara...

2 comentarii:

Iuly spunea...

pana la urma toate starile depind doar de tine, se pare ca uneori te pirzi in stari nesemnificative si uiti sa mai iesi, asta iti afecteaza sufletul si il face mai trist...
Lasa-l sa fie copil si nu il forta sa stea intr-o camera intunecata, cand poate sa stea afara in soare :)

Daniela spunea...

E o intamplare a fiintei mele, in momentul in care ma simt "amenintata" sau cred eu ca ma simt astfel - sa ma pedepsesc, sa-i reprim sufletului meu drepturile si sa-l fortez sa stea acolo - in acea camera intunecata, cu perei plasticati, de cauciuc, arsi, incendiati si mai nu stiu cum - ai inimii mele.
E o pura intamplare a fiintei mele cu care voi trai pana la capat - daca intre timp nu se schimba ceva, pentru ca se poate. Trebuie doar vointa.

Iuly, Iuly...