Ne traim viata sau ne traim jocurile?

    Ne traim viata sau ne traim jocurile? Ma intreb de ceva zile asta. Daca-mi traiesc jocul, as vrea sa stiu care este acesta. Am constientizat vag, ca da, la un moment dat traiam un joc din care nimeni nu avea nimic bun de castigat; singurul om care credea ca jocul e minunat, eram eu si transformam durerea si suferinta (a mea, a altora - care intrau in jocul meu) in satisfactie. Era o forma ciudata de a ascunde ca de fapt, jocul acesta provoaca oarecum durere. N-o sa dau detalii despre joc pentru ca nu e un joc demn de jucat.
Si daca ce e trecut, trebuie sa ramana trecut ... sa ramana. Eu am scapat de el, nu singura, dar am scapat, desi m-a tot urmarit in ultima vreme. Am scapat de ceva timp, desi s-a tot tinut dupa mine. De atunci nu ma mai joc. Nu ma mai joc nu pentru ca nu am mai vrut, ci pentru ca ceva din mine mi-a zis sa ma opresc. Desi deseori am vrut sa ma intorc. Pentru ca ma hranea si ma facea sa  cred ca merg ma departe, cand de fapt, mergeam inapoi.  De atunci, de cand am decis sa renunt la joc,   pastrez ceea ce primesc, ceea ce cuceresc. De atunci  nu (ma) mai parasesc, nu mai fug, nu (ma) mai ascund, nu ma mai tem de fericire, de iubire, de atentie, de grija. De atunci am grija, de mine putin, de oameni mai mult si-i pastrez aproape de mine. Pentru ca asta meritam, sa fim impreuna si sa avem grija unii de altii. Sa fim impreuna acum. Azi.
    Am tot citit in ultima perioada despre cat de important este azi, adica acum, prezentul; cat de important este sa nu ratezi nicio clipa; cat de important este sa te bucuri de fiecare lucru, indiferent cat de marut este, sa te bucuri cu intensitate. Si mi-am zis ca ce a trecut trebuie lasat in urma. Si sa mergem mai departe, fara ganduri. Gandindu-ne la ceva ce a trecut, de fapt, il purtam cu noi in continuare.
   Mi-am promis aseara cateva lucruri si imi dau seama acum ca mi-am incalcat promisiunea cu primul lucru din sirul lung de promisiuni de pe lista. Totodata, am hotarat sa nu ma pedepsesc pentru ca nu mi-am respectat una din promisiunile pe care mi le-am facut si sa ma iert azi. Sa nu ma pun sa platesc pentru nimic.   Am dreptul sa gresesc. Probabil ca voi mai gresi. Probabil ca voi avea tendinta sa ma pedepsesc, insa voi gasi aceeasi voce interioara care sa imi spuna ca nu, nu trebuie...Am primit dreptul de a-mi asculta vocea interioara de ceva vreme, din momentul in care am pornit in nesfarsita calatorie catre mine insami. E o aventura si o provocare.Si le descopar acum. Nu stiu cine sunt si probabil ca nu voi afla prea curand. Stiu cateva franturi din cine sunt sau ce fac sau cu ce ma ocup, insa nu stiu cine sunt EU  si care e rolul meu. Daca am unul. Daca am  misiunea, despre care ziceam si ieri si despre care tot povestesc de ceva zile, sau e doar in mintea mea.Cu toate astea cred in ea, in misiunea mea si o urmez.  Cred ca am cea mai frumoasa si mai indelungata misiune pe care pamantenii sau muritorii o pot avea: regasirea. Ma intreb deseori daca pana la sfarsitul vietii ma voi regasi pe mine,  in mine, in oameni, in lucruri, in cuvinte, in fapte.

Si daca exista viata dupa moarte, imi doresc sa o traiesc si sa o retraiesc de fiecare data altfel.