Am inteles. Ceea ce oamenii ne transmit in diverse moduri si suntem putin orbi si ne trebuie confirmari, e ca ne vor iubi indiferent cat de mult am gresit, gresim, sau vom gresi. Pur si simplu ne vor iubi, imperfecti cum suntem. Pur si simplu ne vor iubi fara motive anume. Dincolo de asta, cred ca ne vor umple golurile cu iubirea lor si astfel vom deveni exact ceea ce ne dorim. Si ieri, si azi si maine am avut, am si voi avea certitudinea ca oamenii ne iubesc nu pentru ceea ce facem bine sau perfect, ci pentru ceea ce suntem, dincolo de actiunile noastre. Ne iubesc si atat. Exista acei oameni care nu ne vor judeca niciodata. Exista acei oameni care ne iubesc atat de mult incat ne imping sa ne acceptam, sa ne recunoastem si sa traim impliniti, cu noi insine.
Imi zicea o prietena exact cu doua ore in urma, ca dupa discutia de azi, ma voi duce acasa si imi vor trece prin cap sute de idei si ganduri si in final voi avea o revelatie. Am gandit atunci ca ma voi duce acasa si o revelatie puternica ma va lovi si totul se va schimba: in jurul meu, in mintea mea, in corpul meu si in sufletul meu. Si da, am ajuns acasa, si pentru prima data in ultimele zile, am avut curajul sa ma privesc in oglinda, in ochi, si sa ma contrazic. Nu conteaza ce a fost, conteaza ce va fi. Iar azi mi-am recapatat puterea sa ma reconstruiesc si sa cladesc in jurul meu. Si revelatia cea mare a fost sa las deoparte acoperisul si sa incep cu fundatia.
Si incep!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu