Dupa 22 de ani imi dau seama ca asta e cea mai grea dimineata din viata mea. Atat de grea incat ma doare, incat ma sufoca si imi opreste respiratia in loc pentru cateva secunde. Apoi ii da drumul. Apoi din nou...si iar si iar. In piept ma loveste un dor de nu stiu unde, ca un curent electric. Si mi-e atat de dor incat imi vine sa plang. Dar n-o sa plang. Pentru ca ultima data cand am plans a fost acum o mie de ani.
In fine, urata dimineata, in care m-am trezit la 9 si inca nu stiu de ce. Ca sa merg de la 14:00 la lucru, ca sa incerc 4 randuri de haine si inca sa fiu in pantaloni scurti pentru ca nu ma pot decide. Ca sa-mi fac ceaiul de dureri de cap si sa-l pun fierbinte in sticla si sa se strice sticla.
Am dormit rau...greu...am visat mult, toata viata mea, toate visele mele, unele de care se pare ca uitasem. Am visat.
Important e ca inca mai visez!
Imi dau seama ca e cea mai grea si mai urata dimineata din viata mea pentru ca sunt singura, pentru ca nu am cafea, pentru ca fumez in fatza calculatorului in timp ce scriu si inca nu stiu de ce continui s-o fac.
Imi dau seama ca vorbesc cu tine si am inceput sa zambesc, sa scap de fatza morocanoasa pe care o aveam acum 10 minute.
Zi faina, Daniela, sa ai azi!
E AZi al tau, sa nu uiti!
Un comentariu:
Va fi o zi frumoasa, pentru ca fiecare zi trebuie sa fie frumoasa(in felul ei) si pentru ca am eu grija sa fie asa!!!! ;D
Trimiteți un comentariu