Ne traim viata sau ne traim jocurile?

    Ne traim viata sau ne traim jocurile? Ma intreb de ceva zile asta. Daca-mi traiesc jocul, as vrea sa stiu care este acesta. Am constientizat vag, ca da, la un moment dat traiam un joc din care nimeni nu avea nimic bun de castigat; singurul om care credea ca jocul e minunat, eram eu si transformam durerea si suferinta (a mea, a altora - care intrau in jocul meu) in satisfactie. Era o forma ciudata de a ascunde ca de fapt, jocul acesta provoaca oarecum durere. N-o sa dau detalii despre joc pentru ca nu e un joc demn de jucat.
Si daca ce e trecut, trebuie sa ramana trecut ... sa ramana. Eu am scapat de el, nu singura, dar am scapat, desi m-a tot urmarit in ultima vreme. Am scapat de ceva timp, desi s-a tot tinut dupa mine. De atunci nu ma mai joc. Nu ma mai joc nu pentru ca nu am mai vrut, ci pentru ca ceva din mine mi-a zis sa ma opresc. Desi deseori am vrut sa ma intorc. Pentru ca ma hranea si ma facea sa  cred ca merg ma departe, cand de fapt, mergeam inapoi.  De atunci, de cand am decis sa renunt la joc,   pastrez ceea ce primesc, ceea ce cuceresc. De atunci  nu (ma) mai parasesc, nu mai fug, nu (ma) mai ascund, nu ma mai tem de fericire, de iubire, de atentie, de grija. De atunci am grija, de mine putin, de oameni mai mult si-i pastrez aproape de mine. Pentru ca asta meritam, sa fim impreuna si sa avem grija unii de altii. Sa fim impreuna acum. Azi.
    Am tot citit in ultima perioada despre cat de important este azi, adica acum, prezentul; cat de important este sa nu ratezi nicio clipa; cat de important este sa te bucuri de fiecare lucru, indiferent cat de marut este, sa te bucuri cu intensitate. Si mi-am zis ca ce a trecut trebuie lasat in urma. Si sa mergem mai departe, fara ganduri. Gandindu-ne la ceva ce a trecut, de fapt, il purtam cu noi in continuare.
   Mi-am promis aseara cateva lucruri si imi dau seama acum ca mi-am incalcat promisiunea cu primul lucru din sirul lung de promisiuni de pe lista. Totodata, am hotarat sa nu ma pedepsesc pentru ca nu mi-am respectat una din promisiunile pe care mi le-am facut si sa ma iert azi. Sa nu ma pun sa platesc pentru nimic.   Am dreptul sa gresesc. Probabil ca voi mai gresi. Probabil ca voi avea tendinta sa ma pedepsesc, insa voi gasi aceeasi voce interioara care sa imi spuna ca nu, nu trebuie...Am primit dreptul de a-mi asculta vocea interioara de ceva vreme, din momentul in care am pornit in nesfarsita calatorie catre mine insami. E o aventura si o provocare.Si le descopar acum. Nu stiu cine sunt si probabil ca nu voi afla prea curand. Stiu cateva franturi din cine sunt sau ce fac sau cu ce ma ocup, insa nu stiu cine sunt EU  si care e rolul meu. Daca am unul. Daca am  misiunea, despre care ziceam si ieri si despre care tot povestesc de ceva zile, sau e doar in mintea mea.Cu toate astea cred in ea, in misiunea mea si o urmez.  Cred ca am cea mai frumoasa si mai indelungata misiune pe care pamantenii sau muritorii o pot avea: regasirea. Ma intreb deseori daca pana la sfarsitul vietii ma voi regasi pe mine,  in mine, in oameni, in lucruri, in cuvinte, in fapte.

Si daca exista viata dupa moarte, imi doresc sa o traiesc si sa o retraiesc de fiecare data altfel.

Despre misiune

Continui sa imi urmez misiunea. Inca nu stiu daca e o alegere a mea sau mi-a fost data. Imi place cum ma simt pe parcursul acestei calatorii si realizez ca este permanenta. Mereu vom cauta regasirea noastra in noi si in oameni si mereu vor cauta si ei acelasi lucru. Ne vom impartasi calitatile si valorile, ni le vom respecta si vom creste impreuna. Iar unul din lucrurile care ne vor duce mai departe este iubirea pe care o simtim si ne-o impartasim unii altora. Cu toate astea, ne vom rani din cand in cand insa ne vom ierta de fiecare data. De fiecare data vom fi suficient de puternici si maturi sa ne desprindem de suferinta si sa ne continuam drumul. Impreuna.

Am ramas cu ceva din zilele acestea: oamenii vor uita ce le-ai zis sau le-ai facut, insa isi vor aminti mereu cum i-ai facut sa se simta. Te rog, ai grija de cel care iti este alaturi, pentru ca daca e alaturi de tine, nu e intamplator.

Despre risipire

     Azi, le-am spus oamenilor așa: Ne luăm energia din lucruri, din oameni și din Univers. Ai grija de ea, de modul in care o consumi și nu o risipi. Și am sfârșit eu risipind-o, într-o clipă. Nici măcar nu mi-am dat seama că am făcut asta, până când, cineva de la capătul celălalt al telefonului mă striga: Dani, mai ești? :-)
    Am risip, da, am risipit. Si dacă acum nu mai am puteri, închid ochii și strig după ajutorul pe care mereu l-am primit, atunci când mă așteptam mai puțin. Prietenii mei îmi sunt energia, chiar dacă sunt departe. Dacă închid ochii și mă gândesc că cei mai minunați prieteni de pe pământ îi am eu , îi văd, îi simt că sunt cu mine și ceva în mine se schimbă. Închid ochii și rămân o clipă așa.
    Vreau doar să-mi fiu azi recunoscătoare mie pentru tot ce am făcut pentru mine, pentru barierele pe care am reușit să le sparg și pentru că mi-am depășit limitele. Și să mă cert totodată că nu am avut curaj să o fac mai devreme.
Și indiferent  de ce se întâmplă de acum înainte, în mine există liniștea că am făcut tot ce am putut să fac . E minunat sentimentul că dai totul din tine și nu aștepți nimic în schimb. 
    Vă rog să mă iertați, voi, cei pe care v-am secătuit de energie, iar eu am risipit-o într-o clipă pe care nici nu am observat-o!  O clipă doar...
 

Despre cativa prieteni

    Am cativa prieteni (mai exact doi) carora ar trebui sa le multumesc intr-o forma sau alta pentru tot ce au facut si fac pentru mine. Insa nu ma ajuta cuvintele si nu o fac pentru ca nu stiu cum. Dincolo de asta, ii privesc de ceva timp si imi dau seama ca nu asteapta nimic de la mine. Ca nu vor sa le multumesc pentru nimic. Astfel ca, am luat hotararea sa nu le multumesc, in schimb, sa le ofer recunostinta mea. Asadar, de la unul din prietenii mei am invatat ca primim exact acelasi lucru pe care il daruim si sa nu ma tem sa daruiesc. Am ceva in mine ce pot da oamenilor, am emotia, am caldura si am destul si nu voi ramane niciodata goala. Am o prietena, cea mai minunata prietena dintre toti prietenii de pe pamant, o am eu, de la care invat ca pot avea orice imi doresc, daca imi doresc indeajuns de mult si daca asta este intentia mea cu adevarat - este suficient sa imi propun, si voi reusi. Si sa-mi dau timp, mi-a mai spus si sa am rabdare cu mine si sa accept ca pot gresi, ca nu sunt perfecta. Zilele trecute am aflat ca oamenii perfecti sunt plicitisitori. Nu vreau sa fiu plictisitoare.

    Si-mi rasuna azi in minte urmatoarele cuvinte: "esenta ta este increderea pe care o ai in tine ca vei reusi in tot ceea ce ti-ai propus si capacitatea ta da a motiva oameni. Daniela, tu motivezi si inspiri oameni! Asta este esenta ta!"

Astazi sunt recunoscatoare prietenilor mei si faptului ca sunt prezenti in viata mea.

Despre recunostinta

 Am luat hotararea sa nu ma tem sa multumesc si sa nu ma tem sa imi spun, in fiecare zi pentru ce sunt sau imi sunt recunoscatoare. Si sa le spun si oamenilor pentru ce sunt recunoscatoare. Cu iubire sa le spun.  Imi inchipui recunostinta ca un fel de impacare cu noi, cu sufletele noastre, cu trupurile noastre, cu lumea din afara, cu Universul. Mai imi inchipui recunostinta ca o cale spre ceea ce suntem cu adevarat insa nu constientizam. Mai imi inchipui recunostinta ca iubirea ce ne-o dam unii altora, cu emotie si caldura.

    Azi sunt recunoscatoare pentru ca am vazut lumina, lumina zilei noastre, impreuna.  Iar in momentul in care am deschis ochii am stiut ca voi avea o zi minunata. O zi in care voi pluti, o zi in care voi fi departe, acolo unde nu conteaza cine esti si ce faci, acolo unde conteaza, inainte de toate cat de mult iti doresti sa ai incredere in tine si sa te iubesti. sa te iubesti, mai presus de orice.
   Si tot azi, azi sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce traim impreuna si pentru ca suntem norocosi ca ne avem unii pe altii. Mai sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce ne daruim, unii altora. Mai sunt recunoscatoare pentru ceea ce primim, pentru ceea ce meritam, pentru ceea ce ni se ofera, neconditionat.

Mi-am scris o scrisoare, ieri. Nu reusesc sa-mi amintesc ce mi-am scris, dar stiu ca mi-am scris cu iubire. Voi afla in doua saptamani. Sunt recunoscatoare pentru tot ceea ce am facut pentru mine in ultimele 3 zile.

Pentru tot restul vietii mele:)

    Imi trece prin minte un gand mai vechi, pe care mi l-am tot repetat, in nenumarate randuri, poate ani intregi, dar nu l-am constientizat aproape niciodata:"imi curg amintiri, pe ochi tample si simt ca incepe un nou inceput." Cam asta e mesajul pe care intr-o oarecare masura incerc sa mi-l transmit de ceva vreme si abia azi a ajuns la mine, in forma finala si bruta. Este posibil sa ma doara si ceva sa-mi spuna sa-l resping, dar nu, nu o sa o fac.
    Nu demult mi-am asumat ca vreau sa fac o calatorie inspre mine si intre lume, da, un fel de calatorie a eroului. Nu ma intereseaza sa fiu eroul cuiva, ma intereseaza sa fiu eroul meu si sa cred in mine, dincolo de ceea ce crede lumea despre mine, sa ma pot privi in oghinda in fiecare dimineata si sa-mi vina sa ma scot de acolo si sa ma imbratisez atat de tare si sa-mi spun ca ma iubesc si ca sunt mandra de mine, ca am cea mai fabuloasa calatorie dintre toate calatoriile pe care le-am avut vreodata.
   Si nu in ultimul rand sa imi multumesc pentru tot ce am facut pentru minebun sau rau, sau pentru ce nu am facut niciodata si ar fi trebuit sa fac. Ma bucur foarte tare ca am ales, dupa 27 ani sa fac ceva diferit pentru mine. Cu siguranta nu e intamplator ca se intampla acum si aici. Ma bucur foarte tare ca imi dau sansa sa-mi duc calatoria la final si sa gasesc ceea ce caut.

Iar maine dimineata cand ma voi trezi, voi merge inspre oglinda, imi voi zambi frumos, poate nu n-am facut-o niciodata si ma voi imbratisa cu dragoste. Si probabil voi ramane acolo, in imbratisarea mea, pentru tot restul vietii mele.

Despre reconstructie

Am inteles. Ceea ce oamenii ne transmit in diverse moduri si suntem putin orbi si ne trebuie confirmari, e ca ne vor iubi indiferent cat de mult am gresit, gresim, sau vom gresi. Pur si simplu ne vor iubi, imperfecti cum suntem. Pur si simplu ne vor iubi fara motive anume. Dincolo de asta, cred ca ne vor umple golurile cu iubirea lor si astfel vom deveni exact ceea ce ne dorim.  Si ieri, si azi si maine am avut, am si voi avea certitudinea ca oamenii ne iubesc nu pentru ceea ce facem bine sau perfect, ci pentru ceea ce suntem, dincolo de actiunile noastre. Ne iubesc si atat. Exista acei oameni care nu ne vor judeca niciodata. Exista acei oameni care ne iubesc atat de mult incat ne imping sa ne acceptam, sa ne recunoastem si sa traim impliniti, cu noi insine.

Imi zicea o prietena exact cu doua ore in urma, ca dupa discutia de azi, ma voi duce acasa si imi vor trece prin cap sute de idei si ganduri si in final voi avea o revelatie. Am gandit atunci ca ma voi duce acasa si o revelatie puternica ma va lovi si totul se va schimba: in jurul meu, in mintea mea, in corpul meu si in sufletul meu. Si da, am ajuns acasa, si pentru prima data in ultimele zile, am avut curajul sa ma privesc in oglinda, in ochi, si sa ma contrazic. Nu conteaza ce a fost, conteaza ce va fi. Iar azi mi-am recapatat puterea sa ma reconstruiesc si sa cladesc in jurul meu. Si revelatia cea mare a fost sa las deoparte acoperisul si sa incep cu fundatia.

Si incep!

Impreuna

     Cred ca cel mai important lucru pe care trebuie sa il facem in viata este sa ne traim visele. Dincolo de asta n-as vrea nicio clipa sa imi traiesc regretele. Astfel ca am luat hotararea azi sa traiesc pana la capat ceea ce mi-am propus sa traiesc. Poate sunt departe si poate ceva ma impiedica sa fac si sa construiesc ceea ce imi doresc, dar asta nu inseamna ca nu voi reusi. Imi amintesc mereu cateva cuvinte: "De ce este important pentru tine sa faci asta? Cum o sa te simti dupa ce ai facut asta?" Si realizez exact ceea ce este important pentru mine si cum ma voi simti cand am ajuns acolo unde mi-am propus. Gandindu-ma la asta, distanta pare tot mai mica. Uneori inexistenta. Uneori nu-mi amintesc ca a fost vreo distanta.
     Te rog azi, fa ceea ce iti doresti sa faci, traieste-ti visele si fii fericit. Daca faci asta, si impartasesti fericirea ta si  celor din jurul tau, ii vei face sa simta la fel si, fara teama, isi vor raspunde la intrebarea: "De ce este important pentru mine sa fiu fericit?" si  isi vor asuma fericirea pe care sunt datori sa si-o insuseasca. Si stii ceva? N-o sa te uimeasca raspunsurile lor :) Pentru ca le stiai deja, pentru ca te regasesti in ele.

     Cred, fara nicio retinere ca meritam sa fim fericiti si meritam sa implinim ziua, atat ce visam noaptea, atat ce visam cu ochii deschisi. Impliniti tot, absolut tot, si bucurati-va! Cel mai important lucru: bucurati-va. Impreuna.

Cu ce e azi mai bun ca ieri?!

    In mana stanga am un caiet verde, cu margini aurii primit de la cineva special pe atunci. Acolo, intre paginile ingalbenite deja de TIMP imi gasesc viata in urma cu 10 ani. E o provocare sa recitesc si imi tremura putin mainile. Si vocea. Si ochii. Recunosc ca ma traverseaza un fel de curent electric prin tot corpul, insa zambesc.Si zambesc in continuare.  Ultima data am scris acolo in 7 Mai 2007 si imi dau seama ca de atunci am mai deschis caietul abia anul acesta, prin iarna.
    In mana dreapta am o carte adevarata pe care am scris-o gandindu-ma la toti oamenii care, intr-un fel sau altul mi-au trecut prin viata sau prin ganduri. Simt de departe mirosul dulce al unul vis implinit.  O vreme n-am stiut exact ce visez sau la ce visez. Din momentul in care am descoperit ce imi doresc cu adevarat, au mai fost doi pasi, mici, pana la implinire - am transformat 13 ani in care mi-am dorit ceva dar nu am avut curaj sa fac ceva, in 2 luni. De atunci am curaj.
   In fata mea vad restul cartilor in care ne vom regasi, impreuna. Nu exista viata frumoasa sau viata urata, nu exista am trait bine sau am trait rau. Exista doar capacitatea noastra de a ne da voie sa traim exact asa cum ne dorim, cum am visat in copilarie ca vom trai.
    Ce am in spate nu ma intereseaza, probabil ca sunt cativa ani netraiti la timp asa cum mi-as fi dorit, poate. Dar nu-mi pare rau. Totusi,  cand imi voi dori sa ma reintalnesc cu mine, Daniela din copilarie/adolescenta, voi rasfoi un caiet verde cu margini aurii, ros de timp, de vise si de ganduri.
     Ma simt minunat azi pentru ca am aceeasi parere despre Toamna - un nou inceput, pentru mine si pentru voi toti, cei care sunteti alaturi de mine si pentru ca imi gasesc raspunsul la intrebarea : "cu ce e azi mai bun ca ieri?!" Va invit sa descoperiti si voi, de ce?!
    

Azi, 13 septembrie 2013

Pluteste in jurul meu toata energia, buna dispozitie si entuziasmul tuturor oamenilor pe care azi i-am intalnit. Putem sa fim  fericiti, impliniti si sa speram ca ne vom trai mereu visele sau putem sa ne complacem in toate neajunsurile pe care ni le inchipuim zi de zi. Exista alegeri pe care le facem si exista decizii pe care le luam. Dincolo de asta, exista aceleasi lucruri pe care nu le facem sau nu le luam, iar ele ne vor urmari mereu. Sau nu le facem la timp.
Imi vine sa zambesc si-o fac si-mi dau seama ca azi, ca si ieri si ca si maine, sunt zile minunate de care ma bucur, impreuna cu voi, cei pe care v-am intalnit dar si cu cei pe care mi-as fi dorit sa imi fiti alaturi sau pe care nu v-am intalnit inca.

Fiecare zi in care deschidem ochii realizam ca suntem cei mai norocosi oameni care pot vedea lumina si care pot darui un zambet. O si facem de altfel!

Fara sfarsit

    Exista oameni pe care ii vezi mereu: ii vezi in somn, ii vezi in autobuz, ii vezi in poze, ii vezi in mintea si inima ta. Si ii vezi chiar si atunci cand nu ii vezi. Sunt oamenii care atunci cand te suna iti spun: "ce faci?" si care iti insenineaza ziua. Sunt oamenii carora le-ai da toata viata ta, nu sa o traiasca ei singuri, ci s-o traiasca impreuna cu tine. Si incerci sa o faci, incerci sa ii incluzi acolo si iti vine sa nu-i mai lasi sa plece. Cand iti dai seama ca nu poti sa faci asta, tot ce iti ramane de facut e sa le pui viata ta in mainile lor si sa ii lasi sa faca, din tine, din voi, ceea ce isi doresc. Singurul lucru pe care ti-l doresti este sa te ajute sa treci prin zilele tale, mai simplu, mai usor si sa aveti cat mai multe experiente impreuna. Cauti echilibrul in ei si culmea, il gasesti. Si te intorci la cele mai neobisnuite ganduri care circula prin tine si iti dai seama ca, indiferent ce ai face, viata voastra impreuna este o poveste. O poveste din care nu vrei sa iesi niciodata. Si nu intamplator simtiti acelasi lucru: te regasesti acolo, iti regasesti echilbrul si se intampla si invers. Stii cumva ca ai primit ceea ce ti-ai dorit, insa nu inainte sa daruiesti in schimb.
  
    E momentul in care niciun multumesc nu e mai important decat un zambet si o imbratisare. E momentul in care viata se rezuma la o singura zi - nesfarsita. In permanenta traim un AZI minunat si AZI-ul nostru este fara de sfarsit. Si astfel, cand deschizi ochii, in fata lor vezi vesnicia. Impreuna :)

Despre povesti

Ma gandeam azi la toate povestile pe care le-am trait, dupa ce mi le-am imaginat, pas cu pas. N-a existat una in care sa nu-mi fi dorit sa ma intorc, dupa ce s-a terminat. Cu toate astea, am ales sa nu ma intorc. Nu stiu daca sa cred ca "ceea ce nu traim la timp, nu mai traim niciodata", dar am ales si a fost alegerea mea sa nu ma intorc.  Toate povestile mele au fost minunate in felul lor pentru ca au fost ale mele si au avut eroi diferiti, toate ar fi de retrait la un moment dat , insa n-am gasit motivul pentru care sa le fac nesfarsite. Pana nu demult. Exista o poveste, una singura, pe care n-o voi cadra nici in timp si nici in spatiu. Pentru ca nu vreau, pentru ca nu pot. Pentru ca nu vreau sa se termine niciodata. Pentru ca e singura poveste in care simt ca nu imbatranesc. Pentru ca e povestea in care eu sunt eu, povestea in care ma tem cel mai putin ca iubirea dispare, povestea in care "nu conteaza ce fac si ce zic", ea merge mai departe. Povestea in care va exista mereu acel cineva care sa ma salveze si care sa ma ierte. Povestea in care va exista acel cineva care sa ma arunce la pamant, insa va avea grija sa nu ma lovesc.  Povestea care are doar inceput:
"Poate că ce m-a ajutat cel mai mult,a fost că am ieșit pe ușă fără să am vreun soi de așteptare. Puteam găsi orice la destinație. Pueam să nu găsesc nimic, m-aș fi întors acasă, la fel cum am și plecat.  Nu m-ar fi deranjat. "
Dincolo de povesti, traim o realitate. Si-mi pare ca realitatea de azi se ascunde atat de mult in povestea mea infinita  incat  imi imaginez ca daca se va sfarsi vreodata se va sfarsi cand voi fi terminat tot ce aveam de facut pe acest pamant:)  
Si ma intreb acum si nu-mi raspund, nu pentru ca nu am raspunsul ci pentru ca imi place imaginea pe care o vad acum, in fata ochilor: cum ne-ar/mi-ar fi fost existenta, fara povestile carora le dam un sens si viata, in fiecare zi, putin cate putin?!

Draga mea poveste, poti sa ma iubesti neconditionat si fara limita de timp pentru ca voi face la fel cu tine!

Si repet AZI: nu stiu daca ai mai fost eroul cuiva, draga mea poveste nesfarsita!

Ce faci cand nu stii ce sa faci?

Exista o intrebare pe care mi-o pun de cand ma stiu: ce faci cand nu atii ce sa faci?
Vine o vreme cand nu mai dormi noptile si ti se pare momentul potrivit sa cauti raspunsuri. Nu le mai dormi pentru ca ti-e teama ca nu vei mai visa niciodata frumos. Te-ai intoarce in timp, te-ai intoarce in momentele in care puteai visa orice, oricand, in somn sau in orice alta stare: la scoala, pe bicicleta. Vine o vreme cand tu porti dupa tine o carte care speri sa te ancoreze bine in prezent si sa nu te mai lase sa te abati de acolo. Niciodata. Te-ai saturat sa te gandesti
 ca lucrurile erau mai bune sau mai proaste acum 10 ani, si ai obosit sa te gandesti ce ar trebui sa faci sa fii implinit, peate 10 ani. Te-ai saturat sa te gandesti la ceva ce nu poti atinge niciodata, pentru ca el este infinit: mereu va exista viitorul. Ai uitat complet ca implinirea, ca si fericirea, se castiga, nu se cumpara. Iti pare ca lucrurile merg destul de bine azi si vrei sa ai puterea sa ramai in prezent. In prezentul tau de AZI.
Vine o vreme cand crezi ca tot ce mai poti face este sa te intorci din drum, iar mintea, sufletul si corpul te sustin. Adevarata provocare va fi sa mergi inainte, chiar daca simti ca nu mai poti. Dar vrei.
Vine o vreme cand noptile nedormite au efectul unei cafele tari care te face sa vibrezi, sa speri si sa iti doresti sa mergi inspre locul pe care ti l-ai rezervat in lume. Ca acum.

Duminici

     Imi plac diminetile de toamna. Duminicile. Mi-au placut tot timpul, desi nu merg la biserica. Batranii spun ca duminica trebuie sa mergi la biserica. La tara se practica. Se apeleaza la  cele mai bune si mai noi haine care miros si a naftalina, ascundem cine suntem cu adevarat si ne expunem si aratam oamenilor insistent ceva ce ei oricum pot vedea cu ochii. Dincolo de haine, oamenii nu vor vedea nimic.
    Mie imi place sa lenevesc duminica dimineata. Sa citesc, sa scriu si probabil sa ascult cateva melodii care sa-mi dea energie sa fac si altceva, azi! Pentru ca azi e unic si nu vreau sa-l ratez.
. Ce pot sa spun este ca pozitia soarelui azi, vis a vis de blocul meu, e geniala. Doar cateva raze patrund printre frunzele ce au ramas prin copaci si-mi incalzesc ...cafeaua. Imi place toamna, inca de cand eram copil. Nu stiu daca are legatura cu faptul ca m-am nascut toamna sau mai mult cu faptul ca toamna curata. Si vindeca. Ce e rau se usuca si dispare, ce e bun, renaste, dupa o vreme.
     Iar in timp ce  beau o cafea buna, nici prea tare nici prea slaba, citesc si recitesc urmatorul citat: "Tu să cauți numai asta: să trăiești ceea ce întotdeauna ai dorit să trăiești. Poate că nu-ți dai seama, dar e foarte important." Imi fuge gandul din nou la cele 2 cuvinte care mi-au tropait prin minte si prin corp, zile intregi: "Doar fa-o!" :)
     Poate la un moment dat o sa o facem, constient, asumat si fara teama...

Noapte buna!

Iubim cel mai mult la oameni grija pe care ne-o poarta, sustinerea lor si privirile calde si mai ales faptul ca nu vor sa lase neterminat un lucru inceput. Dincolo de asta, ii iubim pe ei, pentru ca-i simtim aproape si ii simtim cand se gandesc, detasat la noi, si ne transmit asta. Uneori prin fapte. Uneori prin cuvinte. Iar uneori nu trebuie sa faca nimic, pur si simplu ii simtim.
Acum vorbim de acei oameni capabili sa-si transmita toata emotia si iubirea printr-o tacere ce ne macina si ne face sa alergam spre ei. Si alergam. Le alergam mai ales prin ganduri. Si prin vise.

Noapte buna!

Calatoria eroului

       Se intampla saptamana trecuta. Completam un chestionar, cand m-a fulgerat ideea ca stiu ce mi se intampla, stiu care este motivul pentru care nu reusesc atunci cand chiar nu reusesc. Traim prea mult pentru ceilalti, traim prea mult vietile celorlalti si uitam. Uitam de noi, de ceea ce ne dorim de fapt, de ceea ce simtim cu adevarat, de ceea ce avem nevoie cu adevarat. Si mai ales, uitam care este motivatia noastra de a ne trezi, dimineata, de ce ne ridicam din pat, de ce punem niste haine pe noi, de ce dam piept cu lumea si cu viata.       
       Mi-a zis o prietena un concept pe care l-a invatat si ea, nu demult: "tot ce am nevoie este in mine acum!" M-a mai rugat sa-l integrez, in mine, in ceea ce simt si fac, in ceea ce imi doresc si sa vad cum se manifesta, la mine. Mi-a transmis mesajul asta impreuna cu increderea ei in mine si increderea mea in mine ca pot face absolut orice mi-am propus. Mi-a mai povestit si de "calatoria eroului" http://www.andyszekely.ro/calatoria-eroului-un-articol-special-nlp-camp-2004, aseara, de faptul ca existenta noastra este o calatorie (sau mai multe, cum zicea un prieten) si noi alegem daca suntem eroi sau daca suntem victime. Pana la urma tot ceea ce facem, alegem sa facem. Si  nu a durat mult pana mi-am imaginat atunci viata ca fiind o poveste o poveste a mea, cu inceput, cuprins si sfarsit. Poveste pe care vreau sa o traiesc. Mi-am dat seama imediat in ce moment al calatoriei mele sunt si abia astept sa ii povestesc.

     Totodata, mi-am dat seama ca nu am de facut o singura calatorie, doar ca pe cea mai importanta o traiesc chiar acum. E cea mai minunata calatorie, iar la finalul ei ma asteapta toti oamenii care au crezut si care nu au crezut in mine, care au ras de mine si m-au ironizat ca-s slaba, ca nu pot si ca ceea ce imi doresc nu se traieste in aceasta dimensiune, dar si aceia care au zis: "bai Daniela, e genial ceea ce vrei sa faci si nici prin cap sa nu iti treaca sa te opresti", da toti ma asteapta , cu zambetul pe buze si gata sa ma imbratiseze si sa se mire de" inteligenta, profunzimea, atentia mea fata de tot ce misca, empatia si curajul" meu. Va fi momentul in care voi zambi si eu si ma voi bucura de tot ce inseamna o calatorie, o poveste, o viata. Si toate sunt ale mele!

      De ceva vreme, povestile chiar merg mai departe. Si mi se par infinite, cand stau intr-un colt si le privesc cum trec prin fata ochilor mei si cum de fiecare data ma agata si ma poarta cu ele. Prin lume.

    Iti multumesc tie, pentru ca esti prietena mea si  pentru poveste, calatorie si  prezenta ta, mereu, langa mine, chiar si atunci cand nu reusesc, chiar si atunci cand gresesc, chiar si atunci cand fac ceea ce zic ca fac!

Doar fa-o!

   Gaseste acel lucru pe care il faci cu placere, si fa-l. Doar fa-l, pe nerasuflate. E mesajul pe care azi vreau sa il transmit tuturor, impreuna cu garantia ca toate visele noastre se vor implini, daca suntem suficient de puternici incat sa tinem de ele, sa le protejam si sa nu ii lasam pe ceilalti sa ni le fure, sa ni le spulbere, sa ni le risipeasca.
   Afla si tu, cum am aflat si eu, de ce nu reusesti, atunci cand nu reusesti si ti se vor deschide cateva usi prin care nici nu vei constientiza ca ai intrat, si prin care sa faci lucrurile asa cum vrei si cum trebuie. La final iti vei da seama ca ai mai trecut, de nenumarate ori prin situatia aceasta, insa niciodata nu ai inteles de ce si pentru ce. Pana acum.
   Cauta regasirea in tine si in oameni si in locuri si multumeste-i fiecaruia pentru ce ai gasit in ei. Daca stii si crezi in misiunea ta pe acest pamant, caut-o, gaseste-o si fa-o. Doar fa-o realitate!


   O saptamana minunata!