Pentru o clipa mi-a trecut prin gand momentul in care as putea crea povestea si s-o traim, mai apoi. Sau povestile. Povestile care ne inspira. Sa le scriu cuvant cu cuvant, sa le descriu pana la cel mai nesemnificativ detaliu si apoi sa ma asigur ca le voi transpune in realitate. Insa m-am oprit la timp. Intr-un moment de luciditate mi-am dat seama ca nu vor fi avut nicio valoare astfel.
As vrea sa facem din toate trairile noastre, impreuna, o poveste pe care sa ne-o amintim mereu. Noi toti. Ceea ce nu imi doresc este sa ajungem sa traim dupa propriile inchipuiri.
Daca vom putea face asta, sa ne oprim la timp cand inima ne tremura de emotie si de nerabdare si cand cu ochii pe ceas numaram secundele care se scurg greu, vom fi fericiti, impliniti si multumiti, iar povestile pe care le vom trai (in fiecare zi tot altele), impreuna, vor fi minunate, pline de viata si permanente.
De ce as vrea acum sa existe povestea, inainte de a o fi trait cu adevarat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu