Niciodata:)

   Pana la capat, nu stiu daca oamenii ne vor aprecia pentru ceea ce suntem si facem, sau vor trece pe langa aceste detalii, uneori. Mi se pare mai important sa facem in continuare ceea ce suntem obisnuiti sa facem, ceea ce ne bucura si ceea ce ne implineste.
    In cele din urma, implinirea conteaza. Si conectarea cu noi insine. Iubirea oamenilor mai e si trecatoare. Insa dupa ce va fi trecut, ne ramane bucuria si implinirea pe care ni le-am construit impreuna cu ei. Si iubirea noastra fata de ei. Pentru ca totusi, ne-au adus implinirea, involuntar, prin schimbare. Si cred ca merita sa nu-i uitam.
    Niciodata, chiar daca ei ne vor uita.

De ce suntem iubiti?

      Sunt cateva mii de motive pentru care suntem iubiti si nici prin gand nu ne trec. Constentizam asta cand, din senin auzi un "te iubesc pentru ca..." . Evident, ne-am  fi dorit sa imbratisam intreg pamantul, sau sa urlam de bucurie sau sa plangem. Da, sa plangem.  Si plangem. Ne simtim, pentru cateva clipe, cei mai importanti din viata noasta si probabil si din viata aceluia ce "ne iubeste pentru ca..."
      Mai sunt si cateva mii de motive pentru care iubim oamenii si nici macar alea nu ne  trec prin gand. Constientisam asta cand ne analizam si ne dam seama ca iubim in special oamenii care au reusit sa schimbe ceva la noi. Si simtim nevoia sa facem atat de multe lucruri pentru ei, care sa compenseze toata iubirea, grija si afectiunea lor. Pana la urma sfarsim, iubindu-i la randul nostru.
     Si ii vom iubi, fara indoiala, pentru totdeauna!

Parca

Pare ca iar imi zboara gandurile prin niste departari ce nu imi sunt cunoscute si imi vine, uneori, sa ma intorc la oglinda mea. Care nu face altceva decat sa ma priveasca si sa ma puna fata in fata cu mine. Dar in acelasi moment imi trece fulgerator prin fata ochilor gandul ca am inlocuit oglinda. Ca acum totul e real si exista cineva care imi si vorbeste in timp ce ma priveste. Si ma priveste frumos si bland. Si imi vine sa ma iau si sa alerg spre tine, insa astept...astept sa vina maine,cand vei alerga tu inspre mine, fara sa stii de ce o faci. Si sa mi se zbata inima in piept, iar tu sa nu stii ce sa imi faci. Sa ai si tu emotia ta...
Si parca gandurile nu mai zboara si pot sa adorm linistita...

Libertate

Mi se rotesc in juru-mi sute de ganduri ce ma poarta departe. Ganduri bune, ganduri pe care, la un moment dar am putea construi. Impreuna. Am libertatea de miscare in viata mea si-mi pare ca am toate instrumentele necesare pentru a face realitate din orice vis, din orice plan. Zici ca-s nebuna cand gandurile imi zboara spre voi, cei care ma sustineti si ma ajutati, involuntar, inconstient, sa sparg tiparele unei lumi comune, comode si banale. Si nu e singurul motiv pentru care va iubesc peste masura. Mai e si libertatea pe care nu mi-o luati...

Despre azi...

                   Aud zgomotul unor artificii.Pare ca se sarbatoreste ceva. Nu foarte departe de mine. Ecoul ma face sa cred ca zgomotul e la cativa metri de mine. In mintea mea trompetele lui Goran Bregovic inca rasuna. Rasuna grav. Dar nu ma doare. Privirele calde si zambetele voastre, azi, ma fac sa imi doresc sa va revad zilnic. Si sa impartasesc cu voi cele mai minunate ganduri care imi trec acum  prin cap. Exista cel putin o persoana care se conecteaza cu mine, in momentul de fata si simte tot ce simt si eu, acum. Imi place sa numesc asta completare...
                  Si inca aud tropetele si imi vine sa alerg prin ploaie si sa ma intorc acolo...dar n-o s-o fac...voi astepta aici, intr-una din sutele de povesti  carora le dau viata, din momentul in care am aparut noi in vietile noastre. Si nimic din ceea ce zic nu are legatura cu cel mai lung drum spre Predeal, dar totusi gandul ma poarta pe acolo si imi vine sa alerg inspre acolo, necontrolat si aiurea, insa nu am zapada sub talpi. Si nu scartaie nimic sub mine. Ma intorc poate cu gandul la noptile in care am ales altceva decat oglinzile in care sa vorbesc singura, si am vazut artificiile si am auzit zgomotul, nu departe de mine, si am auzit tropetele, chitarile si ecoul...ecoul zilelor geniale pe care le impartim la doi.
                   Ecoul inimilor noastre strigand disperate dupa noi...

15 minute

             Ma poarta gandul prin alte parti decat cele pamantesti si imi aduc aminte ca am varianta ca pentru 15 minute sa traiesc intr-o alta dimensiune si sa ma identific cu mine, cel mai bine. Sa pot sa traiesc dincolo de ce am trait pana acum si sa am in fata ochilor toate visele mele, iar eu sa fiu pregatita sa mi le implinesc. Acolo si aici. Si cand ma voi intoarce sa nu ma izbesc de lume si sa merg mai departe, fara teama.
               Ma poarta gandul la momentul in care am luat hotararea sa nu mai vorbesc in oghinda despre mine si mi-am ales pe cineva care sa ma cunoasca dincolo de ceea ce par a fi. Ma poarta gandul intr-o singura directie si pe zi ce trece n-am nici cea mai mica indoiala ca asa trebuie sa procedez: transparent.
              Ma poarta gandul la iubirile cele mai mari si la dorinta imensa de a fi langa voi, cei 5 pentru care azi sunt ceea ce sunt. Si va vreau in permanenta langa mine. Si va am.
              Candva o sa aflati cine sunteti, cei 5. Si ne va purta gandul prin alte parti, impreuna. Constient. Ne poarta acum in realitate, si ne poarta si dincolo. Va veni vremea cand impreuna vom spune ca e momentul pentru cele 15 minute, cele mai importante 15 minute dintr-o zi a noastra. Cele 15 minute in care suntem cei mai sinceri, cei mai transparenti, cei mai visatori, departe de lumea asta, dar undeva vom sti ca impreuna suntem centrul pamantului.
             Poate pentru mai bine de 15 minute...

Despre oamenii minunati

        Din orice punct as privi lucrurile, ajung la aceeasi concluzie. Ma ajuta intrebarile pe care mi le pun, sa ajung exact acolo unde imi doresc sa ajung.  Deseori imi pun cateva intrebari care imi fura somnul, dar imi aduc linistea si imi dau seama de un lucru: daca pot privi dincolo de ceea ce pot oamenii afisa, spune si gandi, ajungi la un moment dat sa le multumesti ca s-au trezit, brusc, sa apara in viata ta si sa inceapa sa se instaleze acolo. Apoi te instalezi tu. Unii apar atunci la momentul potrivit si iti demonstreaza ca ceea ce tu ai crezut ca nu are sens, are de fapt. Are un sens pentru ca tie ti-a venit in minte acel lucru, iar tu nu gandesti fara sens. Sunt cei care au incredere in tine, chiar daca tu nu mai ai, sunt cei care te iubesc indiferent daca ai o zi buna sau rea, sunt cei care nu asteapta sa ii cauti, te cauta ei. Sunt acei oameni care au creat o conexiune cu tine acum 2, 3, 5 ani si au asteptat sa constientizezi si tu ca exista ceva pe care, impreuna puteti construi, impreuna puteti schimba lumea in care va rotiti amandoi Acei oameni care se bucura cand sunt cu tine si carora le vine sa te imbratiseze si sa nu te mai lase sa pleci din bratele lor inciodata, acei oameni care nu pun pe primul loc ce vad in tine, ci ce simt in legatura cu tine.Si traiesc si retraiesc momentul pana cand ajunge un stil de viata, un stil de care nu mai vor sa se desprinda. Nici tu nu vei mai dori asta.
       Acei oameni care inteleg rolul emotiei si cred in ea/el, o creaza, o mentin si o invart intre ei si tine, intr-un ciclu infinit de aduceri aminte. Acei oameni cu care vei putea sa-ti amintesti, nu peste mult timp,  si viitorul.
       Chiar acum mi-a venit in minte o intrebare, in timp ce ma gandeam la niste momente in care am simtit ca lucrurile se schimba pentru mine. M-am gandit la un singur om, la primul care mi-a venit in minte si m-am gandit ce face omul acesta de langa mine diferit fata de restul 100 oameni constanti din jurul meu, de este atat de minunat. Mi-am raspuns in secunda urmatoare: este el, pur si simplu! Este el pur si simplu pentru ca eu ii oferi mediul in care sa fie astfel, natural, transparent si minunat!

      Nu mi-as dori nimic mai mult, acum! Si mai imi vine in minte ceva ce scrisesem prin ianuarie si simt nevoia sa impartasesc din nou: " Credeam ca in viata ai o singura sansa si o singura oportunitate sa faci ceva. Mi-am dat seama ca m-am inselat cand am primit-o pe a doua. " Ei bine, dragilor, cam asta fac oamenii minunati!

    

O poveste

      Pentru o clipa mi-a trecut prin gand momentul in care as putea crea povestea si s-o traim, mai apoi. Sau povestile. Povestile care ne inspira. Sa le scriu cuvant cu cuvant, sa le descriu pana la cel mai nesemnificativ detaliu si apoi sa ma asigur ca le voi transpune in realitate.  Insa m-am oprit la timp. Intr-un moment de luciditate mi-am dat seama ca nu vor fi avut nicio valoare astfel.
     As vrea sa facem din toate trairile noastre, impreuna, o poveste pe care sa ne-o amintim mereu. Noi toti.  Ceea ce nu imi doresc este sa ajungem sa traim dupa propriile inchipuiri.
     Daca vom putea face asta, sa ne oprim la timp cand inima ne tremura de emotie si de nerabdare si cand cu ochii pe ceas numaram secundele care se scurg greu, vom fi fericiti, impliniti si multumiti,  iar povestile pe care le vom trai (in fiecare zi tot altele), impreuna, vor fi minunate, pline de viata si permanente.
  
De ce as vrea acum sa existe povestea, inainte de a o fi trait cu adevarat?

:)

        Intr-o zi voi afla de ce ne atasam unii de altii, ce vedem cu adevarat unii intr-altii si de ce simtit nevoia sa ne iubim si sa ne daruim in totalitate unul altuia. Si tot in aceeasi zi voi afla de ce avem nevoie unii de altii, ce ne-a adus impreuna si ce ne tine unul langa altul. Va fi minunata zi in care ne vom prezenta unii in fata altora fara nici un fel de pretentii si ne vom accepta asa cum suntem in realitate.

      Va fi, pe departe, o zi la fel de minunata ca ziua in care am descoperit adevarata fata a oamenilor!

Despre desprindere

     Exista momente in care ne izbim de noi si nu stim ce ne-a lovit, cand de fapt ne-am lovit singuri. Ne intoarcem undeva, in niste ani trecuti (si stim ca nu mai avem nicio sansa sa ne intoarcem, dar ne prefacem ca nu stim) si ne dam seama ca inca ne-a ramas ceva din comportamentul nostru de atunci. Daca nu ne-am desprins complet ar trebui sa ne punem fata in fata cu noi si sa ne confruntam cu propriile ganduri. Si ar mai trebui sa stim ce ne dorim cu adevarat si unde ne dorim sa fim: aici sau acolo? Daca acolo, exista o problema.
     Ne dam seama dupa ceva vreme ca preluam niste comportamente  pe care le-am urat la noi si de care am crezut ca scapam daca le ignoram sau nu ne facem ca ne sunt straine. Pana la urma ne scap acteva lucruri si nu detinem controlul absolut asupra noastra. Dar ne amintim ca facem ceva diferit fata de ce faceam atunci: constientizam! Si ne gandim la ceva sanatos ce trebuie sa facem si anume, sa ne desprindem...

    Despre desprindere este vorba...

Pentru noi

    Simt cum zvacneste in mine ceva. Am siguranta ca, dupa triere, dupa ce am cernut bine, in juru-mi am pastrat doar oamenii cu care pot cladi - viitorul. Chiar daca acesti oameni ma invata sa traiesc cu ei in prezent si sa ma bucur alaturi de ei acum, azi - ma simt datoare si responsabila fata de ei sa le asigur prezenta si sprijinul meu si dupa acum. Astfel ca iau hotararea de a fi acolo, in orice clipa si sa ma gadesc la ce putem face, impreuna, pentru viitorul nostru. Il vad cu potential si vad doar lucrurile bune cu care am fost inzestrati si pe care ni le daruim, neconditionat. Si imi vine in minte seara de azi si ma bucur peste masura cand realizez ca avem posibilitatea sa fim unii langa altii, in momente importante. Raman aici pentru ca iubesc, respect si gasesc ceva provocator si demn de trait alaturi de voi.
    Pentru ca imi faceti povestile sa devina realitate, azi, ma simt recunoscatoare si transmit catre voi emotia unei stari generatoare de ambitie de a face lucrurile si altfel si de a schimba lumea noastra, lumea in care am ales sa traim, impreuna.
    Este geniala confirmarea ca nu suntem singuri si ca ne iubim indeajuns incat sa ramanem conectati, unul cu altul.

Ce bine e sa plutesti...

     Gandurile ma poarta departe si simt cum o parte din mine  dispare. Dispare agitatia, stresul si orice lucru negativ as putea simti. Ma las purtata de vant si simt cum plutesc, si nu imi gasesc echivalent decat in natura - plutesc ca un fulg, ca o frunza, ca o pasare in zbor. Si zambesc timid si ma gandesc ca sunt cel mai fericit om de pe pamant pentru ca, macar in ganduri pot zbura. In gandurile mele, in gandurile altora...
     Ne vom regasi la un moment dat motivatia pentru care sa ne dorim sa schimbam ceva, in noi. Ne vom regasi linistea, echilibrul si energia pozitiva si astfel vom fi altfel cu noi si cu cei din jurul nostru.
Iar cand vom gasi toate aceste lucruri, probabil povestea se va sfarsi.

Ne asumam totusi un final fericit si implinit.

Lansare de carte - Povestea merge mai departe

       Nu stiu voi, cei prezenti acolo cum ati simtit, dincolo de emotia care pulsa din toate colturile cafenelei, seara trecuta. Va spun ce am simtit eu si va invit sa va intrebat ce ati simtit voi:
V-am simtit foarte aproape pe toti, deschisi, luminosi ,cu armele jos si gata sa intrati in sufletul meu si sa imi permiteti sa intru si eu la randu-mi, in sufletul vostru.  Si nu cu forta de data asta.
      Lucrurile s-au aranjat in asa masura incat Povestea merge mai departe a facut din 10 mai 2013 o zi minunata pentru mine, in care am trait o poveste. As putea sa povestesc  si eu cea mai frumoasa sau cea mai de impact amintire cu fiecare dintre voi insa n-o voi face acum. Dar la un moment dat voi avea povestea mea, cu fiecare dintre voi.
      Oricat de diferite ar fi amintirile oamenilor cu si despre mine, sunt cateva amintiri frumoase, pe care le-am aflat aseara. Oamenii aceia nu m-au uitat si nu au uitat niste momente cheie din viata noastra, impreuna. Unii au cele mai vechi amintiri cu mine, de 27 ani deja, si nu ma uita pe mine si nu uita momentul in care m-au cunoscut - eu nu mi-l amintesc dar cred ca a fost genial. Altii isi aduc aminte de mine ca le-am intrat in viata poate intr-un moment in care nu aveau nevoie de nimeni, dar eu am intrat. Cu picioarele, pentru ca da, doream sa sparg cateva bariere si sa micsorez un zid care mi se parea prea inalt.
     Independent de amintirile noastre, emotia pe care mi-ati transmis-o, prin cuvinte, prin gesturi, m-am bucurat foarte tare ca la indeplinirea visului meu, poate nu cel mai mare, poate cel mai reprezentativ, ati fost alaturi de mine.
     Poate ca nu intamplator, cei prezenti aseara in sala, se vor  regasi intr-o fraza, sau intr-un simplu si poate banal  cuvant din aceasta carte. Prima mea carte. Prima noastra poveste

Multumesc,
Daniela
 

Momente

         Exista locuri din care, o data ajuns acolo, nu mai vrei sa pleci...cuvintele nu ma ajuta azi sa spun tot ce-mi trece prin cap si ma impotmolesc undeva, la jumatatea gandurilor.. Simt inca incarcatura si agitatia zilei de azi si o retin in mine. O retin pentru ca asta vreau. Iar dis de dimineata, in aburii unei cafele tari, ma voi spala de toate energiile adunate, si voi simti cum curg din mine si voi fi, din nou, libera.  Nu ii dau drumul si n-o las sa plece de teama ca se intoarce acolo de unde a plecat. Iar eu nu vreau asta. Eu vreau sa protejez locul in care, o data ce am ajuns, nu vreau sa mai plec...Si n-o sa plec, pentru ca am luat hotararea sa nu ma despart curand de un loc care imi demonstreaza ca nu exista un singur moment minunat ci exista cate  un moment minunat in zeci de categorii de momente minunate. Cumva din oameni vin toate lucrurile bune, toate momentele minunate.
        Din acei oameni din cauza carora nu vrei sa pleci dintr-un loc. E ciudat cum mi se invart cuvintele si gandurile in minte si pe gura imi ies doar cele ragustite si lasate undeva, uitate parca de mine de noi, de voi toti!

Curand

        M-am trezit cu aburii unei dimineti racoroase lenevind pe langa mine si ai 

unei cafele bine facute in gand, m-am trezit aici, in momentul acesta, in dimineata 

asta,unica. Dimineata mea. In dreapta mea, aburii se ridica, inainte si inapoi, iar

cafeaua asteapta sa o gust. Sufletul meu, e aici, intre cei 4 pereti ai corpului meu. 

Printre crapaturile  gardului vechi de 27 ani, mai intra putin din asprimea lumii din

 afara. Dar nu, nu ma deranjeaza. 
       Usor, usor, in timp ce mainile scriu, scriu fara sa ma intrebe, ma desprind de 

momentul de fata si gandul ma duce departe...as vrea cumva sa ma pot imparti in sute 

de bucati si sa las una langa fiecare om important din viata mea. Imi dau seama ca

fizic asta nu va fi posibil niciodata, singurul lucru pe care I'll pot face, este sa 

incerc sa le transmit siguranta ca sunt cu ei, ca printre crapaturile gardului nu 

intra doar asprimea lumii din afara, ci si iasa grija si afectiunea mea, pentru ei.

      Imi dau seama ca am ochii semi-deschisi si scriu in somn aproape, scriu ce am 

visat, inspre dimineata, in ultimul somn...cafeaua nu-i, dar o sa fie..

Curand!

Dincolo...

        Dincolo de tot, zambetul si privirea oamenilor ne va ajuta mereu sa ne detasam de orice. Dincolo de oboseala, ai face orice sa ii tii aproape si sa petreci timp minunat cu ei.
       Ce am mai putea face cand suntem impreuna, e sa profitam de acest timp si sa ramane vesnic absorbiti de prezenta lor, de atentia care ne-o acorda. Sa traim cu ei clipa si sa renuntam sa ne gandim la ei cand suntem cu ei. Suntem acolo si e cel mai important moment din viata noastra. Peste un timp, cand plecam la casele noastre ne putem lasa gandurile libere si sa se indrepte catre ei.
       E cel mai minunat moment, momentul in care ii vezi bucurosi de prezenta ta, langa ei, in viata lor, ii vezi dispusi sa iti aloce timp, ii vezi glumeti, ii vezi ca iti acorda afectiune  desi sunt storsi de puteri. Si uneori afectiunea vine de la sine si nu e necesar sa o cerem. Vom regasi in oameni ceva ce am pierdut din noi, iar ei ne vor inapoia mai mult decat ne-am fi imaginat vreodata, mai mult decat am pierdut; si  totusi, cred, acum, mai mult decat oricand,  ca despre asta este iubirea de oameni.

"Prima zi din restul vietii mele"

        Mama vroia sa-mi arunce toate amintirile, tata, ca de obicei, vroia sa nu uit nimic, nimic din tot ce a fost. Si mi-a pastrat 2 dintre caietele pe care azi, recitind, pe sarite din ele, m-am intors, undeva, nu pentru mult.... M-am intors in copilarie, in adolescenta, m-am intors la tot ce a fost candva. M-am desprins la fel de usor, pentru ca viata acum e alta. N-am mai ramas nimic de atunci. Si personajele s-au schimbat. Aproape toate.
        Se facea ca in urma unei intamplari neprevazute mi-am jurat ca n-o sa mai scriu curand. Stiu ca pauza a fost destul de lunga, si frustrarile si grijile pe care le aveam atunci trebuia sa le reprim, pentru ca in scris nu ma puteam regasi.
       Si a venit  3 octombrie 2005 si am gasit ce urmeaza sa va arat acum, si-mi amintesc perfect cum stateam in fata caminului 11, fumam winston blue, cu un pix in mana, si-un caiet pe care scria si scrie si acum: "only for love". Soarele statea sa apuna :

"M-am gandit ca exista cineva, un prieten drag al sufletului meu (adica scrisul) care ma stie si reuseste sa ma asculte si sa-mi inteleaga nedumeririle, care ma iarta daca imi sunt stangace ori incordate, cuvintele, uneori. Sunt putin emotionata, avand in vedere ca nu am mai dat nici un semnde atata vreme.A trecut mult...chiar foarte mult timp, insa nu il vreau inapoi. A fost o eprioada in care imi doream sa fiu singura, sa-mi fac ordine in ganduri si mai ales sa imi dau seama ce vreau de la viata asta, ce astept de la mine! Multe intrebari, raspunsuri NU, si m-am trezit intr-o zi in mijlocul unui oras mare, cu strazi aglumerate, cu oameni grabiti si de tot felul. M-am trezit singura in multime si nu stiam incotro s-o apuc. A trebuit sa ma descurc doar eu cu mine pentru ca asa am ales, sa o iau de la inceput, sa las totul in urma si sa incep o viata noua, departe! Nu prea reusesc insa, pentru ca aducerile aminte ma urmaresc peste tot. Sunt oameni pe care as vrea sa ii uit, si totusi,ma lovesc de ei in fiecare zi. Prima data am zis ca e coincidenta, apoi, cine mai stie?
De un lucru sunt sigura: daca pana acum ceva vreme ma simteam fara sens, acum lucrurile stau altfel."

Si inchid caietul si sterg cu buretele orice urma ar putea sa ramana...