Pana aici!

Am toate motivele sa fiu fericita si totusi nu sunt. Ce ma nemultumeste mai exact, nu cred ca voi afla in curand. Lumea, in ansamblu s-a dovedit a fi asa cum stiam eu ca este, nici buna, nici rea, un amestec murdar intre cele doua stari, mult prea usor de confundat. Prea multi se pacalesc singuri, prea putini sunt pregatiti sa tina piept la ce va urma: o lupta din care va reusi sa scape doar cel care are stomac bun. Restul nu! Nu-i o senzatie ceea ce se petrece ( cand spun asta, generalizez, nu este vorba de nici o aluzie ) dar nici nu pot schimba ceva. La ce bun? Nimeni nu crede in mine, nimeni nu crede ca am putere si pot muta muntii din loc, nimeni nu ma asculta pentru ca ei cred ca nu am nimic bun de zis, nimeni nu ma priveste in ochi pentru ca am privirea trista si e contagios, nimeni nu ma vede zambind pentru ca n-o fac, nimeni nu stie cu ce ma ocup pentru ca nu au intrebat niciodata, nimeni nu ma intreaba daca mi-e bine sau rau, nimeni nu-mi simte lipsa daca dispar din peisaj o saptamana, nimeni nu s-a intrebat la ce ma gandesc in ultimul timp...nimeni!!! Nimeni nu se mai complica, toti vor sa scape de cate ceva, unii de datorii, altii de cel de langa el, de un gand, de un vis...Diferenta dintre mine si lume este ca eu nu ma mai satur de ea, in timp ce ea nu mai stie cum sa scape de mine...Sunt atatea diferente, atatea lucruri ne despart si totusi, eu exist desi am uitat sa ma nasc, zilelele trec, desi nu-mi dau seama, pe zi ce trece obosesc tot mai mult, cautarile mele nu se mai termina, traiesc acelasi vis de ani de zile...si tot asa...la nesfarsit!N-am terminat niciodata ceva, pentru ca n-am inceput nimic, nici macar n-am incercat sa ma gandesc, tot ceea ce am facut, la dracu, am facut prost...Insa continui sa traiesc ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nimeni nu ar sti cine sunt eu si ce-mi poate pielea, ca si cum, ca si cand...toti m-ar iubi doar pe mine. Si nu stiu cati o fac, dar nici macar asta nu-mi pasa. Dar nici singura nu-s : undeva in lume, exista cineva cu care, la un moment dat, o sa-mi impart nu numai tristetea, ci si bucuriile, exista cineva care imi intelege frustrarile si ma accepta asa cum sunt, trebuie sa existe cineva in fata caruia sa nu pot disimula, mai trebuie sa existe cineva care sa ma faca sa inteleg ce mi se intampla de fapt...Uneori mi-e atat de dor de mine incat uit pana si de mama care ma asteapta acasa, uneori uit ca poate maine, viata mea va urma alt drum, uneori uit ca in curand va trebui sa renunt la "copilaria mea", uneori uit ca unii ma privesc ca pe un om mare, uneori inchipuirile sunt mult mai puternice decat realitatea si simt ca nu ma pot trezi din visare si probabil cand am sa fac asta va fi prea tarziu si-o sa regret atunci ca intr-o viata de om ( ca a mea ), n-am avut nici un moment de luciditate...Uneori, inconstient fac lucruri care, pe unii ii ranesc, alteori ascund anumite lucruri pentru ca vreau sa am si eu secretul meu...De cele mai multe ori stau si ascult povestea vreunui necunoscut si mi-as dori sa fie a mea, pentru ca eu n-am una, sau pentru ca vreau s-o uit pe a mea care-i asa de trista...In alta ordine de idei, lumea e totusi prea dura! Nu m-am gandit niciodata la asa ceva - pe mine la scoala m-au invatat adunari si scaderi, nu cum sa traiesc. La scoala mi-au zis ca nimic nu este imposibil si uite ca m-au mintit. Tot la scoala mi-au povestit ca exista o egalitate intre oameni...unde-i egalitatea? De ce unii merg pe jos, iar altii cu masina? De ce exista saracie si bogatie? Totul are o explicatie - da...sunt mii de intrebari fara raspuns. Atata tot.Viata mea...un sir de NU, o iluzie continua, un vis fara finalitate in care candva am crezut si eu...nu mi-am dorit niciodata mai mult decat am avut si tot n-a fost bine, am refuzat o viata fara basm pentru ca nu m-a interesat sa traiesc astfel, am alergat dupa ceva si n-am gasit nimic...nimic....Nimic n-o sa ma faca sa ma simt mai bine. Nimic -desigur, am uitat cat de comod este NIMICUL!!!!