Mie imi raspunde sufletul meu. Tie?

Mi-e atat de dor de tine incat imi vine sa las tot restul de lume pe care il am si l-am avut pana acum...si sa alerg spre tine, cu sau fara visele mele, cu sau fara iubirile mele...
Mi-e atat de dor de tine incat imi vine sa te scot din sufletul meu unde te-ai ascuns destul de bine si sa te imbratisez. Cu toata fiinta mea. Sa-ti arat si sa-mi arat ca pot si eu iubi, ca nu-s de piatra cum am crezut ani la rand.
Mi-e atat de dor de tine chiar si in momentele in care te am...langa mine, cu mine...
Mi-e atat de dor de tine incat imi vine sa las toata viata mea si toata viata ta si sa traim, pana la capat, viata noastra! O viata pe care n-am cerut-o, dar care mi s-a dat, o viata care a venit in galop, o viata care-mi prinde bine!

In fiecare zi e altfel...cu tine...tot altfel...ma faci sa plutesc...sa zbor, sa visez oricat, orice, oricum.
Nu stiu cui ii mai pasa ce povestesc eu!

"Mie imi pasa!!!

Mie imi pasa...ce povestesti, ce gandesti, ce iti doresti, ce visezi...

Mie imi pasa...daca zambesti, daca esti fericita....

Sunt langa tine, cu tine....tot timpul..."

Mie imi raspunde sufletul meu...

Tu, pentru mine, esti lumea intreaga

...si te iubesc cum n-am iubit in viata mea, cum n-am crezut ca o sa pot iubi vreodata din cauza ca eram egoista si ma iubeam numai pe mine, si mi-e dor de tine mai mult decat mi-e dor de mine de acum 10 ani, si mi-e bine cu tine, si mi-e greu cu tine pentru ca nu te pot avea mereu...dar mi-e bine. Sunt cel mai fericit om in viata. Si ma indoiesc da...ma indoiesc de mine ca poate nu pot sa te fac sa ma iubesti. Si ma indoiesc pentru ca mi-e frica si de umbra mea, mi-e frica... ca o sa ma trezesc intr-o dimineata si-o sa ma stropesti cu apa rece si-o sa-mi spui sa ma trezesc din visare. Si-o sa mi se opreasca inima in loc. O viata fara tine NU ma mai intereseaza.

"Visul tau...e realitate...visul tau e si visul meu...e tot ce am mai bun si mai frumos in viata...e tot... in momentul in care visul se va termina...inseamna ca am murit..."

Pentru suflet!

Daca ar fi sa vorbim despre suflete...am putea vorbi la nesfarsit. Am putea vorbi despre sufletul meu care a trecut prin toate starile de suflet. De la suflet de copil, suflet normal la suflet pierdut si toate starile intermediare. Pentru tine, suflete, am pregatit ceva special:


-> de copil----inocent si plin de joaca, cu ochii limpezi, iubitori si calzi, veseli;
-
-
SUFLET----->normal-----plin de viata, cu pofta de ceva nou si nemaivazut;
-
-
->pierdut--cu regret pentu ziua de azi, de ieri, de maine...imbatranit...

Asta-i pentu tine, pentru sufletul tau care trebuie sa strige ca sa-l auzi cand iti spune ca tu iubesti, care plange de fiecae data cand nu esti sau cand esti, dar departe...

Asta-i pentru mine, pentru sufletul meu pierdut si regasit din cauza ta, din "vina" ta sufletul meu e exact acolo und trebuie sa fie si de unde n-ar fi trebuit niciodata sa plece...

Asta-i pentru el, pentru sufletul nostru, caci avem doar unul pentru doi...

Bamse, Bamse...

Vorbeste-mi acum...vreau sa-ti aud vocea

Mi-e frica de fericirea ce-mi iese pe ochi, pe tample, pe nari...mi-e atat de frica incat tremur de ore intregi si de data asta nu am posibilitatea sau sansa de a ma controla...Am doar (ne)sansa de a ma gandi in continuu, ca pentru o viata de acum inainte. La tine!
Mi-e frica de "ieri" pentru ca ai fost, mi-e frica de "azi" pentru ca n-ai fost, mi-e frica de "maine" ca poate n-o sa mai fi...in fiecare moment mie mi-e frica...si mi-e frica si nu mai pot trai...nu mai pot trai fara tine, nu mai pot trai cu tine, nu mai pot trai nicicum...zilele mele sunt totuna cu noptile...zilele mele trec si trec...uneori nici macar nu-mi dau seama. Sa nu ma intrebi ce zi e azi pentru ca o sa-ti zic ca e "vineri". Sau "luni". Sa nu ma intrebi nimic din ce eu n-as intreba. Sa nu ma intrebi ce simt pentru ca n-o sa-ti spun.
Sa nu...
Mi-e frica de privirea mea calda si rece, mi-e frica de gandurile mele, mi-e frica de ceea ce fac si simt, mai mult, mi-e frica de umbra mea, mi-e frica sa dorm ca poate n-o sa visez sau poate n-o sa ma mai trezesc.
Mi-e tot mai frica!
Astept sa ma lasi...sa pot sa intreb din nou, pentru a mia oara: "A parasi insemna totusi a trada???"

Eu cred ca da...
Mi-e somn si mi-e frig si mi-e frica..."vorbeste-mi acum...vreau sa-ti aud vocea..."

Tu...

Zambetul tau cald, privirea ta limpede, ochii tai mari, pielea ta fina, mainile tale fricoase cu care m-ai atins toata noaptea, vocea ta soptita, gandurile tale pe care mi le-ai spus la ureche, teama ta, degetele tale lungi si drepte, unghiile curate si ingrijite cu pielitele taiate, parul tau moale, dintii albi si frumosi, buzele moi rupte intr-un sarut, sarutul tau - dimineata, pe frunte, parinteste, toate...

Zambetul meu sincer, privirea mea trista si pierduta uneori, ochii mei umezi, mainile mici si degetele strambe, vocea mea ragusita - dimineata, gandurile mele cele mai dureroase, teama mea cea mai mare, unghiile mele mici, dar curate, dintii mei ingrijiti - ca de lapte, pielea mea alba, buzele mici si calde, sarutul meu - noaptea tarziu...
...toate...
...imi amintesc ca timpul trece si ca orice as face, oricat m-as zbate eu...niciodata n-o sa pot prinde in mana clipa pe care mi-o doresc!

Si ma urasc pentru asta...

Da...

Ma trezesc in fiecare dimineata tot altfel - daca ma trezesc. Tot mai bine...
Imi dau seama ca in ultimul timp existenta mea se schimba. Si inca mult. Se trece prin viata mea, se ramane, se pleaca...se sta, pentru ca se sta bine. Pentru ca se iubeste bine. Pentru ca se iubeste cel mai bine. Pentru ca se viseaza mult, se viseaza orice, se viseaza de la pajisti de miere la povesti cu printi si printese. Se viseaza iremediabil, pentru o viata de acum inainte. Se viseaza pentru ca am ales eu sa se viseze, pana la capat! Se viseaza cum nu s-a visat niciodata. Se viseaza... se viseaza asa cum vreau eu - se viseaza doar visele mele - visele mele lungi, visele mele scurte, visele mele cu si despre tine, visele mele de tot felul!
In fine se viseaza...si se traieste bine!
Si da, viata mea se schimba. Si nu trepat, ci dintr-o data! Am invatat sa renunt la lucruri care imi fac rau, in favoarea unor lucruri care imi fac bine - inuman de bine, dureros de bine - un zambet dimineatza, un "ce faci?" pentru care se asteapta un alt respuns decat "bine" sau "uite, si eu pe aici...", o imbratisare in somn, un oftat din inima, de bine...o vorba buna...pentru toate astea am renuntat la a mai trai la limita, de a mai trai cu capul in nori (dar totusi, sa-mi ramana visele).

Da...
Parca mi-e un pic somn...n-o sa dorm. De teama...

Azi e ziua mea

Am implinit azi 22 de ani si 2 luni. Mi-am facut un cadou. Mi-am permis sa fumez 2 tigari in camera. Si sa-mi beau cafeauna, in cana mea rosie, in fatza calculatorului.
M-am trezit fara sa spun "Trec anii, Daniela". M-am trezit trezit si-am spus: "Trec anii, Daniela, ce bine, inveti lucruri noi!".

Si mi-am adus aminte ca existi. Si respir.

Despre iubirea mea...

Am inceput sa iubesc tot mai mult. Nu stiu daca e bine. Nu stiu daca iubirea mea va aduce ceva bun. Sau nu. Nu stiu daca nu cumva iubirea mea ma va indeparta de lume, nu peste mult. De oameni in general. Nu stiu daca nu cumva iubirea mea nu-i "buna". Nu stiu daca nu cumva povestile se repeta. Si se repeta, oricare ar fi ele...
Am inceput sa iubesc tot mai mult.
Si mai mult. Si ma doare.
Genul acela de iubire care pleaca de la o simpla propozitie: "Mi-e tare drag". Si se ajunge la "Mi-e prea drag", "Ma doare cat mi-e de drag". De tine.
Ma intreb daca se moare din astfel de iubire. Dintr-o iubire ca a mea. Oare cine va muri mai intai? Cina va claca prima data? Cina va cadea, iremediabil? Si inainte de toate, cine va avea puterea sa (ma) ierte?
Pe mine si iubirea mea...
Uneori cred ca iubirea asta nu-i de mine. De cele mai multe ori ma intreb de ce nu iubim toti la fel? Unii iubesc sintetic, altii iubesc din suflet, cu toata inima. Unii iubesc ca mine - din suflet, cu toata inima, bolnav, pentru o viata de acum..

O sa ma iert(i) vreodata?
Si daca da, cum o sa-mi dau eu seama?

Totusi, de ce n-a nins???

M-am trezit de dimineata tare...
Este azi, 17 noiembrie 2008 si eu am crezut ca a nins...M-am intrebat 3 minute in continuu...mai vine iarna asta??? Cu zapada multa. Mi s-a parut ca a nins. Copacul pe care l-am vazut de partea cealalta a ferestrei, prin ochii plini de somn, mi se parea alb.Si nins.
Dar nu. Mi s-a parut.
In fine, urmeaza drumul lung spre Bocsa. Nu e mare lucru. N-o sa fiu singura.

Niciodata....
Totusi, de ce n-a nins?

Pot sau nu pot?

Mi-am dat seama ca imi populezi zilele, noptile, orele, secundele, timpul liber, timpul plin, cafeaua de diminata, prima tigara, e-mail-ul, messenger-ul, telefonul, visele, zambetul, atingerea calda a palmei, ochii, gandurile, drumul lung spre casa, visele mele toate...


Atat era scris...daca n-am putut duce la bun sfarsit asta, daca m-am lasat "pagubas", daca n-am fost in stare sa-ti spun si sa-ti arat ca imi populezi intreaga mea fiinta, cum...
Te pot privi in ochi pana ametesti si-ti muti privirea si gandurle dinaintea mea...te pot iubi pana te sufoc, te pot aduce in cele mai frumoase vise ale mele...te pot tine langa mine - in ciuda neputintei care ma urmareste mereu si acre nu ma lasa in pace. Dar de care intotdeauna scap.

Am mintit,da...Si ce???

Mi s-a furat linistea. N-o mai am. N-o mai gasesc. Poate am pierdut-o eu - a fost primul gand azi-dimineata. M-am trezit cu o durere perversa de cap, care m-a urmarit toata ziua.
Mai tarziu am inteles ca nu mi s-a furat nimic. Si nici n-am pierdut.
Liniste...e inca acolo, in mine! Nu demult am gasit-o. N-ar fi putut sa ma paraseasca asa devreme. Nu stiu cum m-am putut gandi la asta. Iar m-am mintit. De ce? Ca-mi face placere...
Da, chiar imi face placere!
La un moment dat mi-a stat pe limba sa zic: Bad day today! Ce bine ca n-am zis. Doamne, ce bine ca n-am zis...
Iar as fi mintit...
De fapt, da, am mintit...si ce?

A mirosit iar a iarna...Si aseara, si de dimineata, si acum seara...
Cred totusi ca vine...
Cred numai...

Si totusi, azi ce mai faci???

Ce mai faci???

Tu: Ce mai faci?

Eu: Caut raspunsul la intrebarea asta...inca il caut...

Tu: Hmmm....cred ca in fiecare minut este altul

Eu: Asa e...oare cum va fi maine?

Tu: Hmmmm..... maine va fi...ce mai frumoasa zi... si poimaine la fel... si raspoimaine la fel... fiecare zi va fi cea mai frumoasa ...

Eu: Cat de frumoasa?

Tu: Cea mai frumoasa... de ce....pentru ca asa spunem de fiecare data...a fost cea mai frumoasa zi din viata mea... si asa ar trebui sa fie fiecare zi...pentru ca invatam ceva...si avem pe cineva langa noi de fiecare data
...
Eu: Oare care va fi cea mai frumoasa? intr-adevar cea mai frumoasa?

Tu: Toate... chiar si zilele triste sunt frumoase

Eu: toate, toate? N-o sa-ti scape nimic niciodata?

Tu: Dar o sa ma bucur de ce am putut observa. Iar chestiile care mi-au scapat o sa le las pe data viitoare...

Eu: Cat timp crezi ca va fi ziua urmatoare?

Tu: O eternitate...

Eu: Va fi pana maine? cand azi va fi ieri?

Tu: Nu...adica e doar o delimitare... in incercarea de a masura timpul

Eu: Poti tu sa-l masori?

Tu: Nuuu, nimeni nu poate...facem doar incercari nereusite...

Eu: Ce ai incercat tu de un timp incoace si nu ai reusit?

Tu: Ca persoanele dragi mie sa fie tot timpul happy!

Eu: Poate e unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-ai reusit, nu te-ai gandit???

Tu: Si tu cum raspunzi la intrebarea ta: Oare cum va fi maine?

Eu: Va fi cum vrem noi sa fie...

Tu: Si tu cum vrei sa fie?

Eu: La fel...

Tu: La fel?

Eu: La fel, da!

Tu: La fel ...ca si...

Eu: La fel...insa fara fuga...si fara teama... Si tu cum vrei sa fie?

Tu: Daca e cum vreau eu... atunci...nu pot decat sa sper ca va fi una frumoasa...

Eu: Si ca sa-ti raspund la intrebarea ce mai fac...nu mai caut raspunsul...sunt fericita...ca esti...
...ce bine ca esti...

Viata mea din nou...s-o traieeeesc...

Parca nu mi-a placut ziua de azi...lipsea ceva acolo. Asteptam ceva. Inca nu stiu daca ceva sau pe cineva. Cert e ca asteptam. M-am trezit azi-dimineata. Greu m-am trezit. Ceasul suna obosit la ora 7:50 de dupa plapuma care mi-a tzinut cald toata noaptea. Parca prea cald. M-am trezit impacata cu mine, totusi, dupa un timp. Si calma. Si odihnita. Mi-am cautat cateva minute lungi telefonul...nu ma cautase nimeni. Lunga noapte...
Ascult din nou o piesa. Care doare. Astazi parca nu doare atat de tare. Dar totusi doare. E deja ora 21:19 si eu inca astept ceva. Sa-mi pice ceva din cer. O veste buna. Sa ma sune cineva sa ma intrebe "ce mai faci?" si sa asstepte sa auda raspunsul. Sau sa nu astepte, dar macar sa ma intrebe. Stiu ca exista cineva care se gandeste la mine. Chiar in momentel astea. Si-mi simte lipsa. Dar si prezenta totodata. Simt eu asta.
O simt atat de bine incat imi vine sa plang. Sa plang tare. Sa plang cum imi place mie. Cum plangeam inainte, din toata inima. Am uitat sa plang. si asta doare. Am uitat sa plang pentru ca am auzit eu ca daca plangi esti slab. Sau daca iti plangi de mila te umilesti. Nu mi-am plans niciodata de mila. De fatza cu altii. Dar am mai plans uneori. In mine. M-am umilit. "Hai, Daniela, pe cine vrei sa minti acum? Chiar o sa te minti, la infinit, pana in ultimul moment?"
Cine dracu' imi vorbeste? Si de ce?
"Danielaaaaaaa???? Daniela, ma auzi?"
Se aude un zgomot, undeva nu prea departe, dar se aude. ?Ma deranjeaza. Cred ca ar trebui sa ma trezesc. Din visare.

"Danielaaaaaaa????"

Maine, azi va fi ieri...

Am ascultat azi o melodie. Mi-era dor...
M-am intors de la lucru un pic abatuta, un pic cu capul in aer, parca goala. Altfel de gol...Goala de ganduri. Daca nu ai ganduri, nu ai griji:

- Daniela, dar cand ai avut tu griji? Ce nu-ti amintesti din viata ta frumoasa? Tu ti-ai amintit mereu tot, de cand te-ai nascut. Stii tot despre tine. N-ai scapat nimic, niciodata. Of, Daniela, pe cine vrei tu sa pacalesti acum? Pe cine minti? Ai citit tu candva ca "minciuna e adevarul mascat". Deci, Daniela tu nu minti niciodata.
N-ai uitat...sau poate ai uitat doar sa te bucuri uneori de lucrurile cu adevarat importante. Caci ai multe care-ti sunt importante. Si apropiate.
Daniela, zi-mi, te-ai bucurat anul asta de toamna?

- Da, m-am bucurat...

- Cand, Daniela?

- Cum cand, tu stii totul despre mine? Atunci m-am bucurat, cand am simtit ca miroase a iarna, si a doua zi, am simtit toamna asta, nu ca fiind ultima, ci ca fiind printre primele...Cand am mers cu vantul la lucru...Mai stii? Cand ploaia rece i-a speriat pe toti...

- Da, Daniela, si tu nu te-ai speriat, si-ai venit cu tolba plina de povesti...Zi-mi, ce simti acum???

- Simt ca am ranit, dar simt ca am si bucurat, simt tot ce ar putea sa simta cineva in momentele astea...Simt din nou ca am uitat sa ma bucur, dar mai stiu ca exista cineva care ma va ajuta sa fac pana si asta.

- Ce Daniela?

- Lucrul asta simplu...bucuria...care vine atat din mine cat si din oameni.
Am fost cu tramvaiul azi. Si mi-am adus aminte caci am zis odata ca numai oamenii tristi merg cu tramvaiul. N-as fi vrut sa am oglinda la mine, sa ma privesc, oglinda o tin acasa sa-mi vad zambetul sincer , in fiecare dimineata.

- Ce oglinda, Daniela???

- N-ai aflat de oglinda mea???

- Nu. Daniela, tu esti trista acum???

- Trista? Ce inseamna a fi trist? Am uitat cum e sa fi trist. De parca niciodata nu am fost...

- Minti acum, Daniela.

- Minciuna e adevarul mascat...
Tu cine esti totusi???

Crezi tu ca mi-a raspuns? Mi-a spus doar ca maine, azi va fi ieri...
Si-a plecat. Nu pentru mult...

Inca se vand LOZURI

Azi am trecut prin Centru. Inca se mai vand lozuri. In plic. Oamenii inca asteapta sa castige. Unii asteapta sa castige incredere, altii o excursie, altii bani, altii orice...numai sa castige...ceva, orice!
Mi-am amintit de mine de acum 10 ani, cand eram inca la Bocsa si primeam bani de la bunici, la fiecare pensie si-mi cumparam o ciocolata cu Scufitza Rosie sau Martinel si-mi ramaneau bani sa-mi cumpar si un loz. Un loz in plic. N-am castigat niciodata. Nimic...
Mi-am amintit de copilaria mea, simpla si fericita. Si plina de jocuri. Poate n-am mancat de la Mc Donald's - poate am mancat de pe jos; poate n-am baut fresh de portocale- poate am baut apa din "sticla de Cola cu dop de Fanta", dupa inca 4 copii. Si-am fost fericita. Si m-am simtit bine. chiar foarte bine.
Apoi am crescut, am mers la scoala si-am invatat sa traiesc...Am invatat sa si iubesc. Mi-am dat seama dupa un timp ca pot sa si urasc, la fel de intens.
Am invatat sa-mi recunosc greselile toate, oricare ar fi ele...
Da, chiar oricare... Si-am vazut ca pot trai implinita.
Dupa un timp am vazut ca pana si increderea pe care eu o am in mine e contagioasa. Si-am fost, pentru a nu stiu cata oara, fericita.
Am vazut eu ca am valoare, n-a trebuit sa-mi spuna altii...si ca si munca mea are valoare. Am realizat ca ma pot juca nu numai cu cuvintele ci si cu timpul cum vreau eu, ca pot intoarce in favoarea lui, pana si trecerea lui.
Am inteles da, azi abia am inteles ca fiecare minut nu e tocmai unul pierdut...
Ma rog, dupa un timp, am mers pe Centru. si-am vazut lozurile care inca se vand.
In plic...

Despre timp

Mi-am dat eu seama, si azi, de ce stiam deja de mai demult...Oricat ai incerca sa opresti timpul in loc, niciodata n-ai sa reusesti. Oricat ai incerca sa-i incetinesti trecerea, parca, din ciuda, i-ai grabi-o...Mi-am dat seama ca pot trece ore intregi, insa pentru mine sa nu treaca, mi-am dat seama ca asa vital e timpul petrecut si trecut incat mereu ai vrea sa-l tii numai si numai pentru tine. Mi-am dat seama ca, cu cat petreci mai mult timp cu cineva, cu atat devii mai apropiat si ti-ai dori ca unele clipe sa fie nesfarsite - ca acele clipe in care esti cel mai fericit si ti le aduci aminte in mometele in care esti trist sau pur si simplu n-ai chef.
Mi-am dat eu seama ca oricat as incerca sa fug deja s-a intamplat in viata mea...
Sunt lucruri despre mine pe care eu le-am uitat sau nu, pur si simplu le-am evitat, pe care incep incet sa mi le reamintesc si sa le accept...Si mi-e atat de bine...
Despre timp, timpul meu care a fost si inca este, o sa povestesc mai tarziu...

Azi

Am avut o zi placuta.Calda.Ruginie, de toamna. Plina. Cu soare. Cu zambet. Cu bucurie.
Am avut o zi rezervata pentru mine pe care am impartit-o cu voi. Cu voi toti. Pe drumul catre scoala mi-am amintit de vechile mele obiceiuri si anume, sa nu merg de doua ori intr-o zi pe acelasi drum...Si-am zambit. Mi-am adus aminte de diminetile in care ceasul meu suna bolnav la 6;45, de cursurile la care eram si nu eram, de colegii de facultate, de statul in Unirii. Pe banci. Am trecut azi pe acolo. Parca-i neschimbat...parca. Am simtit un curent rece care mi-a traversat corpul, de sus pana jos. Mi-au venit in minte zilele calde in care stateam pe-o banca cu mine si ne zambeam, zilele ploiase in care stateam cu umbrela de teama sa nu uit nimic din ce e acolo, am vazut cea mai frumoasa stradutza din Unirii azi si mai frumoasa, am vazut copilul din mine, care inca "straluceste" cu toata frotza lui (si mi-am dat seama ca n-o sa ma lase singura niciodata). M-am inalnit in Complex cu o cunostiinta mai veche cu care mi-am petrecut ultimii doi ani de liceu, am ras si-am vorbit despre "ce ai mai facut?", formal...
Am fost la Carturesti si-am baut ceai si n-am simtit nevoia sa fumez. Am analizat fiecare detaliu din ziua asta care mi-as dori sa nu se termine niciodata...sa ramana suspendata...
Pentru noi...

Pana aici!

Am toate motivele sa fiu fericita si totusi nu sunt. Ce ma nemultumeste mai exact, nu cred ca voi afla in curand. Lumea, in ansamblu s-a dovedit a fi asa cum stiam eu ca este, nici buna, nici rea, un amestec murdar intre cele doua stari, mult prea usor de confundat. Prea multi se pacalesc singuri, prea putini sunt pregatiti sa tina piept la ce va urma: o lupta din care va reusi sa scape doar cel care are stomac bun. Restul nu! Nu-i o senzatie ceea ce se petrece ( cand spun asta, generalizez, nu este vorba de nici o aluzie ) dar nici nu pot schimba ceva. La ce bun? Nimeni nu crede in mine, nimeni nu crede ca am putere si pot muta muntii din loc, nimeni nu ma asculta pentru ca ei cred ca nu am nimic bun de zis, nimeni nu ma priveste in ochi pentru ca am privirea trista si e contagios, nimeni nu ma vede zambind pentru ca n-o fac, nimeni nu stie cu ce ma ocup pentru ca nu au intrebat niciodata, nimeni nu ma intreaba daca mi-e bine sau rau, nimeni nu-mi simte lipsa daca dispar din peisaj o saptamana, nimeni nu s-a intrebat la ce ma gandesc in ultimul timp...nimeni!!! Nimeni nu se mai complica, toti vor sa scape de cate ceva, unii de datorii, altii de cel de langa el, de un gand, de un vis...Diferenta dintre mine si lume este ca eu nu ma mai satur de ea, in timp ce ea nu mai stie cum sa scape de mine...Sunt atatea diferente, atatea lucruri ne despart si totusi, eu exist desi am uitat sa ma nasc, zilelele trec, desi nu-mi dau seama, pe zi ce trece obosesc tot mai mult, cautarile mele nu se mai termina, traiesc acelasi vis de ani de zile...si tot asa...la nesfarsit!N-am terminat niciodata ceva, pentru ca n-am inceput nimic, nici macar n-am incercat sa ma gandesc, tot ceea ce am facut, la dracu, am facut prost...Insa continui sa traiesc ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum nimeni nu ar sti cine sunt eu si ce-mi poate pielea, ca si cum, ca si cand...toti m-ar iubi doar pe mine. Si nu stiu cati o fac, dar nici macar asta nu-mi pasa. Dar nici singura nu-s : undeva in lume, exista cineva cu care, la un moment dat, o sa-mi impart nu numai tristetea, ci si bucuriile, exista cineva care imi intelege frustrarile si ma accepta asa cum sunt, trebuie sa existe cineva in fata caruia sa nu pot disimula, mai trebuie sa existe cineva care sa ma faca sa inteleg ce mi se intampla de fapt...Uneori mi-e atat de dor de mine incat uit pana si de mama care ma asteapta acasa, uneori uit ca poate maine, viata mea va urma alt drum, uneori uit ca in curand va trebui sa renunt la "copilaria mea", uneori uit ca unii ma privesc ca pe un om mare, uneori inchipuirile sunt mult mai puternice decat realitatea si simt ca nu ma pot trezi din visare si probabil cand am sa fac asta va fi prea tarziu si-o sa regret atunci ca intr-o viata de om ( ca a mea ), n-am avut nici un moment de luciditate...Uneori, inconstient fac lucruri care, pe unii ii ranesc, alteori ascund anumite lucruri pentru ca vreau sa am si eu secretul meu...De cele mai multe ori stau si ascult povestea vreunui necunoscut si mi-as dori sa fie a mea, pentru ca eu n-am una, sau pentru ca vreau s-o uit pe a mea care-i asa de trista...In alta ordine de idei, lumea e totusi prea dura! Nu m-am gandit niciodata la asa ceva - pe mine la scoala m-au invatat adunari si scaderi, nu cum sa traiesc. La scoala mi-au zis ca nimic nu este imposibil si uite ca m-au mintit. Tot la scoala mi-au povestit ca exista o egalitate intre oameni...unde-i egalitatea? De ce unii merg pe jos, iar altii cu masina? De ce exista saracie si bogatie? Totul are o explicatie - da...sunt mii de intrebari fara raspuns. Atata tot.Viata mea...un sir de NU, o iluzie continua, un vis fara finalitate in care candva am crezut si eu...nu mi-am dorit niciodata mai mult decat am avut si tot n-a fost bine, am refuzat o viata fara basm pentru ca nu m-a interesat sa traiesc astfel, am alergat dupa ceva si n-am gasit nimic...nimic....Nimic n-o sa ma faca sa ma simt mai bine. Nimic -desigur, am uitat cat de comod este NIMICUL!!!!

Nu si viata...

Nu exista nimic pe lumea asta. Doar tu...ca om...in fiecare zi te rogi la Dumnezeu ca sa apuci si ziua de maine, te rogi pentru un strop de fericire( de care nu mai sunt sigura ca exista), te rogi sa ai bani ca sa poti zambi, te rogi sa ai bani sa poti vizita un loc pe care ti-ai dorit de mult sa-l vezi, te rogi sa ai bani sa-ti cumperi ceva frumos, te rogi sa iti iei examenele pentru care nu ai invatat nimic, te rogi sa mai treaca o zi in momentele in care esti plictisit, te rogi sa te insanatosesti atunci cand te simti bolnav, te rogi sa apara cineva care sa-ti faca zilele mai frumoase, te rogi sa crezi macar ca ai de toate si ca nu-ti lipseasca nimic, te rogi sa ajungi bogat ca sa-ti privesti prietenii de sus, te rogi sa calatoresti prin vietile altora si-ti doresti sa ramai intr-una din ele...In esenta - te rogi sa ai BANI! Tu crezi ca asa vei gasi fericirea...Nu...fericirea nu exista...nici macar in mintea ta!Nici macar tristetea nu exista( doar in mintea mea). Exista doar compararea unei stari cu alta...un amestec oarecum indispensabil, un aluat( ca la prajituri) mai mult sau mai putin dulce...dar exista...ceva...exista...numai ca nu stim ce. Raman doua posibilitati: cei optimisti sau cei care urmaresc ceva, care au un scop al lor zic ca fericirea exista sau simt ei nevoia sa existe...cei mai slabi, cei care nu si-au gasit un sens pe lume, cred ca nu exista decat nenorocire! Cei realisti, asa ca mine( in momente de maxima luciditate) zic ca nu exista nici fericire, nici nenorocire, si ca fiecare traieste viata care i se potriveste!!!Tu ce crezi? Tu cum traiesti???Si totusi, zilele trecute mi s-a spus: " cei ce cred ca fericirea nu se poate cumpara, nu stiu de unde se fac cumparaturile!" Mi s-a spus ca poti cumpara orice cu bani...am intrebat poti cumpara si viata??? A tacut. Dupa un timp, mi-a spus ca nu...nu si viata. Dar moartea...cu siguranta!

Desi eu n-am crezut...

...mi se intampla lucruri noi. Zilnic. Mi se intampla lucruri frumoase. Lucruri de care chiar aveam nevoie si pe care le-am tot asteptat de-a lungul timpului. Lucruri care s eintampla prea repede sau prea devreme, lucruri pentru care ma surprind zambind de una singura pe strada, acasa, peste tot. Si pe strada oamenii se uita ciudat. Mie nu-mi pasa!
A inceput sa-mi fie tot mai dor...de oameni mai ales. De caldura cu care la un moment dat m-au primit in viata lor, asa usor - sau nu usor, asa de bine! De ochii blanzi si sinceri cu care ma privesc in momentul in care eu apar, de nu stiu unde...
Mi se intampla lucruri ciudate. Zilnic. Si azi am avut puterea sa recunosc asta. Numai azi...
Lucruri la care nu m-am asteptat in viata mea...sau nu ca nu m-ama steptat, pur si simplu nu mi se parea realizabile. Dar totusi s-au intamplat.
N-o sa va spun acum ce mi se intampla pentru ca nici eu nu stiu cu adevarat. Poate nici n-o sa stiu vreodata. Asta nu inseamna ca daca nu stiu eu, n-o sa stie niemni.
Lucrurile cu adevarat importante (mi-am dat eu seama) se intampla in momentele cu adevarat importante.
Ai aparut in viata mea exact cand aveam mai mare nevoie. Sau cand te asteptam pe tine. Pentru ca pe tine te-am asteptat, neincetat, ani la rand. Nici macar nu stiu ce sa mai cred...

Dar cred ca ti-am zis deja asta...

Am hotarat azi...

M-am intors de la job, ca un copil de clasa a doua...cu mainile la spate si cu capul sus, respirand aerul proaspat de dupa ploaia rece probabil, care pe unii i-a speriat irecuperabil. M-am intors zambind pentru ca a fost o zi buna. Am facut tot ce mi-am dorit sa fac, am mancat mult dulce si multa ciocolata, m-am sters pe pantaloni, am baut cola, am ras pana la epuizare...
Am hotarat azi sa nu ma mai intorc niciodata in locurile din care am plecat (exeptia este doar acasa), sa nu ma mai intorc in vietile oamenilor pe care i-am lasat undeva in urma, sa nu ma mai intorc in acelasi vis de seara cu seara, sa nu mai incerc sa-mi aduc trecutul in prezent si sa uit de un viitor stralucit de care in ultima vreme mi s-a vorbit atat de frumos...
Am hotarat sa zambesc ca si pana acum, sa nu uit din nou de "oglinda" care ma asteapta in fiecare dimineata si-mi spune: "Daniela, ai zambit azi? Daca da, ai zambit sincer?"
Am hotarat sa-ti spunin fiecare zi cat de fericita sunt ca te-am intalnit, sa nu-mi fie frica sa spun asta, pentru ca pana la urma asta simt si n-o sa se schimbe cu absolut nimic, oricat mi-as dori sa ascund. Si in fond de ce sa ascund?

A fost o zi superba...
Am hotarat sa-mi fac toate zilele de acum asa...Si le voi face. De ce???
Pentru ca pot...