Ce-am vazut eu azi!

Nesimtirea, ipocrizia, ura, rautatea, necesitatea de a-l vedea pe cel de langa noi suferind, dispretul, iarasi nesimtirea ... astazi am vazut ca nu au limita! Ce s-a intamplat nu stiu nici eu exact. Traim intr-o lume in care fiecare isi vede de partea lui de viata, in care fiecare trage patura pe el ca sa-i fie numai lui bine. Nimeni nu se mai gandeste la nimeni. Nimeni nu mai ajuta pe nimeni. Nimeni nu mai vrea sa stie de nimeni. Nimeni... nimeni nu ajuta chiar daca poate. Ba mai mult, daca vede ca poate, se intoarce si pleaca, cu toate ca stie ca poate viata cuiva chiar depinde de bunavointa lui, de acea farama de credinta si de solidaritate care VREAU azi sa cred ca inca exista in fiecare dintre noi.
Sa va zic ce mi s-a intamplat! Mie nimic. Mai bine zis, sa va povestesc scena la care am asistat azi. E vineri, m-am trezit la 6,45 ca sa iau trenul spre Bocsa, vreme faina afara, eu bagaj nu mult, destul, haine pe mine, in fine, nu mi-a fost greu. Am ales sa merg pe jos la gara si bine am facut. In apropiere, am vazut un curcubeu. Superb. M-am oprit. Am facut o poza. Doua. Si inca una. Am plecat mai departe, am luat bilet (deci nu mie mi s-a intamplat cearta cu supra-controlul care pana la urma nu e bash supra-control ca mi s-a zis mie ca daca vrei sa mituiesti, poti mitui pe orice, oricat de "supra" e el), am aprins o tigara pentru ca era tarziu si trebuia sa optimizez cumva timpul. Am fumat pana am ajuns in dreptul trenului, am stins tigara civilizat, am aruncat in cosul de gunoi si-am urcat. Am calatorit relativ bine, am atipit putin. Numai frigul care patrundea prin greamurile inchise "ermetic" si usile subrede ale compartimentului ma mai facea sa tresar. Ah, si opririle brusce ale trenului in gari. Si mergi spre casa...
In final, ajung la Bocsa, trenul opreste in Gara Bocsa, prima Gara Bocsa Romana. Eu cobor la a doua. Si nu mai pleaca. Curioasa, vreau sa vad ce s-a intamplat: unei doamne i s-a facut rau, lesinase iar niste oameni au dat-o jos din tren. Agitatie mare, sa vina salvarea, sa nu vina salvarea. Intre timp, remarc in Gara doua taxi-uri. Cu doi taximetristi. Nu-mi vine sa cred ca nimeni nu a facut nimic, ca femeia zacea acolo, nimeni nu a intervenit, nici unul din taximetristi nu a ajutat-o pe doamna. La urma urmei, viata femeii poate conta de bunavointa altuia. Unul dintre ei s-a urcat in masina, a pornit si a plecat cu un client. Ca sa castige 1,5 RON. Celalalt, flexat, scoate telefonul din buzunar si suna la salvare! Trist. Cel mai trist e ca mai avem nesimtirea sa ne rugam la Dumnezeu sa avem noroc. Ba sa nu mai avem noroc asa...
Si cand ma gandesc ca tocmai azi am citit pe blogul lui Tudor Chirila... cum in Iasi, taximetristii iti vorbesc despre biserica...
Unde se va ajunge peste nu mult timp?
Mie personal, mi se face rau. Nu mai exista nimic bun in oameni, doar ura si egoism. Si bucuria de a vedea ca cel de langa tine are nevoie si tu nu-l ajuti, cand stii ca poti, dar nu vrei. Nu vrei, pentru ca in ziua e azi, sa-ti permiti sa faci un bine este un lux, nu? Doar pentru cei care au bani...poate nici pentru aia!

Inca nu-mi vise sa cred ce am vazut azi. Poate o sa ma trezesc si o sa realizez ca a fost doar un vis, unul din cele mai urate vise ale mele. Vreau asta!