duminică, 6 aprilie 2008

De vorba cu mine...

Ploua. Da, ploua. N-o sa plec la Timisoara. Nu azi. Imi beau cafeaua, intre calda si rece, cu doua lingurite de zahar, dulce, cu mult lapte, si ma gandesc. Ma gandesc la mine. Spune-mi, ce-am facut in ultimul timp? Pai...m-am gandit...m-am gandit la mine, la tine, la noi, iar la mine, iar la tine...NU! Ce am facut in ultimul timp? Ceva fizic, ceva care a ramas in urma mea. Pai...am fost la concert...mi-a placut, am stat in Unirii, pe banci..NU! Probabil cam toata lumea se refera la ce am facut eu, fizic, in favoarea altora. Nimic. Nu din cauza dozei de egoism, pe care azi consider ca n-o am(si tind sa cred ca n-am avut-o niciodata), mai mult din cauza ca m-am saturat ca asteptarile unora(sau altora) sa creasca tot mai mult pe zi ce trece. Si nu neaparat asteptarile lor in ceea ce ma priveste pe mine. Ci in general. Toata lumea asteapta cate ceva. Ceva...orice...dar asteapta. Diferenta dintre mine si toata lumea asta o face simplul fapt ca eu astept ceva de la mine. Nicidecum de la altii. Dar vezi tu, uitam...uitam ca viata e prea scurta ca sa-ti pierzi timpul asteptand sau alegand dupa ceva care nu numai ca nu mai exista, care nici macar n-a existat, uitam ca visele ar trebui masurate nu in secunde, ci in numarul de batai ale inimii pe secunda in momentul in care te trezesti si realizezi ca ai visat, uitam ca ar fi atat de multe lucruri de facut si ca timpul ne este oarecum prea scurt sau prea destul, uitam sa zambim celor dragi si cand ne hotaram s-o facem, ei nu mai sunt, uitam sa-i intampinam cu o vorba calda si cand ne hotaram s-o facem, nu-i mai gasim, dar nici nu i-am mai cautat...Uitam...iar cand ne aducem aminte, e ori prea tarziu, ori prea devreme. Lumea se misca, unii vin in vietile noastre, altii pleaca, prea devreme sau prea tarziu, sau deloc...sau niciodata sau...
Si ca sa revin la ceva fizic. Da, cred ca am facut. Am ranit mult. Si continui s-o fac. Nu din cauza ca la randul meu si eu am fost...poate mai mult din cauza ca mi-am dat seama ca...locul meu nu e asta, ca viata mea a inceput sa stea pe loc si sta, ca ma afund in ceva din ce mi-e teama ca n-o sa mai am puterea sa ies si ma sufoc. Mi-am dat seama ca nu tineretea ma face sa gandesc asa, ci pofta mea de viata, necesitatea de a simti ca traiesc, chiar si atunci cand dorm. Si nu, nu pot...viata mea trebuie sa curga, ca si pana acum. Viata mea e alta, eu sunt obisnuita altfel, sunt omul care nu da explicatii pentru nimic, sunt omul care...sunt!
Si daca nu va convine, mie imi convine. Si daca voua nu va place, mie imi place.
Si daca nu ma intelegeti...drumul spre iesire il stiti toti!

Sa nu uitati de lumina...s-o stingeti!
Poate am fost prea rea, sau prea acida...sau prea nu stiu cum! Oricum nu-mi pasa. Cred ca nici tie, nu? Cred ca esti probabil singura persoana de aici care imi da dreptate!
Multumesc.

Un comentariu:

uZZy TM spunea...

Ai stofa de bloger :D ...aptopos mersi ca m-ai pus in blogroll,insa de acum ma gasiti aici
http://uzzytm.wordpress.com