In fata ochilor am un apus pe care nu-mi doresc decat sa il privesc. Si atat. Altadata as fi scos telefonul mobil si l-as fi fotografiat, ca sa imi ramana in permanenta. Pe cel de azi nu il vreau in permanenta. Vreau doar sa ma gandesc la el. In fiecare zi, voi vedea alt sfarsit al soarelui; in fiecare zi va fi diferit. Stiu ca e singurul sfarsit care mereu va aduce un nou inceput. Este ceva ce noi, oamenii nu vom putea face niciodata.
Vom putea totusi sa acceptam ca nimic nu este infinit si ca, daca exista undeva o teama in noi, nu numai ca ne va urmari in permanenta, ci si la un moment dat se vor intampla lucrurile asa. Inca nu sunt sigura ca acela va fi momentul in care teama va disparea.
Insa sunt sigura ca drumul spre casa, in autobuz este o varianta buna de detasare. Ma uit la toti oamenii care se intorc de la munca, murdari, obositi, cu grijile zilnice insa observ si o urma de fericire, multumire si implinire pe fetele lor. Ceva ii asteapta acasa. Si sigur nu se gandesc la apusuri, la ieri, la azi, sau la maine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu