Toate inimile de pe pamant, azi, mie mi-au spus...

Am fumat o tigara dulce. Prima tigara din viata mea. Dulce. Fumul se rotea, inainte si inapoi si incerca sa ma pacaleasca. In spatele meu si in fata mea, el se rotea si ma imbia sa-l prind in pumnul meu de copil, cu degetele mele mici, cu unghiile mici, dar curatele. Se rotea, in stanga si in dreaptea mea si-mi araa mastile tuturor oamenilor pe care ii cunosc. Fetele lor, de altadata sincere, azi erau triste si nicidecum nu ma atrageau sa incerc sa cunosc, sa incerc sa descopar, in interior, sau in exterior, o parte mai buna.
Se rotea, toate inimile de pe pamant imi spuneau ca inima mea e numai a ta, de azi pentru totdeauna. Dintotdeauna, pentru totdeauna.
Am stins tigara dulce in scrmuiera. fumul inca se rotea. Nu sting niciodata tigarile bine. Ce fumator sunt eu? Nici macar o scrumiera adevarata nu am avut pana nu demult.Fumul se rotea. Eu nu ucid tigara. Toate inimile de pe pamant complotau impotriva mea, pentru mine. Toate inimile de pe pamant mi-au spus ca, intr-o viata de om, trebuie sa-ti pui sufletul in palma cuiva, pentru o eternitate. N-am ales eu, n-ai ales tu, n-au ales altii. Au ales toate inimile de pe pamant, pentru inima mea. Mi-e dor de tigara dulce si-as mai vrea una.

TOate inimile de pe pamant mi-au spus azi ca TE IUBESC.
Marturisesc ca nimic nou nu mi-au spus. Nimic din ce eu nu stiam deja.

Azi

Azi nu am avut stare, azi mi s-a parut ca ceva comploteaza impotriva mea, azi am simtit ca cineva acolo sus ma uraste, azi am vrut sa-mi dau demisia si sa alerg la tine, azi am vrut sa ucid amintiri si sa mi le refac din nimic, azi am vrut sa ma linistesc si te-am sunat pe tine, azi am vrut sa-ti spun ca te iubesc dar am vrut sa o stii numai tu, azi am vrut sa alerg prin soare insa am ajuns sa alerg prin ploaie, pe mine ploaia azi m-a udat si am fost ac un caine plouat, azi am simtit ud peste tot prin trupul meu...azi am vrut sa ma tii in brate si m-ai tinut.

Azi incepe un nou proces..de echilibrare.
Azi numai am vrut...

Alte dimineti

Ma doare pieptul de la atata somn si-mi vine sa plang, ochii mi-s grei si mici, pleoapele mi se inchid tot mai des....eu trebuie sa ma trezesc. Trebuie sa ma trezesc imediat! Ca acum ceva vreme. Era necesar sa sune ceasul o singura data si eram gata! Nu vreau sa cred ca imbatranesc. daca vreau sa ma trezesc la 10:00 ceasul meu va trebui sa sune la 8:30.
Sunt fel si fel de dimineti. Ma voi mobiliza, ma voi echilibra si va fi o zi asa cum ar trebui sa-mi fie toate zilele.
Tu esti aici, restul nu mai conteaza!

Sunt aici si...

..."nu te mai las sa pleci", ii sopteam neintrerupt la ureche. La fiecare "nu te mai las sa pleci" al meu, tresarea scurt, in somnu-i atat de dulce, ata de lin, atat de linistit. eu i-l chinuiam (pe somn) si stiam asta. In momentul in care eu terminam de zis, se oprea si-si continua cel mai frumos vis. Ma durea bratul drept, imi amortisera toate degetele, insa nu ma unduram sa-mi scot mana de sub trupul sau. Ma simteam in siguranta si aveam cetitudinea ca este si va ramane langa mine. "Nu te mai las sa pleci" - si-i tresarea inima si sufletul tot iar eu ii simteam implinirea, multumirea si siguranta ca ma are, necoditionat, pentru o viata de acum.

Stiu sigur ca ma auzea, insa amorteala si somnul, visul in care ma/ne visa, nu-i dadeau voie decat sa tresara si sa-mi stranga mana care ma durea de nu mai puteam. Era o durere multumitoare, pe care mi-o doresc pentru totdeauna. as fi in stare sa-mi impart viata cu ea (durerea) daca mi s-ar promite ca vom ramane tu in bratele mele, iar eu intr-ale tale pana la capat.

Insa eu stiu sigur ca ma auzea.
Sunt aici si "nu te mai las sa pleci".

Pentru mine!

Pentru mine a fost ca un dus cu apa rece. Pentru a ma trezi din visare. De acum stiu ce trebuie sa fac. Stiu. N-o sa ma las.
Pentru mine a fost ca o palma pe care am primit-o. Pentru a-mi da seama de ceva.

Pentru mine, doar a fost...

Povestea de pe noptiera V

Stateam pe marginea patului, cu mainile amandoua pe genunchi, mi-i mangaiam pentru ca ma dureau de la trecerea timpului prin oasele mele, de la schimbarea vremii si de la noptile de nesomn din ultima parte a anului trecut si prima parte a anului asta. Si ma gandeam la noi. Ma gandeam ca era o vreme in care ma simteam imbatranita in interior, in ciuda chipului meu de copil, in ciuda expresiei fetei in unele momente in care im place sa ma "prostesc" , in ciuda exteriorizarii mele. Mi-a atims umarul cu buzele-i calde, m-a muscat intr-atat incat sa simt ca e aici, dar nu sa ma doara. M-a sarutat, sira spinarii a inceput sa-mi tremure iar eu m-am trezit din visare, pe jumatate.

-Esti aici? (m-a intrebat cu un glas tremurand si soptit) Esti aici, langa mine?

-Da...sunt aici, ma gandeam la noi, la mine; ma gandeam ca poate ar fi bine sa ne despartim [...] [m-a intrerupt, cu o repeziciune, incat nu am avut timp nici macar o secunda sa respir]

-Poftim? Esti sigura, Daniela, ca asta iti doresti?

-Ma gandesc de mult la asta...simt nevoia sa ne despartim [avea lacrimi in ochi, inaintea mea a plans o data sau poate de doua ori, dar si atunci pe furis; la fel ca acum, se ascundea] ... vreau sa ne despartim de lumea asta, dramatic sau nu, si sa traim departe, la limitele imaginatiei mele, la limita dintre cer si pamant(daca exista)...la limita...vreau sa traiesc numai cu tine [imi mangaiam genunchii in continuare, simteam ca durerea ma oboseste si-mi venea sa urlu], sa pot sa strig cat pot eu de tare ca TE IUBESC, ca m-am nascut a doua oara cand te-am intalnit, ca am valoare si ca pot orice pe lumea asta. [oasele imi erau tot mai grele]

-Daniela...tu stii ce spui acum? O viata in doi, departe, crezi ca e solutia tutror nemultumirilor tale? Crezi ca vei/vom scapa de nedreptatile care ne inconjoara?

-Eu cred ca...[si mi-a astupat gura cu un sarut, durerea incepea sa ma lase, eu eram moale, inima imi spunea ca daca nu se opreste imi va sari din piept, ochii mei priveau la nesfarsit in gol. Ma saruta]

Iar in clipa imediat urmatoare...imi mangaiam genunchii, pe marginea patului, durerea persista in oasele mele chinuite de gandul imbatranirii pe care n-am s-o pot pacali, ceasul suna isteric, iar eu trebuia sa merg la servici...
Dar stiam ca am sa ma intorc inapoi iar sira spinarii mele va tremura toata noaptea.

De la sarut.

Constatare

E o intamplare a fiintei mele - momentul in care ma trezesc si iti spun ca "te iubesc". E implinirea sufletului meu - in momentul in care imi spui "stiu".

E toata viata mea, intr-un singur gand - singura pe lume nu sunt. Am aflat de curand o mare afirmatie, a unui mare teolog: Singuri sunt aceeia care nu au facut niciodata un bine".

Am inceput sa numar...

Te iubesc, Danielaaaaa

Si a strigat, cat a putut de tare: "Te iubesc, Danielaaaaa ! ! !" eu am ramas cu lacrimi in coltul ochilor si mi-a fost teama sa le dau drumul. Sa curga. Mi-a inceput tampla dreapta sa-mi zvacneasca din ce in ce mai apasat si mi se transitea la inima si-mi provoca mii de batai pe minut. Isi dorea sa-mi iasa din piept (inima). Cum s-o las? Cum sa n-o las. M-am inmuiat in niste brate calde si care tresareau de dor si mi-am amintit ca sunt cea mai importanta pentru ca sunt. Traiesc, exist, respir, zvacnesc si inca din toate incheieturile, sunt cine sunt datorite tie (si numai tie), sunt fericita numai in preajma ta, ma simt cum nu m-am simtit de cand am deschis ochii prima data, de cand am simtit atingerea calda a mamei pe mainile mele, sunt tanara, am toata viata inainte ca sa mi-o traiesc pe cele mai inalte straturi de aventura si n-o sa ma schimb pentru nimic in lume, am ceea ce imi doresc pentru ca am luptat si lupt in continuare cu mine si cu oricine, cred si mi-e frica de Dumnezeu (insa stiu ca El ma iubeste).

Si mai presus de toate, am cele mai frumoase vise...

Povestea de pe noptiera IV

-Daniela?

Daniela statea intr-un colt al camerei, dezarmata si lacrimile ii radeau in ochi. Langa ea simtea ca are un munte de piatra care se va prabusi peste visele ei. Ii era frica, dar nu putea sa se indeparteze. Ii era frica sa nu cumva sa respire mai apasat si tot muntele sa se naruie si sa o ingroape .. in praf. Ii era frica sa se ridice. Ii era frica de umilinta. Daniela nu concepe ca un om langa ea sa fie de piatra.

- Daniela? Ce faci?

-Nimic.

-Daniela ce simti?

-Nu simt decat cum cad bucati din mine. Cum se rup. Simt lipsa din mine. Nimic nu ma intregeste. Simt cum lacrimile imi rad in ochi si rad de mine. M-au invins. Plang. Da, eu plang. Plang pentru ca am renuntat la a mai tine ascuns inlauntrul meu cev aal carui nume tu nu il cunosti, al carui nume tu nu il rostesti pentru ca ti-e frica, pentru ca nu stii ce inseamna si cum se simte si mai ales de ce...mi-e frica sa-ti spun ca te iubesc pentru ca nu ma mai crezi. Nimeni nu greseste constient.

-Daniela...

-Nu..lasa-ma...simt nevoia sa ma dezarmez, in ochii tai. Cand plec de aici vreau sa fiu goala de tot...

-La ce te referi?

- Cand plec de aici vreau sa fiu goala de ganduri, de vise, de dorinte...transparenta, curata, multumita, implinita...

-Daniela...

- Am invatat ca oamenii vor sa simta nu sa auda...
(si-am ramas asa...suspendata...ma gandeam la ce simt eu...la cat de intens am ajus sa simt in ultima vreme, la faptul ca niciodata nu m-am gandit...niciodata)

-Daniela, Daniela...

(simteam ca ma zgudiue ceva...simteam o atingere calda pe umarul meu, pe ochii mei, pe fruntea mea, pe tample, pe ... peste tot)

-Daniela, trebuie sa mergi la lucru...

Decanectarea de realitate si de lume in general nu a facut altceva decat sa-mi ingreuneze "reconectarea" si sa-mi provoace o sila si un dispret total pentru cel care a inventat diminetile.

Le-a gandit totusi numai pe alea in care ma trezesc imbratisandu-mi visele mele cu ale tale...pana la capat!

-Acum ma trezesc, n-o sa intarzi...

Pentru tine...

Mi-am dat seama ca cea mai mare greseala pe care am facut-o, de-a lungul timpului, a fost sa ma gandesc ca la un moment dat as putea sa fac una. Si am clacat. Mi-a luat mult timp pana sa ma decid sa vorbesc aici despre sentimentele mele. Sunt cateva lucruri pe care le tin in mine si pe care nu le zic nimanui. Am decis sa le zic azi. De ce? Pentru ca trebuie sa ma linistesc, pentru ca trebuie sa scapam de toate gandurile care nu ne permit sa fim fericiti, pana la capat.

Iubesc. Iubesc asa cum stiu eu. Bine si rau, Frumos si urat, din suflet si din toate incheieturile, tremurand si urland de fericire. Iubesc. Te iubesc. Singurul lucru pe care mi-l doresc e sa se stie ca si eu iubesc si ca am o viata inainte sa arat asta. Vreau sa ma "dezarmez" de ganduri si de mine si sa incerc sa fiu asa cum sunt eu. Nu vreau sa-mi reprosez ca n-am iubit destul sau ca n-am facut destul ca sa arat asta. Nu. Nu vreau sa vina o vreme in care sa pot regreta asta. Nici macar. Nu vreau sa ma simt nesigura pe puterile mele.

Nu accept sa pierd. Nu accept sa ma mint. Nu cred in despartire. iubirea mea e pentru toata viata. E genul de iubire care urmareste si te gaseste chiar si in ce-a mai intunecata pestere. E genul de iubire de care dintotdeauna m-am ferit pentru ca-mi era frica sa nu explodeze inima in mine de atata dragoste. O am. Si-o dau. Ti-o dau tie. Pe toata. Lasa-ma sa te iubesc.

Mi-e atat de dor de tine incat abia astept sa te intalnesc si sa te tin in brate. Sa-ti spun ca fara tine sunt nimic si ca fara tine m-as stinge si ca fara tine n-am aer si ca tu esti...tot. Si ac vreau tot, cu tine, eu sunt cea mai fericita.

Am decis azi sa-ti spun ca te iubesc in alt mod. Ma voi topi de dorul tau...
Tu pentru mine esti... tu ai cei mai frumosi ochi si eu te iubesc!

Pot sau nu pot?

Mi-am dat seama ca imi populezi zilele, noptile, orele, secundele, timpul liber, timpul plin, cafeaua de diminata, prima tigara, e-mail-ul, messenger-ul, telefonul, visele, zambetul, atingerea calda a palmei, ochii, gandurile, drumul lung spre casa, visele mele toate...


Atat era scris...daca n-am putut duce la bun sfarsit asta, daca m-am lasat "pagubas", daca n-am fost in stare sa-ti spun si sa-ti arat ca imi populezi intreaga mea fiinta, cum...
Te pot privi in ochi pana ametesti si-ti muti privirea si gandurle dinaintea mea...te pot iubi pana te sufoc, te pot aduce in cele mai frumoase vise ale mele...te pot tine langa mine - in ciuda neputintei care ma urmareste mereu si acre nu ma lasa in pace. Dar de care intotdeauna scap.

Back in black

De regrete nu mai e loc...
M-am pierdut in amintirea ultimelor nopti
Durerea mea ia foc...

Iar eu...nu stiu incotro s-o apuc...
Drumul catre nicaieri duce intotdeauna la tine...

Mi-e dor...dar mi-e frica...
Te strig dar nu-mi mai raspunzi.

Candva ma iubeai pe mine toata
Candva spuneai ca nu poti trai fara mine.
Candva spuneai ca daca o sa plec, tu o sa mori...

Cu ce m-am ales...
Totul e gri...inchis - deschis.
De regrete nu mai e loc
Trecutul am incercat sa=l las undeva in urma...

Uita si tu...
Iarta-ma!

Din nou Vineri 13

Ploua. Asta n-o sa ma opreasca. Poate ploua cu galeata. Pe mine ploaia nu m-a udat niciodata - pana azi! Poate chiar sa ninga.
Cu singuranta, una din doua persoane se bucura pentru "nenorocul" meu insa nici asta nu ma va opri! Cu siguranta una din doua persoane cred ca planurile mele au fost calcate in picioare, cu siguranta una din doua persoane cred ca ma voi razgandi, cu 2 minute inainte. Sunteti prea prosti daca veti crede asta. Sunt eu - cea dintotdeauna, cu un strop de nebunie care ma face sa merg mai departe, indiferent de...Radeti, glumiti, strangeti din dinti, injurati, blestemati...eu sunt deasupra tuturor, deasupra gandurilor mele, deasupra intregului pamant, ma simt ca intr-un balon - si am si siguranta ca ma inalt si ca nu se va sparge - eu am incredere si nimic nu se va schimba.

Pana la intoarcere...
Have fun, Daniela

Din nou e Vineri 13, poate fi si Marti 13 ...poate fi orice! Azi ma simt mai bine ca niciodata...

1+1=2

Ma deranjeaza ceva. De ceva timp. Schimbul acesta de agitatie - liniste care predomina in ultimul timp. Mi-e teama pentru ca nu stiu unde incepe si unde se termina una dintre stari. Si mai ales in care ma aflu, mai mult timp. In majoritatea cazurilor imi place sa cred ca ceea ce am, mi se si potriveste de minune. Ma simt fara aer din cauza trecerilor brusce si instinctive prin agitatie -liniste si-mi vine sa-mi iau ...campii...si sa ma duc, oriunde, numai unde vad cu ochii,nu...
Imi place sa ma joc cu cuvintele, zau! Imi place de mor. Una dintre adevaratele valori pe care le tin in palma e aceasta joaca. Mi-am dat seama ca pot, nu tarziu, dar nici devreme nu. Poate ca la momentul potrivit, la momentul optim...si-am zis - CE BINE CA SUNT.
Traiesc in antiteza asta de ceva vreme. Nu-mi face nici bine, dar nici rau. Imi place sa simt viata in jurul meu si-mi place sa simt si gol -goliciune -liniste - pace.
Liniste...cand ma gandesc la liniste nu ma gandesc la acea liniste pe care o simt cand sunt acasa, cu geamul inchis si s anu aud muzica(sau poate doar in surdina), sa nu troncane vecinul de la 4, sau cel de la 2 sa-si bata nevasta, sa nu aud aglomeratia si graba de afara, sa ma ghidez, da, dupa principiul "grabeste-te" incet si sa traiesc viata luminata pe care mi-o doresc atat de mult.
traind in antiteza agitatie -liniste mi-am dat seama ca orice zambet isi are rostul lui, ca ai o sansa si o oportunitate in viata de care trebuie sa profiti, ca nimeni nu e prea prost sau prea destept pe lumea asta si ca viata chiar merita impartita la 2.

Si mai presus de toate, in seara asta 1+1=2. Noi 2.

Povestea de pe noptiera III

- Tu poate n-ai inteles ca NU existenta cuvintelor "Te iubesc" ma face sa te iubesc mai mult...

-Te iubesc, spune-mi ca ma iubesti...

-Nu!

-Te rog spune-mi ca ma iubesti...

-Nu, Daniela, tu trebuie sa inveti sa simti asta, nu sa auzi. Nu faptul ca auzit te face sa crezi asta.

(M-am inchis un timp in carapacea mea, ca o broasca testoasa fricoasa, si-am stat acolo si-am plans infundat, in liniste, fara sa ma auda si fara sa ma simta si m-am rugat in tacere sa se intoarca la mine si sa-mi spune ceea ce imi doream atat de mult sa aud. S-a intors, m-a sarutat, mi-a atins toata gandurile, toata pielea mea, fiecare particica pentru ca mi-a promis ca nu va ramane parte din mine neatinsa...m-a iubit pana am simtit ca nu mai am aer...insa nu mi-a spus. Nu mi-a spus nimic. Mi s-a parut ca visez....mi s-a parut ca intr-o clipa toata viata mea s-a prabusit in jurul c elor mai frumoase amintiri. Nu te mai gaseam...ma chinuia visul, si-am plecat in cautarea ta. Te-am gasit undev , undeva departe de mine, departe de lumea in care traim...te-am gasit d epartea cealalta a drumului si nu puteam si nu indrazneam sa ma apropii. Ne despartea un imens perete de gheata, de reprosurile mele ca sunt as acum sunt si ca nu stiu cum si cand si ce sa fac ...si mai ales de ce... Simteam ca te prabusesti si ca ti se taie respiratia....imi doream sa te sarut...sa-mi mori in brate daca e sa-mi mori...)

-Daniela, Daniela...Daniela trezeste-te...

(Te auzeam dar imaginea visului in care mureai cate putin inaintea mea si eu nu puteam face nimic, ma facea sa ma adancesc si mai tare si sa-mi doresc sa alerg spre tine sau cat mai departe...)

-Daniela, Daniela...

(M-am trezit apoi cu ochii atintiti in tavan, cu lacrimi in coltul lor care-mi ardeau toate visele de dinainte)

-Daniela, ce ai visat? Daniela iti mai aduci aminte?

(Nu puteam vorbi, insa am zis ca da...)
Am zis doar:

-Esti aici? Sigur esti aici?

M-am trezit abia acum, in patul gol, singura si mi-am dat seama ca...
...ma simt atat de obosita. Si e abia luni...
Daniela, nu mai visa atat....

Fuckin' day...

Am avut o zi apasatoare. Grea de altfel. Am simtit nevoia sa ucid. Orice, pana si ganduri. numai de amintiri sa nu ma ating, mi-am zis. De dimineata speram sa fie o zi buna, in care sa nu fiu egosita, sa nu ma gandesc la mine. Sa ma gandesc ca asa trebuie sa se intample, ca intotdeauna exista o cale de mijloc, ca exista o cale care sa-i multumeasca pe toti. Chiar si pe cel mai nemultumit.
Am avut o zi, nu ca proasta, extraodinar de proasta. O zi in acre mi-am facut numai reprosuri, o zi in care m-am urat pentru ceva pentru care la un moment dat ma iubeam..
Nu pot altfel, mi-am zis...nu pot sa nu gandesc asa, nu pot... M-am simtit singura. M-am simtit cu toti norii in cap, m-am simtit abatuta, m-am simtit trista, m-am simtit cumva cum nu m-am simtit niciodata.

Am gasit definitia la "a iubi de nu mai pot" - a putea trai numai cu cineva, pana la ultima suflare.
poti trai cu mine pana la ultima suflare? poti trai numai cu mine pana la ultima suflare?
Sau sa te intreb...ma iubesti de nu mai poti?

Mi se pare ca visez...inca mai pot sa visez.
Nu-mi lua visele. Ai grija pe unde calci. E inuman ca calci pe visele unui copil, e inuman ca mi le hranesti, e inuman sa mi le lasi sa moara.

Ma iubesti de nu mai poti? Eu vreau doar sa traiesc, pana la ultima suflare, cu tine. Si numai cu tine.
N-o sa pot uita ziua de azi...

Deseara...in Vama....

Simt miros de primavara, soarele m-a lovit in privire de cand am deschis ochii, pentru prima data azi: "Ah, ce soare..." si-am zambit... M-am trantit inapoi in asternut si mi- am simtit pana la ultima suflate, toate amintirile, toate trairile, ca intr-un film. Am zambit mult azi. Am citit pe blog la Chirila ca-s deja in drum spre Timisoara. M-a trecut un fior. Mi-am adus aminte de concertul de anul trecut...
Abia astept...mi-e dor sa fiu acolo, mi-e dor sa cant, mi-e dor...vreau sa-mi sting dorul...

Deseara vom fi in Vama...

Pentru o viata de acum...

Iubesti pe cineva atunci cand ajungi sa ii dai ce ai mai bun, pe tine insuti...

Sunt acea parte pe care ai pierdut-o...

Si pe care ai regasit-o, dar intr-un alt format...

Sunt soarele care iti mangaie chipul...

Lacrima care iti spala obrazul

Sunt toate visele tale

Adunate intr-un glob de cristal

Sunt toata viata ta

Te iubesc, de nu mai pot!

Salut, Daniela...

Sunt lucruri pe care eu nu le inteleg. Din doua motive. Poate pentru ca sunt de neinteles sau poate sunt eu prea naiva sau prea..(proasta?!) ca sa le inteleg. Sunt lucruri la care am renuntat a ma mai chinui sa le inteleg si cand mi-e lumea mai draga, gandurile...sau lucrurile astea se intorc la mine. Nu fabric numai trecut, de dimineata pana seara...mai fabric si altceva. In fine, sunt lucruri de la care ma abtin. Nu mai vreau sa intreb, nu mai vreau sa stiu, nimic din ce nu as avea nevoie sau as avea nevoie sa stiu....sunt lucruri pe care nu am voie sa le stiu pentru ca ... pentru ca poate nu pot sa le inteleg...de ce sa le inteleg? oare cine a spus ca intelegerea face minuni in lumea asta? Sau in viata asta? Sau...sau in alta viata???
In fine, pot recunoaste oricand ca sunt o femeie slaba, insa nu pot recunoaste ca sunt o femeie proasta. Nu vreau sa fiu o femeie proasta. N-am fost niciodata, nu m-am nascut asa si sper nici sa nu mor asa.
Ma bate doar un gand de cateva zile. Ma pandeste un sentiment ciudat.
De vina cred...

N-am avut o zi proasta, n-am avut o zi buna, n-am avut o zi - ca sa generalizez. Am avut doar un sentiment ciudat - o sa -l am si maine. Daca e un sentiment de culpa, ma va chinui mult timp de acum. De ce un asa sentiment?
N-am facut nimic, nimic rau...
Sper...
Daca nu e asa cum sper eu, zi-mi tu.

"Salut Daniela, sper sa ne spui si noua ce gand ciudat, ce sentiment ciudat te strabate, si ce hotarare ai luat...daca ai luat..."

O sa va spun, da, in momentul in care o sa aflu...cat despre hotarari si decizii, nu acum, va rog...

Sa fabrici trecut, de dimineata pana seara

Am mers mult azi pe jos. Am traversat Unirii toata. Nu peste mult "va fi de stat in Unirii pe banci". O sa pot sa port tricou si pulover peste si sa stau in Unirii pe banci, cu o doza de Cola, doza mea zilnica de Cola. Asta face parte din...Ah, am emotii...
Am traversat azi Unirii. Nu m-am oprit sa stau pe banci...de ce...nu stiu...
Asta face parte din...trecut. Am citit in ultima mea carte ceva: " Sa fabrici trecut, de dimineata pana seara!" Am zambit si-am trecut mai departe. Insa inca nu imi iese din minte. Ma tot gandesc daca intr-adevar vreau sa fabric trecut sau daca vreau sa-mi traiesc prezentul - prezentul prezent -pana la ultima suflare. Prezentul ma tine in viata, trecutul imi ofera siguranta unui prezent ca acesta pe care il simt acum...pana in maduva oaselor...

"Sa fabrici trecut, de dimineata pana seara" - E. Cioran