Nu stiu de ce...

La mine in camera inca miroase a somn. N-am inteles niciodata de ce mirosul asta persista, de ce parca seara, inainte sa adorm, dispare. Nu simt nimic. Decat mirosul de somn. Asternutul miroase a somn, hainele la fel, mainile mele, tot ce ating. Eu miros a somn. Sufletul meu inca nu e aerisit. Complet.
Mie inca mi-e dor.
Nici nu mai stiu de cand...
Ai simtit vreodata asta? Somnul? Mirosul?
Poate de aia nici telefonul meu nu mai vrea sa sune...

Am primit...

... o carte. "Despre ingeri" - Andrei Plesu.

Pe prima pagina mi s-a scris asa: "If the Heaven is empty maybe the angels are next 2 U..."

Trebuie sa recunosc ca m-am bucurat. Nu pentru obiectul in sine, privit ca pe ceva material. M-am bucurat, in primul rand pentru ca in lume exista oameni care inca tin la mine, ma apreciaza si nu m-au uitat. Nu ca nu m-au uitat, nu ca si-au adus aminte de mine, ci mai mult ca au simtit si au stiut ca pot face ceva ca eu sa ma bucur. Ca un copil. Asa cum ma bucur eu, in mine! Si mai mult, m-am bucurat ca sunt oameni care stiu cine sunt. Si ce pot.

Multumesc!

De Paste...toate cele bune!

Ce-s alea sarbatori? Momentele unice in care familia se uneste si se sta la o singura masa si se spun cuvinte dulci si-si povestesc toate intamplarile prin care au trecut in timpul anului?
Ce-s alea sarbatori? Momentele unice in care trebuie sa-i zambesti celui de langa tine si sa-i ierti greselile, tot ce a facut sau tot ce n-a facut. Inca.
Ce-s alea sarbatori? Momentele unice pe care tot anul le astepti cu sufletul la gura...incantare, bucurie, fericire, o vorba buna, una calda, o imbratisare, un sarut...mai mult...
Ce-s alea sarbatori?
M-am trezit ca nu stiu ce-s alea sarbatori. M-am trezit ca am invatat multe lucruri in zilele ce au trecut. E bine de stiut ce gandeste cel de langa tine, la ce sa te astepti de la el si la ce nu, la cat de mult poti sa-i oferi, cat de mult din ce ai tu sa-i daruiesti. Ce sa tii numai pentru tine, ce sa imparti cu altii. Si ce sa nu...si ce sa...si cum sa faci. Si de ce. Si chiar, de ce dracu sa imparti cand tie nu-ti da nimeni nimic?! Nu ca ai avea nevoie, dar poate ti-ar prinde bine:) Sau nu ca ti-ar prinde bine, ci poate doar ar da bine. Dar pana la urma de ce sa dea bine. Pana la urma de ce scriu aici? Pana la urma cine stie de ce fac asta. Pana la urma, chiar intereseaza pe cineva? De ce sa dau "publicare articol nou"? De ce sa nu dau? De ce sa...de ce ma intreb atat de multe lucruri? De ce azi? Crezi ca-s trista? Eu cred ca da. Crezi ca-s suparata? Eu nu cred asta. Cred ca-s goala pe dinauntru. Si pe dinafara. Si peste tot. Si-s singura. Si-mi palce. Si nu-mi place!
De Paste, anul asta...toate cele bune celor care si-au amintit de mine si m-au sunat, toate cele bune celor care nu m-au sunat, dar cu siguranta si-au adus aminte de mine, toate cele bune celor care nu m-au sunat si nici nu si-au adus aminte de mine, toate cele bune celor care mi-au cumparat ceva frumos, toate cele bune celor care nu mi-au cumparat nimic, toate cele bune celor care s-au gandit sa-mi cumpere dar nu au mai apucat, toate cele bune celor care nu mi-au cumparat nimic pentru ca au considerat ca nu merit.
Si tot asa, toate cele bune mie...de acum inainte...

Paste Fericit! Si Hristos a Inviat. Am mai citit undeva:"o sa-l rastignim pentru a doua oara?" Unde-i credinta cu care ne laudam atat de mult?

Cateva ganduri

1. Aseara am felicitat o prietena pentru ca era ziua ei de nastere. Primesc un sms in care-mi spune: "Mersi mult. Imbatranim draga!" Si-am stat si m-am gandit...parca incep sa cred si eu ca tineretea mea nu e nesfarsita.

2. Am citit undeva ca fara respect, iubirea se stinge. Ma gandesc la legatura dintre cele doua. De ce respect fara iubire exista, dar iubire fara respect nu? Eu oricum ar fi, te iubesc. Si te respect.

3. Mama a zis zilele trecute: " pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti." Cred ca toate mamele zic asta la un moment dat. Nu-mi place. Parca e prea dur. Nu ca parca. Sigur.

4. Am mai citit undeva asta: "am adunat in mine prea multa iubire de oameni si cred ca maine o sa ploua". Am inteles acum de ce la mine ploua in fiecare zi.


Atat mi-a venit in minte acum. Si-ar mai fi ceva...am visat ca tu imi dadeai tot ce altii mi-au luat. M-am trezit inainte sa aflu ce mi-au luat...oare ce mi-ai dat???

Hi5 de rahat!

Vad acum pe Hi5 urmatorul nickname la o tanara rebela de 17 ani:

" m-am nascut sa am fitze, nu sa le suport"

Eu as fi vrut sa ma nasc sa omor prostia, nu s-o suport!

Vreau sa-mi sterg contul de pe Hi5.

O sa-mi fie dor sa stau in Unirii, pe banci!

O saptamana...atat! Mi se pare mult. O saptamana in care sa nu fiu acolo. Acum, in Mai, prima saptamana. Ca-i de stat pe banci, ca ziua poti sa porti doar tricou si seara sa mai iei doar o bluza deasupra si nu-i stres cu frigul. Deja mi-e dor sa stau ...
Ieri m-am intalnit cu cineva, in Unirii. S-a apropiat, m-a salutat si-mi zice: "stiam ca esti aici!" Lumea stie deja unde sa ma gaseasca. Ma rog, lumea care vrea sa ma gaseasca. Lumea stie deja ce-mi place cel mai mult. Lumea stie ... nu stiu cat imi pasa mie de ce stie lumea, insa, ce m-a surprins in mod placut..."stiam ca esti aici". Da, aici, Unirii, care intr-adevar pare o oaza de liniste in mijlocul unei aglomeratii, in mijlocul unei nebunii ce ne place s-o numim...graba?! Lipsa de timp? Oare de ce nu putem sa ne oprim o clipa in loc, nu neaparat in Unirii, pe banci. Intr-un loc oarecare. Si sa vedem frumosul si tot ce e mai bun, ce satisfactie iti poate aduce clipa aceea, clipa ta. De cate ori avem astfel de ocazii? (eu le am zilnic, hahahaha). Poate pentru unii Unirii nu inseamna nimic. Si nu condamn pe nimeni. Unii sunt innebuniti de Centru, altii de Parcul Botanic, altii de Mall si haine scumpe, altii de cafele prin baruri, altii de stat in casa si de privit la TV. Fiecare...
Eu stiu doar ca o saptamana la Bocsa va trece fantastic de repede gandindu-ma ca ma intorc...chiar o sa-mi fie dor sa stau in Unirii, pe banci. Cu tine, cu mine, singura...cu altii!
Ma gandesc serios la ce mi s-a spus, sa innoptez in Unirii ...

...

Nu am chef azi!

Nu am chef azi. Nu am chef azi. Sa:

1. Sa vorbesc despre orice altceva in afara de tine;

2. Sa vorbesc cu oricine altcineva, in afara de tine.

3. Sa aud pe oricine altcineva, in afara de tine;

4. Sa vad alti oameni, in afara de tine;

5. Sa fiu singura. Nu am chef. Totusi, sunt;

6. Sa ascult muzica, totusi ascult;

7. Sa scriu altceva decat ce vreau;

Nu am chef decat de tine. Tu nu existi, cum nu exista nici maine.
Nu am chef azi. Si punct. Fara de la capat. Nu am chef azi de noi inceputuri, de noi...de noi, in general!

Eu...cu mine (nu?)

Tu: La ce te gandesti?

Eu: La tine...

Tu: De ce la mine? Sunt cu tine acum...

Eu: Pentru zilele in care nu esti...

Eu: Pentru ca mi-e dor de tine...

Eu: Tu la ce te gandesti?

Tu: La clipa asta nesfarsita, la noi...

Eu: La noi?

Tu: La noi, daca exista?!

Eu: Exista?

Tu: Spune-mi tu!

Eu: Exista clipa de fata, TU, EU si...

Tu: Si?

Eu: Si dorul meu...

Tu: De ce taci acum?

Eu: Pentru ca ma gandesc...

Tu: La ce?

Eu: La cat de bine imi e acum...

Eu: La cat de mult ma bucur ca...

Tu: Ca?

Eu: Ca exista clipa asta nesfarsita...

Tu: ...

Eu: Tu de ce taci?

Tu: Pentru ca ma gandesc ...

Eu: La ce?

Tu: La maine!

Eu: Maine nu exista pentru noi...exista doar azi. Exista doar acum. De maine nu-mi pasa.

Tu: Ma gandesc ca poate maine...

Eu: Maine nu exista, nu intelegi?

Tu: ... o sa te sun si n-o sa-mi raspunzi; ca poate n-o sa te mai gasesc la aceeasi adresa, ca poate n-o sa mai fi...cu mine!

Eu: N-o sa te parasesc niciodata ...

Tu: Stiu ...

Eu: Si-atunci... de ce te gandesti?

Tu: Inevitabil ...

Eu: Ai ochii umezi.

Tu: Ai ochii goi.

Eu: Am ochii plini...de tine!

Tu: De ce spui asta?

Eu: Asa...tu de ce ai ochii umezi?

Tu: Pentru ziua de maine.

Eu: Maine nu exista pentru noi...de ce nu intelegi?!

Tu: Si daca ...

Eu: Si daca ti-as spune ca...

Tu: Spune-mi ...

Eu: Daca ti-as spune ca ...

Tu ai fugit, Eu m-am trezit. Cu ochii goi. Si umezi. Tu nu mai erai. Am visat?

Aici scriu despre visele mele

De ce aici, nu?
Pentru ca locurile, ca si lucrurile, pot avea viata. O viata pe care si-o pot trai cu tine.
Pentru ca nimic nu este mai important decat locul in care te simti cel mai bine.
Pentru ca aici nimeni nu te judeca.
Pentru ca aici se aduna oameni si oameni, de toate felurile.
Pentru ca aici nimeni nu se uita la tine cum mananci, cum fumezi sau cum iti bei linistit doza de cola.
Pentru ca exista intamplari, gesturi si vorbe, in treacat, de la un necunoscut, care iti pot face inima sa zambeasca.
Pentru ca aici iti poti alina cele mai mari dureri, pentru ca exista cineva care iti poate lua tot raul din tine, cu o singura mana.
Pentru ca aici poti fi om.
Pentru ca aici poti fi tu.
Pentru ca aici poti fi orice.




Pentru ca este Unirii.
Pentru ca va fi Unirii.
Pentru ca visele mele doar aici au sens.

Uite aici...

Am citit ceva si vreau sa impart cu voi.

Urmatoarele randuri:

INTREBARE : "La ce te gandesti? "
RASPUNS : "Ascultam cum respiri..."

Mi s-a parut absolut superb!

Eterna si fascinanta RO-manie!

Tocmai am primit o descriere interesanta despre calatoria cu mijlocul de transport in comun... de la Timisoara la Bocsa, autobuzul de 13:30. Care suna cam asa:

"Geme autobuzul de tzarani cocliti, rednecsi galogiosi care beau bere din pet. Glume nesarate, fara perdea, rasete ragusite, miros infect. De prostie romaneasca. Consum o bautura energizanta Red Force. In jurul meu, zumzete, romana, maghiara, copii de tigan,muciosi, oameni fara dinti si haine gri. Ma simt ca intr-un film. De data asta nu sunt deportata in Siberia, ci in Lumea a 3-a, unde prostia si nepasarea ucide."

Deci nu numai trenul e cum e! Ca sa nu mai zic de prestigioasa firma Atlassib - Autotim sau cum o fi. La care cumperi bilet, cu loc, bilet intreg si eu, studenta fiind, dar nu te ia si la final nu-ti primesti toti banii inapoi ci doar jumatate din suma. Cu ce sa calatorim? Cu autostopul? Mi-a povestit cineva cum a calatorit cu autostopul cu doi soti, mai in varsta, pentru ca i-au parut de treaba. Mai apoi sa-si dea seama ca soferul mai atipea la volan. Cu ce? Si avem pretentii de Uniunea Europeana si gazduim summit la Bucuresti unde in momentul simularii coloanei oficiale in intersectie, dirijata de oamenii legii, o tanara a fost lovita pe trecerea de pietoni, si nimeni n-a intervenit. Si mai citesc si in 24-FUN cum ca cica summitul n-a deranjat, mai mult, ne-a educat. Da, ne-a educat si ne-a invatat cu sa lovim oameni pe trecerea de pietoni si sa ramanem nepasatori.

Curcubeul din zona Gara de Nord

Ce-am vazut eu azi!

Nesimtirea, ipocrizia, ura, rautatea, necesitatea de a-l vedea pe cel de langa noi suferind, dispretul, iarasi nesimtirea ... astazi am vazut ca nu au limita! Ce s-a intamplat nu stiu nici eu exact. Traim intr-o lume in care fiecare isi vede de partea lui de viata, in care fiecare trage patura pe el ca sa-i fie numai lui bine. Nimeni nu se mai gandeste la nimeni. Nimeni nu mai ajuta pe nimeni. Nimeni nu mai vrea sa stie de nimeni. Nimeni... nimeni nu ajuta chiar daca poate. Ba mai mult, daca vede ca poate, se intoarce si pleaca, cu toate ca stie ca poate viata cuiva chiar depinde de bunavointa lui, de acea farama de credinta si de solidaritate care VREAU azi sa cred ca inca exista in fiecare dintre noi.
Sa va zic ce mi s-a intamplat! Mie nimic. Mai bine zis, sa va povestesc scena la care am asistat azi. E vineri, m-am trezit la 6,45 ca sa iau trenul spre Bocsa, vreme faina afara, eu bagaj nu mult, destul, haine pe mine, in fine, nu mi-a fost greu. Am ales sa merg pe jos la gara si bine am facut. In apropiere, am vazut un curcubeu. Superb. M-am oprit. Am facut o poza. Doua. Si inca una. Am plecat mai departe, am luat bilet (deci nu mie mi s-a intamplat cearta cu supra-controlul care pana la urma nu e bash supra-control ca mi s-a zis mie ca daca vrei sa mituiesti, poti mitui pe orice, oricat de "supra" e el), am aprins o tigara pentru ca era tarziu si trebuia sa optimizez cumva timpul. Am fumat pana am ajuns in dreptul trenului, am stins tigara civilizat, am aruncat in cosul de gunoi si-am urcat. Am calatorit relativ bine, am atipit putin. Numai frigul care patrundea prin greamurile inchise "ermetic" si usile subrede ale compartimentului ma mai facea sa tresar. Ah, si opririle brusce ale trenului in gari. Si mergi spre casa...
In final, ajung la Bocsa, trenul opreste in Gara Bocsa, prima Gara Bocsa Romana. Eu cobor la a doua. Si nu mai pleaca. Curioasa, vreau sa vad ce s-a intamplat: unei doamne i s-a facut rau, lesinase iar niste oameni au dat-o jos din tren. Agitatie mare, sa vina salvarea, sa nu vina salvarea. Intre timp, remarc in Gara doua taxi-uri. Cu doi taximetristi. Nu-mi vine sa cred ca nimeni nu a facut nimic, ca femeia zacea acolo, nimeni nu a intervenit, nici unul din taximetristi nu a ajutat-o pe doamna. La urma urmei, viata femeii poate conta de bunavointa altuia. Unul dintre ei s-a urcat in masina, a pornit si a plecat cu un client. Ca sa castige 1,5 RON. Celalalt, flexat, scoate telefonul din buzunar si suna la salvare! Trist. Cel mai trist e ca mai avem nesimtirea sa ne rugam la Dumnezeu sa avem noroc. Ba sa nu mai avem noroc asa...
Si cand ma gandesc ca tocmai azi am citit pe blogul lui Tudor Chirila... cum in Iasi, taximetristii iti vorbesc despre biserica...
Unde se va ajunge peste nu mult timp?
Mie personal, mi se face rau. Nu mai exista nimic bun in oameni, doar ura si egoism. Si bucuria de a vedea ca cel de langa tine are nevoie si tu nu-l ajuti, cand stii ca poti, dar nu vrei. Nu vrei, pentru ca in ziua e azi, sa-ti permiti sa faci un bine este un lux, nu? Doar pentru cei care au bani...poate nici pentru aia!

Inca nu-mi vise sa cred ce am vazut azi. Poate o sa ma trezesc si o sa realizez ca a fost doar un vis, unul din cele mai urate vise ale mele. Vreau asta!

"Vin vremuri bune si daca nu, le aducem cu forta"

Aseara am stat pe banci, in Unirii. Vin vremuri bune, vremuri in care pe zi putem umbla "in tricou, iar seara doar cu o bluza deasupra". Am lasat hainele groase si frigul acasa. Am stat in Unirii - si-am povestit. Despre mine, despre tine, despre noi...si-am ajuns la concluzia (eu) ca de azi inainte, o sa dorm mai putin pentru ca mi-e frica de timpul pe care-l pot pierde dormind, un timp in care as putea face lucrurile pe care le-am tot amanat. Mi-e frica de ce ar putea fi maine, de eternele pareri de rau in momentul in care realizam cat de multe am fi putut face daca nu ne-am fi gandit de doua ori...Fiecare secunda e importanta. Am invatat asta. Fiecare minut conteaza. Daca ajungi la gara cu un minut mai tarziu, poti pierde trenul sau poti pierde tigara de pe peron, fornetti din colt sau poti sa nu mai ajungi sa-ti cumperi bilet. Si-atunci te lupti cu asa-zisul control de stat si pana la urma cedezi si platesti biletul cu supra-taxa pana la Voiteni(8,5 Ron - deci 9 Ron pentru ca rest nu mai primesti daca nu ai intamplator 0,5 RON in buzunar - si nu ai, pentru ca ti-ai cumparat fornetti si Cola). Am hotarat deci sa dorm cat mai putin si sa ma plimb cat mai mult, sa vad oameni cat mai des, sa nu ma insingurez, sa-mi traiesc visul, sa merg mai departe in ciuda deziluziilor trecute, sa-mi sun prietenii pe care nu i-am auzit de mult, sa-mi sun mai mult prietenii pe care ii aud in fiecare zi, sa fac tot ce pot face acum, sa fac azi si nu maine, sa nu mai aman, sa nu ma mai plang, sa nu-mi mai fie lene, sa nu ma mai plictisesc, sa scriu in continuare despre vise, despre mine, despre tot ce vreau sa scriu. Sa mai stau in Unirii cat mai pot. Sa merg la scoala pentru ca e ultimul an. Sa astept ziua de maine ca pe ceva frumos, nu ca pe o pedeapsa din cauza ca ceasul meu chiar va suna la 6,45...in fine, am hotarat sa vad din fiecare lucru numai binele.
Asa cum mi s-a spus mie, si cred ca numai mie, "vin vremuri bune si daca nu, le aducem cu forta."
Iti multumesc pentru incurajare!

De vorba cu mine...

Ploua. Da, ploua. N-o sa plec la Timisoara. Nu azi. Imi beau cafeaua, intre calda si rece, cu doua lingurite de zahar, dulce, cu mult lapte, si ma gandesc. Ma gandesc la mine. Spune-mi, ce-am facut in ultimul timp? Pai...m-am gandit...m-am gandit la mine, la tine, la noi, iar la mine, iar la tine...NU! Ce am facut in ultimul timp? Ceva fizic, ceva care a ramas in urma mea. Pai...am fost la concert...mi-a placut, am stat in Unirii, pe banci..NU! Probabil cam toata lumea se refera la ce am facut eu, fizic, in favoarea altora. Nimic. Nu din cauza dozei de egoism, pe care azi consider ca n-o am(si tind sa cred ca n-am avut-o niciodata), mai mult din cauza ca m-am saturat ca asteptarile unora(sau altora) sa creasca tot mai mult pe zi ce trece. Si nu neaparat asteptarile lor in ceea ce ma priveste pe mine. Ci in general. Toata lumea asteapta cate ceva. Ceva...orice...dar asteapta. Diferenta dintre mine si toata lumea asta o face simplul fapt ca eu astept ceva de la mine. Nicidecum de la altii. Dar vezi tu, uitam...uitam ca viata e prea scurta ca sa-ti pierzi timpul asteptand sau alegand dupa ceva care nu numai ca nu mai exista, care nici macar n-a existat, uitam ca visele ar trebui masurate nu in secunde, ci in numarul de batai ale inimii pe secunda in momentul in care te trezesti si realizezi ca ai visat, uitam ca ar fi atat de multe lucruri de facut si ca timpul ne este oarecum prea scurt sau prea destul, uitam sa zambim celor dragi si cand ne hotaram s-o facem, ei nu mai sunt, uitam sa-i intampinam cu o vorba calda si cand ne hotaram s-o facem, nu-i mai gasim, dar nici nu i-am mai cautat...Uitam...iar cand ne aducem aminte, e ori prea tarziu, ori prea devreme. Lumea se misca, unii vin in vietile noastre, altii pleaca, prea devreme sau prea tarziu, sau deloc...sau niciodata sau...
Si ca sa revin la ceva fizic. Da, cred ca am facut. Am ranit mult. Si continui s-o fac. Nu din cauza ca la randul meu si eu am fost...poate mai mult din cauza ca mi-am dat seama ca...locul meu nu e asta, ca viata mea a inceput sa stea pe loc si sta, ca ma afund in ceva din ce mi-e teama ca n-o sa mai am puterea sa ies si ma sufoc. Mi-am dat seama ca nu tineretea ma face sa gandesc asa, ci pofta mea de viata, necesitatea de a simti ca traiesc, chiar si atunci cand dorm. Si nu, nu pot...viata mea trebuie sa curga, ca si pana acum. Viata mea e alta, eu sunt obisnuita altfel, sunt omul care nu da explicatii pentru nimic, sunt omul care...sunt!
Si daca nu va convine, mie imi convine. Si daca voua nu va place, mie imi place.
Si daca nu ma intelegeti...drumul spre iesire il stiti toti!

Sa nu uitati de lumina...s-o stingeti!
Poate am fost prea rea, sau prea acida...sau prea nu stiu cum! Oricum nu-mi pasa. Cred ca nici tie, nu? Cred ca esti probabil singura persoana de aici care imi da dreptate!
Multumesc.

Azi am simtit nevoia...

...nevoia sa arat ceva ce am scris mai demult, in momentele in care am fost singura. Si daca nu singura, fara tine.
Azi am simtit nevoia sa-ti spun ca mi-e dor de tine.
Azi chiar am simtit ca mi-e dor de tine!
Azi am simtit nevoia....
Cele 5 articole reprezinta poate cele mai ... momente din ultimul timp. Cele mai ... momente alaturi de tine!

Si eu sunt la fel...(Friday July 6, 2007 - 01:35am)

Ar trebui sa se gaseasca cineva care sa fabrice o masinarie de inventat vise pentru cei satuli de acelasi vis insipid si incolor de ani de zile...pentru cei care nu mai pot si nu mai vor sa viseze aiurea la ceva ce nu exista, pentru cei care au numai vise inuman de realizat, pentru cei care nu-si gasesc sensul pe lumea asta, pentru cei care se tem de cate ceva, pentru cei care n-au nimic doar al lor, pentru cei care nu reusesc sa treaca peste dureri, pentru cei care au privirea trista, pentru cei care simt ca traiesc aiurea, pentru cei care se lupta cu ei insisi...pentru noi toti...
Ar trebui sa se mai fabrice si speranta la bax, care sa se vanda la magazinul din colt...si iertare....si fericire...de toate sa se vanda, bani sa avem:)
Dar cine se mai gandeste la ceva numit fericire? Cati stiu realmente ce inseamna asta? Pe cati intereseaza asta? Ca si viata fara basm...toti accepta o astfel de viata, din comoditate, se complac in situatii penibile de genul: rutina, monotonie, ura...Nimeni nu se mai gandeste la un vis frumos, nimeni nu-si mai doreste sa plece undeva in concediu, toti sunt tensionati, fac compromisuri, isi pierd demnitatea, isi doresc ceva dar nu stiu ce, dar ei isi doresc, se considera cei mai buni pentru ca si-au cumparat Logan in rate si cred ca au de toate, se considera cei mai frumosi si cei mai destepti...adevarul despre ei, nimeni nu-l stie...totul e doar schita a ceea ce ar fi vrut ei sa fie, ce ar fi putut ei sa fie daca nu li s-ar fi intamplat aceasta mare nenorocire, de a se naste in lumea asta...
Lumea e buna, mai, la dracu, rai sunt oamenii care o guverneaza!
Am trait atat de putin, si totusi, mi se pare ca am trait o vesnicie, am crezut ca am facut atat de multe lucruri, dar de fapt nu am facut nimic, am avut senzatia ca m-am invartit in jurul a mii si mii de ganduri, dar...de fapt... Am vrut sa sparg barierele dintre mine si lume insa le-am adancit si mai tare. M-am invartit in jurul cozii, si, dupa 20 de ani, am ajuns exact acolo de unde am plecat. Stiu ca nimeni nu ma intelege, si mai stiu ca multi ar fi curiosi sa afle ce-i in sufletul meu, insa la fel de multi se tem sa afle asta. Macar cu atat sunt mai buna decat ei.
Si eu sunt la fel...doar ca eu o sa inventez masinaria de vise...

Ce e mai bun in viata(Friday September 7, 2007 - 03:07am)

Mi s-a spus ca intr-o viata anterioara am fost un fel de " zeita " a lucrurilor marunte si simple, si ca rolul meu era acela de a raspandi bucuria in lume. Caci bucuria vine din noi, din capacitatea noastra de a intelege ca adevaratele minuni se formeaza in jurul celor mai nesemnificative lucruri, din puterea noastra de a face fata provocarilor si de a vedea in cel mai neinsemnat obiect ceva de pret si de valoare...
Mi-am zis ca nu trebuie sa dezamagesc pe nimeni, mi-am zis ca trebuie sa-mi accept misiunea asta cu caldura pentru ca e una deosebita. M-am simtit mai aproape de Dumnezeu si am vazut ca, in ciuda esecurilor(pe care le-am avut de-a lungul timpului) si a nenumaratelor mele greseli, totusi El ma iubeste!
Am avut un loc special atat in viata mea cat si in viata altora. M-am ajutat pe mine sa ma ridic cand altii m-au vazut invinsa, si i-am ajutat si pe altii sa-si accepte existenta...asa cum e ea, uneori dura, alteori trista. Din multi am facut oameni pe cand se credeau gandaci, am zambit inaintea tuturor si am descoperit ca exista totusi o lume a placerilor. Chiar si trupeasca, placerea exista.
Mi s-a mai spus ca am trait 21 de ani de vis, chiar daca nu mi-am dat seama, ca lucrurile toate se intampla cu un scop, ca poate unii dragi noua parasesc lumea asta prea devreme sau prea tarziu, insa niciodata nu vom ramane ai nimanui...
Ca viata e blanda, daca stii cum sa te comporti cu ea...
Ca oamenii sunt totusi buni, daca si tu ii vezi asa...
Ca sunt cuvinte care dor, dar...altele dor mai mult...
Parca imi curge prin vene singuratatea anilor lungi petrecuti fara sens, departe de lume. Totusi pot spune cu mandrie oarecum, ca sunt o femeie slaba si cu frici, insa in ciuda acestora, n-am invatat niciodata sa dau bir cu fugitii. Stiu ca despartirea de lumea asta si de oameni in general, nu va avea nimic dramatic, pentru ca eu nu am trait deloc asa...in ciuda a tot ce ai spune despre mine, mi-am asumat nu numai singuratatea care uneori doare, ci si succesele si esecurile, caci intr-o viata ca a mea...exista...
Am facut din mine ceva frumos de care o sa-mi amintesc eu si o sa-si aminteasca si altii, oricat de departe as fi...
Ce e mai bun in viata? Zi-mi tu...

Sunt aici si-mi pare bine:)(Monday September 10, 2007 - 02:28am)

Poate ca anii cei mai buni nu au trecut, din contra abia acum incep, poate ca despartirea de copilarie nu va fi asa devreme precum am crezut eu, poate ca azi traiesc prima zi din restul vietii mele si habar nu am, poate ca adolescenta e prea lunga, sau prea scurta dar e plina de intamplari cu adevarat frumoase, ca poate am spus la un moment dat ca maturitatea nu e pentru mine si sa ma astepte mult si bine....Nu am gresit cu nimic si cred ca nici n-o s-o fac vreodata...
Eu stiu ca viata merita traita din plin, eu stiu ca nimic nu ma poate opri din ceea ce mi-am propus, eu stiu ca peste ani si ani voi exista AICI, nu numai pentru tine, ci pentru toticei care stiu cine sunt si ce vreau, care imi sunt visele, tristetile, frustrarile, bucuriile, multumirile si nemultumirile, pentru cei care isi aduc aminte de ziua mea si ma suna, pentru cei care imi simt lipsa uneori...
Stiu ca visele o sa le tot am, o sa ma urmareasca pana la final, n-o sa traiesc niciodata de una singura, pentru ca ma am pe mine, am viata mea, am lumea mea ascunsa la capatul imaginatiei, am ani buni de care sa-mi amintesc cu placere...Am ceva doar al meu, dar nu stiu ce, am iubirile mele puse undeva bine...am atatea si totusi, parca nu am nimic...
Poate ca am spus ca viata fara basm nu ma intereseaza deloc si asa a fost...
Poate ca am spus ca vreau sa te intalnesc in ultima mea toamna, chiar daca nu stiu cand a va fi ea...
Poate am spus ca atateta vieti cate am trait pe acest pamant mi-au fost destule si am mintit...
Poate ca am spus ca am iubit destul, sa mai iubiti si voi...si asa a fost...
Poate ca am spus, "mama, n-ai sa stii niciodata de ce ma intorc la tine mereu"...
Poate ca am spus ca nu te vreau in viata mea...
Poate ca am spus...
Poate ca...
Imi amintesc doar ca inca mai arde ceva in mine...dar ce?

Pot spune, cu mandrie ca nu fac parte din categoria celor care nu cuvanta!(Wednesday September 12, 2007 - 11:52am )

Ne punem frecvent intrebarea: exista prea putina iubire in lume? Dar ne-am gandit vreodata daca exista iubire in lume, strictul necesar de iubire ca sa putem trai decent?
Exista iubire in lume, desigur! Exista iubirea de sine, egoismul, o "calitate superioara" a omenirii fara de care nu am supravietui, exista ipocrizie la fiecare colt, in magazine se vinde iertare dar nimeni nu cumpara, exista minciuna si asta ma scoate din minti...
Exista oameni care ranesc constient, si exista oameni care ranesc inconstient, dar in adancul lor stiu ce fac...si exista oameni raniti, dar nu ne pasa noua de asta, nu? Tragem patura pe noi, ne intindem mai mult decat ne e permis si cu toate astea...ne merge BINE si nu avem nici un fel de remuscare!
Am cautat mult timp un om care sa-mi semene, cu care sa pot interactiona, pe care sa-l vad in fiecare zi preocupat de aceleasi lucruri ca si mine, care sa-si puna aceleasi intrebari, care sa simta ca traieste in fiecare moment al vietii sale, nu numai in momentele de criza, care sa nu se duca la fund la primul esec, care sa nu mearga pe un drum drept la infinit, care sa stie ca nu exista o stare de bine comuna, care sa traiasca propria lui viata. Am cautat un om care sa stie ca e unic, care sa nu imite, sa nu-si doreasca nimic mai mult decat are, nimic din ce nu e al lui, care sa stie ca nu toate drumurile duc in acelasi loc...
Ce crezi tu ca am gasit?
Am gasit ceva ce nu mi-am inchipuit vredata ca pot gasi...desertaciune, durere, tristetea de a vedea ca nu exista nimic din ce am crezut eu ca exista, nimic din ce as vrea eu sa am ... nu pot avea pentru ca nu exista! Avem fabrici si uzine care nu inventeaza omul perfect, starea perfecta, fericirea, iubirea...
Ceea ce imi doresc eu de fapt, exista numai in mintea mea...baiatul pe care-l astept traieste la marginea visului meu, se pune de-a curmezisul gandurilor mele si incearca sa patrunda...n-o sa reuseasca asta!
Undeva in lume....exista iubirea...n-am sa incetez sa caut, doar ca n-o sa caut obsesiv si la infinit...si nici pentru o viata de acum inainte...
O alta problema cu care ne confruntam de prea multa vreme este...lenea...toti suferim de aceasta boala incurabila, urlam de durere, dar nu ne tratam...si gata!
Eu cred ca am sa cer sa fiu exilata undeva departe de lumea asta....pentru ca prostia si neputinta sunt contagioase!!!

Si mi-e teama...

Road To Nowhere(Tuesday December 18, 2007 - 03:55am):

Daca toate drumurile duc spre nicaieri, va fi foarte greu sa-l alegem pe cel optim. Care sa ne asigure ca intr-adevar urmam ceea ce vrem sa urmam, ca intr-adevar nu vom ajunge nicaieri. Ne trebuie siguranta zilei de maine, certitudinea ca in viata noastra nu exista nimic care sa ne opreasca din ceva ce nu am inceput inca.


Nu-mi doresc decat sa cred ca toate drumurile duc acolo unde vreau eu sa duca, nu spre nicaieri, nici spre viata vesnica, nici spre fericire, nici spre pajisti cu miere...spre ceva unde sa gasesc tot ce-mi doresc eu, nu singuratati, nu tristeti fortate. Si nu dragoste!

Drumurile mele sunt cele mai lungi...

Mi-am dat seama ca mi-e teama si ca niciodata n-o sa pornesc pe unul singur, nu din cauza ca m-as putea rataci la un moment dat, mai mult din cauza ca nimeni n-o sa ma urmeze, pentru ca drumul meu nu e cel optim. Nimeni n-o sa-mi accepte caderea si, mai mult, nimeni n-o sa ramana langa mine. Toti vor pleca! Fiecare pe drumul sau...

Sa invoc o noua singuratate, departe de lume, ar fi putin umilitor...

Uite asta...

"Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten

Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta." - Octavian Paller

Aseara ... in Vama!

Trebuie sa primesc si pozele, si filmarile si tot...

...am stat acolo pe scena si-am cantat fiecare melodie cu ei, am baut o Cola si-am fumat tigari multe, am incercat sa nu ma gandesc la nimic altceva...in fine, mi-am dat seama de ceva ce oricum stiam de mult, si anume ca exista lucruri minore care pot avea semnificatii majore, lucruri care iti amintesc de cele mai dulci clipe traite, poate o singura data! La fel ca iaurtul expirat, la fel ca statul pe banci, in Unirii, la fel ca atunci cand mananc branza imi amintesc de fiecare data si nu pot decat sa zambesc, la fel ca atunci cand...
Au cantat La radio...de cate ori nu m-a trezit aceasta melodie la 6,45 in diminetile in care somnul imi era cel mai bun prieten. Si 18 ani, poate cei mai frumosi ani. Si Pe sarma..."iubito noi mergem", Suflet normal si marea lui, Hotel Cismigiu cu amintirile alea urate si reci pe care unii le-ar sterge din mintea altora daca ar putea. Nu am chef azi..."ne vedem joi" si zi-mi de cate ori nu ne-am vazut joi...
Chiar daca a fost exact la ce m-am asteptat miercuri cand stateam pe banci, in Unirii si ma gandeam la mine la concert, imi doream totusi ceva mai mult.
Dar... ne vedem joi si vineri si luni si...pentru inca o viata de acum!

Si da...aseara am fost in Vama!

Mi-e dor...

Mi-e dor de tine. De tine de anul trecut. De tine din vara, de tine dinainte de vara ...

Mi-e dor de mine. De mine de anul trecut. De mine din vara, de mine dinainte de vara ...

Mi-e dor de mine cu tine. De mine cu tine de anul trecut. De mine cu tine din vara, de mine cu tine dinainte de vara ...

Mi-e dor de noi!

Maine nu ratez VAMA!!!

Maine, 3 aprilie in club Heaven. De data asta nu mai ratez! O sa fiu acolo. Sunt foarte fericita ca am bilet! Nici nu stii... Am stat azi 45 de minute pe banci, in Unirii gandindu-ma la concert.Si al mine, la concert. Si la "afacerea bulgareasca" pe care am facut-o. Nu mai conteaza decat ca am bilet si ca maine voi fi acolo. Acolo unde ar fi trebuit sa fiu si saptamana trecuta, sambata mai exact. Concertul pe care l-am pierdut din motive ... obiective:)). Sau nu neaparat!
Sa auzim de bine si toate cele bune pentru cei care au ales VAMA si maine!