Exista niste momente in viata noastra, a tuturor, cand avem nevoie de cel pe care il iubim cel mai mult. Avem o nevoie care ne doare si ne chinuie peste masura. Avem nevoie de el, aproape. Aproape de noi, aproape de inima noastra. Avem nevoie de imbratisarea lui. Mai mult ca niciodata. Si de privirea lui, calma si blanda. Avem nevoie sa ne spuna ca va fi bine. Si ca, intr-adevar, va fi bine pentru noi toti. Avem nevoie sa ne spuna ca nu avem motive sa ne simtim vinovati. Pentru ca nu suntem. Pentru ca nu am facut nimic rau. Avem nevoie sa ne spuna "te iubesc". Pentru ca ne iubeste pentru ceea ce suntem in realitate. Ca un facut, avem nevoie de el in momentele in care nu este langa noi. Pentru ca ii simtim lipsa si nu ne simtim intregi. Pentru ca face parte din noi.
Dar pentru ca il iubim peste masura, am fost inzestrati cu rabdarea de a sta, cuminti, intr-un colt de lume, asteptandu-l. Involuntar, in coltul lui de/din lume. Iar cand va veni, fastacindu-ne, cu lacrimi in ochi si tremurand, ii vom spune: "mi-a fost dor de tine!"
Deseori ni se va intampla asta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu