Cat!

    Uneori mersul pe jos iti prinde bine. Dar nu foarte mult mers pe jos. Cat sa iti para ca iti pui gandurile in ordine, dar de fapt tu nu te gandesti la nimic. Cat sa vezi cum se schimba culorile semaforului si cat sa realizezi ca nu, nu esti acolo unde trebuie. Cat sa te impiedici in sireturile desfacute  de la pantofi, pentru ca esti absorbit de cuvintele pe care acum le scrii. Cat sa iti treaca amintirile cele mai vechi prin fata ochilor. Cat sa uiti de oboseala si sa cauti macar o metoda buna, simpla si la indemana de relaxare. Si nu o gasesti nicicum. Cat sa privesti indelung un marfar si sa te gandesti in ce statie poposeste. Si de ce. Cat sa te intrebi ce faci maine, cand de fapt tu nu sti ce faci azi.
    Si cat sa te gandesti ce puteai face mai bine si mai diferit fata de ce ai facut pana acum. Si sa te bata pe umar cineva, invizibil si vocea lui sa-ti spuna, a nu sti cata oara nici tu, ca nu mai poti schimba nimic din ce s-a intamplat deja, dar poti schimba ce nu s-a intamplat inca.
    Si te imbie, pentru o clipa, sa nu mai mergi cu capul in pamant si sa privesti inainte.    
    Caci dincolo de nori, exista!

Despre sclipire

    Exista sclipirea. Sclipirea din ochii celui de langa tine, cand sunteti acolo, amandoi. N-o vezi tot timpul, dar o simti. Si o simti atat de puternic incat uneori doar pentru asta il privesti in ochi. Dincolo de orice, in sinea ta ii promiti ca o sa ii vezi mereu sclipirea pentru ca te ajuta sa mergi mai departe. Pentru ca ai nevoie de el. Pentru ca de acum face parte din tine si pentru ca este un fel de stalp pentru tine. Un stalp de echilibru atunci cand simti ca te pierzi si nu gasesti drumul. Si mai e vorba si de asprimea lumii din afara de care te lovesti si nu poti reactiona nicicum. Si iti vin in minte niste cuvinte carora le lasi libertatea sa iasa din tine, sub forma de intrebari si crezi ca raspunsurile pe care le primesti, daca le primesti, pot fi si raspunsurile tale, dar nu e asa.   
    Pentru ca vedem lucrurile diferit si pentru ca iubim intr-altul ceea ce are diferit fata de restul lumii, ma face azi sa ies din zona de mea de care imi place cel mai mult si sa imi raspund la cateva din intrebarile pe care le pun altora, cu zambetul pe buze si cu ochii mari, dar de care eu fug ca nebuna: "Ce faceam acum 10 ani? Ce faceam anul trecut pe vremea asta? Cum ar fi daca as face acum aceleasi lucruri? Cum m-as simti sa vad ca timpul a trecut si eu nu am ramas la fel?" Si imi dau seama ca pot pierde orice si pot recupera orice, insa timp, timp nu pot recupera. Nu imi pot recupera anii trecuti, pentru ca sunt deja trecuti . Ce pot face este sa am grija cum "pierd" urmatorii ani si sa imi asigur vesnicia amintirilor viitoare.
    Ah, si sa numar cati ani mi-au mai ramas pana la 100 si sa planific tot ce mai avem de facut, noi, noi impreuna.
    Iar cand voi avea 100, daca nu imi mai pot scrie povestea din cauza batranetii, daca vorbele ma vor ajuta, o voi spune, in gura mare, tuturor celor dispusi sa auda cine am fost si ce am facut. Si datorita cui:)

De dor...

    Nu cred ca doare distanta, ci mai degraba ne face sa ne fie dor. Un dor de care simtim ca murim. Putin cate putin cu fiecare minut trecut. Un dor care ne face sa traim infinit clipele pe care le petrecem impreuna si pe care le exploatam la maxim. Aceleasi clipe pe care ni se pare ca le lungim, doar pentru ca suntem noi, impreuna.
   Si in definitiv, singurul lucru care ne doare si ne plangem neincetat nu este distanta ci  respingerea, urmata de indiferenta, cred eu. Cumva toti am facut asta la un moment dat, sa nu ne judecam unii pe altii.
   Si nici sa nu ne doara, dar sa ne fie dor, totusi!

Timp

De timp ne temem ca trece prea repede si nu ne ajunge sa facem tot ce ne-am propus. Ca zilele alearga iar noi ramanem in spate, ca orele, minutele, secundele sunt prea scurte si nu ne ajung sa aratam oamenilor ce simtim si recurgem la vorbe. "te iubesc", "mi-e dor de tine", "cu tine vreau sa traiesc" sunt cateva lucruri pe care le spunem des pentru ca nu mai avem cand sa le aratam. Putem doar sa le transmitem, cu emotie si caldura.
Si in tot acest timp, iubim ca nebunii si ne pierdem in aceste iubiri care ne fac sa clocotim si sa vibram si noi suntem cei care rugam timpul sa treaca pentru ca revederile ni se par departe.
Ne iubim unii pe altii si nu mai avem rabdare si ne dorim sa fim aproape mereu. Dar nu suntem. Si atunci exista ceva care ne face sa traim intr-o alta dimensiune.
Pana la urma atat oamenii ne aduc aminte de locuri, dar si locurile de oameni, iar fiecare milimetru de sosea, are povestea ei.

Fie ca avem sau nu timp, ne iubim. Pana la urma asta conteaza!

Cat si cum iubim!

Imi vine foarte simplu, usor si la indemana sa vorbesc despre iubire si o fac. O fac pentru ca ma duce mai departe si pentru ca doar ea imi va implini visele. O fac pentru ca acolo unde iubirea e pura, exista si linistea si impacarea. Mi-e foarte clar ca daca n-as iubi, viata ar fi goala si fara sens. Si cumva nu mai vreau sa traiesc o viata fara sens. Ce m-ar duce mai departe, daca la capat nu as gasi nimic de care sa ma bucur?
Si mai stiu ca aceeasi iubire ma face sa dau din tot ce am si sa urlu, cat pot de tare, ca eu iubesc si voi iubi, neconditionat, neincetat si pentru totdeauna.
Mi se pare genial, sa-mi aud ecoul pana la celalalt capat al lumii. Al lumii mele, al lumii noaatre minunate si fantastice!

Voi cum si cat iubiti?

Despre egalitate

    Uneori credem ca suntem iubiti prea putin sau prea mult. Ca nu meritam sa ni se intampe nici una nici alta. Uneori credem ca noi iubim mai mult si altii ne iubesc mai putin.
    Eu cred, totusi, ca acolo unde exista iubire, nu exista mai mult sau mai putin, mai mic sau mai mare. Eu cred ca exista o egalitate.
    Mai mult, iubirea nu o vom putea masura in centimetri, ci in numarul de ganduri care zboara pe minut, la cel pe care il iubim, cand nu e cu noi. Si o mai masuram si in numarul batailor inimii si numarul respiratiilor pe minut, in momentul in care il imbratisam.
    Preocupati fiind de bataile inimii noastre, eu cred ca n-am fost niciodata atenti la cat de des ii bate inima celui de langa noi. Cu toate astea, ne place sa facem presupuneri si sa credem ca nu ne iubeste suficient.
    De maine sa incepem sa ii ascultam inima! Oamenii ne iubesc la fel de mult sau de putin cum ii iubim noi pe ei. Pana la urma primim exact ceea ce daruim. Nu mai am nicio indoiala.

Din ciclul povestilor de dupa...

    Cred ca oamenii fac pentru noi mult mai mult decat arata ca fac. Vad si simt asta, zilnic, cand dupa o zi agitata, plina, obositoare si in care au avut timp doar o secunda sa respire, mai sunt capabili sa te priveasca bland, sa-ti zambeasca sincer si sa iti ofere atentia, grija si afectiunea pe care tu o astepti si de care ai nevoie sa te incarci cu energie. E genial sentimentul ca exista cineva care te iubeste si dimineata la ora 7:00 si seara la ora 11:00, fara sa ceara ceva in schimb.
   Sunt acei oameni care nu asteapta "multumesc-ul" pe care tu, ca un robot il spui, fara sa constientizezi, cand cobori din masina si trantesti usa dupa tine. Ei oricum stiu si simt recunostiinta si dragostea ta, dincolo de cuvinte.
   De asta iubim oamenii. Pentru ca ajung sa ne cunoasca si sa ne accepte, chiar si atunci cand noi nu ne mai acceptam.

Deseori...

     Exista niste momente in viata noastra, a tuturor, cand avem nevoie de cel pe care il iubim cel mai mult. Avem o nevoie care ne doare si ne chinuie peste masura.  Avem nevoie de el, aproape. Aproape de noi, aproape de inima noastra.  Avem nevoie de imbratisarea lui. Mai mult ca niciodata. Si de privirea lui, calma si blanda.  Avem nevoie sa ne spuna ca va fi bine. Si ca, intr-adevar, va fi bine pentru noi toti.  Avem nevoie sa ne spuna ca nu avem motive sa ne simtim vinovati. Pentru ca nu suntem. Pentru ca nu am facut nimic rau.  Avem nevoie sa ne spuna "te iubesc". Pentru ca ne iubeste pentru ceea ce suntem  in realitate. Ca un facut, avem nevoie de el in momentele in care nu este langa noi. Pentru ca ii simtim lipsa si nu ne simtim intregi. Pentru ca face parte din noi.
    Dar pentru ca il iubim peste masura, am fost inzestrati cu rabdarea de a sta, cuminti, intr-un colt de lume, asteptandu-l. Involuntar, in coltul lui de/din lume.  Iar cand va veni, fastacindu-ne, cu lacrimi in ochi si tremurand, ii vom spune: "mi-a fost dor de tine!"
   Deseori ni se va intampla asta...

De unde cumparam fericirea?

     Nu-mi aduc aminte sa fi facut ceva deosebit astazi. Am pierdut vremea cautand prin alte parti ceva ce stiam ca se afla altundeva. Mi-am cumparat fericirea, si am facut-o constient. Cum ar fi fost daca in loc sa alerg si sa consum energie prin cabinele de proba, m-as fi dus intr-acolo unde gaseam atentie, afectiune, iubire si grija. Cum ar fi fost daca m-as fi indreptat spre fericire, in adevaratul sens al cuvantului? Cum ar fi fost daca n-as fi ales calea cea mai simpla, inspre fericirea artificiala, pe care ne-o putem cumpara de la orice magazin?
    Pana la urma, constient sau inconstient, simtim nevoia sa traim comun, normal, la gramada si sa facem ceea ce fac aproape toti, la un moment dat: sa inlocuim lipsa cuiva cu ceva material. Ni se pare ca nu ne mai diferentiem cu nimic, ca ne pierdem din unicitate. Si ne mai si place!
   Insa maine va fi altfel, maine vom fi din nou, noi, unici, deosebiti si minunati. Cum am fost si azi, daca am privi obiectiv si daca nu ne-am mai invinovati pentru micile scapari si nevoi, uneori superficiale.
   Cu toate astea ne iubim si suntem iubiti neconditionat!

Unsprezecemiisaptezecisiunu :)

     Mi-am dat seama ce inseamna  sa faci lucrurile diferit -  inseamna sa faci lucruri marunte dar  deosebite, minunate si nebunesti. Si sa le imparti cu cineva. Si sa ai incredere in cineva-ul tau! Un alt sentiment genial.
Si pe langa asta, iti mai aduci aminte ca unul dintre lucrurile care te duc mai departe se numeste "cartofi prajiti". Iar altul e "sa stai in dreapta cand conduce". Mai apoi sa te intorci la copilarie, pentru ca ai vazut 6 copii cum se uitau lung dupa tine. Si ii zambesti celui de langa tine si iti vine sa il imbratisezi si sa ii promiti ca nu te vei schimba niciodata, ca nu ai nevoie sa fii altfel decat esti acum. 

    Si la final, iti dai seama ca esti fericit! Nimic nu te impiedica sa fii fericit si experimentezi intens aceasta stare. . Si cel mai mult iti place ca poti sa iti imparti fericirea.Si ca oricat ai da din ea, tu te simti la fel!

Vis

Ar trebui sa ne desprindem din cand in cand de realitate si sa visam. Sa visam intruna. Necontrolat. Sa visam ca si cand ar fi ultimul nostru vis. Sa visam si sa simtim cum ni se scurge visul prin vene, iar tamplele sa ne pulseze de atata vis. Sa simtim ca explodeaza, dar sa nu ni le simtim straine. Iar cand  ne trezim sa ii avem langa noi pe cei ce i-am visat.

Vom sti atunci ca am implinit ceva. Ce am visat.

Cand...

        
    Mi-e foarte usor sa vorbesc despre oameni. Despre oamenii care au succes, chiar daca nu ma aflu mereu printre ei. Ma vad pe mine, nu peste mult timp.  Am intalnit oameni care reusesc in tot ceea ce isi propun. Dar n-am intalnit multi. Poate unul. Sau doi. Si i-am intalnit destul de tarziu (dar n-ar fi asta o problema). Sau am constientizat eu abia acum ca ei exista si se invart in jurul meu, de ceva vreme.  Pana cand i-am intalnit eram singurul om din viata mea care reusea in 99% din cazuri. Ramanea 1% de nereusita care sa ma convinga sa merg mai departe. Pentru acei oameni, este suficient sa aiba dorinta de a face ceva si sa isi puna in cap si in suflet acest gand. Si sa accepte ca lucrurile, uneori trebuie facute diferit. Uneori ii ajuta si inima. Si deseori apeleaza la ea. 
    Cu riscul de a-mi pierde din autenticitate, de la ei vreau sa invat in permanenta si pe langa ei vreau sa traiesc pana cand voi fi invatat tot. Iar cand am invatat tot, sa traiesc tot langa ei pentru a le multumi si pentru a-i rasplati pentru modul in care mi-au transferat reusitele lor.
   Nu ma intreb daca voi reusi, ci cand voi reusi. As pozitiona reusita in timp, cu toate astea imi doresc sa ma surprind. Si n-o fac... Pentru moment  imi imaginez sentimentul si ma simt genial.

Multumesc,
Daniela

100 (o suta)

Salutare,

Mi se pare foarte provocator sa dezvalui cele 100 de motive care AZI (si numai azi), ma duc mai departe, si decid azi, sa fac fata provocarii:

1. Ambitia (simt nevoia sa vad maine ce va fi, si poimaine, si in fiecare zi);
2.  Scrisul (e o forma ciudata si placuta de a ma gandi la viitor);
3. Cititul ( cartilor, mail-urilor, articolelor, blogurilor)
4.  Latte Machiato;
5. Vinerile;
6. Limonada de pepene de la D'arc pe Mal;
7. Zambetul sincer al oamenilor;
8. Imbratisarile (acele imbratisari din care nu mai vreau sa plec);
9. Provocarile (mai ales atunci cand mi se spune ca nu pot face ceva);
10. Visele (cele ce le visez cu ochii deschisi);
11. Cina la restaurant;
12. Ajutorul (pe care il ofer oamenilor fara sa le spun ca fac asta);
13. Copacii (copacii drepti si inalti);
14. Organizarea;
15. Fotografiile (cele pe care le fac eu);
16. Schimbarile;
17. Rasariturile;
18. Valurile marii;
19. Norii (cei care merg in viteza);
20. Cartofii prajiti;
21. Zambetul bunicii mele;
22. Reintoarcerea acasa (la mama acasa);
23. BB Messenger;
24. Iubirea;
25. Zambetul copiiilor;
26. Diminetile ploioase;
27. Urmatoarea toamna;
28. Frunzele uscate;
29. Piata Unirii;
30. Sa stau in dreapta cand conduci;
31. Iesirile in oras, cu prietenii;
32. Craciunul;
33. Petrecerile;
34. Vinul sec;
35. Mancarea chinezeasca;
36. Branza (orice branza);
37. Octavian Paler;
38. Apusurile;
39. Painea calda;
40. Week-end-urile la sat;
41. Jobul meu;
42.  Pranzul la un restaurant pe malul lacului;
43. Diminetile in care ma trezesc cu miros de cafea;
44. Dusurile reci;
45. Sauna (de ceva saptamani);
46. Oamenii sinceri si transparenti;
47. Sa merg la Mall de 1 mai;
48. Sa merg la film;
49. Sa tin cursuri;
50. Sa tin discursuri;
51. Sa conduc o sedinta;
52. Feed-back-urile (oricare ar fi ele);
53. Increderea oamenilor in mine;
54. Berea rece (bauta din pahar);
55. Ordinea si disciplina;
56. Aprecierea oamenilor;
57. Serile la SPA;
58. Adevarul;
59. Blogul meu;
60. Amintirile din liceu;
61. Ceaiul la Carturesti;
62. Familia;
63. Gatitul (ma relaxeaza);
64. Dormitul putin (cateva ore, maxim 6);
65. Concertele in aer liber (nu neaparat gratuiute);
66. Tudor Chirila
67. Sa merg in club;
68. Sa alerg;
69. Sa urlu (daca imi vine sa urlu);
70. Promisiunile (pe care le fac);
71. Oamenii din jurul meu, de la care invat in permanenta;
72. Mesajele ce le transmit in echipe;
73. Cartea ce o scriu acum;
74. Coca-Cola;
75. Puiul cu gorgonzola de la Ceapa Rosie din Deva;
76. Gabriel Garcia Marquez;
77. Leonard Cohen;
78. Mama;
79. Planurile de viitor;
80. Cuba Libre;
81. Muzica franceza;
82. Prima zapada, calcata de mine;
83. X-mas Party;
84. Scrisorile (pe care le scriu si le si trimit);
85. Lansarile de carte (in special lansarile mele);
86. Iesirile dupa programul de lucru;
87. Timpul pe care mi-l rezerv, numai mie
88. Cadourile (pe care le fac);
89. Ziua mea de nastere;
90. Ploaia rece de vara;
91. Librariile;
92. Calatoriile cu trenul (nici scurte, nici lungi);
93. Cumparaturile (in special cand cumpar haine);
94. Terasele (din Piata Unirii);
95. Mc Puisorul de la Mc Donalds
96. Ciocolata de casa;
97. Muzica romaneasca veche;
98. Filmele romantice;
99. Sotul meu;
100. Gandul ca voi muri la un moment dat (ma face sa imi doresc sa ajung cat mai departe);

Le-am scris pe nerasuflate. Este un exercitiu genial pe care l-am preluat si eu de undeva! Si acum, il recomand.

Daniela