...el crede ca la un moment dat se va razbuna pe mine. Cand m-am intors acasa, nu l-am mai gasit. Ochii lui negri si linistiti, nu m-au privit. Deloc. Poate coltul de camera in care am cautat, nu e cel mai bun loc. Patura aspra era tot acolo. Singura. Si goala. Poate privirea lui pierduta pe peretii camerei mele zugravita in alb, n-a fost decat un pretext pentru a-si duce la bun sfarsit razbunarea lui copilaroasa. Poate va reusi. Sau poate nu. Singurul lui gand este acela de a ma chinui la infinit pentru ignoranta mea. Nu-i drept. Nu stiu daca nu cumva in cele din urma va avea succes. In sinea lui stie ca sunt victima perfecta. Omul slab de care are nevoie acum pentru a-si atinge scopurile ascunse. In sinea mea mi-l doresc. Mai mult ca ieri. Mai mult ca niciodata. Eu stiu cine e el. L-am cautat atat de des, in atat de multe locuri, incat nu mi-a mai ramas nici un colt de lume(de lumea mea) in care as putea cauta. Cautarile mele au fost oarecum zadarnice. El statea linistit in coltul din dreapta al camerei mele, privindu-ma in fiecare noapte. Poate ar trebui sa nu... sa nu-l mai las ...Ar trebui sa invat sa traiesc fara el. Si el fara mine. Respiratia rece, atingerea lui vie, maduva oaselor mele ... toate ma fac sa-mi dau seama ca sunt dependenta.
De tine... somnule...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu