Si iata...saptamana mea...ma intreb...cand a trecut? Si pe unde? De ce nu mi-am dat seama? Oare am facut tot ce mi-am propus? Oare mi-am vazut toti cunoscutii, rudele si prietenii? Poate am scapat pe cineva...poate am uitat sa fac ceva cu adevarat important si pentru care maine poate n-o sa mai fie timp. Sau n-o sa mai pot...
Cert e ca...de luni se incepe scoala. Oare o sa merg la fel de obsesiv ca in primul semestru? Oare o sa fie la fel? Cine stie ce ma asteapta...cine stie....cine...
Ma tem ca poate o sa-mi fie dor de acasa acum ca trebuie sa plec.De acasa, nu de altceva... Nu stiu cat se vor schimba lucrurile in favoarea mea, dar simt ca asta trebuie sa fac. Simt ca asta vreau. In plus, vremea tine cu noi si in continuare, zilele ce vin, sigur vor fi "de stat in Unirii pe banci". Si cred ca voi profita de asta. Voi profita de toate ocaziile care mi se vor oferi si care cred ca, macar si pe termen scurt, au posibilitatea de a ma face sa zambesc. Si sa fiu fericita. Mi-au ramas poate mai putin de 24 de ore de stat acasa si cred ca am gasit solutia optima pentru a le epuiza cat mai repede. O sa mi le petrec cu mine. Doar cu mine. Parca atunci cand sunt numai eu cu mine, timpul trece mai repede. Am citit undeva ca nu este bine sa numeri zilele, nu este bine sa astepti ceva care se va intampla peste ceva timp, ca nu este bine sa-ti doresti sa-ti treaca zilele. Nu este bine...oare de ce? De ce nu?
Eu cred in tinetete fara batranete, si cred in mine! Viata fara basm spuneam ca nu ma intereseaza. Si asa e. Fiecare zi cu mine este extraordinara, fie ca ma aflu la Timisoara, la Bocsa, intre ele, pe trenuri, in gari, in autogari...fiecare zi cu mine este extraordinara.
Nu vreau sa spun cum este fiecare zi cu tine atunci...
Si luni incepe scoala...bine ca ceasul meu nu va mai suna in fiecare dimineata la ora 6,40...conform noului orar! Si asta ma face fericita. Acum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu