Pentru rataciti

Din dorinta de a ne regasi, deseori ne pierdem. Ne pierdem pe noi, ne pierdem unii pe altii, ne pierdem sensul, ne pierdem logica, ne pierdem pur si simplu. Ne pierdem...ne ratacim...suntem niste rataciti in vietile noastre si nu stim pe unde sa o apucam. Ne confundam...ne confundam unii cu altii. Ne confundam dorintele. Ne confundam iubirile. Ne confundam unii cu altii si credem ca asa e bine. Ne place intr-o oarecare masura. Ne trezim apoi, dupa o vreme ca ne cautam de nebuni dar nu avem sanse sa ne regasim. Nici curaj sa cerem ajutor nu avem: din orgoliu, din prostie sau din rusine. Nu ne putem trezi din visare pentru ca nu e visare, pentru ca nu am visat niciodata, ci doar ni s-a parut...Oricum ar fi, pierdem sensul vietii. Pierdem nevoia de regasire si ne consideram simplu: niste rataciti. Si nimeni nu va sti adevaratul motiv al ratacirii noastre.. Cumva mi-ar placea sa ne ratacim mai rar si sa ne regasim mai des. Pe noi, pe noi impreuna. Sau pe noi separat... Si sa constinetizam, totodata, ca impartasirea experientelor, a gandurilor si a motivelor ratacirii noastre pamantene sau extra pamantene ne vor aduce linistea. Si evident, regasirea si ordinea la care tanjim ca niste copii...