Mi se intipareste in memorie tot mai mult faptul ca nimic nu e intamplator, ca totul se intampla cu un scop. Singurul lucru care ma deranjeaza e ca nu cunosc scopul. Inca. Dupa multe insomnii mi-am dat seama ca nu mi-e teama de nimic ce e omenesc, de nimic ce poate veni din partea oamenilor si ca, pot oricand sa ma intorc la oricate grade ar fi nevoie si s-o iau de la capat, de la inceput, de la 0(zero). Ca si acum. Important e sprijinul, grija, implicarea si linistea oferita de cei din jur. Linistea, mai ales.
Imi vine sa multumesc pentru ceva, dar nu stiu daca e nevoie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu