...ma simt de parca ar fi prima data cand ma intalnesc cu tine, pe banci in Unirii. Nu e tocmai de stat, vantul ma lasa fara vlaga si fara cuvinte, somnul s-a intors la mine in cele din urma, ca sa ma chinuie. Si reuseste. Rolul il prinde destul de bine. Razbunarea lui e cea mai dura. Si mai dulce totodata. Nimic nu ma poate face sa-mi doresc mai mult decat ce-mi doresc acum. La lene am renuntat de mult, la tine nu. Nu inca. Nu acum. Nu niciodata. Daca ar fi sa-mi doresc ceva mai mult, ar fi sa-mi doresc sa fii cu mine acum. In Unirii pe banci.sa stam, chiar daca nu-i de stat, chiar daca-i frig. Ca dracu. Sau oriunde altundeva. Nu-mi pasa. Da, nu-mi pasa! Ma simt de parca n-as fi dormit de o saptamana sau de parca as fi dormit o saptamana, in continuu, intr-o camera cu ferestrele inchise si cu obloanele trase, intr-o camera rece, cu pereti umezi. Ma simt de parca ultima mea scapare ar fi el(somnul), insa el e departe, analizandu-mi fiecare miscare, punandu-si al punct ultimele detalii pentru crunta lui razbunare.
Si daca mi-e dor de tine...mi-e dor...si-atat!
Nimic din ce as putea face eu, nu cred sa schimbe ceva. Ceva in lume. Ceva in viata mea. Ceva pe banci, in Unirii.
Cu siguranta stiu un lucru: n-ai sa vii!
Si n-ai venit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu