Azi

M-am trezit ca imi curge prin vene azi aburul toamnei in care tocmai intram si al adolescentei pe care uneori o retraiesc cu emotie. Mi-au fulgerat prin gand toate amintirile (bucurii, frustrari, uri, neajunsuri, fericiri, impliniri) din anii ce au trecut si realizez ca parca sunt tot acolo si intr-o forma sau alta as ramane. Ca anii n-au trecut dar nici pe loc n-au stat. Doar oamenii sunt altii. Si azi, nu-mi pare ca se petrece cu oamenii (uneori) altfel decat se intampla cu hainele. Vechi. Zic azi. Pe maine inca il astept. 

Despre povesti:)

    Uneori, din cauza ca nu avem pe ce sa ne scriem gandurile si sa le trimitem catre cei pe care ii iubim, preferam sa ne reprimam sentimentele si sa le transformam in trairi interioare, de care numai noi sa stim.         Alteori gasim solutii si cele mai profunde simtiri ale noastre ajung la ei. Moment in care realizam ca am scos din noi niste cuvinte care ni se par prea mari si ne temem atunci ca oamenii ne-ar putea judeca. Da, iubim oamenii si-i iubim atat de mult incat indiferent de ce ar putea sa creada despre noi, le spunem, in diverse moduri. Si mirati de reactia lor si de faptul ca simt aproape acelasi lucru pentru noi, simtim ca intreaga lume e a noastra. Si chiar e, in acele momente:
 
 -   Ceea ce vrem sa transmitem oamenilor, altfel decat o facem in mod obisnuit, este ca ne simtim speciali, unici si nemaipmeniti in preajma lor. Credem ca sunt exact ceea ce ne lipsesc, la nivel psihic, pentru a ne simti intregi. Nu stim exact ce fac si cum fac si cine sunt, insa sunt unici si ne fac sa fim la fel. Ii iubim in primul rand pentru ceea ce sunt, apoi pentru ceea ce putem fi in preajma lor, NOI, sinceri si transparenti. Ii mai iubim pentru ca fac din noi oameni mai buni si mai echilibrati. Poate ca viata noastra ar fi fost la fel de buna si fara ei, insa cu ei e aproape de ceea ce ne dorim sa facem din noi. Poate ca am fi putut trai si fara ei, insa nu am fi avut pe cine sa asteptam zile intregi. Poate ca sunt exact ceea ce viata ne da, ceea ce meritam, ceea ce trebuie sa avem. Si daca uneori suntem prea agatati de ei si incercam sa ii posedam si sa ii avem numai pentru noi, e pentru ca nu vrem sa ii pierdem din cauza ca i-am asteptat ani la rand. Si poate, ne inchipuim ca sunt sensul nostru, si vrem sa nu plece niciodata de langa noi. Si vom fi mereu aici si cand au nevoie, si cand nu au nevoie de noi.
    Ii iubim azi pentru entuziasmul si pofta care ne-o dau de trait, dezinteresat. -

Alteori ne ascundem in spatele unor ziduri si ne generalizam povestile atat de mult incat fiecare om care ne inconjoara se regaseste acolo. De fapt exista o poveste  unica si ma duce cu gandul la acei oameni (sau acel om, singurul om) care ma fac sa nu mai termin niciodata o poveste. Prima poveste adevarata:)

Multumesc.

Asteptare

    Sunt oameni pe care ii astepti timp indelungat si o faci cu placere. Numeri zilele pana ii revezi, apoi ii dai seama ca numeri orele si apoi secundele. Pentru ca e deja langa tine, nu va despart decat cativa metri. Esti atat de fericit cand ii revezi incat in mintea ta, iti repeti, necontrolat: "a meritat asteptarea! A meritat atat de mult incat mai puteam sa astept o vreme" Iar in final, cand le vezi zambetul si ochii luminosi, poti doar sa ii imbratisezi, sa taci, sa iti spui in gand cat de mult te bucuri ca sunt aici cu tine si sa traiesti, fara rasuflare momentul.Stii ca nu e un moment unic, pentru ca te vei mai intalni cu astfel de momente.
Cred ca vorbim de aceeasi categorie de oameni care ar face acelasi lucru pentru tine.
E asteptarea de care nu vrei sa te desparti pentru ca te linisteste si pentru ca este singura asteptare care nu te doare. Ne bucuram in final, ca suntem acasa si ne putem trai, impreuna, vietile.
 
 Multumesc!

Despre decizii

Cele mai proaste decizii sunt deciziile pe care nu le luam. Sau nu le luam la timp! De aceea incerc sa ma gandesc doar la azi, fara sa il asociez cu ieri sau cu azi de anul trecut. Nu stiu daca reusesc, dar incerc. Pana la urma e o decizie. Ca mi-am mai zis eu ca nu exista azi fericit daca e umbrit de gandurile de ieri. Si mie imi pare ca e mai confortabil sa ne doara putin cate putin in fiecare zi, decat sa luam decizia sa ne rupem sufletul, deodata, pentru cateva clipe.
Scurt. Noapte buna. Maine. De la capat, dar o alta zi, diferita de azi care va fi ieri-ul ce nu ne va lasa sa...
Ziceam de decizii...

Asteptare...

    Daca te regasesti in niste lucruri care de departe iti par straine si care nu au nici un sens pentru tine, si realizezi ca te integrezi perfect acolo inseamna ca nu ai uitat de ce iti era dor. Inseamna ca ti-e dor inca. Inseamna ca iti lipseste ceva. Poate sa iti fie dor de ceva ce ai avut si nu mai ai. Sau de ceva ce nu ai avut dar ai fi vrut sa ai. Sau de ceva ce crezi tu ca ti se cuvine sa ai. Sau de ceva ce ai si nu stii ca ai.
    Sa astepti si sa ai rabdare, aceste cuvinte se vor lovi in permanenta de peretii timpanelor tale, pana vor face rana acolo. Daca o intrebi pe mama ta, asta iti va spune. Daca iti intrebi prietenul cel mai bun iti va spune ca toate se intampla la momentul potrivit si ca daca inca nu ai, inseamna ca nu esti suficient de pregatit sa te bucuri de ceea ce vrei sa ai. Iar tie nu iti va ramane decat sa astepti si sa ai rabdare ca se va intampla la momentul potrivit, adica atunci cand vei fi pregatit sa te bucuri... Si pierzi cateva nopti gandindu-te cine va decide cand tu esti pregatit?!
    Si din nou totul iti va parea strain si o sa te gandesti ca daca nu ai, inseamna ca nu iti doresti suficient, ca nu are nicio legatura cu momentul potrivit, cu asteptarea sau cu rabdarea. Sau cu cine decide. Si de ce trebuie sa decida altcineva pentru tine.  Si vei cauta buretele cu care  incerci de fiecare data cand ti-e greu, sa iti stergi amintirile, dorintele si visele, desi stii ca nu ai cum sa faci asta. Mereu, de undeva te vor urmari, iar daca le lasi in urma, te vor ajunge. Tot ce poti sa faci este sa uiti. Da, o vreme poate o sa uiti. O vreme doar.
    Si apoi, vei astepta fara sa stii ce, pana cand si de ce?! Iar in final ti se va parea normal sa astepti si o sa iti doresti sa astepti doar pentru ca te-ai obisnuit ca nimic nu se va intampla. Iar asteptarea...asteptarea va fi vesnica, nimeni nu ti-o poate lua. Esti bucuros ca ai ceva al tau.
   Si iesi la o inghetata. Din Centru, cu 2 lei. E buna si te intoarce la copilarie. Acolo ai vrea sa ramai, pentru totdeauna.

Inlocuire

    Vine o vreme cand te gandesti ca ar trebui sa inlocuiesti. Sa inlocuiesti ce ai avut cu ce ai si ce vei avea de acum. Sa inlocuiesti ce ti-ai dorit cu ce iti doresti acum. Sa inlocuiesti ce a fost cu ce e acum. Sa inlocuiesti  cumparaturile cu linistea si fericirea adevarata. Sa inlocuiesti apusurile cu rasariturile. Sa inlocuiesti tot si sa faci azi ce nimeni nu poate face si ce tuturor le e teama sa faca. Sa recunoati azi ca si tu esti slab dar ca poti trai cu asta. Sa inlocuiesti ura cu dragostea. Sa inlocuiesti secundele petrecute cu cei dragi, cu ore petrecute cu cei dragi. Sa inlocuiesti cosmarurile cu visele demne de implinit.
    Un singur lucru nu il vei putea inlocui si pentru asta o sa il astepti toata viata, indiferent cand va ajunge la tine.
   E luni si tu meriti sa te gandesti la ce planuri ai si sa incepi sa traiesti asa cum iti doresti, de ceva timp.

Vreau azi...

     Nu stim exact daca oamenii trebuie sa ramana langa noi, cu noi  sau daca vrem sa ii purtam mereu inauntrul nostru. Nse pare ca unii dintre ei, acolo s-ar  potrivi mult mai bine. Totodata simtim nevoia sa ii vedem zilnic, sa ii imbratisam si sa le aratam sclipirea din ochi atunci cand sunt langa noi, cu noi. De langa noi vor pleca mereu si se vor intoarce de fiecare data, o vreme.
     Vreau azi sa te pastrez numai inauntrul meu, de aici nu o sa poti pleca sau fugi niciodata. E ca si cum te-as inchide intre niste pereti, undeva unde nu te poti plictisi si de unde iti poti lua orice ai nevoie. Intre peretii inimii mele. E suficient sa stiu ca existi acolo si mi-e suficient sa-mi doresc sa ma trezesc, si maine, si poimaine si sa traiesc ca si cum fiecare zi cu tine, si cu voi toti este extraordinara si nemaivazuta.
     Cumva gasesc motivul pentru care singuri pe lume nu putem trai - ce am face cu iubirea noastra?

Nu intamplator

M-am trezit cu un entuziasm si-o pofta de a trai azi numai pentru azi. Sa nu ma uit in urma. Sa nu imi mai doresc nimic din ce am avut si nu mai am. Si sa imi petrec anii cei mai frumosi, toti anii de acum inainte, intre cei mai minunati si naturali oameni care mi-au intrat in viata. 

Poate ca nu intamplator, inainte de toate ne iubim si ne respectam unii pe altii.  Nu intamplator exista oameni in vietile noastre care isi asuma faptul ca pot sa ne piarda daca indraznesc sa ne puna fata in fata cu noi si sa ne deschida rani. Nu intamplator exista oameni care nu ne dau voie sa ne intoarcem in trecut si ne justifica prin faptul ca acolo am fost si am trait candva.

Sunt oamenii care, dincolo de imperfectiune, ne iubesc si au incredere in noi, chiar si atunci cand noi nu mai avem. Si apar la momentul potrivit, de parca ar sti sau ar simti ca avem nevoie de ei. De parca asta ar fi misiunea lor in viata asta.

Singuratatea ai neincrederea ar trebui sa ramana in trecut, iar noi acolo nu mai avem ce cauta. Daca nu ai inca un astfel de om in viata ta, nu te opri din cautat. Iar daca nu ai cautat, incepe sa o faci.

:)

...ca daca simt ca nu pot si nu pot si ca ceva nu ma lasa, inseamna ca mi-e dor. Mi-e dor de ceva. Dar nu mi-e dor de ceva ce am avut si nu mai am, ci mi-e dor de ceva ce inca am. Si voi avea mult timp. Si zambesc pentru ca pot si cred ca nu o fac singura, si iubesc pentru ca pot si pentru ca nu iubesc singura si am incredere pentru ca...
Si am luat hotararea azi sa nu...sa nu am despart niciodata de locul de care m-am legat si sa nu pelc niciodata din viata oamenilor care, fara nicio indoiala, ma fac fericita.

Si ma pot intoarce in anul ce tocmai a trecut (dar nu voi sta prea mult acolo) si poate fi 5 august 2012 sau pate fi 5 august 2011 si sa nu mai stiu ce faceam ...  si imi pot imagina doar ,ca  pentru cateva clipe ca a existat perioada in care am fost cea mai fericita femeie de pe pamant. Si parca tot sunt de atunci, la fel, pentru ca am ceva ce nu imi poate lua nimeni.

Dupa 2 saptamani:)

    Increderea si simplul fapt ca oamenii ne plac si ne considera responsabili (si capabili) - sunt lucruri care  ne fac sa ne atasam de ei. Inconstient uneori, constient alteori. Ne trezim dupa o vreme ca ne placem unii pe altii si ne placem atat de tare incat ne daruim cu totul unii altora - ne daruim timp si ne daruim atentie si afectiune. Dincolo de asta ajungem sa ne iubim. Iar dupa o vreme, intr-un moment de luciditate, ne dam seama ca din prea multa iubire, exista posibilitatea sa ne  dezamagim. Ce vom face atunci?
    Cum vom trece de acest gand, care ne macina si ne darama, in fiecare zi, putin cate putin?
Si m-am gandit in ultimele doua saptamani, ce pot face eu, Daniela, sa nu dezamagesc si oamenii de care m-am atasat si s-au atasat de mine, sa aiba aceeasi incredere, sa ma iubeasca la fel de mult si sa ma considere in continuare, responsabila? - m-am gandit sa am in mine aceeasi incredere pe care o au ei, sa fiu macar la fel de responsabila precum ma vad ei si sa ma iubesc eu pe mine  la fel de mult cum ma iubesc ei.
Nu stiu daca e neaparat ceva ce pot face diferit fata de ceea ce am facut pana acum, dar o pot face constient de data aceasta. Cred ca va functiona.