Aseara am fumat pe terasa. Ploua, fulgera. Mi-am invins teama de fulgere. Am privit cerul gol, negru, si fara stele. Si mi-am adus aminte de copilaria mea cand ma jucam un joc. Un joc atat de simplu pe care niciodata nu l-am putut finaliza. Jocul se derula pe 10 zile. In fiecare seara trebuia sa numaram stele. Descrescator...in prima seara 10 stele...in seara a doua 9 stele...si tot asa. Pana in ultima seara ...o stea. Apoi, puteai sa-ti pui o dorinta care categoric se putea implini. Dar intotdeauna cand ajungeam in ultima seara, la o singura stea... ploua, sau era innorat. Cerul era gol, si negru, si fara stele...Ca aseara. Parca era un facut. Jocul meu din copilarie niciodata nu l-am terminat. Poate ar trebui sa mai incerc sa joc candva...
Unde-s vremurile alea? Unde esti, copilarie?!
Un comentariu:
Si eu imi pun uneori intrebarile astea...dar copilaria mea se leaga in mult mai multa umbra si nu-mi pare rau, imi doresc sa nu mai imi aduc aminte sau sa zic...Unde esti copilarie? ma bucur ca sunt matur, ii altfel, mai real si traiesc in speranta...
Trimiteți un comentariu