Asta-i filmul meu...

Imi place sa ajung cu o ora mai devreme in gara, sa stau pe peron sa mananc, sa fumez si sa beau Cola in timp ce ma gandesc in ce vagon sa urc si care e solutia optima la toate problemele mele.
Imi place sa calatoresc cu trenul chiar si singura, chiar si atunci cand devine plictisitor, pentru ca stiu ca trenul asta ma va duce undeva, gandurile mele...nu!
Imi place ca atunci cand merg pe strada, sa-mi ascult muzica, nu ca sa fiu absenta si rupta de restul lumii, mai mult, ca sa nu fiu singura.
Imi place sa compostez bilet cand merg cu tramvaiul, cu autobuzul sau cu firobuzul. Chiar si Duminica.
Imi place sa mananc cartofi prajiti de bunica mea, cu o felie de paine si multa branza. Dupa care sa-mi aprind o tigara si sa povestim.
Imi place sa dorm pana la 10 dimineata, in tricou si cu sosete in picioare, acoperita cu o plapuma nici prea groasa, nici prea subtire.
Imi place sa port blugi si adidasi, urasc tocurile si hainele elegante care imi dau senzatia de rece si distanta.
Imi place sa merg la scoala cu jumatate de ora mai devreme, sa fumez doua tigari si sa beau cafea de la automat.
Imi place sa stau in Unirii pe banci o ora, doua, trei...sa scriu sau nu, sa fumez sau nu, sa ma gandesc sau nu.
Imi place de mama cand ajung acasa dupa o saptamana de stat la Timisoara - imi arata in primele 5 secunde cat de dor i-a fost de mine.

Ei, vezi tu...altora nu le place! Ba mai mult, urasc toate lucrurile pe care eu le ador si le fac mereu? Ma puteti acuza ca-mi plac atat de multe lucruri ... obisnuite si totodata neobisnuite? Puteti, da! Voi puteti orice...

Si-am uitat sa zic: imi plac pantofii domnului de pe peron.

Pentru ca...

- mi-ai aratat ( la mine) ceea ce eu am ignorat mult timp;

- mi-ai povestit de planurile tale;

- te amuza expresia fetei mele cand mananc;

- esti dulce in diminetile morocanoase in care te surprind trezindu-te;

- ma astepti si ai rabdare cu mine;

- ca-ti place felul meu de a fi, chiar si atunci cand sunt trista...

Multumesc!

Am vazut ca mi-e foarte greu sa spun "multumesc" din cauza ca de multe ori mi s-a spus si mie doar aparent. Niciodata nu simti cu adevarat ca vrei sa multumesti cuiva decat in momentele in care ti-e foarte greu si cineva te poate ridica din mocirla si chiar o si face...Atunci te simti dator...si spui...
Totusi, nu ca o datorie, mai mult ca o iesire din mine, ca sa-mi inving oarecum si fricile despre comunicare si non-comunicare, despre greutatea de a vorbi deschis oarecum, de a spune direct, fara ocolisuri, ce simti, ce ai pe suflet, ce vrei neaparat sa stie si ceilalti.
Si daca la un moment dat in viata mea, am zis sau am scris "multumesc", desi nu stiu cui am zis...inseamna ca am simtit. Si am putut. Frica mea a fost invinsa. Si sunt fericita!

Another day in Paradise

Astrele mi-au prezis ca in aceasta perioada voi fi instabila psihic. Ha, ha, ha ! ! ! Cred ca nu-mi pasa.
Totusi de multe ori ma gandesc ...
Mi-e lene si sa stau, mi-e lene si sa dorm ... mi-e lene! Nu cunosc soiul asta de lene. O fi nou?

Imi vine sa plang din orice. Si plang. Nu conteaza de ce ar putea crede unii despre mine. Nu-mi pasa. Ma gandesc des la urmatorul examen si-mi amintesc ca trebuie sa invat. Trebuie ... da! Numai ca nu azi! Azi mi-e lene si sa stau...
Mai departe ... as vrea sa merg acasa. Si parca n-as vrea...
La fel ... ma gandesc ca daca ziua de ieri s-a dovedit a fi un esec total( pana la urma, hai ca n-a fost un esec!), nu trebuie ca si azi sa fie la fel... Sau de ce nu?!
Si tot asa... cred ca este o greseala - azi, rascolind printre niste lucruri vechi, pe care candva mi-am promis ca o sa le arunc, am gasit pe o bucata de hartie scris asa: " azi am chef sa-ti spun ca te iubesc!" ... Nu stiu ce e asta...

Cunosti datele problemei...

...e marti si stii ca ai examen. Nu dormi toata noaptea, urmaresti nenorocitul de ceas electronic, cum trec minutele unul cate unul. Si-ti dai seama ca fiecare minut trecut e unul pierdut. Nu ai dormit toata noaptea....spre dimineata iti pregatesti o cafea cu suflet, apoi o versi pe tine, din greseala, din neatentie sau ca esti ametita sau din nu stiu ce motive. O versi pe hainele cele mai bune, pe care le-ai pregatit de seara ca sa le imbraci la examen, pentru ca nu le-ai mai purtat de mult si ti-a fost dor... Cand iesi pe poarta caminului o pisica neagra iti trece prin fata, tu o injuri si-ti continui drumul spre scoala pe tarseul prea bine stiut de tine. Apoi in Unirii trei preoti se indreapta grabiti catre tine si te sperii. Ajungi la scoala si realizezi ca liftul este "defect" dar tu stiai asta deja si trebuie sa urci trei etaje, pe tocuri... Trebuie sa intri in sala si sa uiti superstitiile in care nu crezi dar care te deranjeaza oricum...deci in care totusi crezi. Si trebuie sa scrii subiectul de sinteza, Planificarea meniurilor si tie ti-e foame de mori...dar scrii...Cand ai terminat iti dai seama ca nu-ti mai pasa daca ai stiut sau nu, si ce nota iei, doar te bucuri ca ai scapat! Si te simti bine... Nu mai iti e nici foame, vrei doar sa fumezi o tigara pe strada fara sa-ti pese de nimic. Si fumezi, si lumea se uita la tine de parca ei nu ar fi fumat niciodata pe strada. Si punct!
Nu vrei decat sa dormi...

SA MA LASATI...

Piata Unirii - 4 Mai 2006

Rasfoind niste hartii aiurea in primul sertar de la biroul meu de acasa, incercand sa gasesc cu totul si cu totul altceva, am gasit pe o coala un gand de departe ... Imprejurarile in care am scris le cunosc foarte bine, asta nu ma opreste sa-mi amintesc...parca nu ma mai chinuie atat de tare, ci doar imi lasa un gust amar si ma invata sa nu uit,sa nu-mi mai doresc asa ceva, mai mult, sa incetez sa mai caut ceva ce realmente nu exista. Uneori mi-e dor de mine, de mine de acum 10 ani, de mine de anul trecut, de mine de ieri...si-mi dau seama ca sunt momente unice, care nu se mai intorc, pentru care as plati oricat ca sa le mai traiesc macar o data. Am invatat ca nu se poate, ca ... intr-adevar banii tin de foame dar ca nu poti cumpara chiar TOTUL.
In fine, Piata Unirii - 4 Mai 2006, spune asa:

Ah,
pentru o clipa am crezut ca te-am uitat
dar nu....
m-am trezit scrijelind cu unghia
peretele de iluzii,
cu dintii mei de lapte (inca)
sfasaind tencuiala anosta
a unor ganduri de demult si batrane...
Tristetea mea n-a fost degeaba...
As vrea sa-ti spun ca te iubesc,
as vrea sa beau din "cupa sfanta"
dar nu stiu unde am lasat-o in lume,
as vrea sa-ti spun ca sunt a ta...
dintotdeauna...

Nu pot decat sa zambesc....

De zi cu zi

Nu demult, incercand sa-mi pun ordine in activitatile cotidiene, am constatat ca in dezordinea mea ma simt cel mai bine. Astfel ca am inceput multe lucruri deodata, il las pe unul mai putin important pentru altul si mai putin important, nu ma dezlipesc de Yahoo! messenger, de telefon, de caietul cu vise aiurea...in schimb las uneori(uneori? :)) de cele mai multe ori) aruncate intr-un colt al camerei, cursuri pe care sper sa nu le mai gasesc, carti imprumutate de la biblioteca...in fine materiale utile pentru a-mi incepe la un moment dat frumoasa si interesanta mea cariera de economist. In turism.
Astazi mi-am inceput oficial munca pentru lucrarea de licenta. Prima pagina. Am zis: Turismul rural - un mod de viata. Sa fie oare asa? Si mai mult, sa aiba fiecare dintre noi un mod de viata numai al lui, sau sa continui sa cred ca toti suntem o apa si-un pamant?! Cine ma asigura ca e asa? Tot oficial am inceput sa ma pregatesc pentru sesiunea care a inceput deja, mai mult sau mai putin. Imi vad de treaba mea, in timpul liber invat si vad ca e bine...Prea bine zic eu! Sa nu ma insel!

De ce aici?

De ce?

Pentru ca am vazut si eu la altii si mi-a placut. Pentru ca am vise si ganduri care merita spuse...pentru ca...pentru...

Si asa, ca de inceput...sa-mi zic BINE AM VENIT, nu?