Cel mai minunat om!

Fiecare dintre noi il avem alaturi, macar o data in viata, pe cel mai minunat om. Il avem, il simtim si ni-l dorim in permanenta aproape.  Iar pentru asta, merita sa ii multumim.  Doar ca un om pentru a fi minunat nu trebuie sa faca nimic, trebuie doar sa fie el si atat. Imi doresc sa ne traim nebuniile si sa ne bucuram de linistea pe care o meritam si de care, uneori avem nevoie pentru a ne reincarca bateriile. Imi doresc sa ne acceptam asa cum suntem, sa nu ne judecam si, impreuna, sa putem trece peste orice. Nu vreau decat sa ne multumim pentru timp, pentru ca ne dorim cateodata sa oprim clipa in loc si sa traim vesnic, sa nu ne desparta nimeni si nimic, sa fim noi, sa avem grija unii de altii, sa ne certam cand gresim, sa facem si sa ne zicem tot ce ne trece prin cap oricand, la orice ora, la 7 dimineata sau la 4 noaptea, nu conteaza asta, chiar nu conteaza asta...sa ne bifam toate provocarile, sa le acceptam asa cum ne vin, sa nu zicem "nu", sa nu zicem "nu pot" si cel mai important, la final, sa nu regretam nimic...Nimic!
Asta inseamna sa traiesti asa cum iti doresti, asta inseamna sa fii un om minunat, poate cel mai minunat om.

Multumesc, cel mai minunat om al meu :)

Merita :)

    Merita sa traim pentru momentele in care soarele rasare, in fiecare zi, acelasi, pentru noi.  Merita sa traim pentru momentele in care, cu ochii intre-deschisi si plini de somn, ne spunem “Buna dimineata!”. Merita sa traim pentru momentele in care un zambet face mai mult decat o suta de cuvinte. Merita sa traim pentru imbratisarile furate in treacat si pentru privirile calde, pline de dragoste, pe furis. Merita sa traim pentru momentele in care ni se arunca, in brate, copiii nostri si ne arata toata dragostea lor. Merita sa traim pentru momentele in care ni se taie respiratia si ne completam reciproc, pentru momentele in care nu ne lasam sa ne risipim. Merita sa traim pentru momentele in care imaginatia ne bate realitatea. Merita sa traim pentru momentele in care reusim sa ne indepartam de lume si sa traim pentru noi, sa traim asa cum meritam de fapt. Merita sa traim pentru momentele in care suntem sinceri cu noi si nu ne pasa de nimic atata timp cate ne simtim bine impreuna. Merita sa traim pentru momentele cand spunem sincer “Te iubesc, e bine?!” Merita sa traim pentru momentele din serile tarzii in care nu adormim pana nu ne spunem “Pe maine!’. Merita sa traim pentru momentele in care suntem dispusi sa construim o lume noua in care putem fi noi si in care putem spune orice ne trece prin gand.

    Si mai merita sa traim pentru inca o mie de motive care acum imi scapa, dar sigur iti vin tie, daca te-as intreba. Cei mai minunati ani din viata noastra sunt cei pe care ii traim sincer, transparent si fara pata, zi-mi te rog, putem incepe de azi?!

Echilibru

Daca ti-as spune ca nu exista un echilibru te-as minti. Am nevoie de el, ca sa-mi continui visele.
Cu toate astea, ceea ce  nu vom uita niciodata, e cine ne-a fost alaturi in momentele in care simteam nevoia sa nu fim singuri. Nu vom uita niciodata de cei care ne-au mentinut echilibrul si nu ne-au lasat sa ne pierdem si sa ne risipim fara sens. Ne vom aminti ca au fost pentru noi ca un scut de protectie impotriva asprimii  lumii din afara si impotriva tuturor reprosurilor pe care singuri ni le-am facut. Nu-i vom uita pe cei care s-au dat, poate, uneori, deoparte pe ei insisi, pentru a ne fi noua aproape.
Iar dupa toate astea, dupa toate amintirile despre ce au facut ei pentru noi, ne vom concentra sa le raspundem, inzecit, la toate favorurile lor. Nu ca o datorie, ci mai mult ca o iesire din noi, ca sa ne invingem toate trairile si gandurile noastre. Nu ca o datorie, ci ca un echilibru :)

Clipa

As vrea ca la finalul vietii sa nu regret nimic. E importanta clipa si imi doresc sa o traiesc asa cum merit si cu cine merit. As vrea ca atunci cand va trebui sa trag linie sa nu imi dau seama ca am ratat ceva pentru ca nu am avut curajul sa fac ceea ce mi-am dorit sa fac. Nu vreau sa fiu in alta parte decat in prezentul meu, cu acei oameni pe care mi-i doresc aproape, cu acei oameni care nu rateaza niciun moment de a fi fericiti, de a fi ei insisi, de a-si trai nebuniile si iubirile fara sa se uite inapoi, cu acei oameni , cu acei oameni care nu sunt atenti la cat primesc ci sunt atenti la cat daruiesc.
Viata e scurta si unicul moment de care suntem siguri ca-l avem e clipa de acum, asa cum mi-ai spus de nenumarate ori. E destul de greu sa nu ratezi niciun moment dar poti sa iti propui sa traiesti cat mai multe, nu?
Tot ceea ce conteaza e acum.

Acum!

     Eu cred ca daca apuci sa-ti fie dor o data, o sa-ti fie intotdeauna. Si gresim atunci cand nu ne bucuram de cei dragi noua cand ne sunt alaturi si ne plimba gandul ca vor pleca, iar noua ne va fi, din nou, dor de ei...Nu vreau ca maine sa-mi para rau ca n-am ras suficient de mult cu tine, nu vreau ca maine sa-mi spun ca puteam sa stau mai mult langa tine si mai mult, nu vreau sa-mi reprosez ca n-am iubit destul pe lumea asta. Mi-a spus cineva ca e important, pentru noi, sa ne traim nebunia si sa facem tot ce ne trece prin cap, sa nu ne para rau ca n-am trait la timp. Exista un loc din care putem face tot ceea ce ne dorim -  de acolo puteai privi inspre orice. Ca ai ales sa privesti inspre cer, inspre oameni sau inspre tine, a fost alegerea ta. In cele din urma, n-a mai contat nimic. Decat prezenta cu totul, in acel colt de lume. Niciun ieri nu-i la fel de fain ca un azi. Si inca nu l-am intalnit pe maine.

Nu stim cum va fi, dar ni-l putem imagina. Acum!

Impreuna!

           Uneori ma gandesc la cum ar fi viata daca de maine ar trebui sa o luam de la inceput - ce am pastra si la ce am renunta. Inca nu stiu daca este mai greu sa inveti sa traiesti cu cineva sau sa inveti sa traiesti fara cineva. Dincolo de orice, as putea trai toata viata, fara regrete, cu cineva asemenea tie, pentru ca stiu sigur ca nu ne-ar lipsi nebunia si lumea in care putem fi exact asa cum ne dorim. Lumea in care sa fim altfel, lumea in care sa simtim cu adevarat ca avem valoare si ca suntem diferiti fata de  restul lumii care ne inconjoara, lumea in care sa putem spune, cu voce tare, orice lucru ne trece prin cap, fara sa ne fie rusine sau sa credem ca, spus de noi suna anapoda.
          Si iata cateva motive pentru care sa ne dorim sa nu murim niciodata, iar daca va fi sa imbatranim, sa imbatranim frumos. Impreuna!

Motive...

    Cred ca exista sute de motive pentru care sa zambim in fiecare clipa a existentei noastre, iar la final sa ne amintim de noi ca de cei mai importanti oameni din viata noastra. Uneori ma gandesc ca as trai vesnic, fara teama ca la un moment as imbatrani, numai ca sa aud zi de zi un "Buna dimineata! Cum ai dormit?"
    Iar daca zilnic as intalni un OM ca tine, as fi in stare ca in fiecare zi sa incep sa traiesc din nou. Din fericire, nimeni nu e ca tine, iar pentru asta nu pot decat sa-ti multumesc!

Un nou inceput!

Stiu ca viata ne este o furtuna de provocari, de jocuri si de vise, iar ca doar la noi este puterea de a alege, de a decide daca le acceptam sau nu. Putem fi pe scena, in fata scenei sau putem ramane in spatele cortinei si nimeni sa nu afle niciodata despre noi - cine suntem, ce ne dorim cu adevarat, ce meritam, ce avem, ce pierdem. Putem ramane anonimi sau putem fi cei pe care altii ii arata cu degetul ca am indraznit sa iesim din tipar, ca nu am vrut sa fim normali sau banali. Putem merge mai departe sau putem sa ne intoarcem in trecut si sa ne plangem de toate neajunsurile de atunci. Putem sa riscam si sa ne asumam riscul sau putem sa ne calculam riscul, fiecare cuvant, fiecare actiune. Mi-a spus cineva ca astfel uitam esentialul, uitam sa traim fericiti si ca framantarile nu ne aduc nimic. Nimic bun. Viata merita traita exact asa cum vine, orice lucru premeditat nu e decat o alta suferinta si un alt neajuns care ne tine pe loc. Printre aburii cafelei cu lapte pe care o am in fata, pot alege azi pe care scena vreau sa urc si ce rol vreau sa joc. In spatele cortinei niciodata n-am sa raman si-o sa fiu intotdeauna ce mi-am dorit sa fiu! Cu fiecare cafea ce trece, orice zi e un nou inceput...

Despre oameni....

Cred ca cel mai important, mai frumos si mai minunat lucru pe care l-am putea face pentru noi, ar fi sa incetam sa ne gandim in permanenta la cei din jurul nostru si sa incepem, de azi, sau poate mai bine de acum, din clipa de fata, sa ne traim viata. Este singura viata pe care o avem si merita sa ne-o traim la maxim, pe nerasuflate, pe saturate. Sa lasam visele deoparte si sa pe traim realitatea. Sa fim mereu lucizi, dar sa ne pastram doza de nebunie pentru momentele in care vrem sa iesim din tipar. Sa nu ne temem, sa nu ne fie rusine, sa fim unici, autentici si impacati cu noi insine. Sa fimcu picioarele  pe pamant, dar sa ne permitem sa fim si cu capul in nori, dar sa ne amintim, zilnic, ca nu exista pe pamant altcineva mai important decat noi. Sa avem grija de noi, nu grija zilei de maine, sa nu ne risipim si mai mult, sa ne iubim neincetat. Noi pe noi, nimeni altcineva!
Cu toate astea, tot ceea ce primim de la oameni este unic, nemaivazut si fara sfarsit. Merita sa-i iubim, merita sa nu-i lasam singuri la inceputuri de drum, merita sa-i ascultam si sa le spunem ca sunt importanti pentru noi, ca am putea trai si fara ei, insa viata ne-ar fi mult mai grea, incolora si fara sens...
Ce sens ar avea o viata pentru noi plina de iubirea noastra, daca am fi singuri pe lume?

Ce as fi facut...

Daca as fi putut, as fi oprit timpul in loc, si-as fi trait la infinit acea clipa. M-as fi asigurat ca e unica si ca e singura clipa din care vreau sa nu mai plec, in care sa stau inca o viata de acum. Daca as fi putut as fi zambit mereu, sa ne ramana doar aceasta amintire, impreuna. Daca as fi putut ti-as fi spus tot ce mi-a trecut prin minte in acele momente, magice. Daca as fi putut, nu m-as fi temut sa-ti spun cat de mult inseamna clipa pentru mine. Daca as fi putut ti-as fi multumit, pentru tot, in special pentru ca n-ai masurat timpul. Daca as fi putut, as fi oprit timpul si-as fi trait, magic, clipa. Dar n-am putut. Tot ce am putut face a fost sa-mi promit ca nu va fi singura clipa, acea clipa...

Perfect

Dimineata devreme, O cafea buna si-un dor nebun de-a fi mereu aproape. Dupa-amiaza dulce, zambetul fetitei mele, bucurie imensa de a o imbratisa. Seara tarzie si linistita, fetita mea doarme iar noi zambim impliniti. Maine de la capat, multumiti ca ne putem bucura de inca o clipa magica, impreuna. Asta inseamna o zi perfecta!

:)

Ma-nmoaie privirea ei,dimineata,  si nu mai simt niciun soi de neliniste, niciun soi de griji. Stiu ca maine mi-e asigurata vesnicia. Ca oriunde as fi, sunt doi ochi si-o gura care vor vorbi neincetat despre mine. Te iubesc copile drag si sunt cea mai fericita femeie de pe pamant pentru ca am cea mai frumoasa fetita din lume, pentru ca sunt mama ta si pentru ca esti copilul pe care toti si-l doresc insa numai eu il am.

La aproape orice...

Pentru oameni as fi renuntat la aproape  orice. Au fost momente in care am renuntat la mine. Momente in care am pierdut timp pentru ei. Momente in care am muncit in locul lor. Momente in care i-am lasat sa ma minta si m-a prefacut ca nu vad. Momente in care i-am lasat sa castige bani. Momente in care i-am lasat sa merite ceva ce nu meritau. Momente in care i-am lasat sa primeasca laude pe care nu le-ar fi meritat. Au fost momente in care le-am zambit desi n-o meritau. Dar au fost momente.
Singurul lucru la care nu am renuntat pentru oameni au fost visurile. Iar daca azi as spune ca pentru mine anii nu au trecut, as minti. Da, pentru mine anii au trecut si nu mi-e rusine sa recunosc. Dovada nu sunt ridurile, kilogramele in plus ori sutele de ore muncite pentru mine sau altii, ci visurile si fanteziile pe care, pe rand, pe toate mi le-am implinit. La ele n-as fi renuntat niciodata. Nu pentru ca sunt egoista, ci pentru ca sacrificiul neimplinirii lor nu l-ar fi meritat niciun om de pe Pamantul asta.
La aproape orice as fi renuntat, dar ei ar fi renuntat la ceva pentru mine? :) 

Din visare...

Poti oricand sa fii ce ai mai fost candva, dar n-o sa fi niciodata ce nu poti fi. Ma intorc azi la adolescenta si la febra ei, numarand secundele care ma despart de acel moment. Ca de fiecare data si ca orice alt moment al meu, si acesta este unic. Imi pare ca fiecare secunda ce trece ma aduce tot mai aproape de momentul in care pentru zeci bune de minute voi fi a absorbita de nostalgia cantecelor pe care le-am fredonat uneori in mine, alteori in gura mare, in lume. Primul concert Vama m-a prins in facultate si in tenesi iar astazi ma intorc la ceea ce eram candva, insa nu ma parasesc deloc pe mine cea de azi, pe mine Daniela cu Alexandra mea alaturi. Despre experienta mea de mama nu vreau decat sa va povestesc ca oricare ar fi ele, visurile se implinesc, dupa ce te obisnuiesti cu ele, dupa ce dovedesti ca esti in stare sa renunti la a le mai visa si sa incepi sa le traiesti cu adevarat, pe bune si pentru totdeauna. Sunt o femeie care acum incepe sa traiasca, o femeie care pana acum s-a pregatit sa dea start pe butonul vietii, sunt o mama care acum invata sa fie mama, sunt o mama care isi imbraca frumos copilul nu numai pe strada, ci si in casa. Insa pana la urma sunt o mama. O mama care azi se intoarce pret de cateva clipe la acea lume pe care si-a creat-o pentru atunci cand se va trezi din visare. Mi-o amintesc perfect si stiu ca de mult ma asteapta...