Anul trecut, lumina tuturor becurilor din Piata Unirii loveau in zapada, iar prin geamurile aburinde povestile mele se hotarau sa se lase auzite. De atunci, merg mai departe si ma incurajeaza sa nu le mai ascund si sa le las libere. Anul acesta zapada nu e, insa povestile se invart inainte si inapoi, si imi multumesc ca ies din mine mai usor si mai simplu.
Cred de atunci ca lucrurile se intampla cu un scop, iar recurenta si intensitatea cu care se intampla nu fac altceva decat sa ma faca sa imi doresc sa nu se sfarseasca niciodata.
Anul trecut, in Piata Unirii era zapada! Iar lumina becurilor...acum, ne face sa ne vedem pe noi si pe oameni, dincolo de orice masca pe care am fi putut, la un moment dat, sa o purtam. Acum nu mai avem nevoie de ea. Anul acesta, in Piata Unirii, amintirile ne-au ramas :) Mai stiu ca le purtam cu noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu