Si-am vazut ca se poate!

Se poate oricum. Poate prea tarziu am descoperit asta. Poate prea traziu mi-am dat seama ca exista. exista in noi toti. Ma refer la simtul responsabilitatii. La dorinte. La placeri. Placeri, oricare ar fi ele. placerea de a fi intre oameni, de a ajuta, de a face din problemele tale problemele mele. Bunatatea in general - exista. Si-o vad acum...o vad in persoanele cu care interactionez cel mai mult in ultima vreme.
De la fiecare om care mi-a trecut prin viata am invatat cate ceva. De la unul am invatat sa zambesc si-o fac constant. Altul imi intretine zambetul si nu ma lasa sa cad, nu ma lasa sa ma pierd. Cu astfel de om niciodata n-o sa mai am ganduri. Un alt om ma invata ca am valoare. Si ma respecta. Si ma face sa ma simt cea mai fericita femeie de pe pamantul asta. N-o sa mai pierd nimic. Nici un moment.

Adevarata fericire sta in fericirea celor din jur. Si ma doare sa nu pot face nimic pentru cei care fac totul pentru mine. Ma doare de mor...

Dimineti...

Sunt dimineti in care nu pot respira de dor, aceleasi dimineti in care ma dor oasele din cauza lungilor mele vise, ma dor venele din cauza sperantelor ce m-au stabatut prine ele o data, de doua ori..dintotdeauna.
Sunt diminetin in care imi doresc sa nu ma trezesc pentru ca prea frumos visez si sunt alte dimineti in care imi doresc sa ajung la capat intreaga, vie si fara frici.
Sunt o femeie slaba care asteapta si nu asteapta aceleasi dimineti, sau poate altele. Sunt o femeie, aceeasi femeie slaba, care stie ca tineretea nu e pentru totdeauna, ca frumusetea e trecatoare, ca iubirile sunt prea scurte, drumurile prea lungi si gandurile prea multe.
Sunt diminetile mele, bune sau rele, dar sunt ale mele. Le vreau si nu le vreau. Le vreau, totusi.
Sunt o femeie slaba, dar nu sunt o femeie lasa. Sunt o femeie care a facut greseli, multe greseli, insa din fiecare experienta a invatat cate ceva. Am invatat ca viata este mult prea scurta pentru a face tot, chiar tot ce mi-am propus si am hotarat s anu ratez nici un moment cu adevarat important. Am invatat ca trebuie sa-ti doresti libertate cu masura, sa nu faci din dorinta un obiectiv si mai mult, am ales sa exclud, categoric, ideea unei insingurari inainte de vreme.
Sunt dimineti in care imi zgarie timpanul gandul unei batraneti nu foarte indepartate si, alte dimineti in care, vocea cuiva cunoscut imi spune:
Esti frumoasa, Daniela!

....

Lumea nu are nevoie de artisti. Lumea are nevoie de oameni cu capul pe umeri. Tocmai din pricina aceasta nu stiu daca voi face fata provocarilor viitoare. am obosit sa-mi scriu povestea. Am obosit sa-mi scriu fiecare zi din viata. Am obosit sa traiesc asa - am obosit sa-mi contorizez fiecare gest, fiecare cuvant, fiecare miscare. Ma simt jos, jos de tot. Mica. Ma privesc de sus, toti, si nu inteleg de ce. Imi irosesc tineretea si inteligenta. Imi irosesc visele. Imi irosesc gandurile. Imi irosesc sperantele. Totul...
Lumea nu are nevoie de mine. Asta mi-am dorit eu, insa lumea nu are nevoie de mine.
Si cand mi-am dat seama ca dimineata e singurul moment in care eu sunt lucida, numai pentru a-mi impune sa visez cat e ziua de lunga...a fost picatura care a umplut paharul. Lumea nu are nevoie de artisti, de poeti , de vieti boeme. Lumea are nevoie de cei care nu se ghideaza dupa principiul: o singura sansa si-o singura oportunitate. lumea are nevoie de cei care se tarasc la picioarele altora, de cei care insista, de cei nesimtiti, de cei perseverenti.
Evident nu fac parte din categoria celor ce se tarasc...

Iar dupa un alt moment de tacere, am zis sa...sa nu ma las, sa nu fiu ca ei!
Si-atat.

Despre mine

Deseori imi spun ca mi-ar fi fost mai simplu, mai usor, mai constructiv daca as fi ales sa traiesc la fel - simt, usor , constructiv. Mi-ar fi fost poate mai simplu sa fac lucruri banale, cot la cot cu rutina din fiecare zi, mi-ar fi fost poate mai simplu sa nu plang dupa libertate, sa nu mi-o doresc atat de mult. Mi s-a spus la un moment dat ca tocmai din aceasta cauza, nu peste mult, voi ramane singura. E un pret prea mare care ar trebui platit. Mult prea mare. Libertatea nu inseamna singuratate. Cine le-a spus lor? Tocmai libertatea ma va face sa fiu inconjurata de oameni la fel ca mine... Mi s-a spus la un moment dat ca sunt omul cel mai insetat dupa libertate, ca mi-o doresc in mod obsesiv si ca din aceasta cauza nu voi fi niciodata cum imi doresc. Deseori m-am luat dupa gura lumii si-am schimbat la mine lucruri pe care mi-am promis ca n-o sa le schimb niciodata. Da, m-am schimbat pentru altii. am lasat tot. Absolut tot. Si-am luat-o d ela capat si mi-a fost dor dupa viata mea, adevarata mea viata, si-am plans dupa ea si-am visat-o si mi-o doream, vai cat mi-o doream de mult...si mi-am primit-o inapoi si n-am mai stiut cum sa mi-o traiesc. Stiam tot, stiam ce ar fi trebuit sa fac in fiecare moment, stiam cum fceam inainte, stiam cum trebuie sa procedez, stiam cum trebuie sa ma comport, stiat tot...stiam dar nu puteam sa fac nimic. Absolut. M-am simtit, pentru prima data, fata de mine, neputincioasa. Si m-a durut. M-a durut cum ma durea, in adolescenta, trecerea fiecarei clipa de fericire. Caci au fost, destule.
Deseori...

Si-am ales sa schimb tot - locul in care imi beau cafeaua, locul in care imi petrec timpul liber, locul in care imi fac cumparaturile, locul in care imi dau intalnirile, locul in care sa-mi petrec concediul, locul in care imi tin cosmeticele, locul de und eimi cumpar hainele...locul...am schimbat doar locul. Si dupa loc...hainele, felul de a zambi, felul de a privi, felul de a ma imbraca, felul de a povesti, felul ...si dupa fel...scopul...si dupa scop...pe mine intreaga!

Nu putem ramane la fel, maine chiar vom fi altii!

Visare

Mai mult ca o iesire din mine, ca sa-mi inving oarecum temerile si emotiile de altfel, mai mult ca o razvratire si ca o opunere pentru realitatea in care traiesc, mai mult ca o opozitie intre mine si lume, intre mine si voi, intre mine si eu, intre ... mai mult decat orice, mai mult decat oricat, azi spun: prea tarziu m-am trezit din visare!

*visare la care nu credeam sa renunt vreodata, visare care m-a tinut in viata, visare care mi-a hranit sufletul, visare...aceeasi visare dintotdeauna.

Simt nevoia azi sa spun cuiva multumesc. Multumesc pentru ca esti langa mine, multumesc pentru ca-mi aprobi nebunia, multumesc pentru ca ma aceepti asa cum sunt, multumesc pentru ca nu esti ca ceilalti, multumesc pentru ca avem aceleas preocupari, multumesc pentru ca-mi pastrezi secretele, multumesc pentru ca faci parte din visele mele, multumesc pentru ca existi.
Multumesc!

Ganduri...de dat...sfaturi de luat!

Incep sa cunosc oameni. Oameni noi. Incepe sa-mi placa diversitatea. Nu ma mai insingurez. Am mereu zambetul pe buze, lumina in ochi. Am vorbit mult azi. Am ras mult. Am aflat parerile oamenilor despre ei si-am ramas putin perplexa. Oamenii se injosesc. Oamenii se subestimeaza. Oamenii nu-si cunosc adevarata valoarea. Sau nu si-o recunosc. Oamenii nu sunt cum sunt eu. Oamenii au incredere limitata in ei. Oamenii sunt slabi. Si eu sunt slaba, dar am puterea sa cred ca ma voi intari. Oamenii trec prin incapacitatea de a se accepta in viata lor ca fiind buni. Oamenii sunt lasi. Le e frica. De ei, mai mult decat de altii. Oamenii plang mult. In sinea lor.
Oamenii au nevoie de alti oameni ca sa traiasca. Si am vazut asta si la mine. Ma simt minunat pentru ca sunt inconjurata de oameni minunati. Am renuntat sa ma insingurez. Mi-am deschis ochii si inima si am primit si pe altii. N-am chemat pe nimeni. Cei care au venit, au venit singuri. Ultimii veniti sunt cei mai bine primiti. Cei care au plecat, au plecat. N-am ridicat un deget sa-i retin si n-o sa ridic un deget sa-i aduc inapoi. Ultimii veniti nu stiu prea multe despre mine. Poate vor descoperi. Poate nu. Poate nu le pasa. Pentru ei sunt cea din momentul in care m-au cunoscut. Si-atat.
Am renuntat la impovarare. Pe umeri imi duc doar regretele mele. De regretele altora nu mai e loc. Nu mai am nevoie.
Din dorinta de prea multa liberate uneori de incatusam. Eu nu... m-am nascut asa, m-am nascut libera, am trait libera si asa va fi pana la capat. Am o singura viata si-o singura oportunitate i eu sunt constineta de lucrul acesta. Nu irosesc un minut. Un minut trecut e unul pierdut. nu se mai intoarce. Trecut nu mai fabric. Fabric vise realizabile acum. Sunt un om cu picioarele pe pamant in mica parte din zi, insa sunt. Am idee ce inseamna a fi cu picioarele pe pamant, ceea ce nu ma face chiar straina de lucrul acesta.
Si ca sa revin la oameni...se cred prea superficiali pentru ei insisi. Am ascultat azi marturisirile cuiva despre sine( nu neaparat marturisiri...posibil o parte din adevarul ascuns despre propria=i persoana). Sensibilitatea ascunsa in spatele cruzimii cu care si-a descris caracterul m-a facut sa cred ca are nevoie de mine. Are nevoie d eun om ca mine pentru a invata sa se aprecieze. Regula principala este sa accepte ca are nevoie de ajutor.
Mi-am adus aminte ca mi-am pus o intrebare acum ceva vreme: care ar fi utimul lucru pe care l-as face daca as sti ca as muri maine?!
Va zic: m-as ruga sa fie toamna, sa fie ultima toamna, mi-as lua un tricou si-o bluza deasupra, mi-as repeta in gand ca e vreme de sta in Unirii pe banci, chiar daca nu e, mi-as spune ca sunt cel mai frumos, mai iubitor, mai prietenos si mai enigmatic om pe care l-am intalnit, as zambi si i-as multumi lui Dumnezeu ca mi-a implinit toate visele. Caci mi le-a implinit. Tot ce-am visat , am implinit. Faptul ca nu am renuntat, e totusi o implinire. Mi s-a zis ca adevaratele infrangeri sunt renuntarile la vis. Si eu mi-am zis atunci: fara infrangeri!
Am 23 de ani si pentru mine viata acum incepe. Viata incepe, tot alta, in fiecare dimineata. Cele mai mari provocari incep abia acum. Deseori ma simt batrana insa am tineretea in fata. Tinerete pe care m-am hotarat s-o traiesc asa cum stiu eu cel mai bine - libera, fara a ma incatusa.

Nu, nu va zic sa faceti la fel, sa nu ma condamnati, sa nu ma intelegeti gresit Renuntati doar la a va mai improprietari cu nevastele ganduri despre semenii vostri. Traiti ca si cum numai voi ati fi pe pamant, traiti ca si cand nu exista decat viata dupa viata!
Iar tu - cea care azi ti-ai spus tie si mi-ai spus mie ca n-ai valoare, ca n-ai nimic al tau, sa stii ca ai tot. Ai avut puterea sa recunosti ca ai nevoie de tine, de tine cu valoare. Zambeste! Zambeste cum zambesti de obicei. Vei avea cele mai frumoase amintiri. Despre tine si despre oameni. Si nu uita: iubirea fara respect se stinge.
Echilibreaza-te.

*au fost doar gandurile mele intr-o zi inghetata de februarie. Ganduri de spus si altora.

Multumesc ca m-ai ascultat, oricare ai fi tu.

2 ANI

Au fost doi ani...doi ani de cand tot am incercat sa arat lumii cine sunt. Majoritatea n-au aflat nici acum.

Au fost doi ani, si-acum al treilea...doi ani in care am fost multumita si implinita ca am gasit un loc in care sa-mi fie acceptate gandurile.

Au fost doi ani de blog. Sunt.