Franturi

Ihihihihihihihihihihihihihihih...

Respir...Si-atat.

Nimic nu mai conteaza acum.

Uneori...

...mi-as dori sa ma desprind usor de lume, de realitate si de tot ce ma inconjoara si sa traiesc departe, la limita imaginatiei - sa traiesc asa cum n-am mai trait eu si cum n-a mai trait nimeni niciodata...
...mi-ar place sa zbor deaspra tuturor si sa nu ma abat de la zbor, sa-mi traiesc visul departe si sa uit ca exist in lume(si-n viata mea)...
...mi-as rupe din vise si-as intregi dorintele mele uitate undeva in trecut -in trecutul atat de aproape cateodata...
...mi-as scrie pe frunte "sunt fericita" insa am uitat unde am pus creionul cu care pot sa scriu tot ce-mi doresc - acum pot doar scrijeli, cu ungia, pe tencuiala cazuta a unui suflet ori uitat ori aflat in impas...
...mi-as linge ranile cele mai adanci in speranta ca mi le voi vindeca singura, fara ajutor -caci eu n-am nevoie de ajutor...
...mi-as ghici in palma fericirea de acum cativa ani buni - ca te-am intalnit la jumatatea viselor noastre, ca te-am cunoscut, ca ne-am iubit, ca am consumat toata iubirea si in final ne-am despartit - asa cum ne-am si cunoscut - la trecerea vicleana a anilor...
...mi-as rade in fata ca am fost proasta si ca mi-am pierdut jumatate din adolescenta iubind un om care mai ca n-a existat niciodata, un om care a fost doar in mintea mea...
...mi-as uri cele mai frumoase zile pe care mi le-am petrecut departe de mine, ca sa le impart cu cineva care mi-a furat atentia pe atunci cand nu merita nci macar un repros...
...mi-as atinge sufletul cu petalele unei flori care niciodata nu se va usca - floarea tineretii mele, cea mai frumoasa tinerete dintre toate care exista...
...mi-as iubi deciziile corecte si greselile de zi cu zi, greseala de a ma fi nascut pentru a iubi pe altii si nu pe mine...
...mi-as promite ca niciodata n-o sa mai uit de mine, asa cum am facut-o ani la rand, din neputinta de a trai cot la cot cu mine...
...mi-as alege cele mai frumoase momente si le-as inrama deasupra patului in care imi hranesc visele - pentru o eternitate...
...mi-as spune povesti frumoase seara pentru vise linistite, pentru linistea ce mi-o doresc din tot sufletul, cat mai curand, cat mai aproape de mine...

...e mai bine asa!

Si mi-as spune mai des ca am valoare, ca sunt puternica, tanara, frumoasa si ca am o viata inainte, doar pentru mine!

Pustietate

Ultima data cand am simtit pustietate, m-am trezit cu mainile transpirate si cu lacrimi in ochi. Faptul ca suntem departe acum, nu inseamna pustietate, nu inseamna renuntarea la iubire. Va fi oarecum vital sa stam departe un timp, fie el si scurt, pentru a ne da seama exact ce simtim. Nu am nevoie de timp sa-ti spun ca te iubesc, nu am nevoie sa ma gandesc daca te iubesc sau daca ceea ce simt e pura afectiune sau simpatie. Nu m-am mai simtit niciodata asa de aproape de dragoste, de iubire, de tot ce insemana sa imparti ceva cu cineva, pana si un oftat din suflet, o cana de cafea, o imbratisare, ultimii bani, ultima picatura de Cola, ultimul bilet de tramvai...
Mi-e dor de tine, deja mi-e dor si nu mai pot trai decat in vis, in visul lun, cat o mie de nopti, sub un singur cer, care sa ne acopere...Mi-e dor si ma doare...insa pustietate nu simt. Ultima data cand am simtit pustietate probabil a fost acum cateva sute de ani, pe cand nu stiam ca am viata in mine.

N-o sa vorbesc despre pustietate, nu acum, n-o s-o invoc, cum n-o sa invoc nici macar tristetea. Pentru ca n-o simt.
Sa-ti spun ca te iubesc acum, ar fi prea putin...

Povestea de pe noptiera VI

-Poftim?

_Nu vreau sa te pierd.
[Si-am deschis usa larg, si-am luat-o la fuga pe scari, rostogolindu-ma. Nu ma uitam inapoi din cauza ca nu eram convinsa ca-mi urmareste caderea. Mi-era teama sa nu cumva sa fi traintit usa, din nou, dupa mine..."Nu vreau sa te pierd, nu vreau sa te pierd', si cu cat ma rostogoleam mai tare, cuvintele se roteau inainte si inapoi in jurul meu, in capul meu si-mi dadeau o senzatie de neliniste. Acum fiecare dintre noi stia ceva - eu stiam ca am fost o lasa si ca trebuia sa raman acolo sa-i spun tot ce simt, sa-i spun ca incantarea de a fi zilnic langa un asa om ma face sa renunt la toate planurile de viitor pe care le aveam - oricum nu aveam planuri multe sau mari, aveam doar planuri, pentru ziua de maine poate, pentru ce o sa mananc la lucru, pentru ce haine o sa port.
In graba mea de a cobori scarile si de a ajunge cat mai repede nu stiu unde si habar nu am nici acum, simteam siroaie de apa pe tample, mi-era cald si aveam senzatia unei ameteli care m-ar putea face sa lesin. Deja nu mai puteam....m-am prins usor de balustrada, verde, murdara si unsuroasa si m-am lasat uros, in jos...] [...] [in clipa imediat urmatoare, m-am trezit...]

-Tu poate n-ai intele, Daniela, te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta, nu-mi imaginez viata fara tine, te iubesc cum n-am crezut ca pot iubi in lumea asta. Nesiguranta, neincrederea si durerile tale sufletesti -ca urmare a timpului trecut -n-o sa ne aduca nimic bun.

[Repetam intruna, ca un robot...]

-Nu vreau sa te pierd, nu vreau sa te pierd...

[Ochii mi se tot inchideau, de la oboseala, de la frica, de la tremurat, de la lovitura poate, de la contactul cu realitatea pe care niciodata nu am cunoscut-o indeaproape, de la dorinta mea de a fi rationala si totodata neputinta, esecul insuccesul si nenorocirea de a-mi da seama ca nimic din ce-mi doresc nu pot face, nu pot avea. Pentru ce sa fie langa mine daca nu-s capabila sa apreciez? Gafaiam si-mi era teama. Insa ma simteam totusi cumva in siguranta, in bratele tale.]

-Candva o sa-ti aduci aminte...candva o sa ai tot ce ti-ai dorit tu {desi uneori iti doresti imposibilul]. Daniela, nu putem reununta la viata pe pamantul asta, la viata pe care o traim intre oameni, pentru a trai departe, doar noi. Aici avem prietenii, prietenii care ne vor simte lipsa, care ne vor uri ca i-am parasit.

-Eu imi asum orice risc , oricat ar fi de mare...[mi-a astupat gura cu mainile amandoua, m-a privit indelung timp de cateva secunde grele, mi s-a parut ca vrea sa0mi spuna ceva, dar nu...a oftat din suflet, m-a lasat din brate, ca pe niste fire de nisip care se scurg printr-o clepsidra, s-a ridicat in picioare cu atitudine si hotarare si mi-a spus, apasat, greu si altfel decat imi spunea pana acum:]

-Vorbesti prostii, Daniela, trezeste-te din visare pana nu e prea tarziu.

[Iar eu am ramas acolo jos, uitandu-ma indelung cum i se pierde urma, am ramas jos, pe scari, fara putere, fara viata in mine si ma trecea doar o singura intrebare. M-am regasit, dupa un timp, vorbind de una singura]

-Crezi ca m-a parasit?

Asa cum esti...

...eu te iubesc. Cu ochii cuminti, curati, plini de caldura, cu zambetul copilaros, cu micile rautati, cu mainile calme si blande, cu pielea fina, cu privirea intotdeauna inainte, cu vise, cu ganduri, cu iluzii si deziluzii, cu ziua in care ai aparut in viata mea, cu ziua in care mi-ai spus ca si tu ma iubesti, cu nebuniile din fiecare zi, cu fiecare imbratisare, cu fiecare cuvant spus anapoda sau cu sens, cu fiecare plimbare, cu fiecare gest, cu fiecare fapta, cu fiecare clipa pentrecuta impreuna, cu fecare lucru facut impreuna pentru noi sau pentru altcineva, cu fiecare atingere in treacat, cu fiecare zambet cu subinteles, cu fiecare plimbare, cu fiecare aventura, cu fiecare izbucnire din noi, cu fiecare implinire, cu fiecare noapte pierduta pana in zori, cu fiecare cafea bauta impreuna, cu fiecare despartire pentru o zi, cu fiecare bucurie la regasire, cu fiecare sarut niciodata intarziat, cu fiecare vorba buna pe care mi-ai spus-o, cu fiecare cearta, cu fiecare repsos, cu fiecare speranta costruita de noi, cu fiecare spus "esti totul pentru mine", cu fiecare "tu nu ma mai bagi in seama", cu fiecare "ai cei mai frumosi ochi", cu fiecre tigara fumata, cu fiecare pahar de cola -dimineata, pe stomacul gol, cu fiecare "multumesc", cu fiecare ...

Asa cum esti, cu fiecare al tau, al meu, al nostru...eu te iubesc si nu vreau sa te pierd niciodata.

Nu-stiu-cum si nu-stiu-ce

M-am trezit cu oasele moi. M-am trezit cu asternutul adunat sub mine din cauza tuturor viselor mele, care s-au adunat - toate - intr-o singura noapte. Oare de ce?
Am oasele moi, ca de copil nou-nascut, ochii plini de somn si n-am chef de lucru. Nu am chef azi de nimic. Mi-ar place sa stau sa lenevesc in pat, pana mai spre dupa-amiaza, sa ma imbrac apoi cu un tricou si sa ies din casa. Oriunde.
Cel mai mult as sta in Unirii pe banci. Pana tarziu. Cu doza mea de Cola. Cu mine, cu cei mai frumosi si cei mai grei ani, cu toate amintirile si visele mele, cu toate intamplarile, cu toate povestile...cu mine toata. Vreau sa populez cea mai frumoasa stradutza din Unirii. Vreau...vreau tot.
Mi-e dor de ultimul an de facultate, mi-e dor de emotii, de multumirea mamei la absolvire, mi-e dor de primul meu salar, de primii mei bani - castigati de mine.
Azi m-am trezit cumva altfel. Altfel decat orice alta dimineata. Azi m-am trezit cu un chef nebun sa-ti spun ca te iubesc, insa cand m-am hotarat sa-ti spun, nu te-am gasit.

Te vei intoarce...
Va fi o zi...nu-stiu-cum...si nu-stiu-ce...

Ma simt...

... cumva. Prost. Proasta. N-am mai avut de ceva vreme un astfel de sentiment. Nu conteaza. Traiesc. Imi traiesc viata. Si iubirea. N-o sa ma las. N-o sa te las. Ma simt satula de existenta unora, altora, de existenta mea. Dar nici n-o sa schimb ceva. Nimic. Las totul -nu la voia intamplarii, ci la voia lui Dumnezeu- si-mi continui visele. Am nevoie de tine, am nevoie de vise. Daca ti-am spus ca te iubesc, nu te-am mintit. Te iubesc asa cum respir - in continuu, iremediabil si pentru o viata de acum. Ma pregatesc sa-mi aprind o tigara. Am s-o fumez la geam si-am sa simt mirosul de primavara. Ma va indulci. Durerea de cap care ma bantuie va disparea in curand. E suficienta o atingere, un cuvant, o mangaiere, un zambet.
Mie toate inimile de pe pamant mi-au spus ca ai cei mai frumosi ochi din lume. Chiar si atunci cand plangi, chiar si atunci cand te enervezi.
Sunt doar un copil care iubeste ca un om mare. Ce vreau sa ma fac cand voi fi mare? Vreau sa fiu omul care iti populeaza viata, visele, iubirea, casa, gandurile, tot...

Te iubesc. Si-ti multumesc pentru cel mai frumos cadou de pe toata lumea - implinirea

Despre Credinta

Nu merg la biserica. Dar cred in Dumnezeu. Nu stiu sa ma rog, nu am invatat inca. Dar cred in Dumnezeu. Ma simt neputincioasa. Niciodata nu I-am cerut ajutorul cand am avut nevoie. Nu pot fi ipocrita - n-am fost niciodata, nici n-o sa fiu. Nu merg la biserica, insa cred in Dumnezeu. Dumnezeu e pretutindeni. Ii simt prezenta aici, acum cu mine. E cu mine, e in aerul pe care il respir, e in mainile mele, cu care tastez acum, e pe tamplele mele si pe sudoarea de pe frunte, e in palmele mele de copil, e in ochii mei limpezi si calzi, e in glasul meu , dimineata, ragusit, morocanos...E peste tot. Dumnezeu ma iubeste.
Nu merg la biserica. Insa cred in Dumnezeu. Nu m-0a lasat niciodata singura, nici macar in momentele in care eu am crezut ca sunt singura. Singuratatea, singuratatea adevarata o simti doar in momentul in care ti se va taia respiratia pentru totdeauna. Eu n-o sa mor devreme. Am incredere. Credinta mea e altfel. Stiu doar ca Dumnezeu exista. Si atat. Ma tem de El, Il iubesc si-L simt aproape. In fiecare zi.
L-am vazut in dimineata cea mai frumoasa din lume, l-am mvazut in soarele rasarind de dupa blocuri, si-am zambit. Din doua motive am zambit. I-am simtit Lui atingerea calda si m-am trezit la locul potrivit.
Mi-amm umplut sufletul cu credinta si ma simt implinita. Azi. Maine nu stiu ce va fi, nu-mi pasa.
Ma gandesc tot mai des la vorbele unui vechi prieten:"Linistea ne-o facem singuri cu ajutorul lui Dumnezeu... traim linistiti in Bocsa, in Timisoara, in New-York... Pacea din suflet te urmeaza oriunde. "
Nu stiu prea multe despre credinta, despre credinta mea sau despre credinta in general, insa azi ma simt impacata. Impacata cu mine, impacata cu lumea, impacata cu Dumnezeu.

Bucura-te, Daniela!

Bucura-te, Daniela!

Am plecat spre job cu o ora jumate mai devreme. Ma apasa ceva. Ma apasa poate ignoranta celei mai frumoase fiinte de pe pamant, aceeasi fiinta despre care toate inimile de pe pamant mie candva mi-au spus...
Mi s-a parut ca miroare a cires proaspat inflorit, lumina de afara ma deranja la ochi...mi-era greu sa accept ca ai trantit usa dupa mine si nu mi-ai spus sa raman. As fi ramas si te-as fi tinut in brate pana n-ai mai fi avut aer. Ti-as fi spus ca te iubesc chiar daca tu nu ma crezi, ti-as fi spus tot ce n-ai fi vrut sa auzi azi, sau in orice alta zi.
Parca visez, parca asta nu-i visul meu, parca imaginatia ma fura si am duce departe.
Daca nu ma mai iubesti, paraseste-ma! Daca inca ma mai iubesti, spune-mi, spune-mi acum!

Bucura-te, bucura-te Daniela, si nu-ti judeca singura suferinta.