Si m-a durut....

Am ascultat o melodie care poate ucide oameni. Si m-a durut....
M-a durut atat de tare incat mi-am dat seama ca timpul este o asemenea ingramadire de vise , intamplari, pietre si soare, incat nu-ti mai dai seama unde incepe unul(si ma refer strict la vise) si unde se termina celalalt. Si daca se termina. Si mai ales de ce se termina.
Ajungi la un moment dat sa crezica numai timpul tau ti-a mai ramas si ca si pe el trebuie sa-l imparti. Ca pana la urma nimic nu e al tau, ca pana si visele-ti sunt luate, ca nu mai poti sa speri pentru ca ti-e frica...
Ti-e frica mai ales de tine, ca n-o sa te ridici niciodata la nivelul asteptarilor tale, ca o sa cazi in materie, ca esti obisnuit cu caderile, ca n-o sa fie nimeni care sa te ridice, ca esti pre prost si ca nu ai suficient de multa putere sa te mentii pe linia de plutire. Si tie iti pasa, nu petru ca esti prost, ci pentru ca esti bun.
Daca esti bun, insemana ca esti prost.
Mie mi-a zis cineva odata....ca daca o sa am nevoie candva de ceva, sa caut in mine puterea necesara pentru a ma ajuta. Sa nu fug de mine pentru ca la un moment dat tot ma voi gasi...
Sa nu caut in oameni ceva ce niciodata n-o sa pot avea. Si mai ales, sa nu caut in oameni ceea ce nu gasesc la mine. Si sa nu-mi doresc nimic mai mult din tot ce am acum. Sa nu-mi doresc sa opresc timpul pentru ca n-o sa reusesc asta niciodata.
Sa am incredere in mine, insa cu masura - muntii din loc n-o sa-i mut niciodata.
In fiecare zi imi dau seama ca sunt o mie de motive pentru care merita sa traiesc, pentru care sa zambesc. Sa zambesc sincer...
Si-ti multumesc pentru ca mi-ai amintit ca sunt un om minunat! Si ca m-ai facut sa ma uit mai des in oglinda si sa vad dincolo de aparente, ca inca mai pot zambi.
Am fost cea mai fericita!