Deseori imi pierd rabdarea si incerc sa grabesc lucrurile pentru ca nu pot si nu vreau sa stau pe loc si sa astept ca lucrurile sa se intample si atat. De cele mai multe ori primesc ceea ce vreau cu cateva secunde inainte de a fi momentul. Din pacate (sau din fericire poate - caci pana la urma exista un rost in toate) acum nu pot grabi nimic. Imi place sa cred ca nici nu vreau. Nu pot decat sa stau cuminte, sa astept si sa traiesc fiecare clipa . Pentru ca fiecare clipa de acum este unica pentru mine.
Nu mai stiu cand m-am simtit ultima data atat de nerabdatoare. Poate in copilarie, pe vremea cand imi tineam barbia lipita pe marginea de fier putin ruginita a balconului parintilor si asteptam sa fie ora 15:15 sa ii vad ca vin de la munca, sa-i urmaresc cu privirea si sa le cotrobai prin genti sa vad daca mi-au adus ceva. De cele mai multe ori gaseam paine proaspata in plasa mamei. Intre lucrurile tatalui meu gaseam mereu aceeasi legitimatie, langa care era o poza de-a mea de pe la 3 ani in care zambeam ca cel mai fericit copil de pe pamant. Puteam sa inghit lumea toata in zambetul acela si cred ca lumea toata nu s-ar fi suparat daca ar fi trait acolo, pentru totdeauna. Sau poate in iernile de demult cand iarna era iarna si asteptam sa impodobim bradul, sa punem bomboanele in pom si sa numaram anii globurilor pe care le aveam in cutii, in fundul unui dulap pe care in deschideam doar in Decembrie.
Nu mai stiu cand m-am simtit ultima data atat de nerabdatoare. Ma trezesc in fiecare dimineata zambind si-mi amintesc de acelasi zambet din poza de pe vremea cand aveam 3 ani si nu-mi spun decat ca s-a mai dus o zi din lunga asteptare si stiu ca acum, mai mult decat oricand sunt mai aproape de momentul in care pot sa-i spun: "Bine ai venit, de cand te-am asteptat!" Nu cred sa fi intarziat vreo clipa, imi amintesc ca mi-a promis ca va ajunge la noi atunci cand vom fi pe deplin pregatiti.
Iata momentul :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu