:)

    Mi s-a parut mereu ca daca iubesc mai multi oameni deodata, poate ii iubesc mai putin. Ca iubirea mea e una singura si ca ar trebui sa o impart intre ei. In timp, oamenii mi-au demostrat ca ii  iubim diferit , insa cu aceeasi intensitate. Ca niciunul din cei iubiti de noi, din suflet nu sufera de prea multa sau prea putina iubire din partea noastra. Pe unii ii iubim cu inima, pe altii ii iubim cu sufletul, pe altii ii iubim cu grija, pe altii ii iubim cu riscul de a ne pierde mintile.
    Mi s-a parut mereu ca daca cer ajutor, devin slaba. Mi s-a mai parut ca oamenii cauta in noi numai ce le este lor folositor, ca suntem pentru ei gura de aer de care au nevoie cand se sufoca. Mi s-a mai parut ca oamenii ne parasesc in momentele in care avem cea mai mare nevoie de ei.  De fapt oamenii cauta in noi ceea ce gasesc in ei, de nepretuit. Mai cauta in nou cel mai frumos lucru care mrita iubit de ei. Mai cauta in noi alinare si protectie. Oamenii cauta in noi exact ceea ce cautam noi in ei. Oamenii isi cauta adevarata fiinta in alti oameni. Depinde de noi daca ii ajutam sa se regaseasca.
    Mi se pare azi ca cea mai mare greseala pe care o putem face este sa judecam oamenii pentru ceea ce au fost ei, la un moment dat, pentru o experienta traita impreuna, candva. Cea mai mare greseala este sa ii respingem din aceste motive. O alta greseala este sa devenim prizonierii nostri in cautarea adevaratului motiv pentru care oamenii se intorc catre noi.
    Dincolo de greseli, mi se pare azi ca cel mai bun lucru pe care il putem face este sa primim oamenii in viata noastra, sa ne deschidem in fata lor (si sa le aratam nu cat suntem de reci si distanti, ci cat de mult putem sa ii iubim) si sa le multumim pentru ca vor sa fie langa noi de acum.

   Poate ca momentul potrivit din care sa incepem sa traim impreuna este acum, nu atunci.