Doi

    Exista cateva motive pentru care oamenii fac (sau nu) ceea ce zic ca fac si termina (sau nu) ceea ce au inceput :) Exista cateva motive pe care ei nu le cunosc sau nu si le insusesc. Nu stiu neaparat daca exista o teama sau o incapacitate de asumare, insa stiu sigur ca o parte dintre noi, nu ni le insusim. Paoate ca uneori ma regasesc si eu pe acolo. Poate ca la un moment dat am stat destul de mult in acea camera cu pereti de neasumare, de nerabdare, de lipsa de curaj, de teama si de stat pe loc.  Totodata imi place sa cred ca am gasit acele motive pentru care sa fac ceea ce zic ca fac si sa termin ceea ce am inceput. O fac in primul rand pentru mine si pentru a-mi pastra, intacta,  increderea pe care mi-am oferit-o, pentru a nu ma dezamagi si pentru a nu-i dezamagi pe cei care si-au pus, de asemenea increderea in mine. Asta ma duce mai departe, asta ma tine aici, intre oamenii care fac aceleasi lucruri ca si mine.
    Iar la final de azi, 24 noiembrie, pentru ca m-ai invatat sa fac ceaa ce zic ca fac si sa termin ceea ce am inceput mereu, nu numai uneori, ci intotdeauna, "pentru sprijinul din ultimii doi ani, si mai ales din ultimul an, pentru rabdare si incredere, iti multumesc!" Probabil ca ne vom cauta locul unde vrem sa existam, sa traim, sa iubim si sa fim impreuna,  pe lume,  in permanenta ,si nu vom sti niciodata ca locul nostru este exact acolo unde ne-am simtit pe noi, mai aproape de noi, ca niciodata. Exista acel loc, si probabil este unul din motivele pentru care  oamenii fac ceea ce zic ca fac si termina ceea ce au inceput :)

Indiferent

Stiu ca, indiferent cat de mult ne-am abate de la ceea ce suntem cu adevarat (si nu stim inca), mereu va exista cineva care sa stea in spatele nostru, si sa ne aduca inapoi. Sa ne aduca inapoi la noi. Sa ne faca sa realizam ca acolo este locul nostru.
Stiu ca, indiferent cat de mult am fugi de noi (si o facem destul de des), mereu va exista cineva care sa ne determine sa ne intoarcem la acea minunata persoana pe care o reprezentam.
Stiu ca, indiferent cat de mult ne-am dori sa fim perfecti (si ne dorim 100% din timpul nostru sa fim astfel), mereu va exista cineva care sa ne arate ca oamenii perfecti nu au nimic special si nu vor atrage alti oameni langa ei.
Stiu ca, indiferent cat de mult ne vom dori sa atragem atentia asupra noastra (si ne place asta), mereu va exista cineva care sa ne arate ca nu lucrurile iesite din comun vor atrage atentia, ci naturaletea.
Stiu ca, indiferent cat de mult am vrea sa fim maturi si cu picioarele infipte in pamant (si en chinuim sa facem asta), mereu va exista cineva care sa scoata la suprafata copilul din noi.

Va exista cineva care va accepta sa aiba alaturi copilul din noi, acel cineva care ne va zambi in permanenta, acel cineva care ne va certa cand gresim, nu pentru a ne pedepsi, ci pentru a ne arata astfel grija pe care o are pentru noi. Mereu va exista un cineva care sa ne asigure echilibrul, mereu va exista cineva care, inainte de toate, ne va iubi, pentru ceea ce suntem, pentru naturalete si pentru ceea ce suntem capabili sa oferim celor din jurul nostru: iubirea noastra, pura, de copil.

Si ma trezesc in fiecare dimineata si caut de nebuna pe cineva care sa faca toate aceste lucruri pentru mine si la un moment dat realizez ca acel cineva este exact langa mine, la cateva respiratii distanta. Il pot vedea, il pot atinge, ii zambesc si imi zambeste. Este acolo, intre doua clipe, pentru mine. Cineva-ul meu, exista, aici si acum. Tu...l-ai gasit pe acel cineva?

Despre un alt fel de iubire

    Poate ca e vremea sa recunoastem ca ne primim greu unii pe altii si ne impartim mai greu vietile, unii cu altii. Dar cand o facem, ne daruim fara sa ne gandim la nimic. Mereu filtram oamenii pe care ni-i dorim in preajma noastra. Mereu le gasim defecte inexistente pentru a-i tine departe, crezand ca astfel ne vom proteja de rautatea lumii, rautatea lumii din afara. Nu ne-am gandit niciodata cum sa ne protejam de rautatea noastra. Si primim oamenii, dupa o vreme, dupa un an poate, si incepem sa-i iubim ca nebunii si sa le si aratam ca-i iubim. Si-i iubim in fiecare zi tot mai mult si ne bucuram cand ii vedem. Si-i imbratisam deseori cu privirea si ne dorim sa ramanem asa, imbratisati, pentru totdeauna. Si ne dorim ca ei sa simta imbratisarile noastre pentru ca nu ne ajuta cuvintele sa le spunem nimic. Pentru ca in preajma lor, cuvintele noastre nu au valoare. Si in fiecare zi ne trezim impliniti si fericiti ca exista oameni pe care ii iubim si care ne iubesc, acei oameni in preajma carora simtim ca ne desprindem talpile de pe pamant si ca traim intr-o alta emisfera. Iubim oamenii mai presus de orice pentru ca ne e teama de singuratate, pentru ca ne e teama sa tinem pentru noi insine toata iubirea de care suntem capabili. Si ii iubim azi, de un an sau doi sau trei...sau de o viata.
    Ne vom dori sa nu dispara iubirea niciodata. Si daca ne dorim din toata fiinta, iubirea va ramane. Oamenii vor ramane langa noi. Tot ce trebuie sa facem este sa fim naturali, iar oamenii vor fi la fel cu noi.
    Voi iubi mereu oamenii si le voi arata asta in fiecare clipa in care le voi fi alaturi si le voi spune ca-i iubesc, le voi desena iubirea mea pentru ei, le voi scrie in cuvinte iubirea, le-o voi arata din priviri si-i voi include in visele mele, in visurile mele, in ambitiile mele si in viata mea. Iar la final voi recunoaste ca ei, la fel ca si mine, "creeaza dependenta".

Le multumesc oamenilor ca fac parte din viata mea, ca ma inspira, ca ma iubesc, ca ma protejeaza, ca ma apara, ca ma aduc cu picioarele pe pamant, ca-mi arata cand sunt egoista si rea, si mai presus de toate le multumesc oamenilor ca impart  bucuria lor de a trai, si cu mine.