Anotimpuri

Toamna e anotimpul in care imi simt tot trupul greu, lenes, transparent, vulnerabil. Cu toate astea mie imi place toamna. Zvacneste acolo dorinta si pofta de viata pe care le simt in prima zi de dupa. Prima zi de primavara.
Toamna e anotimul in care am sufletul usor, plin de speranta, vulnerabil. Toamna e anotimpul in care simt ca am suflet. Toamna si primavara. Iarna e rece, vara transpirat. Nu-mi place!
Deci il am - sufletul - traiesc, il simt, exist. Si nu e intamplator.

Noi doi

Am gatit impreuna si-am baut un pahar de vin alb. Din 2007. Demisec, sarbesc. Am zambit, impacata cu mine, multumita de ziua ce tocmai a trecut, impinita pana in panzele albe. El a gatit puiul cu ananas la cuptor, eu cartofii cu unt si marar si-am asezat masa. el a desfacut sticla de vin si a turnat in pahare. am ciocnit, am gustat vinul, am spus pofta buna si-am mancat. I-am mai spus si ca-l iubesc, insa nu i-am spus ca sunt fericita. Vreau sa vada el asta. Sunt fericita cu el, sunt asa cum mi-am dorit sa fiu mereu. Nu mi-e teama de fericirea asta. Nu mi-e teama de maine. Nu mi-e teama de absolut nimic.

A fost si este in continuare seara noastra. O sa adorm tinandu-l in brate, cu mana pe inima si-o sa-i simt fiecare bataie. O sa-i ascult visele iar dimineata o sa ma trezesc asa cum ma trezesc de 7 luni: zambind.

Noi doi, si-o lume intreaga langa noi!

Azi,

Nu prea mai am ce sa scriu. Nu prea mai vreau sa scriu. Nu mai simt nevoia. Parca mi-am pierdut si acel ceva in momentul in care mi-am gasit fericirea. Viata mea se rezuma la a iubi si a fi iubita si a indrazni sa iubesc asa cum am vrut sa iubesc mereu. Fara sa-mi fie teama. Iubesc. Am iubit mereu pana la ultima suflare. Mi-a facut placere sa iubesc. Iubesc diminetile in care soarele se strecoara printre despartiturile rulourilor si ma trezeste, iubesc zambetul viitorului meu sot, iubesc ochii mei si stralucirea din ei, iubesc orele petrecute la lucru si orele petrecute acasa, iubesc gatitul, spalatul vaselor si al hainelor, iubesc stersul prafului si al geamurilor, iubesc sa pun masa, iubesc sa beau un pahar de cola. Iubesc tot.

Nici nu-mi amintesc cand am urat ultima data, din tot sufletul. Ma iubesc pe mine! Azi, iubesc tot ce misca...

Cafea...

Dupa spalatul pe ochi, dimineata, cand somnul se incapataneaza sa ramana cu tine pentru tot restul zilei, cafeaua e cea mai buna inventie. Nu-mi aduc aminte daca m-am spalat pe ochi pana la ora asta, dar am reusit sa-mi fac cafeaua. Si-o beau. E una din placerile mele. Cafeaua de dimineata. Chiar daca n-o beau in fiecare dimineata. Mi-aduc aminte de cafelele in Unirii:) Dimineata, la 7 jumate. Pe banci in Unirii. Ce vremuri...
Imi beau acfeaua, imi fuemz tigara si-astept...astept zilele la mare in care sa ma bucur de concediu, de soare, de apa, de tot, de prieteni, de iubitul meu. Astept plecarea din Timisoara cum asteptam in copilarie Craciunul(desi trebuie sa recunosc ca si anul acesta astept Craciunul cu acelasi entuziasm).

Imi beau cafeaua si-mi savurez concediul. Pana la ultima picatura!

Libertate...

Libertate...imi curge prin vene in loc de sange, de cand m-am nascut. Am reusit sa mi-o pastrez. Am reusit s-o scot la capat cand altii incercau sa mi-o fure, sa nu ma lase sa traiesc asa cum mi-as fi dorit. Au existat momente cand, de prea multa libertate ma sufocam, dar ma sufocam placut. Imi placea acea sufocare. am reusit sa raman asa cum mi-am dorit mereu sa raman. Da, m-am temut mereu de intuneric, de singuratate si de lasitate. Si le-am simtit pe toate. Ce a durut cel mai tare? La fel au durut si singuratatea si lasitatea, dar parca sentimentul de lasitate m-a urmat mult timp, mi-a rasuflat in ceafa si m-a facut sa-mi para rau ca am fost asa. Lasa. Pentru prima data as fi schimbat ceva la mine. Atunci. Pentru un moment. Mi-ar fi placut sa am incredere in mine si sa merg mai departe, cu privirea inainte. Dar nu, am ales calea spre lasitate. Asta era demult...sau nu chiar asa de demult.
Am avut noroc pana la capat. Unii ii spun noroc, mie imi place sa spun ca am meritat ce am acum. Altii continua sa creada ca am avut noroc. La urma urmei ce conteaza ce spun altii?! Sau ce cred altii?! Altii au mai spus ca ma grabesc. Ce-mi pasa mie? Tineretea e facuta s-o imparti la 2, apoi la 3:) Vine el si al 3-lea! Al 3-lea motiv pentru care sa ma simt tanara, al 3-lea motiv pentru care sa imbatranesc si sa las tineretea mea in mainile altuia, sa-mi aminteasca cine am fost si ce-am facut in viata asta!

As vrea sa-mi promit ca niciodata n-o sa ma simt batrana, nici atunci cand chipul meu, sifonat, va incerca sa spuna contrariul. Insa mama m-a invatat sa spun promit cand stiu sigur ca ma pot tine de cuvant.

Iar anii nu-i poti pacali:)
Sunt in concediu, iar libertatea de a ma trezi pe diagonala, in patul meu mare si la ce ora imi doresc e singurul lucru care-mi vine acum in minte si pe care vi-l impartasesc.