Citeam acum pe blogul unei vechi...nici nu stiu cum s-o numesc ca sa ma simt confortabil cu mine... sa-i zicem cunostiinte. Si mi-am dat seama ca pe unii nimic nu-i face fericiti. Sau nimic nu-i mai face fericiti. S-a intamplat ceva, la un moment dat care ori ii tine in trecut, ori ii lasa sa evadeze din mediul acesta insa ii tine legati de prezentul lor trist. Trist ca si ei. Nu-si pot imagina un viitor. Nu-si pot imagina un viitor stabil sau frumos. Pentru ca din atitudinea lor reiese ca nu exista asa ceva. Si se complac. Se complac pentru ca e mai usor.
Sunt oameni pe care nimic nu ii multumeste. Ajung cineva si nu stiu sa profite de sansa care li s-a dat. Sunt cineva doar cu numele si cu un statut. Pentru cineva. Pentru altcineva. Pentru ei sunt nimic. Acelasi nimic care au fost dintotdeauna. Sunt oameni care nu se pot desprinde de ceva. Sau de cineva. Acestia sunt oamenii care nu stiu sau nu pot sa multumeasca cuiva pentru ce au primit de la viata, pentru sansa pe care au avut-o cand au devenit cineva. Pur si simplu sunt acei oameni care si-au impus sa fie nefericiti. Si oricata bunastare ar avea, la un moment dat, ei tot saraci vor fi. Pentru ca bogatia nu sta in ce-si iamgineaza ei ca sta, nu sta in bani, nu sta in domnul sau doamna X ci sta in numarul de zambete reale pe care le poti schita intr-o zi obisnuita, in numarul de planuri pe care le faci alaturi de cineva, incluzandu-l si pe el in ele, in numarul de ganduri despre cum vor arata copiii tai si care va fi primul cuvant pe care il vor spune.
Sunt oameni si oameni. Bogati, saraci sunt oameni...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu