Oboseala

Nu mai traiesc din vise cum faceam candva. Mi-am dat seama ca asta e realitatea mea, o realitate mai dulce de mii de ori de cat visele pe care le aveam pana nu demult. Si ma gandesc: ce dracu era in capul meu? Sau unde imi era capul cand spuneam ce spuneam si cand imi doream ce imi doream? Vine o vreme cand realizezi ca ai fost copil prost si iti vine sa razi, sau sa plangi pentru ca ai fost...asa! Prost. Sau tont. Sau nu stiu cum...nu mai conteaza. Sunt obosita. Peste limita normala de oboseala. Nu stiu daca mai pot. Dar trebuie sa mai pot. Mai o saptamana. Si gata. Poate fi orice.
Imi beau doza de cola si-mi fumez tigara si-n aburii tigarii imi vad anii cei mai frumosi ai copilariei mele. Ma gandesc la mama. As vrea sa-i spun ca mi-e dor de ea. De mult vreau asta. Dar tot aman. Nu stiu de ce. Ploua. In mine zvacneste caldura pe care am carat-o dupa mine intreaga zi.

Ce bine era cand aveam vacante si nu concedii. E greu sa fii om mare. Si asta e doar inceputul. Cand incepi sa ai familia ta la care sa ii porti tu de grija si sa fii atent la toate detaliile pentru a avea de toate si sa nu lipseasca nimic, inseamna ca esti om mare.

O inteleg pe mama acum. Ea cu siguranta nu ma intelege:)
Imi curge prin vene ceva greu de dus azi, si maine va fi la fel -oboseala.

Buna dimineata,

Mirosul de cafea mi-a placut mereu. Cafeaua mi-a placut. M-am trezit devreme. N-am putut sa dorm. De la oboseala, s-a adunat. a fost un an greu. Foarte greu. Dar e vara acum, e cald. Astept concediul care nu mi se da. Astept concediul meu de odihna nu concediul de odihna al angajatorului. Vreau sa ma odinhesc cand simt eu nevoia sa ma odihnesc nu cand simtiti voi nevoia sa ma odihnesc. Nu ma intereseaza nimic. Imi beau cafeaua. Curand voi aprinde o tigara. Am luat unele decizii. Nu stiu daca sunt cele mai corecte, dar sigur sunt cele mai inspirate. Dupa o saptamana la mare, departe de casa si de tara, cu gandurile limpezi si odihnita peste masura, ma voi intoarce si n-am sa spun: acum ce dracu fac? Toate au o rezolvare, nu putem ramane la fel, nu putem ramane intr-un loc. Ma simt batrana aici, intre atatia oameni noi. Si tineri.

Astazi e ziua in care o sa realizez daca am contat vreodata, daca munca mea e rasplatita macar o data, daca exista intelegere. Si motivare.
Daca nu...La revedere! Eu la mare tot ma duc.

Imi beau cafeaua doar. Si am un gol in stomac. Plin!