Mereu am cautat ferestre prin care sa pot privi cerul. Cerul parea Viitorul. Iar Viitorul erai tu, ceva strain care va aparea destul de tarziu in viata mea, dar cu speranta ca ne vom iubi pana la final. Mereu am crezut ca te voi intalni spre finalul vietii, cand ar fi unica mea sansa sa cred c-am iubit cu tot sufletul. Sau macar ca am putut iubi, candva. Dar am avut si am sansa acum, cand viata e cea mai frumoasa de trait, pentru ca esti aici. Esti, desi mereu te-am asteptat, ca un copil care asteapta vara, vacanta, un balon desenat, sau o acadea, niciodata nu te-am chemat. Ai venit, pur si simplu. Sa schimbi orice sens al vietii mele, sa-mi dai sute de motive sa-mi placa sa deschid ochii, dimineata!
Ai fost dintotdeauna fereastra mea, dinainte sa te cunosc, si vei fi mereu, unicul motiv pentru care merita sa lupt, sa ma pun invers tuturor, si dincolo de toate, sa simt nevoia sa merg inainte! Desi azi pot spune ca ne-am nascut deodata. Ca fara noi, impreuna, nicio clipa de respiratie n-ar fi existat.
Ferestre sunt multe, sa stii, dar esti unica fereastra prin care-mi doresc sa patrunda lumina! Fara obloane. Fara sa ma ascund!
Multumesc…Fara tine, Daniela nu s-ar fi chemat Daniela, nu s-ar fi chemat nicicum, si, cel mai probabil, n-ar fi existat!
Ce fereastra minunata, esti!