Ah...Imi pare ca timpul are o viteza de necontrolat , iar in drumul lui nu exista niciun radar care sa-l opreasca si sa-l amendeze. Parca el e indreptatit sa treaca cum si cand vrea el si pe noi sa nu ne intrebe nimic. Nimic...
Imi pare ca noi imbatranim prea devreme, iar copiii ne cresc prea repede...1...2...3...4 ani... Uneori as fi vrut ca timpul sa stea in loc, sau eu sa am puterea sa-l opresc...insa imi amintesc ca in fata lui eu sunt neputincioasa. Dar nu-i nimic...
Imi pare ca nu demult spuneam “la multi ani, 2018!” Si era Ianuarie, la inceput. Azi e deja Octombrie. Timpul zboara cu viteza unui avion de lupta si oricat as incerca...nu-l pot opri...dar nu-i nimic, ma pot bucura de azi, pentru ca tot ceea ce avem si ceea ce conteaza, este Prezentul.
Ah...timpul...timpul nu-l pot opri! Dar nu-i nimic...
(1 oct 2018, seara).